LEGE Nr. 10/1995 din 18 ianuarie 1995 *** Republicată
privind
calitatea în construcţii
(...)
CAPITOLUL V
Dispoziţii
finale şi tranzitorii
ART. 41
(1) Regulamentele cu privire la
componentele sistemului calităţii în construcţii se elaborează de Ministerul
Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi se aprobă prin hotărâri ale
Guvernului.
(2) Procedurile pentru aplicarea
regulamentelor prevăzute la alin. (1) şi, după caz, instrucţiuni în aplicarea
acestora se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării regionale şi
administraţiei publice.
ART. 42
Prin excepţie de la art. 13, proiectele
pentru locuinţele unifamiliale parter şi anexele gospodăreşti din proprietatea
persoanelor fizice, situate în mediul rural şi în satele aparţinătoare
municipiilor şi oraşelor, precum şi construcţiile provizorii pentru care nu se
emit autorizaţii de construire nu se supun verificării de către verificatori de
proiecte atestaţi.
ART. 43
(1) Investitorii sau proprietarii au
obligaţia să vireze către Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C. o sumă
echivalentă cu o cotă de 0,5% din valoarea autorizată, fără TVA, a lucrărilor
pentru realizarea construcţiilor noi şi a lucrărilor de intervenţie la
construcţiile existente pentru care se emit, în condiţiile legii, autorizaţii
de construire/desfiinţare, cu excepţia investitorilor/proprietarilor care
realizează lucrări de intervenţie pentru consolidarea clădirilor de locuit
încadrate în clasa I de risc seismic.
(2) Suma echivalentă cotei de 0,5%
prevăzută la alin. (1) se determină şi se virează către Inspectoratul de Stat
în Construcţii - I.S.C. astfel:
a) 50% din suma echivalentă cotei de 0,5%
aplicate valorii lucrărilor autorizate se virează de către investitori sau proprietari
la data transmiterii la Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C. a
înştiinţării privind data începerii lucrărilor autorizate, astfel cum este
prevăzut în Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de
construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
b) suma rezultată ca diferenţă dintre suma
echivalentă cotei de 0,5% aplicate valorii finale, fără TVA, a lucrărilor
executate şi suma virată potrivit prevederilor lit. a) se virează de către
investitori sau proprietari la data semnării procesului-verbal de recepţie la
terminarea lucrărilor.
(3) Întârzierea la plată a sumelor
stabilite potrivit prevederilor alin. (2) lit. a) şi b) se penalizează cu 0,15%
pe zi de întârziere.
(4) Inspectoratul de Stat în Construcţii -
I.S.C. utilizează 50% din fondul astfel constituit pentru îndeplinirea
atribuţiilor, potrivit prevederilor legale, şi virează lunar 50% din acest fond
în contul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
(5) Sumele virate de Inspectoratul de Stat
în Construcţii - I.S.C., în condiţiile prezentei legi, se constituie în
venituri proprii ale Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei
Publice din care se efectuează cheltuieli curente şi cheltuieli de capital pentru:
a) activitatea de reglementare în
construcţii, cuprinzând contractarea elaborării de reglementări tehnice şi de
activităţi specifice de reglementare;
b) executarea prin Compania Naţională de
Investiţii "C.N.I." - S.A. a unor categorii de servicii şi lucrări în
cadrul "Programului naţional de construcţii de interes public sau
social";
c) activitatea de atestare
tehnico-profesională a specialiştilor în construcţii;
d) organizarea şi gestionarea bazelor de
date specifice privind construcţiile, reglementările tehnice, organismele
notificate/desemnate/acreditate/abilitate, produsele pentru construcţii şi
specialiştii cu activitate în construcţii atestaţi tehnico-profesional.
(6) Disponibilităţile la finele anului din
veniturile proprii se reportează în anul următor şi au aceeaşi destinaţie.
(7) Cheltuielile de personal includ plata
indemnizaţiei de participare a specialiştilor în calitate de membri în
comitetele/comisiile/consiliile pentru avizări din punct de vedere tehnic,
precum şi în comisiile de examinare pentru atestarea tehnico-profesională a
specialiştilor cu activitate în construcţii.
(8) Cuantumul indemnizaţiei de participare
a specialiştilor, ca membri în comitetele/comisiile/consiliile prevăzute la
alin. (7), se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării regionale şi
administraţiei publice, odată cu aprobarea regulamentelor de organizare şi
funcţionare ale acestora, în conformitate cu actele normative privind
salarizarea personalului din instituţiile de învăţământ superior.
(9) Cheltuielile necesare evaluării
conformităţii produselor pentru construcţii, evaluării tehnice europene pentru
produse pentru construcţii, elaborării şi avizării agrementelor tehnice în
construcţii, atestării tehnico-profesionale şi autorizării specialiştilor cu
activitate în construcţii, autorizării şi acreditării laboratoarelor în
construcţii, verificării proiectelor şi execuţiei lucrărilor de construcţii,
expertizării tehnice a proiectelor şi construcţiilor, certificării performanţei
energetice şi auditul energetic al clădirilor, inspecţiei tehnice în exploatare
a echipamentelor şi utilajelor tehnologice, precum şi a instalaţiilor pentru
construcţii, managementului calităţii în construcţii, verificărilor
metrologice, recepţiei lucrărilor, urmăririi comportării în exploatare şi
intervenţiei la construcţiile existente, precum şi postutilizării
construcţiilor se suportă de către factorii interesaţi.
(...)