ORDIN   Nr. 1108 din  5 iulie 2007

privind aprobarea Nomenclatorului lucrărilor şi serviciilor care se prestează de către autorităţile publice pentru protecţia mediului în regim de tarifare şi cuantumul tarifelor aferente acestora

 

  

    ART. 1

    Se aprobă Nomenclatorul lucrărilor şi serviciilor care se prestează de către autorităţile publice pentru protecţia mediului în regim de tarifare şi cuantumul tarifelor aferente acestora, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

    ART. 2

    Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, agenţiile regionale pentru protecţia mediului, agenţiile judeţene pentru protecţia mediului şi Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", în calitate de autorităţi competente pentru protecţia mediului, au obligaţia de a-şi deschide conturi pentru veniturile extrabugetare provenite din încasarea tarifelor la filialele Trezoreriei Statului în a căror rază teritorială îşi desfăşoară activitatea.

    ART. 3

    Sumele încasate de autorităţile publice pentru protecţia mediului prevăzute la art. 2 se utilizează în conformitate cu prevederile art. 23 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006.

 

 

 

 SECŢIUNEA 1

    Lucrări şi servicii prestate de către autorităţile publice pentru protecţia mediului

 

 ______________________________________________________________________________

|Nr. | Scopul lucrării  | Tipul lucrării sau al       |Cuantumul | Precizări   |

|crt.| sau al           | serviciului care se         |tarifului | suplimentare|

|    | serviciului      | prestează                   |care se   |             |

|    |                  |                             |încasează,|             |

|    |                  |                             |fără TVA  |             |

|    |                  |                             |(lei)     |             |

|____|__________________|_____________________________|__________|_____________|

|  0 |         1        |              2              |     3    |       4     |

|____|__________________|_____________________________|__________|_____________|

 

|  6.| Parcurgerea      | A. Introducerea deliberată în mediu a organismelor   |

|    | procedurilor     | modificate genetic (testare, cercetare)/un singur    |

|    | pentru           | organism/o singură locaţie                           |

|    | reglementarea    |______________________________________________________|

|    | activităţilor    | Procedura de autorizare/un singur organism/o singură |

|    | privind          | locaţie                                              |

|    | introducerea     |______________________________________________________|

|    | deliberată în    | Analiza dosarului de        |    2.000 |             |

|    | mediu şi pe piaţă| notificare                  |          |             |

|    | a organismelor   |_____________________________|__________|_____________|

|    | modificate       | Emiterea autorizaţiei       |    4.000 |             |

|    | genetic (OMG)    |_____________________________|__________|_____________|

|    |                  | Procedura simplificată de autorizare                 |

|    |                  |______________________________________________________|

|    |                  | Analiza dosarului de        |    2.000 |             |

|    |                  | notificare                  |          |             |

|    |                  |_____________________________|__________|_____________|

|    |                  | Emiterea autorizaţiei       |    6.000 |             |

|    |                  |_____________________________|__________|_____________|

|    |                  | Procedura de revizuire a autorizaţiei                |

|    |                  |______________________________________________________|

|    |                  | Analiza dosarului de        |    2.000 |             |

|    |                  | notificare                  |          |             |

|    |                  |_____________________________|__________|_____________|

|    |                  | Emiterea autorizaţiei       |    4.000 |             |

|    |                  |_____________________________|__________|_____________|

|    |                  | Emiterea acordului de import/un singur organism      |

|    |                  |______________________________________________________|

|    |                  | Analiza documentaţiei şi    |   15.000 |             |

|    |                  | emiterea acordului de import|          |             |

|    |                  |_____________________________|__________|_____________|

|    |                  | B. Introducerea pe piaţă a unui organism modificat   |

|    |                  | genetic                                              |

|    |                  |______________________________________________________|

|    |                  | Analiza dosarului de        |    7.000 |             |

|    |                  | notificare                  |          |             |

|    |                  |_____________________________|__________|_____________|

|    |                  | Elaborarea raportului de    |   85.000 |             |

|    |                  | evaluare                    |          |             |

|    |                  |_____________________________|__________|_____________|

|    |                  | Emiterea autorizaţiei       |   30.000 |             |

|____|__________________|_____________________________|__________|_____________|