LEGE  Nr. 227/2015 din 8 septembrie 2015 - Partea I privind Codul fiscal

ART. 335

    Sfera de aplicare

    (1) Accizele armonizate sunt venituri datorate la bugetul statului şi care se colectează conform prevederilor prezentului capitol.

    (2) Accizele armonizate, denumite în continuare accize, sunt taxe speciale percepute direct sau indirect asupra consumului următoarelor produse:

    a) alcool şi băuturi alcoolice prevăzute la secţiunea a 4-a;

    b) tutun prelucrat prevăzut la secţiunea a 5-a;

    c) produse energetice şi energie electrică prevăzute la secţiunile a 6-a şi a 7-a.

  ART. 338

    Faptul generator

    Produsele accizabile sunt supuse regimului accizelor la momentul:

    a) producerii acestora, inclusiv, acolo unde este cazul, la momentul extracţiei acestora, pe teritoriul Uniunii Europene;

    b) importului lor sau al intrării lor neregulamentare pe teritoriul Uniunii Europene.

    ART. 339

    Exigibilitatea

    (1) Accizele devin exigibile în momentul eliberării pentru consum şi în statul membru în care se face eliberarea pentru consum.

    (2) Condiţiile de exigibilitate şi nivelul accizelor aplicabile sunt cele în vigoare la data la care accizele devin exigibile în statul membru în care are loc eliberarea pentru consum.

    ART. 340

    Eliberarea pentru consum

    (1) În înţelesul prezentului capitol, eliberarea pentru consum reprezintă:

    a) ieşirea produselor accizabile, inclusiv neregulamentară, dintr-un regim suspensiv de accize;

 b) deţinerea sau depozitarea de produse accizabile, inclusiv în cazurile neregulamentare, în afara unui regim suspensiv de accize în cazul în care accizele nu au fost percepute în conformitate cu dispoziţiile aplicabile din dreptul Uniunii Europene şi din prezentul capitol;

  c) producerea, inclusiv transformarea de produse accizabile şi producerea sau transformarea neregulamentară, în afara unui regim suspensiv de accize;

    d) importul de produse accizabile, cu excepţia cazului în care produsele accizabile sunt plasate, imediat după import, în regim suspensiv de accize, sau intrarea neregulamentară a produselor accizabile, cu excepţia cazului în care datoria vamală s-a stins în temeiul art. 124 alin. (1) lit. (e), (f), (g) sau (k) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013;

   e) utilizarea de produse accizabile în interiorul antrepozitului fiscal altfel decât ca materie primă.

    (2) Eliberare pentru consum se consideră şi deţinerea în scopuri comerciale de către o persoană a produselor accizabile care au fost eliberate în consum în alt stat membru şi pentru care accizele nu au fost percepute în România.

    (3) Momentul ieşirii dintr-un regim suspensiv de accize menţionate la alin. (1) lit. a) este considerat a fi:

    a) în situaţiile prevăzute la art. 401 alin. (2) lit. a) pct. 2, momentul primirii produselor accizabile de către destinatarul înregistrat;

    b) în situaţiile prevăzute la art. 401 alin. (2) lit. a) pct. 4, momentul primirii produselor accizabile de către beneficiarul scutirii prevăzute la art. 395;

    c) în situaţiile prevăzute la art. 401 alin. (3), momentul primirii produselor accizabile la locul de livrare directă.

    (4) În cazul unui produs accizabil care are dreptul de a fi scutit sau exceptat de la plata accizelor, utilizarea în orice scop care nu este în conformitate cu scutirea, respectiv exceptarea atrage obligaţia de plată a accizelor.

    (5) În cazul unui produs energetic, pentru care accizele nu au fost anterior exigibile, eliberare pentru consum se consideră atunci când produsul energetic este oferit spre vânzare ori este utilizat drept combustibil pentru motor sau combustibil pentru încălzire.

    (6) În cazul unui produs accizabil, pentru care acciza nu a fost anterior exigibilă, se consideră eliberare pentru consum atunci când produsul accizabil este deţinut într-un antrepozit fiscal pentru care s-a revocat ori s-a anulat autorizaţia. Acciza devine exigibilă la data la care decizia de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal produce efecte ori la data comunicării deciziei de anulare a autorizaţiei de antrepozit fiscal, pentru produsele accizabile ce pot fi eliberate pentru consum.

    (6^1) În cazul unui produs accizabil, pentru care acciza nu a fost anterior exigibilă, se consideră eliberare pentru consum atunci când produsul accizabil obţinut în urma probelor tehnologice este deţinut de un antrepozitar propus într-un loc de producţie pentru care s-a respins cererea de autorizare ca antrepozit fiscal. Acciza devine exigibilă la data la care decizia de respingere a cererii de autorizare ca antrepozit fiscal produce efecte, pentru produsele accizabile ce pot fi eliberate pentru consum.

    (7) În cazul unui produs accizabil, pentru care acciza nu a fost anterior exigibilă, se consideră eliberare pentru consum atunci când produsul accizabil este deţinut într-un antrepozit fiscal pentru care autorizaţia a expirat şi nu a fost emisă o nouă autorizaţie, sub rezerva art. 365 alin. (8).

    (8) În sensul prevederilor alin. (6), prin produse accizabile ce pot fi eliberate pentru consum se înţelege produse accizabile care îndeplinesc condiţiile legale de comercializare.

  (9) Nu se consideră eliberare pentru consum mişcarea produselor accizabile din antrepozitul fiscal, în condiţiile prevăzute în secţiunea a 16-a, către:

    a) un alt antrepozit fiscal în România sau în alt stat membru;

    b) un destinatar înregistrat din alt stat membru;

    c) un teritoriu din afara teritoriului Uniunii Europene.

    (10) *) Distrugerea totală sau pierderea iremediabilă, totală sau parţială, a produselor accizabile aflate sub regim suspensiv de accize, ca urmare a unui caz fortuit ori de forţă majoră sau ca o consecinţă a unei autorizaţii de a distruge produsele din partea autorităţii competente, nu sunt considerate ca eliberare pentru consum.

    (11) În sensul prezentului capitol, produsele sunt considerate distruse total sau pierdute iremediabil atunci când devin inutilizabile ca produse accizabile. Distrugerea totală sau pierderea iremediabilă, totală sau parţială, a produselor accizabile menţionată la alin. (10) este dovedită într-un mod considerat satisfăcător de autorităţile competente din statul membru în care a avut loc distrugerea totală sau pierderea iremediabilă, totală sau parţială, sau, în cazul în care nu este posibil să se determine unde a avut loc, de cele din statul membru în care aceasta a fost constatată.

    (11^1) Pierderea parţială care are loc din cauza naturii produselor, în cursul unei deplasări în regim suspensiv de accize între statele membre, nu este considerată drept eliberare pentru consum în măsura în care valoarea pierderii se situează sub pragul comun de pierdere parţială pentru respectivele produse accizabile, cu excepţia cazului în care autoritatea competentă are motive rezonabile să suspecteze o fraudă sau o neregulă. Acea parte dintr-o pierdere parţială care depăşeşte pragul comun de pierdere parţială pentru respectivele produse accizabile este considerată drept eliberare pentru consum.

    (11^2) Pierderea parţială care are loc din cauza naturii produselor, în cursul unei deplasări în regim suspensiv de accize pe teritoriul naţional, nu este considerată drept eliberare pentru consum în măsura în care valoarea pierderii se situează sub pragul comun de pierdere parţială pentru respectivele produse accizabile, cu excepţia cazului în care autoritatea competentă are motive rezonabile să suspecteze o fraudă sau o neregulă. Acea parte dintr-o pierdere parţială care depăşeşte pragul de pierdere parţială pentru respectivele produse accizabile este considerată drept eliberare pentru consum.

    (11^3) În cazul în care distrugerea totală sau pierderea iremediabilă, totală sau parţială, a produselor accizabile este stabilită, garanţia depusă în conformitate cu prevederile art. 348 se eliberează, integral sau parţial, după caz, la prezentarea unor dovezi corespunzătoare.

    (12) Nu se consideră eliberare pentru consum deplasarea produselor energetice din antrepozitul fiscal în vederea alimentării navelor sau aeronavelor care au ca destinaţie un teritoriu din afara teritoriului Uniunii Europene, fiind asimilată unei operaţiuni de export. De asemenea, operaţiunea de alimentare cu produse energetice a navelor sau aeronavelor care au ca destinaţie un teritoriu din afara teritoriului Uniunii Europene este asimilată unei operaţiuni de export.

 

    ART. 341

    Plătitori de accize

    (1) Persoana plătitoare de accize care au devenit exigibile este:

    a) în ceea ce priveşte ieşirea unor produse accizabile dintr-un regim suspensiv de accize, potrivit prevederilor art. 340 alin. (1) lit. a):

    1. antrepozitarul autorizat, destinatarul înregistrat sau orice altă persoană care eliberează produsele accizabile din regimul suspensiv de accize sau în numele căreia se efectuează această eliberare şi, în cazul ieşirii neregulamentare din antrepozitul fiscal, orice altă persoană care a participat la această ieşire;

    2. în cazul unei nereguli în cursul unei deplasări a produselor accizabile în regim suspensiv de accize, astfel cum este definită la art. 412 alin. (1), (2) şi (4): antrepozitarul autorizat, expeditorul înregistrat sau orice altă persoană care a garantat plata accizelor în conformitate cu prevederile art. 348 alin. (1) şi (3) şi orice persoană care a participat la ieşirea neregulamentară şi care avea cunoştinţă sau care ar fi trebuit să aibă cunoştinţă în mod normal de caracterul neregulamentar al acestei ieşiri;

    b) în ceea ce priveşte deţinerea sau depozitarea unor produse accizabile, astfel cum se menţionează la art. 340 alin. (1) lit. b): persoana care deţine sau depozitează produsele accizabile sau orice altă persoană implicată în deţinerea sau depozitarea acestora sau orice combinaţie a acestor persoane, în conformitate cu principiul răspunderii personale şi solidare;

    c) în ceea ce priveşte producerea, inclusiv transformarea, unor produse accizabile, potrivit prevederilor art. 340 alin. (1) lit. c): persoana care produce produsele accizabile şi, în cazul unei produceri neregulamentare, orice altă persoană implicată în producerea acestora;

    d) în ceea ce priveşte importul sau intrarea neregulamentară a unor produse accizabile, potrivit prevederilor art. 340 alin. (1) lit. d): declarantul astfel cum este definit la art. 5 pct. 15 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013, denumit în continuare declarantul, sau orice altă persoană potrivit prevederilor art. 77 alin. (3) din regulamentul respectiv şi, în cazul intrării neregulamentare, orice altă persoană implicată în intrarea neregulamentară respectivă;

    e) în cazurile prevăzute la art. 340 alin. (4) - (7), persoana care determină eliberarea pentru consum;

    f) în ceea ce priveşte produsele accizabile care au fost eliberate pentru consum într-un stat membru şi sunt deplasate către teritoriul României pentru a fi livrate în România în scopuri comerciale sau pentru a fi utilizate în România, astfel cum este prevăzut la art. 414 alin. (1), destinatarul certificat.

    (2) Atunci când mai multe persoane sunt obligate să plătească aceeaşi datorie privind accizele, acestea sunt obligate să plătească în solidar acea datorie, iar fiecare dintre aceste persoane poate fi urmărită pentru întreaga datorie.

 

    SECŢIUNEA a 2-a

    Nivelul şi calculul accizelor

 

    ART. 342*)

    Nivelul accizelor

    (1) Nivelul accizelor aplicabil de la data de 1 ianuarie a fiecărui an este nivelul prevăzut în anexa nr. 1, actualizat cu creşterea preţurilor de consum din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare, faţă de perioada octombrie 2014 - septembrie 2015, comunicată oficial de Institutul Naţional de Statistică până la data de 15 octombrie. Nivelul accizelor actualizat se publică pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, de regulă până la data de 20 octombrie, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie a fiecărui an.

    (1^1) Pentru micii producători independenţi de bere se aplică nivelul de accize prevăzut la punctul 1.1 din anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul titlu, pentru micii producători independenţi de vinuri spumoase, precum şi pentru micii producători independenţi de băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, nivelul accizelor prevăzut în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul titlu este redus cu 50% din nivelul standard, doar dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

    a) respectă cerinţele prevăzute la art. 336 pct. 16^1;

    b) produce doar o singură categorie de produse, respectiv bere sau băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri;

    c) producţia realizată în ultimele 12 luni consecutive de funcţionare nu depăşeşte limitele cantitative maxime prevăzute la alin. (1^2).

    (1^2) Limitele cantitative maxime realizate de micii producători independenţi în ultimele 12 luni consecutive de funcţionare pentru menţinerea în categoria micilor producători independenţi, pentru fiecare categorie de produse în parte, sunt următoarele:

    a) bere: 200.000 hl de produs;

    b) vinuri: 1.000 hl de produs;

    c) băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri: 15.000 hl de produs;

    d) produse intermediare: 250 hl de produs.

    (1^3) În situaţia în care doi sau mai mulţi mici producători independenţi cooperează, iar producţia lor cumulată realizată în ultimele 12 luni consecutive de funcţionare nu depăşeşte limitele cantitative prevăzute la alin. (1^2), se consideră că producţia este realizată de un singur mic producător independent.

    (1^4) Pentru produsele realizate de către micii producători independenţi prevăzuţi la alin. (1^1) care depăşesc limitele cantitative maxime prevăzute la alin. (1^2) în ultimele 12 luni consecutive de funcţionare, nivelul redus al accizelor prevăzut la alin. (1^1) nu se aplică pentru produsele eliberate pentru consum sau livrate în regim suspensiv de plata accizelor, după caz, din luna imediat următoare celei în care limitele cantitative maxime au fost depăşite.

    (1^5) Se exceptează de la plata accizelor berea, vinul, băuturile fermentate, altele decât bere şi vinuri, liniştite sau spumoase, produse de persoane fizice şi consumate de către acestea, de către membrii familiei acestora sau de către musafiri, cu condiţia ca niciun fel de vânzare să nu aibă loc.

    (1^6) Este scutit de la plata accizelor alcoolul din fructe, în limita a 50 de litri anual, consumat de o persoană fizică, de către membrii familiei acesteia sau de către musafiri, cu condiţia ca niciun fel de vânzare să nu aibă loc, iar alcoolul din fructe, indiferent de concentraţia acestuia, să fie:

    a) produs de respectiva persoană fizică din fructe deţinute, cultivate şi furnizate de respectiva persoană fizică de pe o suprafaţă de teren deţinută în temeiul unui drept real, utilizând un dispozitiv de distilare simplu, de mici dimensiuni, înregistrat la autoritatea competentă, şi/sau

    b) produs pentru respectiva persoană fizică în distilerii autorizate din fructele deţinute, cultivate şi furnizate de respectiva persoană fizică de pe o suprafaţă de teren deţinută în temeiul unui drept real.

    (1^7) În înţelesul prezentului articol, termenul familie desemnează soţul şi soţia sau soţul, soţia şi copiii lor necăsătoriţi, care locuiesc sau gospodăresc împreună. Este asimilată termenului familie şi situaţia persoanei necăsătorite care locuieşte împreună cu copiii aflaţi în întreţinerea sa, precum şi bărbatul şi femeia necăsătoriţi, cu copiii lor şi al fiecăruia dintre ei, care locuiesc şi gospodăresc împreună. Prin termenul copil se înţelege copilul în vârstă de până la 18 ani sau tinerii majori, cu condiţia ca aceştia să frecventeze cursurile învăţământului liceal sau profesional, proveniţi din căsătoria soţilor, copilul unuia dintre soţi, copilul adoptat, precum şi copilul încredinţat unuia sau ambilor soţi ori dat în plasament familial sau pentru care s-a instituit tutela sau curatela potrivit legii.

    (2) Prin excepţie de la alin. (1) pentru ţigarete, tutun fin tăiat, destinat rulării în ţigarete, ţigări şi ţigări de foi şi alte tutunuri de fumat, nivelul accizelor se aplică de la data de 1 aprilie a fiecărui an şi este cel prevăzut în anexa nr. 1.

    (2^1) Prin excepţie de la alin. (1), începând cu 1 ianuarie 2024, pentru produsele prevăzute la nr. crt. 1 - 5 din anexa nr. 1, nivelul accizelor aplicabil la data de 1 ianuarie a fiecărui an este nivelul prevăzut în anexa nr. 1, actualizat cu creşterea preţurilor de consum din ultimele 12 luni, calculate în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare, faţă de perioada octombrie 2022 - septembrie 2023, comunicată oficial de Institutul Naţional de Statistică până la data de 15 octombrie. Nivelul accizelor actualizat se publică pe site-ul Ministerului Finanţelor, de regulă până la data de 20 octombrie, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie a fiecărui an.

    (2^2) Începând cu 1 ianuarie 2024, pentru produsele prevăzute la nr. crt. 1 din anexa nr. 1, actualizarea anuală a nivelului accizei conform alin. (2^1) va fi limitată la un procent anual care va fi stabilit până la 31 octombrie 2023.

    (3) Prevederile alin. (1) nu se aplică în cazul în care în ultimele 12 luni are loc scăderea preţurilor de consum, calculată în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare, faţă de perioada octombrie 2014 - septembrie 2015, comunicată oficial de Institutul Naţional de Statistică până la data de 15 octombrie.

    (4) Nivelul în lei al accizelor, obţinut după efectuarea actualizării prevăzute la alin. (1), se rotunjeşte la nivel de două zecimale, prin reducere, atunci când a treia zecimală este mai mică decât 5, şi prin majorare atunci când a treia zecimală este mai mare sau egală cu 5.

    (5) *** Abrogat

    (6) *** Abrogat

    (7) Pentru produsele energetice pentru care nivelul accizelor este stabilit la 1.000 litri, volumul se măsoară la o temperatură de 15°C.

    (8) Pentru motorina destinată utilizării în agricultură se poate aplica un nivel redus de accize. Nivelul şi condiţiile privind aplicarea accizei reduse se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

    (9) **) Pentru motorină se poate aplica un nivel redus al accizelor atunci când este utilizată drept carburant pentru motor în următoarele scopuri:

  a) transport rutier de mărfuri în cont propriu sau pentru alte persoane, cu autovehicule ori ansambluri de vehicule articulate destinate exclusiv transportului rutier de mărfuri şi cu o greutate brută maximă autorizată de cel puţin 7,5 tone;

    b) transportul de persoane, regulat sau ocazional, cu excepţia transportului public local de persoane, cu un autovehicul din categoria M2 ori M3, definit în Directiva 2007/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 septembrie 2007 de stabilire a unui cadru pentru omologarea autovehiculelor şi remorcilor acestora, precum şi a sistemelor, componentelor şi unităţilor tehnice separate destinate vehiculelor respective ("Directivă-cadru").

    (10) **) Nivelul redus al accizelor prevăzut la alin. (9) se stabileşte prin hotărâre a Guvernului şi nu poate fi mai mic decât nivelul minim prevăzut în Directiva 2003/96/CE a Consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice şi a electricităţii. Reducerea nivelului accizelor se realizează prin restituirea sumelor reprezentând diferenţa dintre nivelul standard al accizelor şi nivelul redus al accizelor către operatorii economici licenţiaţi în Uniunea Europeană. Condiţiile, procedura şi termenele de restituire se stabilesc prin hotărâre a Guvernului***).

    (11) *** Abrogat

    (12) *** Abrogat

    (13) *** Abrogat

  (14) Micii producători independenţi astfel cum sunt definiţi la art. 336 pct. 16^1, precum şi operatorii prevăzuţi la art. 353 alin. (2), care îndeplinesc cerinţele prevăzute în prezentul titlu pentru menţinerea în aceste categorii, pot solicita, printr-o cerere, autorităţilor vamale teritoriale eliberarea unui certificat anual care să ateste statutul de mic producător independent, încadrarea producţiei acestora în limitele cantitative anuale maxime şi respectarea de către aceştia a celorlalte condiţii pentru încadrarea în categoria de mic producător independent sau mică distilerie, după caz.

    (15) Micii producători independenţi pentru producţia de vin, precum şi antrepozitarii autorizaţi pentru producţia de produse intermediare, odată cu cererea prevăzută la alin.     (14), depun şi o declaraţie pe propria răspundere prin care să certifice că îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii pentru încadrarea în categoria micilor producători independenţi de vin sau de produse intermediare:

    a) sunt independenţi din punct de vedere juridic şi economic de orice alt producător, folosesc clădiri separate din punct de vedere fizic de cele ale oricărui alt producător şi nu lucrează sub licenţă;

    b) producţia realizată în anul precedent nu depăşeşte 1.000 hl de vin, respectiv 250 hl de produse intermediare, după caz. Pentru antrepozitarii autorizaţi pentru producţia de vin, precum şi antrepozitarii autorizaţi pentru producţia de produse intermediare a căror activitate nu depăşeşte 12 luni consecutive de funcţionare sau nou-înfiinţaţi, în declaraţie se va înscrie producţia realizată până la data cererii prevăzute la alin. (14) sau că producţia estimată a fi realizată în următoarele 12 luni nu depăşeşte limitele cantitative maxime prevăzute pentru fiecare categorie de produs în parte.

    (16) Micii producători independenţi şi micile distilerii fac trimitere la certificatul prevăzut la alin. (14) în documentul administrativ care însoţeşte deplasarea produselor respective în regim suspensiv de accize sau care însoţeşte deplasarea produselor respective după eliberarea pentru consum, după caz.

    (17) Nivelul accizelor prevăzut pentru vinuri liniştite, pentru produsele realizate de micii producători de vinuri spumoase, pentru produsele realizate de micii producători independenţi de bere, de micii producători independenţi de băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, liniştite sau spumoase, precum şi de micile distilerii se aplică şi pentru produsele realizate de mici producători independenţi sau de micile distilerii din alte state membre, care deţin certificatul care atestă încadrarea în aceste categorii de producători eliberat de autorităţile competente din statele membre în care au fost produse sau, potrivit legislaţiei acelui stat membru, încadrarea în aceste categorii de producători este autocertificată de către respectivul producător, doar în situaţia în care documentul administrativ care însoţeşte deplasarea produselor respective în regim suspensiv de accize sau care însoţeşte deplasarea produselor respective după eliberarea pentru consum, după caz, face trimitere la certificatul acordat de autoritatea din statul membru de origine care atestă acest statut sau, potrivit legislaţiei acelui stat membru, încadrarea în aceste categorii de producători este autocertificată de către respectivul producător.

    (18) Nivelul accizelor prevăzut pentru vinuri, pentru produsele realizate de micii producători de vinuri spumoase, pentru produsele realizate de micii producători independenţi de bere, de micii producători independenţi de băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, liniştite sau spumoase, precum şi de micile distilerii nu se aplică în situaţia în care nu sunt respectate prevederile alin. (17) sau, în cazuri justificate, în situaţia în care autorităţile teritoriale competente nu pot stabili cu exactitate respectarea condiţiilor prevăzute la alin. (17).

    (19) Modelul de cerere prevăzut la alin. (14), declaraţia pe propria răspundere prevăzută la alin. (15), forma certificatului care atestă statutul de mic producător independent, forma trimiterii la acest certificat în cadrul documentului administrativ care însoţeşte deplasarea produselor respective, precum şi cerinţele pentru completarea documentului administrativ care însoţeşte deplasarea produselor se stabilesc prin normele metodologice.

    ART. 343

    Calculul accizelor

    (1) Calculul accizelor se efectuează potrivit prevederilor din normele metodologice.

    (2) Pentru ţigarete, acciza datorată este egală cu suma dintre acciza specifică şi acciza ad valorem.

    (3) *** Abrogat

   (4) Acciza ad valorem se calculează prin aplicarea procentului legal asupra preţului de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru consum. Acest procent legal se aplică după cum urmează:

    a) 13% asupra preţului de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru consum, pentru perioada 1 august 2022 - 31 martie 2023 inclusiv;

    b) 12% asupra preţului de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru consum, pentru perioada 1 aprilie 2023 - 31 martie 2024 inclusiv;

    c) 11% asupra preţului de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru consum, pentru perioada 1 aprilie 2024 - 31 martie 2025 inclusiv;

    d) 10% asupra preţului de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru consum, începând cu 1 aprilie 2025.

    (5) Acciza specifică exprimată în lei/1.000 de ţigarete se determină anual, pe baza preţului mediu ponderat de vânzare cu amănuntul, a procentului legal aferent accizei ad valorem şi a accizei totale al cărei nivel este prevăzut în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul titlu. Această acciză specifică se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor*) care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la 1 martie. În perioada 1 august 2022 - 31 martie 2023 inclusiv, acciza specifică pentru ţigarete este de 459,386 lei/1.000 ţigarete.

    (6) Acciza datorată determinată potrivit alin. (2) nu poate fi mai mică decât nivelul accizei totale prevăzut în anexa nr. 1.

   (7) Preţul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul se calculează în funcţie de valoarea totală a tuturor cantităţilor de ţigarete eliberate pentru consum, pe baza preţului de vânzare cu amănuntul, incluzând toate taxele, împărţit la cantitatea totală de ţigarete eliberate pentru consum. Acest preţ mediu ponderat se stabileşte până pe data de 15 februarie a fiecărui an, pe baza datelor privind cantităţile totale de ţigarete eliberate pentru consum în cursul anului calendaristic precedent, şi se publică pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice în termen de 15 zile de la data stabilirii.

    (8) Preţul de vânzare cu amănuntul pentru orice marcă de ţigarete se stabileşte şi se declară de către persoana care eliberează pentru consum ţigaretele în România sau care importă ţigaretele şi este adus la cunoştinţa publică, în conformitate cu cerinţele prevăzute de normele metodologice.

    (9) Este interzisă vânzarea de către orice persoană a ţigaretelor pentru care nu s-au stabilit şi declarat preţuri de vânzare cu amănuntul.

    (10) Preţul de vânzare al ţigaretelor nu poate depăşi preţul de vânzare cu amănuntul declarat în vigoare la momentul vânzării.

    (11) Este interzisă vânzarea de ţigarete, de către orice persoană, către persoane fizice, la un preţ mai mic decât preţul de vânzare cu amănuntul declarat.

    (12) Pentru măsurarea gradelor Plato se iau în considerare toate ingredientele berii, inclusiv cele adăugate după încheierea fermentării, valoarea înscriindu-se pe eticheta de comercializare.

 

    SECŢIUNEA a 3-a

    Obligaţiile plătitorilor de accize

 

    ART. 344

    Responsabilităţile plătitorilor de accize

    (1) Plătitorii de accize au obligaţia de a se înregistra la autoritatea competentă.

   (2) Orice plătitor de accize poartă răspunderea pentru calcularea corectă şi plata la termenul legal a accizelor către bugetul de stat şi pentru depunerea la termenul legal a declaraţiilor de accize la autoritatea competentă, conform prevederilor prezentului capitol.

    ART. 345*)

    Plata accizelor la bugetul de stat

   (1) Termenul de plată a accizelor este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care accizele devin exigibile, cu excepţia cazurilor pentru care se prevede în mod expres un alt termen de plată.

    (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1):

    a) în cazul furnizorilor autorizaţi de energie electrică sau de gaz natural, termenul de plată a accizelor este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a avut loc facturarea către consumatorul final. În cazul prevăzut la art. 358 alin. (3), termenul de plată a accizelor este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a avut loc autoconsumul;

    b) în cazul importului unui produs accizabil, care nu este plasat într-un regim suspensiv, momentul plăţii accizelor este momentul înregistrării declaraţiei vamale de import;

    c) orice persoană aflată în una dintre situaţiile prevăzute la art. 340 alin. (4) - (7) are obligaţia de a plăti accizele în termen de 5 zile de la data la care acestea au devenit exigibile;

    d) în situaţiile prevăzute la art. 340 alin. (1) lit. b) şi c) acciza se plăteşte în ziua lucrătoare imediat următoare celei în care a fost depusă declaraţia de accize;

    e) în situaţia prevăzută la art. 417 alin. (2) acciza se plăteşte în prima zi lucrătoare imediat următoare celei în care s-au recepţionat produsele.

   (3) Livrarea produselor energetice prevăzute la art. 355 alin. (3) lit. a) - e) din antrepozite fiscale ori din locaţia în care acestea au fost recepţionate de către destinatarul înregistrat se efectuează numai în momentul în care furnizorul deţine documentul de plată care să ateste virarea la bugetul de stat a valorii accizelor aferente cantităţii ce urmează a fi facturată. Cu ocazia depunerii declaraţiei lunare de accize se regularizează eventualele diferenţe dintre valoarea accizelor virate la bugetul de stat de către beneficiarii produselor, în numele antrepozitului fiscal ori al destinatarului înregistrat, şi valoarea accizelor aferente cantităţilor de produse energetice efectiv livrate de aceştia, în decursul lunii precedente.

    ART. 346

    Depunerea declaraţiilor de accize

    (1) Orice plătitor de accize, cu excepţia importatorului autorizat, are obligaţia de a depune lunar la autoritatea competentă o declaraţie de accize, indiferent dacă se datorează sau nu plata accizei pentru luna respectivă.

    (2) Declaraţiile de accize se depun la autoritatea competentă de către plătitorii de accize până pe data de 25 inclusiv a lunii următoare celei la care se referă declaraţia.

   (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), orice persoană aflată în una dintre situaţiile prevăzute la art. 340 alin. (1) lit. b) şi c) şi art. 340 alin. (4) - (7) are obligaţia de a depune o declaraţie de accize la autoritatea competentă în termen de 5 zile calendaristice de la data eliberării pentru consum.

 (4) Orice plătitor de accize are obligaţia de a depune anual la autoritatea competentă decontul privind accizele*), conform dispoziţiilor legale privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, până la data de 30 aprilie a anului următor celui de raportare.

    ART. 347

    Documente fiscale

    Pentru produsele accizabile care sunt transportate sau sunt deţinute în afara antrepozitului fiscal, provenienţa trebuie să fie dovedită conform prevederilor stabilite prin normele metodologice.

 

    Produse energetice

    ART. 355

    Produse energetice

    (1) În înţelesul prezentului capitol, produsele energetice sunt:

    a) produsele cu codurile NC de la 1507 la 1518, dacă acestea sunt destinate utilizării drept combustibil pentru încălzire sau combustibil pentru motor;

    b) produsele cu codurile NC 2701, 2702 şi de la 2704 la 2715;

    c) produsele cu codurile NC 2901 şi 2902;

    d) produsele cu codul NC 2905 11 00, care nu sunt de origine sintetică, dacă acestea sunt destinate utilizării drept combustibil pentru încălzire sau combustibil pentru motor;

    e) produsele cu codul NC 3403;

    f) produsele cu codul NC 3811;

    g) produsele cu codul NC 3817;

    h) produsele cu codul NC 3824 90 99, dacă acestea sunt destinate utilizării drept combustibil pentru încălzire sau combustibil pentru motor.

    (2) Intră sub incidenţa prevederilor secţiunilor a 9-a şi a 16-a doar următoarele produse energetice:

    a) produsele cu codurile NC de la 1507 la 1518, dacă acestea sunt destinate utilizării drept combustibil pentru încălzire sau combustibil pentru motor;

    b) produsele cu codurile NC 2707 10, 2707 20, 2707 30 şi 2707 50;

    c) produsele cu codurile NC de la 2710 11 la 2710 19 69. Pentru produsele cu codurile NC 2710 11 21, 2710 11 25 şi 2710 19 29, prevederile secţiunii a 16-a se aplică numai circulaţiei comerciale în vrac;

    d) produsele cu codurile NC 2711, cu excepţia 2711 11, 2711 21 şi 2711 29;

    e) produsele cu codul NC 2901 10;

    f) produsele cu codurile NC 2902 20, 2902 30, 2902 41, 2902 42, 2902 43 şi 2902 44;

    g) produsele cu codul NC 2905 11 00, care nu sunt de origine sintetică, dacă acestea sunt destinate utilizării drept combustibil pentru încălzire sau combustibil pentru motor;

    h) produsele cu codul NC 3824 90 99, dacă acestea sunt destinate utilizării drept combustibil pentru încălzire sau combustibil pentru motor;

    i) produsele cu codurile NC 3811 11 10, 3811 11 90, 3811 19 00 şi 3811 90 00.

    (3) Produsele energetice pentru care se datorează accize sunt:

    a) benzina cu plumb cu codurile NC 2710 11 31, 2710 11 51 şi 2710 11 59;

    b) benzina fără plumb cu codurile NC 2710 11 31, 2710 11 41, 2710 11 45 şi 2710 11 49;

    c) motorina cu codurile NC de la 2710 19 41 până la 2710 19 49;

    d) kerosenul cu codurile NC 2710 19 21 şi 2710 19 25;

    e) gazul petrolier lichefiat cu codurile NC de la 2711 12 11 până la 2711 19 00;

    f) gazul natural cu codurile NC 2711 11 00 şi 2711 21 00;

    g) păcura cu codurile NC de la 2710 19 61 până la 2710 19 69;

    h) cărbunele şi cocsul cu codurile NC 2701, 2702 şi 2704.

   (4) De asemenea, se datorează accize pentru produsele energetice, altele decât cele prevăzute la alin. (3), care sunt destinate a fi utilizate, puse în vânzare ori utilizate drept combustibil pentru încălzire sau combustibil pentru motor. Nivelul accizei se stabileşte în funcţie de destinaţie la nivelul aplicabil combustibilului pentru încălzire sau combustibilului pentru motor echivalent.

    (5) Produsele energetice prevăzute la alin. (3) lit. g) sau asimilate acestora, dacă sunt destinate a fi utilizate, puse în vânzare ori utilizate drept combustibil pentru motor, cu excepţia celor utilizate drept combustibil pentru navigaţie, sunt supuse unei accize la nivelul motorinei.

    (6) Pe lângă produsele energetice prevăzute la alin. (1), orice produs destinat a fi utilizat, pus în vânzare ori utilizat drept combustibil pentru motor sau ca aditiv ori pentru a creşte volumul final al combustibilului pentru motor este accizat la nivelul combustibilului pentru motor echivalent.

(7) Pe lângă produsele energetice prevăzute la alin. (1), orice altă hidrocarbură, cu excepţia turbei, destinată a fi utilizată, pusă în vânzare sau utilizată pentru încălzire este accizată cu acciza aplicabilă produsului energetic echivalent.

(8) Consumul de produse energetice în incinta unui loc de producţie de produse energetice nu este considerat a fi un fapt generator de accize în cazul în care consumul constă în produse energetice produse în incinta acelui loc de producţie. Când acest consum se efectuează în alte scopuri decât cel de producţie şi, în special, pentru propulsia vehiculelor, se consideră fapt generator de accize.

 

SECŢIUNEA a 7-a

    Energie electrică

 

    ART. 358

    Energie electrică

    (1) În înţelesul prezentului capitol, energia electrică este produsul cu codul NC 2716.

    (2) În scopul aplicării prevederilor art. 338 şi 339, energia electrică este supusă accizelor şi accizele devin exigibile la momentul furnizării energiei electrice, după caz, de producători, distribuitori sau redistribuitori către consumatorii finali din România.

    (3) O entitate care produce energie electrică pentru uz propriu este considerată, în sensul aplicării alin. (2), atât producător, cât şi consumator final.

    (4) Prin excepţie de la prevederile art. 338, nu se consideră ca fiind fapt generator de accize consumul de energie electrică utilizat pentru menţinerea capacităţii de a produce, de a transporta şi de a distribui energie electrică, în limitele stabilite de autoritatea de reglementare în domeniu.

    (5) Operatorii economici autorizaţi în domeniul energiei electrice au obligaţia de a se înregistra la autoritatea competentă înainte de desfăşurarea activităţii cu energie electrică, în condiţiile prevăzute în normele metodologice.

    (6) Atunci când energia electrică este furnizată în România de un distribuitor sau de un redistribuitor din alt stat membru, care nu este înregistrat în România, acciza devine exigibilă la furnizarea către consumatorul final şi este plătită de o societate desemnată de acel distribuitor sau redistribuitor, care trebuie să fie înregistrată la autoritatea competentă din România.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 ________________________________________________________________________

|Nr. | Denumirea   |  U.M.  |             Acciza (lei/U.M.)              |

|crt.| produsului  |        |____________________________________________|

|    | sau a grupei|        |  2022  |  2023  |  2024  |  2025  |  2026  |

|    | de produse  |        |        |        |        |        |        |

|____|_____________|________|________|________|________|________|________|

|  0 |      1      |    2   |    3   |    4   |    5   |    6   |    7   |

|____|_____________|________|________|________|________|________|________|

 Produse energetice                                                     |

|________________________________________________________________________|

| 18 |Electricitate|Mwh     |        |        |        |        |        |

|    |_____________|        |________|________|________|________|________|

|    |18.1.        |        |    2,71|    3,03|    2,37|    2,37|    2,37|

|    |Electricitate|        |        |        |        |        |        |

|    |utilizată în |        |        |        |        |        |        |

|    |scop         |        |        |        |        |        |        |

|    |comercial    |        |        |        |        |        |        |

|    |_____________|        |________|________|________|________|________|

|    |18.2.        |        |    5,42|    6,05|    4,74|    4,74|    4,74|

|    |Electricitate|        |        |        |        |        |        |

|    |utilizată în |        |        |        |        |        |        |

|    |scop         |        |        |        |        |        |        |

|    |necomercial  |        |        |        |        |        |        |

|____|_____________|________|________|________|________|________|________|