ORDIN   Nr. 206/2007 din 29 octombrie 2007

pentru aprobarea Regulamentului-cadru de autorizare a autorităţilor de autorizare pentru serviciile publice de transport local şi judeţean de persoane

 

 

    Act de bază

#B: Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice nr. 206/2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 756 din 7 noiembrie 2007

 

    Acte modificatoare

#M8: Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice nr. 471/2020

#M7: Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice nr. 504/2019

#M6: Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice nr. 132/2019

#M5: Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice nr. 510/2018

#M4: Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice nr. 337/2015

#M3: Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice nr. 202/2014

#M2: Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice nr. 236/2013

#M1: Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice nr. 367/2011

 

    Modificările şi completările efectuate prin actele normative enumerate mai sus sunt scrise cu font italic. În faţa fiecărei modificări sau completări este indicat actul normativ care a efectuat modificarea sau completarea respectivă, în forma #M1, #M2 etc.

 

#CIN

    NOTĂ:

    Titlul actului normativ a fost modificat conform art. I pct. 1 din Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice nr. 132/2019 (#M6).

 

#B

    Având în vedere prevederile art. 20 alin. (5) lit. a) şi c) din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007,

    în temeiul art. 4 alin. (4) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 671/2007*) privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice şi al art. 22 alin. (2) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006,

 

    preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice emite următorul ordin:

 

#CIN

    *) Hotărârea Guvernului nr. 671/2007 a fost abrogată. A se vedea Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice nr. 22/2017.

 

#M6

    ART. 1

    Se aprobă Regulamentul-cadru de autorizare a autorităţilor de autorizare pentru serviciile publice de transport local şi judeţean de persoane, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

 

 

#M6

    ANEXĂ

 

                              REGULAMENTUL-CADRU

de autorizare a autorităţilor de autorizare pentru serviciile publice de transport local şi judeţean de persoane

 

 

    CAPITOLUL V

    Dispoziţii finale

 

#M8

    ART. 19

    (1) Pentru eliberarea autorizaţiei, A.N.R.S.C. percepe un tarif de acordare a autorizaţiei de:

    a) 3.045 lei pentru unităţi administrativ-teritoriale cu peste 300.000 de locuitori;

    b) 1.535 lei pentru unităţi administrativ-teritoriale având între 50.000 şi 300.000 de locuitori inclusiv;

    c) 775 lei pentru unităţi administrativ-teritoriale având între 10.000 şi 50.000 de locuitori inclusiv;

    d) 325 lei pentru unităţi administrativ-teritoriale având până la 10.000 de locuitori inclusiv.

#B

  (2) Începând cu anul al doilea de valabilitate a autorizaţiei, A.N.R.S.C. percepe un tarif anual de monitorizare a autorizaţiei egal cu valoarea tarifului pentru acordarea acesteia.

 (3) Tariful anual de monitorizare a autorizaţiei se datorează, în condiţiile prevăzute la alin. (2), începând cu data de întâi a lunii corespunzătoare celei în care s-a eliberat autorizaţia. Plata tarifului de monitorizare se va efectua în tranşe trimestriale egale, având ca termen limită data de 20 a primei luni din trimestrul curent, pentru trimestrul precedent.

#M6

    (4) Întârzierea în achitarea sumelor datorate atrage dobânzi şi penalităţi de întârziere, denumite generic accesorii, conform prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

    (5) Ordinea stingerii creanţelor datorate bugetului A.N.R.S.C. din tariful anual de monitorizare a autorizaţiei, precum şi a accesoriilor aferente este cea prevăzută în Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

#B

    (6) Tarifele percepute de A.N.R.S.C. se modifică prin ordin al preşedintelui A.N.R.S.C., în funcţie de evoluţia indicelui preţului de consum, şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

#M6

    ART. 20

    (1) Încasările realizate din aplicarea tarifelor prevăzute în prezentul regulament se fac venit la bugetul A.N.R.S.C.

    (2) Tarifele percepute de la fiecare autoritate de autorizare se varsă în contul Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, cod de identificare fiscală 14935787, cod IBAN RO29TREZ70320F365000XXXX, deschis la Trezoreria Operativă a Sectorului 3.