ORDONANŢĂ
DE URGENŢĂ Nr. 38 din 21 martie 2002
privind întocmirea
şi finanţarea studiilor pedologice şi agrochimice şi finanţarea Sistemului
naţional de monitorizare sol-teren pentru agricultură, precum şi sol-vegetaţie
forestieră pentru silvicultură
Text în
vigoare începând cu data de 11 decembrie 2011
REALIZATOR:
COMPANIA DE INFORMATICĂ NEAMŢ
Text
actualizat prin produsul informatic legislativ LEX EXPERT în baza actelor
normative modificatoare, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I,
până la 8 decembrie 2011.
Act de bază
#B: Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 38/2002
Acte modificatoare
#M1: Legea
nr. 444/2002
#M2: Legea
nr. 243/2011
Modificările şi completările efectuate prin actele normative enumerate
mai sus sunt scrise cu font italic. În faţa fiecărei modificări sau completări
este indicat actul normativ care a efectuat modificarea sau completarea
respectivă, în forma #M1,
#M2
etc.
#CIN
NOTĂ:
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
38/2002 a fost aprobată cu modificări prin Legea
nr. 444/2002 (#M1).
#B
În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă
de urgenţă.
ART. 1
(1) Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei
şi Pădurilor realizează şi reactualizează periodic Programul naţional de
monitorizare sol-teren pentru agricultură şi sol-vegetaţie forestieră pentru
silvicultură.
(2) Pentru staţiile din reţeaua de
monitorizare sol-teren pentru agricultură şi sol-vegetaţie forestieră pentru
silvicultură, care fac parte din Sistemul naţional de monitorizare integrată a
mediului, stabilirea amplasamentului acestora, a programului de activitate şi
reactualizarea acestuia se fac cu aprobarea Ministerului Apelor şi Protecţiei
Mediului.
ART. 2
Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului
coordonează procesul de integrare a informaţiilor obţinute de către Ministerul
Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, potrivit art. 1, în Sistemul naţional de monitorizare
integrată a mediului.
#M2
ART. 3
Oficiile de studii pedologice şi agrochimice judeţene, Institutul de
Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie Bucureşti şi Institutul de Cercetări
şi Amenajări Silvice, la solicitarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării
Rurale, execută, prin încredinţare directă, studiile pedologice şi agrochimice
şi realizează sistemul de monitorizare sol - teren pentru suprafeţele cu
destinaţie agricolă, privind: unităţile de sol, inventarierea resurselor de
sol, favorabilitatea terenurilor pentru culturile agricole sau silvice,
pretabilitatea pentru folosinţe, poluarea, restricţiile terenurilor la diferite
utilizări şi măsurile agropedoameliorative şi antierozionale corespunzătoare,
indiferent de forma de exploatare ori de proprietate.
#M2
ART. 3^1
Contractarea studiilor privind calitatea solului, altele decât cele
prevăzute la art. 3,
de către persoane fizice sau juridice cu obiect de activitate specific, se face
cu respectarea legislaţiei privind achiziţiile publice.
#M2
ART. 3^2
Persoanele fizice sau juridice cu obiect de activitate specific care îşi
manifestă intenţia de a efectua studiile prevăzute la art.
3^1 se atestă de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării
Rurale.
#B
ART. 4
În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă,
următoarele denumiri se definesc după cum urmează:
a) Programul european de monitorizare
forestieră - programul prin care se evaluează variaţia la scară mare, spaţială
şi temporală, a stării pădurilor şi solurilor forestiere într-o reţea europeană
de suprafeţe de observaţie (nivelul I) şi se identifică relaţiile cauză-efect,
la scara ecosistemului, prin mijloacele monitorizării intensive, în suprafeţe
permanente de observaţie (nivelul II), în conformitate cu măsurile stabilite de
Comisia Economică pentru Europa a Naţiunilor Unite şi de Uniunea Europeană;
b) Programul internaţional de cooperare
privind evaluarea şi monitorizarea efectelor poluării aerului asupra pădurilor
(I.C.P. Forests) - programul stabilit de Comisia Economică pentru Europa a
Naţiunilor Unite în anul 1985, în baza Convenţiei privind poluarea aerului
transfrotieră, la distanţă lungă, pentru supravegherea declinului pădurilor ca
urmare a poluării atmosferice;
c) Schema Uniunii Europene privind
protecţia pădurilor împotriva poluării atmosferice - programul iniţiat în anul
1986 de Uniunea Europeană, având ca obiective stabilirea, pe baza unei
metodologii comune, a unui inventar periodic al vătămărilor produse pădurilor,
în special datorită poluării atmosferice, înfiinţarea sau extinderea în mod
coordonat şi armonizat a reţelei de puncte de observaţie pentru realizarea
acestui inventar, realizarea unei monitorizări continue şi intensive a
ecosistemelor forestiere şi înfiinţarea sau extinderea în mod coordonat şi
armonizat a unei reţele de suprafeţe permanente de observaţie, necesare pentru
această monitorizare;
d) Centrul focal naţional pentru Programul
european de monitorizare forestieră - instituţia care asigură realizarea
Programului european de monitorizare forestieră în România, organizează şi
gestionează bazele de date şi elaborează rapoartele privind rezultatele
activităţii de monitorizare a pădurilor şi solurilor forestiere.
#M1
ART. 5
Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice, la solicitarea
Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, va executa lucrările
specifice monitorizării solurilor şi vegetaţiei forestiere, în conformitate cu
Programul european de monitorizare forestieră, indiferent de forma de
proprietate asupra pădurilor.
#B
ART. 6
Executarea studiilor pedologice şi
agrochimice şi a studiilor pentru vegetaţia forestieră se face pentru toate
terenurile agricole şi forestiere, indiferent de forma de exploatare sau de
proprietate, iar permisiunea accesului în teren este obligatorie pe baza
documentelor justificative, cu excepţia zonelor în care accesul este interzis
de lege.
ART. 7
(1) Studiile pedologice necesare sistemului
naţional şi judeţean de monitorizare sol-teren pentru agricultură se
actualizează cu o periodicitate de 10 ani, iar cele agrochimice, cu o
periodicitate de 4 ani şi de 1 - 2 ani în cazul terenurilor poluate.
(2) Evaluarea stării solurilor forestiere
se realizează din 5 în 5 ani, iar a vegetaţiei forestiere, anual.
ART. 8
(1) Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei
şi Pădurilor, prin direcţiile generale pentru agricultură şi industrie
alimentară judeţene şi a municipiului Bucureşti, asigură şi urmăreşte
realizarea programului aprobat de Guvern privind executarea studiilor
pedologice şi agrochimice şi a Sistemului de monitorizare sol-teren pentru
agricultură.
(2) Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei
şi Pădurilor, pe baza programului aprobat de Guvern, monitorizează starea de
sănătate a pădurilor şi starea solurilor forestiere prin Regia Naţională a
Pădurilor şi prin Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice, care este şi
Centrul focal naţional pentru Programul european de monitorizare forestieră.
(3) Programul naţional de monitorizare
sol-teren pentru agricultură şi sol-vegetaţie forestieră pentru silvicultură,
prevăzut la art. 1 alin. (1), cuprinde programele
prevăzute la alin. (1) şi (2) ale prezentului articol.
ART. 9
În termen de 15 zile de la data intrării în
vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţe, prin ordin al ministrului
agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, va fi aprobată Metodologia întocmirii
studiilor pedologice şi agrochimice, a Sistemului naţional şi judeţean de
monitorizare sol-teren pentru agricultură, precum şi a sistemului naţional de
monitorizare sol-vegetaţie forestieră pentru silvicultură.
ART. 10
Institutul de Cercetări pentru Pedologie şi
Agrochimie Bucureşti realizează şi actualizează, prin integrarea sistemelor
judeţene de date, elaborate de oficiile de studii pedologice şi agrochimice,
Sistemul naţional de monitorizare sol-teren şi banca de date aferentă pentru
agricultură, pe care le va comunica Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi
Pădurilor şi Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului, iar pentru alte
instituţii interesate acestea se vor pune la dispoziţie cu avizul Ministerului
Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor.
ART. 11
(1) Institutul de Cercetări şi Amenajări
Silvice realizează lucrările de evaluare a stării solurilor forestiere şi a
vegetaţiei forestiere conform Programului european de monitorizare forestieră,
gestionează şi reactualizează băncile de date existente şi transmite datele
Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi Ministerului Apelor şi
Protecţiei Mediului.
(2) Institutul de Cercetări şi Amenajări
Silvice, în calitate de Centru focal naţional pentru Programul european de
monitorizare forestieră, elaborează rapoarte privind rezultatele obţinute şi
transmite informaţii anual şi periodic la solicitarea organismelor
internaţionale care gestionează programele I.C.P. Forests şi Schema Uniunii
Europene privind protecţia pădurilor împotriva poluării atmosferice, cu avizul
Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, care administrează
rezultatele, şi al Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului.
ART. 12
Datele şi informaţiile obţinute prin
Sistemul naţional de monitorizare sol-teren pentru agricultură şi sol-vegetaţie
forestieră pentru silvicultură vor fi puse de Ministerul Agriculturii,
Alimentaţiei şi Pădurilor, prin Institutul de Cercetări pentru Pedologie şi
Agrochimie şi Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice, la dispoziţia
Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului -
I.N.C.D.P.M. Bucureşti, în vederea elaborării Raportului privind starea
mediului.
ART. 13
Finanţarea cheltuielilor anuale necesare
elaborării studiilor pedologice şi agrochimice, a Sistemului naţional şi
judeţean de monitorizare sol-teren pentru agricultură şi sol-vegetaţie
forestieră pentru silvicultură, precum şi participării la organismele
internaţionale de specialitate se suportă din alocaţii bugetare, prin bugetul
Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor.
---------------