ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ   Nr. 107 din  5 septembrie 2002

privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale "Apele Române"

 

ART. 4

    (1) Cheltuielile pentru funcţionarea Administraţiei Naţionale "Apele Române" se vor asigura din venituri proprii, purtătoare de dobândă, rezultate din aplicarea mecanismului economic specific în domeniul gospodăririi cantitative şi calitative a apelor. Veniturile proprii neconsumate în cursul exerciţiului financiar se reportează în exerciţiul financiar următor.

    (2) Mecanismul economic specific domeniului gospodăririi durabile a resurselor de apă, prevăzut în anexa nr. 3, include sistemul de contribuţii, plăţi, bonificaţii, tarife şi penalităţi.

    (3) Administraţia Naţională "Apele Române" aplică sistemul de contribuţii, plăţi, bonificaţii, tarife şi penalităţi specifice de gospodărire a resurselor de apă, prevăzute în anexele nr. 4 - 7, tuturor utilizatorilor de apă, indiferent de deţinătorii cu orice titlu ai amenajărilor şi instalaţiilor.

    (4) Penalităţile se aplică acelor utilizatori de apă la care se constată abateri de la prevederile reglementate, atât pentru depăşirea cantităţilor de apă utilizate, cât şi pentru concentraţiile de substanţe impurificatoare evacuate în resursele de apă.

    (5) Cuantumul contribuţiilor specifice de gospodărire a resurselor de apă, a tarifelor şi penalităţilor este prevăzut în anexele nr. 5, 6 şi 7 şi se reactualizează periodic prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale din domeniul apelor.

    (6) De la bugetul de stat, bugetele locale şi din surse proprii ale persoanelor fizice şi juridice se vor asigura cheltuielile pentru:

    a) acţiunile operative de interes public de apărare împotriva inundaţiilor, fenomenelor hidrometeorologice periculoase şi accidentelor la construcţiile hidrotehnice, precum şi cele pentru constituirea stocului de materiale şi mijloace de apărare;

    b) întreţinerea şi repararea lucrărilor cu rol de apărare împotriva inundaţiilor, refacerea şi repunerea în funcţiune a lucrărilor de gospodărire a apelor afectate de calamităţi naturale sau alte evenimente deosebite.

    (7) Finanţarea acţiunilor de interes naţional şi social prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. a) - c) se asigură de la bugetul de stat, iar a celor prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. d), din surse proprii ale Administraţiei Naţionale "Apele Române" şi în completare din bugetul de stat, pe baza programelor aprobate în bugetul autorităţii publice centrale din domeniul apelor. Finanţarea activităţilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. d) - s) se susţin din sursele proprii ale Administraţiei Naţionale "Apele Române".

    (8) Bugetul de venituri şi cheltuieli al Administraţiei Naţionale "Apele Române" se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

    (9) Administraţia Naţională "Apele Române" gestionează veniturile proprii din aplicarea mecanismului economic specific domeniului gospodăririi apelor şi organizează conducerea contabilităţii acestora, conform prevederilor legale în vigoare.

    (10) Administraţia Naţională "Apele Române" poate beneficia de credite cu dobândă preferenţială şi facilităţi în domeniul impozitelor şi taxelor în condiţiile legii.

    (11) Administraţia Naţională "Apele Române" ca instituţie publică preia toate drepturile şi este ţinută să răspundă de toate obligaţiile Administraţiei Naţionale "Apele Române", cu statut de regie autonomă, cu excepţia celor prevăzute în mod expres de Legea nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare.

 

 

 

 ANEXA 7

 

                            CUANTUMUL

tarifului pentru serviciile de emitere de către Administraţia Naţională "Apele Române" a notificărilor, avizelor de amplasament, permiselor de traversare, avizelor şi autorizaţiilor de gospodărire a apelor, avizelor, acordurilor şi autorizaţiilor de funcţionare în siguranţă a barajelor

 

______________________________________________________________________________

|Nr.  |      Serviciul de avizare/autorizare     | Nivelul tarifului în funcţie|

|crt. |                                          | de complexitatea folosinţei |

|     |                                          |             (lei)           |

|     |                                          |_____________________________|

|     |                                          |   mică  |  medie  |   mare  |

|_____|__________________________________________|_________|_________|_________|

|  1  |                    2                     |    3    |    4    |     5   |

|_____|__________________________________________|_________|_________|_________|

|   1.| Notificare pentru începerea execuţiei    |                             |

|_____|__________________________________________|_____________________________|

| 1.1.| - cu deplasare pe teren                  |            600,74           |

|_____|__________________________________________|_____________________________|

| 1.2.| - fără deplasare pe teren                |            281,20           |

|_____|__________________________________________|_____________________________|

|   2.| Notificare pentru punerea în funcţiune   |                             |

|_____|__________________________________________|_____________________________|

| 2.1.| - cu deplasare pe teren                  |            600,74           |

|_____|__________________________________________|_____________________________|

|   3.| Emiterea avizului de amplasament/        |            626,30           |

|     | permisului de traversare la lucrări      |                             |

|     | aflate în competenţa Sistemului de       |                             |

|     | gospodărire a apelor                     |                             |

|_____|__________________________________________|_____________________________|

|   4.| Emiterea avizului de amplasament/        |          1.214,26           |

|     | permisului de traversare la lucrări      |                             |

|     | aflate în competenţa direcţiilor apelor  |                             |

|_____|__________________________________________|_____________________________|

|   5.| Emiterea avizului de amplasament/        |                             |

|     | permisului de traversare la lucrări      |                             |

|     | aflate în competenţa Administraţiei      |                             |

|     | Naţionale "Apele Române"                 |                             |

|     |__________________________________________|_____________________________|

|     | - zona I                                 |          1.815,01           |

|     |__________________________________________|_____________________________|

|     | - zona II                                |          1.942,83           |

|     |__________________________________________|_____________________________|

|     | - zona III                               |          2.019,52           |

|     |__________________________________________|_____________________________|

|     | - zona IV                                |          2.045,08           |

|_____|__________________________________________|_____________________________|

|   6.| Emiterea avizului de gospodărire a apelor|         |         |         |

|     | când competenţa revine sistemului de     |         |         |         |

|     | gospodărire a apelor                     |         |         |         |

|_____|__________________________________________|_________|_________|_________|

| 6.1.| - pentru cazul în care se face deplasare | 1.022,54| 1.124,80|        -|

|     | pe teren                                 |         |         |         |

|_____|__________________________________________|_________|_________|_________|

| 6.2.| - pentru cazul în care deplasarea s-a    |   718,33|   820,58|        -|

|     | efectuat anterior                        |         |         |         |

|_____|__________________________________________|_________|_________|_________|

|   7.| Emiterea avizului de gospodărire a apelor|         |         |         |

|     | când competenţa revine Direcţiei apelor  |         |         |         |

|_____|__________________________________________|_________|_________|_________|

| 7.1.| - pentru cazul în care se face deplasarea| 1.623,28| 1.725,53|        -|

|     | pe teren                                 |         |         |         |

|_____|__________________________________________|_________|_________|_________|

| 7.2.| - pentru cazul în care deplasarea s-a    |   835,92|   940,74|        -|

|     | efectuat anterior                        |         |         |         |

|_____|__________________________________________|_________|_________|_________|

|   8.| Emiterea avizului de gospodărire a apelor|         |         |         |

|     | când competenţa revine Administraţiei    |         |         |         |

|     | Naţionale "Apele Române"                 |         |         |         |

|_____|__________________________________________|_________|_________|_________|

|  8.1| - pentru cazul în care se face deplasarea|         |         |         |

|     | pe teren:                                |         |         |         |

|     |__________________________________________|_________|_________|_________|

|     | - zona I                                 |        -|        -| 2.773,64|

|     |__________________________________________|_________|_________|_________|

|     | - zona II                                |        -|        -| 2.914,24|

|     |__________________________________________|_________|_________|_________|

|     | - zona III                               |        -|         | 2.990,92|

|     |__________________________________________|_________|_________|_________|

|     | - zona IV                                |         |         | 3.029,27|

|_____|__________________________________________|_________|_________|_________|

| 8.2.| - pentru cazul în care nu se face        |        -|        -| 1.457,11|

|     | deplasarea pe teren sau s-a efectuat     |         |         |         |

|     | anterior                                 |         |         |         |

|_____|__________________________________________|_________|_________|_________|

|   9.| Reactualizarea avizului de gospodărire a |   728,56|   728,56|   728,56|

|     | apelor dat anterior, a cărui valabilitate|         |         |         |

|     | expiră datorită neînceperii lucrărilor în|         |         |         |

|     | perioada de 2 ani                        |         |         |         |

|_____|__________________________________________|_________|_________|_________|

|  10.| Emiterea autorizaţiei de gospodărire a   |         |         |         |

|     | apelor, folosinţelor de apă amplasate pe |         |         |         |

|     | teritoriul unui bazin hidrografic, când  |         |         |         |

|     | competenţa revine Sistemului de          |         |         |         |

|     | gospodărire a apelor                     |         |         |         |

|_____|__________________________________________|_________|_________|_________|

|10.1.| - obiective noi şi existente, reînnoirea |   664,65|   715,78|        -|

|     | autorizaţiei la obiective existente      |         |         |         |

|_____|__________________________________________|_________|_________|_________|

|10.2.| - obiective existente la care este       |   984,19| 1.035,33|        -|

|     | necesară întocmirea şi aprobarea         |         |         |         |

|     | programului de etapizare                 |         |         |         |

|_____|__________________________________________|_________|_________|_________|

|10.3.| - emitere autorizaţie modificatoare      |   664,65|   715,78|        -|

|_____|__________________________________________|_________|_________|_________|

|  11.| Emiterea autorizaţiei de gospodărire a   |         |         |         |

|     | apelor, folosinţelor de apă amplasate pe |         |         |         |

|     | teritoriul unui bazin hidrografic, când  |         |         |         |

|     | competenţa revine Direcţiei apelor       |         |         |         |

|_____|__________________________________________|_________|_________|_________|

|11.1.| - obiective noi şi existente, reînnoirea | 1.150,36| 1.201,48|         |

|     | autorizaţiei la obiective existente      |         |         |         |

|_____|__________________________________________|_________|_________|_________|

|11.2.| - obiective existente la care este       | 1.469,90| 1.521,02|        -|

|     | necesară întocmirea şi aprobarea         |         |         |         |

|     | programului de etapizare                 |         |         |         |

|_____|__________________________________________|_________|_________|_________|

|11.3.| - emitere autorizaţie modificatoare      | 1.150,36| 1.201,48|         |

|_____|__________________________________________|_________|_________|_________|

|  12.| Emiterea autorizaţiei de gospodărire a   |         |         |         |

|     | apelor, folosinţelor de apă amplasate pe |         |         |         |

|     | teritoriul unui bazin hidrografic, când  |         |         |         |

|     | competenţa revine Administraţiei         |         |         |         |

|     | Naţionale "Apele Române"                 |         |         |         |

|_____|__________________________________________|_________|_________|_________|

|12.1.| - obiective noi şi existente, reînnoirea |         |         |         |

|     | autorizaţiei la obiective existente:     |         |         |         |

|     |__________________________________________|_________|_________|_________|

|     | - zona I                                 |        -|        -| 1.623,28|

|     |__________________________________________|_________|_________|_________|

|     | - zona II                                |        -|        -| 2.083,43|

|     |__________________________________________|_________|_________|_________|

|     | - zona III                               |        -|        -| 2.172,90|

|     |__________________________________________|_________|_________|_________|

|     | - zona IV                                |        -|        -| 2.198,46|

|_____|__________________________________________|_________|_________|_________|

|12.2.| - obiective existente la care este       |         |         |         |

|     | necesară întocmirea şi aprobarea         |         |         |         |

|     | programului de etapizare:                |         |         |         |

|     |__________________________________________|_________|_________|_________|

|     | - zona I                                 |        -|        -| 2.262,37|

|     |__________________________________________|_________|_________|_________|

|     | - zona II                                |        -|        -| 2.390,18|

|     |__________________________________________|_________|_________|_________|

|     | - zona III                               |        -|        -| 2.492,44|

|     |__________________________________________|_________|_________|_________|

|     | - zona IV                                |        -|        -| 2.518,00|

|_____|__________________________________________|_________|_________|_________|

|12.3.| - emitere autorizaţie modificatoare:     |         |         |         |

|     |__________________________________________|_________|_________|_________|

|     | - zona I                                 |        -|        -| 1.623,28|

|     |__________________________________________|_________|_________|_________|

|     | - zona II                                |        -|        -| 2.083,43|

|     |__________________________________________|_________|_________|_________|

|     | - zona III                               |         |         | 2.172,90|

|     |__________________________________________|_________|_________|_________|

|     | - zona IV                                |         |         | 2.198,46|

|_____|__________________________________________|_________|_________|_________|

|  13.| Emiterea autorizaţiei de gospodărire a   |         |         |         |

|     | apelor, folosinţelor de apă amplasate pe |         |         |         |

|     | teritoriul a două sau mai multe bazine   |         |         |         |

|     | hidrografice, când competenţa revine     |         |         |         |

|     | Administraţiei Naţionale "Apele Române"  |         |         |         |

|_____|__________________________________________|_________|_________|_________|

|13.1.| - obiective noi şi existente, reînnoirea |         |         |         |

|     | autorizaţiei la obiective existente:     |         |         |         |

|     |__________________________________________|_________|_________|_________|

|     | - zona I                                 |        -|        -| 2.096,20|

|     |__________________________________________|_________|_________|_________|

|     | - zona II                                |        -|        -| 2.224,02|

|     |__________________________________________|_________|_________|_________|

|     | - zona III                               |        -|        -| 2.326,28|

|     |__________________________________________|_________|_________|_________|

|     | - zona IV                                |        -|        -| 2.351,83|

|_____|__________________________________________|_________|_________|_________|

|13.2.| - obiective existente la care este       |         |         |         |

|     | necesară întocmirea şi aprobarea         |         |         |         |

|     | programului de etapizare:                |         |         |         |

|     |__________________________________________|_________|_________|_________|

|     | - zona I                                 |        -|        -| 2.364,62|

|     |__________________________________________|_________|_________|_________|

|     | - zona II                                |        -|        -| 2.492,44|

|     |__________________________________________|_________|_________|_________|

|     | - zona III                               |        -|        -| 2.594,70|

|     |__________________________________________|_________|_________|_________|

|     | - zona IV                                |        -|        -| 2.620,26|

|_____|__________________________________________|_________|_________|_________|

|13.3.| - emitere autorizaţie modificatoare:     |         |         |         |

|     |__________________________________________|_________|_________|_________|

|     | - zona I                                 |         |         | 2.096,20|

|     |__________________________________________|_________|_________|_________|

|     | - zona II                                |         |         | 2.224,02|

|     |__________________________________________|_________|_________|_________|

|     | - zona III                               |         |         | 2.326,28|

|     |__________________________________________|_________|_________|_________|

|     | - zona IV                                |         |         | 2.351,83|

|_____|__________________________________________|_________|_________|_________|

|  14.| Emiterea autorizaţiei de gospodărire a   |         |         |         |

|     | apelor, folosinţelor de apă amplasate pe |         |         |         |

|     | teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta   |         |         |         |

|     | Dunării, când competenţa revine          |         |         |         |

|     | Administraţiei Naţionale "Apele Române"  |         |         |         |

|_____|__________________________________________|_________|_________|_________|

|14.1.| - obiective noi şi existente, reînnoirea |        -|        -| 1.150,36|

|     | autorizaţiei la obiective existente      |         |         |         |

|_____|__________________________________________|_________|_________|_________|

|14.2.| - obiective existente la care este       |        -|        -| 1.418,78|

|     | necesară întocmirea şi aprobarea         |         |         |         |

|     | programului de etapizare                 |         |         |         |

|_____|__________________________________________|_________|_________|_________|

|14.3.| - emitere autorizaţie modificatoare      |        -|        -| 1.150,36|

|_____|__________________________________________|_________|_________|_________|

|  15.| Consultanţă tehnică acordată de          |         |         |         |

|     | specialişti din cadrul Direcţiei apelor  |         |         |         |

|_____|__________________________________________|_________|_________|_________|

|15.1.| - cu deplasare pe teren                  |        -|   907,51|        -|

|_____|__________________________________________|_________|_________|_________|

|15.2.| - fără deplasare pe teren                |        -|   268,42|         |

|_____|__________________________________________|_________|_________|_________|

|  16.| Consultanţă tehnică acordată de          |         |         |         |

|     | specialişti din cadrul Administraţiei    |         |         |         |

|     | Naţionale "Apele Române"                 |         |         |         |

|_____|__________________________________________|_________|_________|_________|

|16.1.| - cu deplasare pe teren:                 |         |         |         |

|     |__________________________________________|_________|_________|_________|

|     | - zona I                                 |        -|        -|   920,29|

|     |__________________________________________|_________|_________|_________|

|     | - zona II                                |        -|        -| 1.048,10|

|     |__________________________________________|_________|_________|_________|

|     | - zona III                               |        -|        -| 1.150,36|

|     |__________________________________________|_________|_________|_________|

|     | - zona IV                                |        -|        -| 1.175,92|

|_____|__________________________________________|_________|_________|_________|

|16.2.| - fără deplasare pe teren                |        -|        -|   268,42|

|_____|__________________________________________|_________|_________|_________|

|  17.| Transferul avizului sau a autorizaţiei de|   728,56|   728,56|   728,56|

|     | gospodărire a apelor la un alt beneficiar|         |         |         |

|_____|__________________________________________|_________|_________|_________|

|  18.| Emiterea avizului de funcţionare în      |         | 1.469,90|         |

|     | siguranţă a barajelor care se încadrează |         |         |         |

|     | în categoriile de importanţă C şi D      |         |         |         |

|_____|__________________________________________|_________|_________|_________|

|  19.| Emiterea acordului/autorizaţiei de       |         | 1.022,54|         |

|     | funcţionare în siguranţă a barajelor care|         |         |         |

|     | se încadrează în categoria de            |         |         |         |

|     | importanţă C                             |         |         |         |

|_____|__________________________________________|_________|_________|_________|

|  20.| Emiterea acordului/autorizaţiei de       |         |   511,27|         |

|     | funcţionare în siguranţă a barajelor care|         |         |         |

|     | se încadrează în categoria de            |         |         |         |

|     | importanţă D                             |         |         |         |

|_____|__________________________________________|_________|_________|_________|

 

    NOTE:

    1. Zona I priveşte direcţiile apelor Argeş - Vedea şi Buzău - Ialomiţa.

    Zona II priveşte direcţiile apelor Jiu, Olt şi Dobrogea - Litoral.

    Zona III priveşte direcţiile apelor Prut, Siret şi Mureş.

    Zona IV priveşte direcţiile apelor Banat, Someş - Tisa şi Crişuri.

 

    2. Tariful nu conţine TVA.