LEGE Nr. 227/2015 din 8 septembrie 2015 - Partea I privind Codul fiscal
TITLUL III*)
Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor
#CIN
*) 1. Conform art. 76 alin. (1) lit. d) din Legea cooperaţiei agricole nr. 566/2004, cu modificările ulterioare, prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 227/2015, cooperativele agricole care îndeplinesc condiţiile de microîntreprinderi nu intră sub incidenţa Titlului III "Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor" şi datorează impozit pe profit.
2. A se vedea şi art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 153/2020 , cu modificările ulterioare, articol reprodus în nota 4 de la art. 41.
ART. 47*)
Definiţia microîntreprinderii
(1) În sensul prezentului titlu, o microîntreprindere este o persoană juridică română care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent:
a) *** Abrogată
b) *** Abrogată
c) a realizat venituri care nu au depăşit echivalentul în lei a 500.000 euro. Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro este cel valabil la închiderea exerciţiului financiar în care s-au înregistrat veniturile;
d) capitalul social al acesteia este deţinut de persoane, altele decât statul şi unităţile administrativ-teritoriale;
e) nu se află în dizolvare, urmată de lichidare, înregistrată în registrul comerţului sau la instanţele judecătoreşti, potrivit legii;
f) a realizat venituri, altele decât cele din consultanţă şi/sau management, cu excepţia veniturilor din consultanţă fiscală, corespunzătoare codului CAEN: 6920 - "Activităţi de contabilitate şi audit financiar; consultanţă în domeniul fiscal", în proporţie de peste 80% din veniturile totale;
g) are cel puţin un salariat, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 48 alin. (3);
h) are asociaţi/acţionari care deţin, în mod direct sau indirect, peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot şi este singura persoană juridică stabilită de către asociaţi/acţionari să aplice prevederile prezentului titlu;
i) a depus în termen situaţiile financiare anuale, dacă are această obligaţie potrivit legii.
(1^1) În aplicarea prevederilor alin. (1) lit. c) limita privind veniturile realizate se verifică luând în calcul veniturile realizate de persoana juridică română, cumulate cu veniturile întreprinderilor legate cu aceasta, iar elementele care se iau în calcul sunt cele care constituie baza impozabilă prevăzută la art. 53. În sensul prezentului titlu, persoana juridică română este legată cu o altă persoană dacă există oricare dintre următoarele raporturi:
a) persoana juridică română care verifică condiţia deţine la o altă persoană juridică română, direct şi/sau indirect, peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot, sau aceasta are dreptul de a numi sau de a revoca administratorul/majoritatea membrilor consiliului de administraţie, de conducere ori de supraveghere al acelei alte persoane juridice române;
b) persoana juridică română care verifică condiţia este deţinută de o altă persoană juridică română, direct şi/sau indirect, cu peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot, sau, la persoana juridică română care verifică condiţia, această altă persoană juridică română are dreptul de a numi sau de a revoca administratorul/majoritatea membrilor consiliului de administraţie, de conducere ori de supraveghere;
c) persoana juridică română care verifică condiţia este legată cu o altă persoană juridică română dacă o persoană deţine, în mod direct şi/sau indirect, peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot, sau are dreptul de a numi sau de a revoca administratorul/majoritatea membrilor consiliului de administraţie, de conducere ori de supraveghere atât la prima persoană juridică, cât şi la cea de-a doua persoană juridică. În situaţia în care persoana care deţine titlurile de participare/drepturile de vot sau de numire/revocare este o persoană juridică română, persoana juridică română care verifică condiţia cumulează şi veniturile acestei persoane;
d) persoana juridică română care verifică condiţia dacă are unul sau mai mulţi acţionari/asociaţi care deţin, direct şi/sau indirect, peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot ale acestei persoane juridice române, acţionari/asociaţi care desfăşoară şi activitate economică prin intermediul unei persoane fizice autorizate/întreprinderi individuale/întreprinderi familiale/altei forme de organizare a unei activităţi economice, fără personalitate juridică, autorizată potrivit legilor în vigoare. În această situaţie, veniturile înregistrate potrivit reglementărilor contabile aplicabile sau norma anuală de venit, stabilită/ajustată/redusă, potrivit prevederilor titlului IV, ale/a persoanei fizice autorizate/întreprinderii individuale/întreprinderii familiale/altei forme de organizare a unei activităţi economice fără personalitate juridică, autorizată potrivit legilor în vigoare, se cumulează cu cele realizate de persoana juridică română/alte întreprinderi legate.
(2) *** Abrogat
(3) Nu intră sub incidenţa prezentului titlu următoarele persoane juridice române:
a) Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, constituit potrivit legii;
b) Fondul de compensare a investitorilor, înfiinţat potrivit legii;
c) Fondul de garantare a pensiilor private, înfiinţat potrivit legii;
d) Fondul de garantare a asiguraţilor, constituit potrivit legii;
e) entitatea transparentă fiscal cu personalitate juridică;
f) persoana juridică română care desfăşoară activităţi în domeniul bancar;
g) persoana juridică română care desfăşoară activităţi în domeniul asigurărilor şi reasigurărilor, al pieţei de capital, precum şi persoana juridică română care desfăşoară activităţi de intermediere/distribuţie în aceste domenii, cu excepţia intermediarilor secundari de asigurări şi/sau reasigurări, definiţi potrivit legii, care au realizat venituri din activitatea de distribuţie de asigurări/reasigurări în proporţie de până la 15% inclusiv din veniturile totale;
h) persoana juridică română care desfăşoară activităţi în domeniul jocurilor de noroc;
i) persoana juridică română care desfăşoară activităţi de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor de petrol şi gaze naturale.
(4) În aplicarea prevederilor alin. (1) lit. h), asociaţii/acţionarii persoanei juridice române care deţin, în mod direct sau indirect, peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot, atât la persoana juridică română analizată, cât şi la alte persoane juridice române care îndeplinesc condiţiile pentru sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, trebuie să stabilească, până la data de 31 martie inclusiv a anului fiscal următor, o singură persoană juridică română care aplică prevederile prezentului titlu. Persoanele juridice române care nu au fost stabilite de către asociaţi/acţionari, până la termenul de 31 martie, intră sub incidenţa prevederilor titlului II.
(5) *** Abrogat
(6) *** Abrogat
#CIN
*) 1. La art. 47 alin. (1), lit. c) este reprodusă astfel cum a fost modificată prin art. I pct. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 16/2022. Conform art. IX lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 16/2022, cu modificările ulterioare, prevederile art. I pct. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 16/2022 se aplică începând cu veniturile aferente anului 2023.
2. La art. 47, alin. (1^1) este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. XXV pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2024 . Conform art. XXVI alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2024, prevederile art. XXV pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2024 se aplică pentru verificarea condiţiei de la art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 227/2015, cu modificările ulterioare, inclusiv pentru încadrarea ca microîntreprindere în anul fiscal 2024.
3. Conform art. XLV alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2024 , contribuabilii care au comunicat organelor fiscale competente aplicarea sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, respectiv ieşirea din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, până la data de 29 martie 2024 [data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2024 ], depun, după caz, o nouă declaraţie de menţiuni pentru încadrarea în condiţiile prevăzute la art. 47 din Legea nr. 227/2015.
ART. 48
Reguli de aplicare a sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderii
(1) Impozitul reglementat de prezentul titlu este opţional.
(2) Persoanele juridice române pot opta să aplice impozitul reglementat de prezentul titlu începând cu anul fiscal următor celui în care îndeplinesc condiţiile de microîntreprindere prevăzute la art. 47 alin. (1) şi dacă nu au mai fost plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor ulterior datei de 1 ianuarie 2023, potrivit prevederilor prezentului titlu.
(2^1) Microîntreprinderile nu pot opta pentru plata impozitului pe profit în cursul anului fiscal, opţiunea putând fi exercitată începând cu anul fiscal următor, cu excepţiile prevăzute la art. 52. Opţiunea se comunică organelor fiscale competente, potrivit prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.
(2^2) Microîntreprinderile care au desfăşurat, până la data de 31 decembrie 2023 inclusiv, activităţi corespunzătoare codurilor CAEN: 5510 - Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare, 5520 - Facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată, 5530 - Parcuri pentru rulote, campinguri şi tabere, 5590 - Alte servicii de cazare, 5610 - Restaurante, 5621 - Activităţi de alimentaţie (catering) pentru evenimente, 5629 - Alte servicii de alimentaţie n.c.a., 5630 - Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor aplică condiţia de a nu mai fi fost plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, prevăzută la alin. (2), începând cu anul fiscal 2024.
(2^3) Prin excepţie de la prevederile art. 52, respectiv de la art. 47 alin. (1) şi alin. (4), microîntreprinderea care se află în inactivitate temporară înscrisă în registrul comerţului, potrivit prevederilor legale, continuă să fie plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor pentru întreaga perioadă în care înregistrează această situaţie de inactivitate.
(3) O persoană juridică română care este nou-înfiinţată poate opta să plătească impozit pe veniturile microîntreprinderilor începând cu primul an fiscal, dacă condiţiile prevăzute la art. 47 alin. (1) lit. d) şi h) sunt îndeplinite la data înregistrării în registrul comerţului, iar cea de la lit. g) în termen de 30 de zile inclusiv de la data înregistrării persoanei juridice respective.
(3^1) În sensul prezentului titlu, în cazul în care raportul de muncă este suspendat, potrivit legii, condiţia referitoare la deţinerea unui salariat se consideră îndeplinită dacă perioada de suspendare este mai mică de 30 de zile şi situaţia este înregistrată pentru prima dată în anul fiscal respectiv. În caz contrar sunt aplicabile, în mod corespunzător, dispoziţiile art. 52 alin. (2).
(3^2) O microîntreprindere care s-a aflat în inactivitate temporară înscrisă în registrul comerţului, potrivit prevederilor legale, continuă să fie plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor de la data înscrierii în registrul comerţului a menţiunii de reluare a activităţii, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 47 alin. (1) lit. d), h) şi i), iar pe cea de la lit. g) în termen de 30 de zile inclusiv de la data înregistrării menţiunii în Registrul Comerţului.
(4) *** Abrogat
(5) *** Abrogat
(5^1) *** Abrogat
(5^2) *** Abrogat
(6) *** Abrogat
(7) *** Abrogat
(8) *** Abrogat
ART. 49
Aria de cuprindere a impozitului
Impozitul stabilit prin prezentul titlu, denumit impozit pe veniturile microîntreprinderilor, se aplică asupra bazei impozabile determinate potrivit art. 53.
ART. 50
Anul fiscal
(1) Anul fiscal al unei microîntreprinderi este anul calendaristic.
(2) În cazul unei microîntreprinderi care se înfiinţează sau îşi încetează existenţa, anul fiscal este perioada din anul calendaristic în care persoana juridică a existat.
ART. 51
Cotele de impozitare
(1) Cotele de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor sunt:
a) 1%, pentru microîntreprinderile care realizează venituri care nu depăşesc 60.000 euro inclusiv şi care nu desfăşoară activităţile prevăzute la lit. b) pct. 2;
b) 3%, pentru microîntreprinderile care:
1. realizează venituri peste 60.000 euro; sau
2. desfăşoară activităţi, principale sau secundare, corespunzătoare codurilor CAEN: 5821 - Activităţi de editare a jocurilor de calculator, 5829 - Activităţi de editare a altor produse software, 6201 - Activităţi de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client), 6209 - Alte activităţi de servicii privind tehnologia informaţiei, 5510 - Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare, 5520 - Facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată, 5530 - Parcuri pentru rulote, campinguri şi tabere, 5590 - Alte servicii de cazare, 5610 - Restaurante, 5621 - Activităţi de alimentaţie (catering) pentru evenimente, 5629 - Alte servicii de alimentaţie n.c.a., 5630 - Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor, 6910 - Activităţi juridice - numai pentru societăţile cu personalitate juridică care nu sunt entităţi transparente fiscal, constituite de avocaţi potrivit legii, 8621 - Activităţi de asistenţă medicală generală, 8622 - Activităţi de asistenţă medicală specializată, 8623 - Activităţi de asistenţă stomatologică, 8690 - Alte activităţi referitoare la sănătatea umană.
(2) *** Abrogat
(3) *** Abrogat
(4) În sensul prezentului titlu, prin salariat se înţelege persoana angajată cu contract individual de muncă cu normă întreagă, potrivit Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Condiţia se consideră îndeplinită şi în cazul microîntreprinderilor care:
a) au persoane angajate cu contract individual de muncă cu timp parţial dacă fracţiunile de normă prevăzute în acestea, însumate, reprezintă echivalentul unei norme întregi;
b) au încheiate contracte de administrare sau mandat, potrivit legii, în cazul în care remuneraţia acestora este cel puţin la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.
(4^1) În cazul în care, în cursul anului fiscal, veniturile realizate de o microîntreprindere depăşesc nivelul de 60.000 euro sau microîntreprinderea începe să desfăşoare activităţile prevăzute la alin. (1) lit. b) pct. 2, începând cu trimestrul în care se înregistrează astfel de situaţii, este aplicabilă cota de impozitare prevăzută la alin. (1) lit. b).
(4^2) În situaţia în care, în cursul anului fiscal, o microîntreprindere nu mai desfăşoară activităţile prevăzute la alin. (1) lit. b) pct. 2 şi veniturile nu depăşesc nivelul de 60.000 euro, începând cu trimestrul în care se înregistrează astfel de situaţii, este aplicabilă cota de impozitare prevăzută la alin. (1) lit. a).
(4^3) În situaţia în care persoanele juridice române care desfăşoară activităţi corespunzătoare codurilor CAEN prevăzute la alin. (1) lit. b) pct. 2 obţin venituri şi din alte activităţi în afara celor corespunzătoare acestor coduri CAEN, cota de impozitare de 3% se aplică şi pentru veniturile din aceste alte activităţi.
(5) *** Abrogat
(6) *** Abrogat
ART. 52*)
Reguli de ieşire din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor în cursul anului
(1) Dacă în cursul unui an fiscal o microîntreprindere realizează venituri mai mari de 500.000 euro sau ponderea veniturilor realizate din consultanţă şi/sau management, cu excepţia veniturilor din consultanţă fiscală, corespunzătoare codului CAEN: 6920 - "Activităţi de contabilitate şi audit financiar; consultanţă în domeniul fiscal", în veniturile totale este de peste 20% inclusiv, aceasta datorează impozit pe profit începând cu trimestrul în care s-a depăşit oricare dintre aceste limite, fără posibilitatea de a mai opta pentru perioada următoare să aplice prevederile prezentului titlu.
(2) În cazul în care, în cursul unui an fiscal, o microîntreprindere nu mai îndeplineşte condiţia prevăzută la art. 47 alin. (1) lit. g) şi/sau nu a depus în termen situaţiile financiare anuale pentru exerciţiul financiar precedent anului fiscal respectiv, dacă avea această obligaţie potrivit legii, microîntreprinderea datorează impozit pe profit începând cu trimestrul în care nu mai este îndeplinită oricare dintre aceste condiţii.
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), pentru o microîntreprindere cu un singur salariat, al cărui raport de muncă încetează, condiţia prevăzută la art. 47 alin. (1) lit. g) se consideră îndeplinită dacă, în termen de 30 de zile de la încetarea raportului de muncă, este angajat un nou salariat cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată sau pe durată determinată pe o perioadă de cel puţin 12 luni.
(4) Microîntreprinderile care în cursul unui trimestru încep să desfăşoare activităţi dintre cele prevăzute de art. 47 alin. (3) lit. f) - i) datorează impozit pe profit începând cu trimestrul respectiv.
(5) Limitele fiscale prevăzute la art. 51 alin. (1), (4^1) şi (4^2), precum şi alin. (1) al prezentului articol se verifică pe baza veniturilor înregistrate cumulat de la începutul anului fiscal. Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro este cel valabil la închiderea exerciţiului financiar precedent.
(5^1) În cazul microîntreprinderii care, în cursul anului, se găseşte în situaţia prevăzută la art. 47 alin. (1^1), suplimentar faţă de regulile prevăzute la alin. (5), limita fiscală privitoare la plafonul de 500.000 euro, prevăzută la alin. (1), se verifică luând în calcul veniturile acesteia cumulate cu veniturile întreprinderilor legate.
(5^2) În aplicarea prevederilor alin. (5^1), împreună cu veniturile întreprinderilor legate cu microîntreprinderea care se găseşte în situaţia prevăzută la art. 47 alin. (1^1) lit. d) se cumulează şi o pătrime din norma anuală de venit stabilită/ajustată/redusă pentru anul fiscal curent a persoanelor fizice autorizate/întreprinderilor individuale/întreprinderilor familiale/altor forme de organizare a unei activităţi economice fără personalitate juridică, autorizate potrivit legilor în vigoare, care datorează impozit pe baza normei anuale de venit, potrivit prevederilor titlului IV.
(6) Calculul şi plata impozitului pe profit de către microîntreprinderile care se încadrează în prevederile alin. (1), (2), (4) şi (7) se efectuează luând în considerare veniturile şi cheltuielile realizate începând cu trimestrul respectiv.
(7) În situaţia în care, în cursul anului fiscal, oricare dintre asociaţii/acţionarii unei microîntreprinderi deţine, în mod direct sau indirect, peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot şi la alte microîntreprinderi, asociaţii/acţionarii trebuie să stabilească microîntreprinderea/microîntreprinderile care iese/ies de sub incidenţa prezentului titlu şi care urmează să aplice prevederile titlului II începând cu trimestrul în care se înregistrează situaţia respectivă, astfel încât condiţia de deţinere a unei singure microîntreprinderi să fie îndeplinită. Ieşirea din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor se comunică organului fiscal competent, potrivit prevederilor Legii nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
#CIN
*) La art. 52, alin. (5^2) a fost introdus prin art. XXV pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2024 . Conform art. XXVI alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2024, prevederile art. XXV pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2024 se aplică pentru verificarea condiţiei de la art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 227/2015, cu modificările ulterioare, inclusiv pentru încadrarea ca microîntreprindere în anul fiscal 2024.
ART. 53*)
Baza impozabilă
(1) Baza impozabilă a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor o constituie veniturile din orice sursă, din care se scad:
a) veniturile aferente costurilor stocurilor de produse;
b) veniturile aferente costurilor serviciilor în curs de execuţie;
c) veniturile din producţia de imobilizări corporale şi necorporale;
d) veniturile din subvenţii;
e) veniturile din provizioane, ajustări pentru depreciere sau pentru pierdere de valoare, care au fost cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil sau au fost constituite în perioada în care persoana juridică română era supusă impozitului pe veniturile microîntreprinderilor;
e^1) veniturile din ajustări pentru pierderi aşteptate aferente activelor financiare constituite de persoanele juridice române care desfăşoară activităţi în domeniul bancar, în domeniile asigurărilor şi reasigurărilor, al pieţei de capital, care au fost cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil sau au fost constituite în perioada în care persoana juridică română era supusă impozitului pe veniturile microîntreprinderilor;
f) veniturile rezultate din restituirea sau anularea unor dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere, care au fost cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil;
g) veniturile realizate din despăgubiri, de la societăţile de asigurare/reasigurare, pentru pagubele produse bunurilor de natura stocurilor sau a activelor corporale proprii;
h) veniturile din diferenţe de curs valutar;
i) veniturile financiare aferente creanţelor şi datoriilor cu decontare în funcţie de cursul unei valute, rezultate din evaluarea sau decontarea acestora;
j) valoarea reducerilor comerciale acordate ulterior facturării, înregistrate în contul "709", potrivit reglementărilor contabile aplicabile;
k) veniturile aferente titlurilor de plată obţinute de persoanele îndreptăţite, potrivit legii, titulari iniţiali aflaţi în evidenţa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sau moştenitorii legali ai acestora;
l) despăgubirile primite în baza hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului;
m) veniturile obţinute dintr-un stat străin cu care România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri, dacă acestea au fost impozitate în statul străin;
n) dividendele primite de la o persoană juridică română;
o) dividendele primite de la o filială a microîntreprinderii, persoană juridică situată într-un alt stat membru al Uniunii Europene, în măsura în care atât microîntreprinderea, cât şi filiala îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 24; dispoziţiile prezentei litere prevalează faţă de cele ale lit. m).
(2) Pentru determinarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, la baza impozabilă determinată potrivit alin. (1) se adaugă următoarele:
a) valoarea reducerilor comerciale primite ulterior facturării, înregistrate în contul "609", potrivit reglementărilor contabile aplicabile;
b) în trimestrul IV sau în ultimul trimestru al perioadei impozabile, în cazul contribuabililor care îşi încetează existenţa, diferenţa favorabilă dintre veniturile din diferenţe de curs valutar/veniturile financiare aferente creanţelor şi datoriilor cu decontare în funcţie de cursul unei valute, rezultate din evaluarea sau decontarea acestora, şi cheltuielile din diferenţe de curs valutar/cheltuielile financiare aferente, înregistrate cumulat de la începutul anului; în cazul microîntreprinderilor care devin plătitoare de impozit pe profit, potrivit art. 52, această diferenţă reprezintă elemente similare veniturilor în primul trimestru pentru care datorează impozit pe profit; în cazul microîntreprinderilor care devin plătitoare de impozit pe profit, potrivit art. 52, în primul trimestru al anului fiscal, diferenţa respectivă nu reprezintă elemente similare veniturilor în acest prim trimestru;
c) rezervele, cu excepţia celor reprezentând facilităţi fiscale, reduse sau anulate, reprezentând rezerva legală, rezerve din reevaluarea mijloacelor fixe, inclusiv a terenurilor, care au fost deduse la calculul profitului impozabil şi nu au fost impozitate în perioada în care microîntreprinderile au fost şi plătitoare de impozit pe profit, indiferent dacă reducerea sau anularea este datorată modificării destinaţiei rezervei, distribuirii acesteia către participanţi sub orice formă, lichidării, divizării, fuziunii contribuabilului sau oricărui altui motiv;
d) rezervele reprezentând facilităţi fiscale, constituite în perioada în care microîntreprinderile au fost şi plătitoare de impozit pe profit, care sunt utilizate pentru majorarea capitalului social, pentru distribuire către participanţi sub orice formă, pentru acoperirea pierderilor sau pentru oricare alt motiv. În situaţia în care rezervele fiscale sunt menţinute până la lichidare, acestea nu sunt luate în calcul pentru determinarea bazei impozabile ca urmare a lichidării.
(3) *** Abrogat
#CIN
*) Derogări de la prevederile art. 53 au fost acordate prin:
- art. IX alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2022 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de sprijin şi asistenţă umanitară .
Precizăm că dispoziţiile de derogare menţionate mai sus sunt reproduse în nota 31 de la sfârşitul textului actualizat.
ART. 54
Reguli de determinare a condiţiilor de aplicare a sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderilor
(1) Pentru încadrarea în condiţiile privind nivelul veniturilor prevăzute la art. 47 alin. (1) lit. c) şi f), la art. 51 alin. (1), (4^1) şi (4^2) şi la art. 52 alin. (1) se vor lua în calcul aceleaşi elemente care constituie baza impozabilă prevăzută la art. 53.
(2) Verificarea aplicării prevederilor art. 47 alin. (1) lit. h) şi i), alin. (4) şi art. 52 alin. (7) se efectuează pe baza unei proceduri aprobate prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.*).
#CIN
*) Art. 54 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. LIII pct. 41 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 . Conform art. LIV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, prevăzut la art. LIII pct. 41 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, se emite în termen de 60 de zile de la data de 15 decembrie 2023 [data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 ].
ART. 54^1
Reguli tranzitorii
Pentru aplicarea sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderii în anul fiscal 2024, condiţia prevăzută la art. 47 alin. (1) lit. i) se consideră îndeplinită dacă situaţiile financiare anuale sunt depuse până la data de 31 martie 2024 inclusiv.
ART. 55
Termenele de declarare a menţiunilor
(1) Persoanele juridice care se înfiinţează în cursul unui an fiscal, precum şi microîntreprinderile care intră sub incidenţa prevederilor art. 52 comunică organelor fiscale competente aplicarea/ieşirea din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.
(2) Persoanele juridice române comunică organelor fiscale competente aplicarea sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, până la data de 31 martie inclusiv*) a anului pentru care se plăteşte impozitul pe veniturile microîntreprinderilor.
(3) În cazul în care, în cursul anului fiscal, una dintre condiţiile impuse la art. 47 alin. (1) lit. d) şi e) nu mai este îndeplinită, microîntreprinderea comunică organelor fiscale competente ieşirea din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, până la data de 31 martie inclusiv a anului fiscal următor.
(4) Microîntreprinderile care, în anul 2023, devin plătitoare de impozit pe profit ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 47 alin. (1) comunică organelor fiscale competente ieşirea din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, până la data de 31 martie inclusiv a anului fiscal 2023.
(5) Microîntreprinderile care devin plătitoare de impozit pe profit ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 47 sau ca urmare a exercitării opţiunii comunică organelor fiscale competente ieşirea din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, până la data de 31 martie inclusiv*) a anului fiscal următor.
#CIN
*) Conform art. XLV alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2024 , pentru anul 2024, termenul prevăzut la art. 55 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 227/2015 se prorogă până la data de 15 aprilie 2024 inclusiv.
Conform art. XLV alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2024 , contribuabilii care au comunicat organelor fiscale competente aplicarea sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, respectiv ieşirea din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, până la data de 29 martie 2024 [data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2024 ], depun, după caz, o nouă declaraţie de menţiuni pentru încadrarea în condiţiile prevăzute la art. 47 din Legea nr. 227/2015.
ART. 56*)
Plata impozitului şi depunerea declaraţiilor fiscale
(1) Calculul şi plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor se efectuează trimestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul.
(1^1) *** Abrogat
(1^2) *** Abrogat
(1^3) *** Abrogat
(1^4) *** Abrogat
(1^5) *** Abrogat
(1^6) *** Abrogat
(1^7) *** Abrogat
(1^8) *** Abrogat
(1^9) *** Abrogat
(1^10) *** Abrogat
(2) Microîntreprinderile au obligaţia de a depune, până la termenul de plată a impozitului, declaraţia de impozit pe veniturile microîntreprinderilor.
(2^1) *** Abrogat
(2^2) *** Abrogat
(2^3) În situaţia în care, ulterior depunerii formularului de redirecţionare potrivit alin. (2^1), impozitul pe veniturile microîntreprinderilor datorat al anului pentru care s-a dispus redirecţionarea se rectifică în sensul diminuării acestuia, iar contribuabilii au redirecţionat o sumă mai mare decât suma care putea fi redirecţionată, potrivit legii, aceştia datorează bugetului de stat diferenţa de impozit pe veniturile microîntreprinderilor care a fost redirecţionată în plus. Procedura privind determinarea şi regularizarea diferenţei de impozit pe veniturile microîntreprinderilor care a fost redirecţionată în plus faţă de sumele care pot fi redirecţionate, potrivit legii, se stabileşte prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.**).
(2^4) Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor aferent anului 2023 se redirecţionează potrivit prevederilor în vigoare până la data de 31 decembrie 2023.
(2^5) Ultimul an fiscal în care sumele reprezentând sponsorizări/burse şi sumele reprezentând achiziţia de aparate de marcat electronice fiscale, rămase de reportat, potrivit legii, se scad din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor este anul fiscal 2023.
(3) Persoanele juridice care se dizolvă cu lichidare, potrivit legii, în cursul aceluiaşi an în care a început lichidarea au obligaţia să depună declaraţia de impozit pe veniturile microîntreprinderilor şi să plătească impozitul aferent până la data depunerii situaţiilor financiare la organul fiscal competent.
(4) Persoanele juridice care, în cursul anului fiscal, se dizolvă fără lichidare au obligaţia să depună declaraţia de impozit pe veniturile microîntreprinderilor şi să plătească impozitul până la închiderea perioadei impozabile.
(5) Impozitul reglementat de prezentul titlu reprezintă venit al bugetului de stat.
#CIN
*) 1. Conform art. I alin. (13) lit. b) şi art. VI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 153/2020, pe perioada 2021 - 2025 [perioada aplicării prevederilor art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 153/2020 ], pentru contribuabilii plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, prin derogare de la prevederile art. 56 din Codul fiscal, termenul pentru depunerea declaraţiei aferente trimestrului IV şi plata impozitului aferent acestui trimestru este până la data de 25 iunie inclusiv a anului următor.
2. Derogări de la prevederile art. 56 au fost acordate prin:
- art. XIII alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2022 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de sprijin şi asistenţă umanitară .
Precizăm că dispoziţiile de derogare menţionate mai sus sunt reproduse în nota 31 de la sfârşitul textului actualizat.
**) A se vedea Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1090/2023 pentru aprobarea Procedurii privind determinarea şi regularizarea diferenţei de impozit pe profit/impozit pe veniturile microîntreprinderilor care a fost redirecţionată în plus faţă de sumele care pot fi redirecţionate, potrivit legii, precum şi privind modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 587/2016 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor şi taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă.
ART. 57
Prevederi fiscale referitoare la amortizare şi impozitul pe dividende
(1) Microîntreprinderile sunt obligate să ţină evidenţa amortizării fiscale, potrivit art. 28 al titlului II.
(2) Pentru declararea, reţinerea şi plata impozitului pe dividendele plătite către o persoană juridică română, microîntreprinderile sunt obligate să aplice prevederile art. 43 al titlului II.