LEGE  Nr. 227/2015 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal

 

Text în vigoare începând cu data de 2 martie 2020

������������������������������������������..

      TITLUL II*)

    Impozitul pe profit

#CIN

    *) 1. A se vedea şi Legea nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activităţi (#M12).

    2. Reproducem mai jos prevederile art. 1 din Legea nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activităţi (#M12).

#M12

    "ART. 1

    Prin derogare de la prevederile titlului II din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, prezenta lege reglementează impozitul specific pentru persoanele juridice române care desfăşoară activităţi corespunzătoare codurilor CAEN: 5510 - ŤHoteluri şi alte facilităţi de cazare similareť, 5520 - ŤFacilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă duratăť, 5530 - ŤParcuri pentru rulote, campinguri şi tabereť, 5590 - ŤAlte servicii de cazareť, 5610 - ŤRestauranteť, 5621 - ŤActivităţi de alimentaţie (catering) pentru evenimenteť, 5629 - ŤAlte servicii de alimentaţie n.c.a.ť, 5630 - ŤBaruri şi alte activităţi de servire a băuturilorť."

#B

    CAPITOLUL I

    Dispoziţii generale

 

    ART. 13

    Contribuabili

  (1) Sunt obligate la plata impozitului pe profit, conform prezentului titlu, următoarele persoane, denumite în continuare contribuabili:

    a) persoanele juridice române, cu excepţiile prevăzute la alin. (2);

  b) persoanele juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu permanent/mai multor sedii permanente în România;

    c) persoanele juridice străine care au locul de exercitare a conducerii efective în România;

    d) persoanele juridice străine care realizează venituri astfel cum sunt prevăzute la art. 12 lit. h);

    e) persoanele juridice cu sediul social în România, înfiinţate potrivit legislaţiei europene;

#M79

    f) persoanele juridice străine rezidente într-un stat terţ care desfăşoară activitate în România prin intermediul unuia sau mai multor elemente tratate drept sedii permanente, în ceea ce priveşte situaţiile ce implică existenţa unor tratamente neuniforme ale elementelor hibride sau tratamente neuniforme ale rezidenţei fiscale, astfel cum acestea sunt reglementate în cadrul cap. III^1;

    g) entitatea transparentă fiscal, în ceea ce priveşte situaţiile ce implică existenţa unor tratamente neuniforme ale elementelor hibride inversate, astfel cum acestea sunt reglementate la art. 40^7.

#B

    (2) Nu intră sub incidenţa prezentului titlu următoarele persoane juridice române:

    a) Trezoreria Statului;

    b) instituţia publică, înfiinţată potrivit legii, cu excepţia activităţilor economice desfăşurate de aceasta;

    c) Academia Română, precum şi fundaţiile înfiinţate de Academia Română în calitate de fondator unic, cu excepţia activităţilor economice desfăşurate de acestea;

    d) Banca Naţională a României;

    e) Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, constituit potrivit legii;

    f) Fondul de compensare a investitorilor, înfiinţat potrivit legii;

    g) Fondul de garantare a pensiilor private, înfiinţat potrivit legii;

#M5

    g^1) Fondul de garantare a asiguraţilor, constituit potrivit legii;

#B

    h) persoana juridică română care plăteşte impozit pe veniturile microîntreprinderilor, în conformitate cu prevederile titlului III;

    i) fundaţia constituită ca urmare a unui legat;

#M79

    j) entitatea transparentă fiscal cu personalitate juridică ce nu se află în cazul prevăzut la alin. (1) lit. g);

#M23

    k) asociaţiile de proprietari constituite ca persoane juridice şi asociaţiile de locatari recunoscute ca asociaţii de proprietari, cu excepţia celor care obţin venituri din exploatarea proprietăţii comune, potrivit legii.

#B

    ART. 14

    Sfera de cuprindere a impozitului

    Impozitul pe profit se aplică după cum urmează:

   a) în cazul persoanelor juridice române, al persoanelor juridice străine având locul de exercitare a conducerii efective în România, precum şi al persoanelor juridice cu sediul social în România, înfiinţate potrivit legislaţiei europene, asupra profitului impozabil obţinut din orice sursă, atât din România, cât şi din străinătate;

    b) în cazul persoanelor juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu permanent/mai multor sedii permanente în România, asupra profitului impozabil atribuibil sediului permanent, respectiv asupra profitului impozabil la nivelul sediului permanent desemnat să îndeplinească obligaţiile fiscale;

    c) în cazul persoanelor juridice străine care realizează venituri astfel cum sunt prevăzute la art. 12 lit. h), asupra profitului impozabil aferent acestora.

   

ART. 15

    Reguli speciale de impozitare

    (1) În cazul următoarelor persoane juridice române, la calculul rezultatului fiscal sunt considerate venituri neimpozabile următoarele tipuri de venituri:

    a) pentru cultele religioase, veniturile obţinute din producerea şi valorificarea obiectelor şi produselor necesare activităţii de cult, potrivit legii, veniturile obţinute din chirii, veniturile obţinute din cedarea/înstrăinarea activelor corporale, alte venituri obţinute din activităţi economice sau de natura celor prevăzute la alin. (2), veniturile din despăgubiri, în formă bănească, obţinute ca urmare a măsurilor reparatorii prevăzute de legile privind reconstituirea dreptului de proprietate, cu condiţia ca sumele respective să fie utilizate, în anul curent şi/sau în anii următori, pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult, pentru lucrări de construcţie, de reparaţie şi de consolidare a lăcaşurilor de cult şi a clădirilor ecleziastice, pentru învăţământ, pentru furnizarea, în nume propriu şi/sau în parteneriat, de servicii sociale, acreditate în condiţiile legii, pentru acţiuni specifice şi alte activităţi nonprofit ale cultelor religioase, potrivit Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, republicată;

#M3

    b) pentru unităţile de învăţământ preuniversitar şi instituţiile de învăţământ superior, particulare, acreditate, precum şi cele autorizate, veniturile obţinute şi utilizate, în anul curent sau în anii următori, potrivit reglementărilor legale din domeniul educaţiei naţionale;

#B

    c) pentru asociaţiile de proprietari constituite ca persoane juridice şi asociaţiile de locatari recunoscute ca asociaţii de proprietari, veniturile obţinute şi utilizate, în anul curent sau în anii următori, pentru îmbunătăţirea utilităţilor şi a eficienţei clădirii, pentru întreţinerea şi repararea proprietăţii comune, potrivit legii;

    d) pentru Societatea Naţională de Cruce Roşie din România, veniturile obţinute şi utilizate, în anul curent sau în anii următori, potrivit Legii Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România nr. 139/1995, cu modificările şi completările ulterioare.

    (2) În cazul organizaţiilor nonprofit, organizaţiilor sindicale, organizaţiilor patronale, la calculul rezultatului fiscal, următoarele tipuri de venituri sunt venituri neimpozabile:

    a) cotizaţiile şi taxele de înscriere ale membrilor;

    b) contribuţiile băneşti sau în natură ale membrilor şi simpatizanţilor;

    c) taxele de înregistrare stabilite potrivit legislaţiei în vigoare;

    d) veniturile obţinute din vize, taxe şi penalităţi sportive sau din participarea la competiţii şi demonstraţii sportive;

    e) donaţiile, precum şi banii sau bunurile primite prin sponsorizare/mecenat;

    f) veniturile din dividende, dobânzi, precum şi din diferenţele de curs valutar aferente disponibilităţilor şi veniturilor neimpozabile;

    g) veniturile din dobânzi obţinute de casele de ajutor reciproc din acordarea de împrumuturi potrivit legii de organizare şi funcţionare;

    h) veniturile pentru care se datorează impozit pe spectacole;

    i) resursele obţinute din fonduri publice sau din finanţări nerambursabile;

    j) veniturile realizate din acţiuni ocazionale precum: evenimente de strângere de fonduri cu taxă de participare, serbări, tombole, conferinţe, utilizate în scop social sau profesional, potrivit statutului acestora;

    k) veniturile rezultate din cedarea activelor corporale aflate în proprietatea organizaţiilor nonprofit, altele decât cele care sunt sau au fost folosite într-o activitate economică;

    l) veniturile obţinute din reclamă şi publicitate, veniturile din închirieri de spaţii publicitare pe: clădiri, terenuri, tricouri, cărţi, reviste, ziare, realizate de organizaţiile nonprofit de utilitate publică, potrivit legilor de organizare şi funcţionare, din domeniul culturii, cercetării ştiinţifice, învăţământului, sportului, sănătăţii, precum şi de camerele de comerţ şi industrie, organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale; nu se includ în această categorie veniturile obţinute din prestări de servicii de intermediere în reclamă şi publicitate;

 m) sumele primite ca urmare a nerespectării condiţiilor cu care s-a făcut donaţia/sponsorizarea, potrivit legii, sub rezerva ca sumele respective să fie utilizate de către organizaţiile nonprofit, în anul curent sau în anii următori, pentru realizarea scopului şi obiectivelor acestora, potrivit actului constitutiv sau statutului, după caz;

    n) veniturile realizate din despăgubiri de la societăţile de asigurare pentru pagubele produse la activele corporale proprii, altele decât cele care sunt utilizate în activitatea economică;

   o) sumele primite din impozitul pe venit datorat de persoanele fizice, potrivit prevederilor titlului IV;

    p) sumele colectate de organizaţiile colective autorizate, potrivit legii, pentru îndeplinirea responsabilităţilor de finanţare a gestionării deşeurilor.

    (3) În cazul organizaţiilor nonprofit, organizaţiilor sindicale, organizaţiilor patronale, pentru calculul rezultatului fiscal sunt neimpozabile şi alte venituri realizate, până la nivelul echivalentului în lei a 15.000 euro, într-un an fiscal, dar nu mai mult de 10% din veniturile totale neimpozabile prevăzute la alin. (2). Aceste organizaţii datorează impozit pe profit pentru partea din profitul impozabil care corespunde veniturilor, altele decât cele considerate venituri neimpozabile, potrivit alin. (2) sau potrivit prezentului alineat, asupra căreia se aplică cota prevăzută la art. 17 sau 18, după caz.

    (4) Formele asociative de proprietate asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră, păşunilor şi fâneţelor, cu personalitate juridică, aplică pentru calculul rezultatului fiscal prevederile alin. (2) şi (3).

    (5) Prevederile prezentului articol se aplică cu respectarea legislaţiei în materia ajutorului de stat.

    ART. 16

    Anul fiscal

    (1) Anul fiscal este anul calendaristic.

    (2) Când un contribuabil se înfiinţează sau încetează să mai existe în cursul unui an fiscal, perioada impozabilă este perioada din anul calendaristic pentru care contribuabilul a existat.

    (3) Când un contribuabil se înfiinţează în cursul unui an fiscal, perioada impozabilă începe:

    a) de la data înregistrării acestuia în registrul comerţului, dacă are această obligaţie potrivit legii;

    b) de la data înregistrării în registrul ţinut de instanţele judecătoreşti sau alte autorităţi competente, dacă are această obligaţie, potrivit legii;

    c) pentru sediul permanent, de la data la care persoana juridică străină începe să îşi desfăşoare, integral sau parţial, activitatea în România, potrivit art. 8, cu excepţia sediului care, potrivit legii, se înregistrează în registrul comerţului, pentru care perioada impozabilă începe la data înregistrării în registrul comerţului.

    (4) Când un contribuabil încetează în cursul unui an fiscal, perioada impozabilă se încheie:

    a) în cazul fuziunilor sau divizărilor care au ca efect juridic încetarea existenţei persoanelor juridice absorbite/divizate prin dizolvare fără lichidare, la una dintre următoarele date:

    1. la data înregistrării în registrul comerţului/registrul ţinut de instanţele judecătoreşti competente sau de alte autorităţi competente a noii persoane juridice ori a ultimei dintre ele, în cazul constituirii uneia sau mai multor persoane juridice noi;

    2. la data înregistrării hotărârii ultimei adunări generale care a aprobat operaţiunea sau de la altă dată stabilită prin acordul părţilor în cazul în care se stipulează că operaţiunea va avea efect la o altă dată, potrivit legii;

    3. la data înmatriculării persoanei juridice înfiinţate potrivit legislaţiei europene, în cazul în care prin fuziune se constituie asemenea persoane juridice;

    b) în cazul dizolvării urmate de lichidarea contribuabilului, la data încheierii operaţiunilor de lichidare, dar nu mai târziu de data depunerii situaţiilor financiare la organul fiscal competent;

    c) în cazul încetării existenţei unui sediu permanent, potrivit art. 8, la data radierii înregistrării fiscale.

    (5) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), contribuabilii care au optat, în conformitate cu legislaţia contabilă în vigoare, pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic pot opta ca anul fiscal să corespundă exerciţiului financiar. Primul an fiscal modificat include şi perioada anterioară din anul calendaristic cuprinsă între 1 ianuarie şi ziua anterioară primei zi a anului fiscal modificat, acesta reprezentând un singur an fiscal. Contribuabilii comunică organelor fiscale competente opţiunea pentru anul fiscal modificat*), în termen de 15 zile de la data începerii anului fiscal modificat sau de la data înregistrării acestora, după caz.

#M14

    (5^1) Contribuabilii prevăzuţi la alin. (5) care îşi modifică exerciţiul financiar, potrivit reglementărilor contabile, pot opta ca anul fiscal modificat să corespundă cu exerciţiul financiar. Pentru stabilirea anului fiscal modificat se aplică următoarele reguli:

    a) dacă anul fiscal modificat redevine anul fiscal calendaristic, ultimul an fiscal modificat include şi perioada cuprinsă între ziua ulterioară ultimei zile a anului fiscal modificat şi 31 decembrie a anului respectiv; declaraţia anuală de impozit pe profit aferentă ultimului an fiscal modificat se depune până la data de 25 martie inclusiv a anului următor;

    b) dacă se modifică perioada anului fiscal modificat, primul an nou fiscal modificat include şi perioada cuprinsă între ziua ulterioară ultimei zile a anului fiscal modificat şi ziua anterioară primei zile a noului an fiscal modificat.

    Contribuabilii comunică organelor fiscale competente modificarea perioadei anului fiscal astfel:

    a) contribuabilii care modifică anul fiscal potrivit lit. a), până la data de 25 a celei de-a treia luni inclusiv, de la data la care s-ar fi închis anul fiscal modificat;

    b) contribuabilii care modifică anul fiscal potrivit lit. b), în termen de 15 zile de la data începerii noului an fiscal modificat.

    (5^2) Contribuabilii prevăzuţi la alin. (5) care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 47 depun declaraţia privind impozitul pe profit aferentă anului anterior aplicării sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, pentru perioada cuprinsă între data începerii anului modificat şi 31 decembrie, până la data de 25 martie a anului fiscal următor.

#B

    (6) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (5), în cazul contribuabililor care se dizolvă cu lichidare, perioada cuprinsă între prima zi a anului fiscal următor celui în care a fost deschisă procedura lichidării şi data închiderii procedurii de lichidare se consideră un singur an fiscal.

    (7) În cazul contribuabililor prevăzuţi la alin. (5), dreptul organului fiscal de a stabili impozitul pe profit se prescrie în termen de 5 ani începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care se împlinesc 6 luni de la încheierea anului fiscal pentru care se datorează obligaţia fiscală.

#CIN

    *) A se vedea Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1546/2017 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului (014) "Notificare privind modificarea anului fiscal".

#B

    ART. 17

    Cota de impozitare

    Cota de impozit pe profit care se aplică asupra profitului impozabil este de 16%.

    ART. 18

    Regimul special pentru contribuabilii care desfăşoară activităţi de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor

    Contribuabilii care desfăşoară activităţi de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor sau cazinourilor, inclusiv persoanele juridice care realizează aceste venituri în baza unui contract de asociere, şi în cazul cărora impozitul pe profit datorat pentru activităţile prevăzute în acest articol este mai mic decât 5% din veniturile respective, sunt obligaţi la plata impozitului în cotă de 5% aplicat acestor venituri înregistrate.

�������������������������������������...

   Aspecte fiscale internaţionale

    ART. 36

    Rezultatul fiscal al unui sediu permanent

    (1) Persoanele juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România au obligaţia de a plăti impozitul pe profit pentru profitul impozabil care este atribuibil sediului permanent.

    (2) Rezultatul fiscal se determină în conformitate cu regulile stabilite în cap. II al prezentului titlu, în următoarele condiţii:

    a) numai veniturile ce sunt atribuibile sediului permanent se iau în calcul pentru determinarea rezultatului fiscal;

    b) numai cheltuielile efectuate în scopul obţinerii acestor venituri se iau în calcul pentru determinarea rezultatului fiscal.

    (3) Rezultatul fiscal al sediului permanent se determină prin tratarea acestuia ca persoană separată şi prin utilizarea regulilor preţurilor de transfer la stabilirea valorii de piaţă a unui transfer făcut între persoana juridică străină şi sediul său permanent. Pentru cheltuielile alocate sediului permanent de către sediul său principal, documentele justificative trebuie să includă dovezi privind suportarea efectivă a costurilor şi alocarea rezonabilă a acestor costuri către sediul permanent utilizând regulile preţurilor de transfer.

    (4) În situaţia în care, înainte de sfârşitul unui an fiscal, nu se determină dacă activităţile unui nerezident în România vor fi pe o durată suficientă pentru a deveni un sediu permanent, veniturile şi cheltuielile acelui an fiscal vor fi luate în considerare în următorul an fiscal, în situaţia în care durata legală de 6 luni sau termenul prevăzut în convenţia de evitare a dublei impuneri, după caz, sunt depăşite. Din impozitul pe profit datorat de sediul permanent, de la începutul activităţii, se scad, dacă au fost plătite în perioada anterioară înregistrării sediului permanent, potrivit titlului VI, sumele reprezentând impozite cu reţinere la sursă.

    (5) În situaţia în care persoana juridică străină îşi desfăşoară activitatea în România printr-un singur sediu permanent, acesta este şi sediul permanent desemnat pentru îndeplinirea obligaţiilor care revin potrivit prezentului titlu.

    ART. 37

    Rezultatul fiscal al persoanei juridice străine care îşi desfăşoară activitatea prin intermediul mai multor sedii permanente în România

    (1) Persoana juridică străină care desfăşoară activitatea prin intermediul mai multor sedii permanente în România are obligaţia să stabilească unul dintre aceste sedii ca sediu permanent desemnat pentru îndeplinirea obligaţiilor care îi revin potrivit prezentului titlu. La nivelul sediului permanent desemnat se cumulează veniturile, respectiv cheltuielile sediilor permanente aparţinând aceleiaşi persoane juridice străine.

    (2) Rezultatul fiscal al persoanei juridice străine care îşi desfăşoară activitatea prin intermediul mai multor sedii permanente se determină la nivelul sediului permanent desemnat să îndeplinească obligaţiile care îi revin potrivit prezentului titlu, în conformitate cu regulile stabilite în cap. II, în următoarele condiţii:

    a) numai veniturile ce sunt atribuibile fiecărui sediu permanent se transmit spre a fi cumulate de sediul permanent desemnat pentru a îndeplini obligaţiile fiscale;

    b) numai cheltuielile efectuate în scopul obţinerii veniturilor fiecărui sediu permanent se transmit spre a fi cumulate de sediul permanent desemnat pentru a îndeplini obligaţiile fiscale.

    (3) Rezultatul fiscal la nivelul sediului permanent desemnat se determină pe baza veniturilor şi cheltuielilor înregistrate de fiecare sediu permanent aparţinând aceleiaşi persoane juridice străine, cu respectarea prevederilor alin. (2), şi prin utilizarea regulilor preţurilor de transfer la stabilirea valorii de piaţă a unui transfer făcut între persoana juridică străină şi sediul său permanent. Pentru cheltuielile alocate de către sediul său principal, celelalte documente justificative trebuie să includă dovezi privind suportarea efectivă a costurilor şi alocarea rezonabilă a acestor costuri către sediul permanent utilizând regulile preţurilor de transfer.

    (4) Sediul permanent desemnat în România calculează, declară şi plăteşte obligaţiile ce revin potrivit titlului II, pe baza veniturilor şi cheltuielilor înregistrate de toate sediile permanente care aparţin aceleiaşi persoane juridice străine.

    (5) În situaţia în care sediul fix care îndeplineşte obligaţiile fiscale potrivit titlului VII constituie şi sediu permanent în sensul art. 8, sediul fix este şi sediul permanent desemnat pentru îndeplinirea obligaţiilor care revin potrivit prezentului titlu.

�������������������������������������...    În aplicarea art. 40^6 - 40^8 se utilizează şi normele/conceptele/definiţiile/exemplele elaborate de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică cuprinse în raportul său privind neutralizarea efectelor schemelor bazate pe tratamentul neuniform al elementelor hibride, acţiunea 2 - raport final 2015, cu modificările şi completările ulterioare.

#M79

    ART. 40^10

    Compatibilitatea cu legislaţia europeană

    Dispoziţiile prezentului capitol transpun prevederile Directivei 2016/1.164/UE a Consiliului din 12 iulie 2016 de stabilire a normelor împotriva practicilor de evitare a obligaţiilor fiscale care au incidenţă directă asupra funcţionării pieţei interne, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 193 din 19 iulie 2016, precum şi pe cele ale Directivei 2017/952/UE a Consiliului din 29 mai 2017 de modificare a Directivei (UE) 2016/1.164 în ceea ce priveşte tratamentul neuniform al elementelor hibride care implică ţări terţe, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 144 din 7 iunie 2017.

#B

    CAPITOLUL IV

    Plata impozitului şi depunerea declaraţiilor fiscale

    ART. 41*)

    Declararea şi plata impozitului pe profit

    (1) Calculul, declararea şi plata impozitului pe profit, cu excepţiile prevăzute de prezentul articol, se efectuează trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni următoare încheierii trimestrelor I - III. Definitivarea şi plata impozitului pe profit aferent anului fiscal respectiv se efectuează până la termenul de depunere a declaraţiei privind impozitul pe profit prevăzut la art. 42. Nu intră sub incidenţa acestor prevederi contribuabilii care se dizolvă cu lichidare, pentru perioada cuprinsă între prima zi a anului fiscal următor celui în care a fost deschisă procedura lichidării şi data închiderii procedurii de lichidare.

    (2) Contribuabilii, alţii decât cei prevăzuţi la alin. (4) şi (5), pot opta pentru calculul, declararea şi plata impozitului pe profit anual, cu plăţi anticipate, efectuate trimestrial. Termenul până la care se efectuează plata impozitului anual este termenul de depunere a declaraţiei privind impozitul pe profit, prevăzut la art. 42.

    (3) Opţiunea pentru sistemul anual de declarare şi plată a impozitului pe profit se efectuează la începutul anului fiscal pentru care se solicită aplicarea prevederilor alin. (2). Opţiunea este obligatorie pentru cel puţin 2 ani fiscali consecutivi. Ieşirea din sistemul anual de declarare şi plată a impozitului se efectuează la începutul anului fiscal pentru care se solicită aplicarea prevederilor alin. (1). Contribuabilii comunică organelor fiscale competente modificarea sistemului anual/trimestrial de declarare şi plată a impozitului pe profit, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului fiscal respectiv. Contribuabilii care intră sub incidenţa prevederilor art. 16 alin. (5) comunică organelor fiscale teritoriale modificarea sistemului anual/trimestrial de declarare şi plată a impozitului pe profit, în termen de 30 de zile de la începutul anului fiscal modificat.

    (4) Instituţiile de credit - persoane juridice române şi sucursalele din România ale instituţiilor de credit - persoane juridice străine - au obligaţia de a declara şi plăti impozit pe profit anual, cu plăţi anticipate efectuate trimestrial. Termenul până la care se efectuează plata impozitului anual este termenul de depunere a declaraţiei privind impozitul pe profit, prevăzut la art. 42.

    (5) Următorii contribuabili au obligaţia de a declara şi plăti impozitul pe profit, astfel:

    a) persoanele juridice române prevăzute la art. 15 au obligaţia de a declara şi plăti impozitul pe profit, anual, până la data de 25 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul, cu excepţia celor care intră sub incidenţa prevederilor art. 16 alin. (5), care au obligaţia să depună declaraţia şi să plătească impozitul pe profit aferent anului fiscal respectiv până la data de 25 a celei de-a doua luni inclusiv de la închiderea anului fiscal modificat;

    b) contribuabilii care obţin venituri majoritare din cultura cerealelor, a plantelor tehnice şi a cartofului, pomicultură şi viticultură au obligaţia de a declara şi de a plăti impozitul pe profit anual, până la data de 25 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul, cu excepţia celor care intră sub incidenţa prevederilor art. 16 alin. (5), care au obligaţia să depună declaraţia şi să plătească impozitul pe profit aferent anului fiscal respectiv până la data de 25 a celei de-a doua luni inclusiv de la închiderea anului fiscal modificat;

    c) contribuabilii prevăzuţi la art. 13 alin. (1) lit. d) au obligaţia de a declara şi plăti impozit pe profit trimestrial, conform alin. (1).

    (6) Contribuabilii, alţii decât cei prevăzuţi la alin. (4) şi (5), aplică sistemul de declarare şi plată prevăzut la alin. (1) în anul pentru care se datorează impozit pe profit, dacă în anul precedent se încadrează în una dintre următoarele situaţii:

    a) au fost nou-înfiinţaţi, cu excepţia contribuabililor nou-înfiinţaţi ca efect al unor operaţiuni de reorganizare efectuate potrivit legii;

    b) au înregistrat pierdere fiscală sau nu au datorat impozit pe profit anual, cu excepţia prevăzută la alin. (11);

    c) s-au aflat în inactivitate temporară sau au declarat pe propria răspundere că nu desfăşoară activităţi la sediul social/sediile secundare, situaţii înscrise, potrivit prevederilor legale, în registrul comerţului sau în registrul ţinut de instanţele judecătoreşti competente, după caz;

    d) au fost plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor.

#M55

    (7) Prin excepţie de la prevederile alin. (8), contribuabilii prevăzuţi la alin. (4) nou-înfiinţaţi, înfiinţaţi în cursul anului precedent sau care la sfârşitul anului fiscal precedent înregistrează pierdere fiscală, respectiv nu au datorat impozit pe profit anual, precum şi cei care în anul precedent au fost plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor efectuează plăţi anticipate în contul impozitului pe profit la nivelul sumei rezultate din aplicarea cotei de impozit asupra profitului contabil al perioadei pentru care se efectuează plata anticipată, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se efectuează plata anticipată, pentru trimestrele I - III. Definitivarea şi plata impozitului pe profit aferent anului fiscal respectiv se efectuează până la termenul de depunere a declaraţiei privind impozitul pe profit prevăzut la art. 42. Nu intră sub incidenţa acestor prevederi contribuabilii care se dizolvă cu lichidare, pentru perioada cuprinsă între prima zi a anului fiscal următor celui în care a fost deschisă procedura lichidării şi data închiderii procedurii de lichidare.

#B

    (8) Contribuabilii care aplică sistemul de declarare şi plată a impozitului pe profit anual, cu plăţi anticipate efectuate trimestrial, determină plăţile anticipate trimestriale în sumă de o pătrime din impozitul pe profit datorat pentru anul precedent, actualizat cu indicele preţurilor de consum, estimat cu ocazia elaborării bugetului iniţial al anului pentru care se efectuează plăţile anticipate, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se efectuează plata, cu excepţia plăţii anticipate aferente trimestrului IV care se declară şi se plăteşte până la data de 25 decembrie, respectiv până la data de 25 a ultimei luni din anul fiscal modificat. Contribuabilii care intră sub incidenţa prevederilor art. 16 alin. (5) actualizează plăţile anticipate trimestriale cu ultimul indice al preţurilor de consum comunicat pentru anul în care începe anul fiscal modificat. Impozitul pe profit pentru anul precedent, pe baza căruia se determină plăţile anticipate trimestriale, este impozitul pe profit anual, conform declaraţiei privind impozitul pe profit. Nu intră sub incidenţa acestor prevederi contribuabilii care se dizolvă cu lichidare, pentru perioada cuprinsă între prima zi a anului fiscal următor celui în care a fost deschisă procedura lichidării şi data închiderii procedurii de lichidare.

    (9) În cazul contribuabililor care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară, plăţile anticipate trimestriale se efectuează în sumă de o pătrime din impozitul pe profit aferent anului precedent determinat potrivit alin. (8), fără a lua în calcul influenţa ce provine din aplicarea prevederilor art. 21.

    (10) Prin excepţie de la prevederile alin. (8), contribuabilii care aplică sistemul de declarare şi plată a impozitului pe profit prevăzut la alin. (2) şi care, în primul an al perioadei obligatorii prevăzute la alin. (3), înregistrează pierdere fiscală, respectiv nu au datorat impozit pe profit anual, pentru cel de-al doilea an al perioadei obligatorii efectuează plăţi anticipate în contul impozitului pe profit la nivelul sumei rezultate din aplicarea cotei de impozit asupra profitului contabil al perioadei pentru care se efectuează plata anticipată până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se efectuează plata anticipată, pentru trimestrele I - III. Definitivarea şi plata impozitului pe profit aferent anului fiscal respectiv se efectuează până la termenul de depunere a declaraţiei privind impozitul pe profit prevăzut la art. 42.

    (11) În cazul contribuabililor care aplică sistemul de declarare şi plată a impozitului pe profit prevăzut la alin. (2) şi care, în anul precedent, au beneficiat de scutiri de la plata impozitului pe profit, conform legii, iar în anul pentru care se calculează şi se efectuează plăţile anticipate nu mai beneficiază de facilităţile fiscale respective, impozitul pe profit pentru anul precedent, pe baza căruia se determină plăţile anticipate, este impozitul pe profit determinat conform declaraţiei privind impozitul pe profit pentru anul precedent, luându-se în calcul şi impozitul pe profit scutit.

    (12) În cazul următoarelor operaţiuni de reorganizare efectuate potrivit legii, contribuabilii care aplică sistemul de declarare şi plată a impozitului pe profit anual, cu plăţi anticipate efectuate trimestrial, stabilesc impozitul pe profit pentru anul precedent, ca bază de determinare a plăţilor anticipate, potrivit următoarelor reguli:

    a) contribuabilii care absorb prin fuziune una sau mai multe persoane juridice române, începând cu trimestrul în care operaţiunile respective produc efecte, potrivit legii, însumează impozitul pe profit datorat de aceştia pentru anul precedent cu impozitul pe profit datorat pentru acelaşi an de celelalte societăţi cedente;

    b) contribuabilii înfiinţaţi prin fuziunea a două sau mai multe persoane juridice române însumează impozitul pe profit datorat pentru anul precedent de societăţile cedente. În situaţia în care toate societăţile cedente înregistrează pierdere fiscală în anul precedent, contribuabilii nou-înfiinţaţi determină plăţile anticipate potrivit prevederilor alin. (7) şi (10);

    c) contribuabilii înfiinţaţi prin divizarea sub orice formă a unei persoane juridice române împart impozitul pe profit datorat pentru anul precedent de societatea cedentă proporţional cu valoarea activelor şi pasivelor transferate, conform proiectului întocmit potrivit legii. În situaţia în care societatea cedentă înregistrează pierdere fiscală în anul precedent, contribuabilii nou-înfiinţaţi determină plăţile anticipate potrivit prevederilor alin. (7) şi (10);

    d) contribuabilii care primesc active şi pasive prin operaţiuni de divizare sub orice formă a unei persoane juridice române, începând cu trimestrul în care operaţiunile respective produc efecte, potrivit legii, însumează impozitul pe profit datorat de aceştia pentru anul precedent cu impozitul pe profit datorat pentru anul precedent de societatea cedentă, recalculat proporţional cu valoarea activelor şi pasivelor transferate, conform proiectului întocmit potrivit legii;

    e) contribuabilii care transferă, potrivit legii, o parte din patrimoniu uneia sau mai multor societăţi beneficiare, începând cu trimestrul în care operaţiunile respective produc efecte, potrivit legii, recalculează impozitul pe profit datorat pentru anul precedent proporţional cu valoarea activelor şi pasivelor menţinute de către persoana juridică care transferă activele.

    (13) În cazul contribuabililor care aplică sistemul de declarare şi plată a impozitului pe profit anual, cu plăţi anticipate efectuate trimestrial, şi care, în cursul anului, devin sedii permanente ale persoanelor juridice străine ca urmare a operaţiunilor prevăzute la art. 33, începând cu trimestrul în care operaţiunile respective produc efecte, potrivit legii, aplică următoarele reguli pentru determinarea plăţilor anticipate datorate:

    a) în cazul fuziunii prin absorbţie, sediul permanent determină plăţile anticipate în baza impozitului pe profit datorat pentru anul precedent de către societatea cedentă;

    b) în cazul divizării totale, divizării parţiale şi transferului de active, sediile permanente determină plăţile anticipate în baza impozitului pe profit datorat pentru anul precedent de societatea cedentă, recalculat pentru fiecare sediu permanent, proporţional cu valoarea activelor şi pasivelor transferate, potrivit legii. Societăţile cedente care nu încetează să existe în urma efectuării unei astfel de operaţiuni, începând cu trimestrul în care operaţiunile respective produc efecte, potrivit legii, ajustează plăţile anticipate datorate potrivit regulilor prevăzute la alin. (12) lit. e).

    (14) Contribuabilii care aplică sistemul de declarare şi plată a impozitului pe profit anual, cu plăţi anticipate efectuate trimestrial, implicaţi în operaţiuni transfrontaliere, altele decât cele prevăzute la alin. (13), aplică următoarele reguli în vederea determinării impozitului pe profit pentru anul precedent, în baza căruia se determină plăţile anticipate:

    a) în cazul contribuabililor care absorb una sau mai multe persoane juridice străine, începând cu trimestrul în care operaţiunile respective produc efecte, potrivit legii, impozitul pe profit pentru anul precedent, în baza căruia se determină plăţile anticipate, este impozitul pe profit datorat de societatea absorbantă în anul fiscal precedent celui în care se realizează operaţiunea;

    b) contribuabilii care absorb cel puţin o persoană juridică română şi cel puţin o persoană juridică străină, începând cu trimestrul în care operaţiunea respectivă produce efecte, potrivit legii, însumează impozitul pe profit datorat de aceştia pentru anul precedent cu impozitul pe profit datorat pentru acelaşi an de celelalte societăţi române cedente;

    c) contribuabilii înfiinţaţi prin fuziunea uneia sau mai multor persoane juridice române cu una sau mai multe persoane juridice străine însumează impozitul pe profit datorat de societăţile române cedente. În situaţia în care toate societăţile cedente române înregistrează pierdere fiscală în anul precedent, contribuabilul nou-înfiinţat determină plăţile anticipate potrivit prevederilor alin. (7) şi (10).

    (15) Contribuabilii care intră sub incidenţa prevederilor art. 16 alin. (5), pentru primul an fiscal modificat, aplică şi următoarele reguli de declarare şi plată a impozitului pe profit:

    a) contribuabilii care declară şi plătesc impozitul pe profit trimestrial şi pentru care anul fiscal modificat începe în a doua, respectiv în a treia lună a trimestrului calendaristic, prima lună, respectiv primele două luni ale trimestrului calendaristic respectiv, vor constitui un trimestru, pentru care contribuabilul are obligaţia declarării şi plăţii impozitului pe profit, până la data de 25 inclusiv a primei luni următoare încheierii trimestrului calendaristic respectiv. Aceste prevederi se aplică şi în cazul în care anul fiscal modificat începe în a doua, respectiv în a treia lună a trimestrului IV al anului calendaristic;

    b) contribuabilii care declară şi plătesc impozitul pe profit anual, cu plăţi anticipate efectuate trimestrial, pentru anul fiscal modificat continuă efectuarea plăţilor anticipate la nivelul celor stabilite înainte de modificare; în cazul în care anul fiscal modificat începe în a doua, respectiv în a treia lună a trimestrului calendaristic, prima lună, respectiv primele două luni ale trimestrului calendaristic respectiv, vor constitui un trimestru pentru care contribuabilul are obligaţia declarării şi efectuării plăţilor anticipate, în sumă de 1/12 din impozitul pe profit datorat pentru anul precedent, pentru fiecare lună a trimestrului, până la data de 25 inclusiv a primei luni următoare încheierii trimestrului calendaristic respectiv. Aceste prevederi se aplică şi în cazul în care anul fiscal modificat începe în a doua, respectiv în a treia lună a trimestrului IV al anului calendaristic.

    Nu intră sub incidenţa acestor prevederi contribuabilii care se dizolvă cu lichidare, pentru perioada cuprinsă între prima zi a anului fiscal următor celui în care a fost deschisă procedura lichidării şi data închiderii procedurii de lichidare.

    (16) Persoanele juridice care se dizolvă cu lichidare, potrivit legii, au obligaţia să depună declaraţia anuală de impozit pe profit pentru perioada prevăzută la art. 16 alin. (6) şi să plătească impozitul pe profit aferent până la data depunerii situaţiilor financiare la organul fiscal competent.

    (17) Persoanele juridice care, în cursul anului fiscal, se dizolvă fără lichidare au obligaţia să depună declaraţia anuală de impozit pe profit şi să plătească impozitul până la închiderea perioadei impozabile.

    (18) Impozitul reglementat de prezentul titlu reprezintă venit al bugetului de stat.

    (19) Prin excepţie de la prevederile alin. (18), impozitul pe profit, dobânzile/majorările de întârziere şi amenzile datorate de regiile autonome din subordinea consiliilor locale şi a consiliilor judeţene, precum şi cele datorate de societăţile în care consiliile locale şi/sau judeţene sunt acţionari majoritari, care realizează proiecte cu asistenţă financiară din partea Uniunii Europene sau a altor organisme internaţionale, în baza unor acorduri/contracte de împrumut ratificate, respectiv aprobate prin acte normative, sunt venituri ale bugetelor locale respective până la sfârşitul anului fiscal în care se încheie proiectul care face obiectul acordului/contractului de împrumut.

    (20) Pentru aplicarea sistemului de declarare şi plată a impozitului pe profit anual, cu plăţi anticipate efectuate trimestrial, indicele preţurilor de consum necesar pentru actualizarea plăţilor anticipate se comunică, prin ordin al ministrului finanţelor publice**), până la data de 15 aprilie a anului fiscal pentru care se efectuează plăţile anticipate.

#CIN

    *) A se vedea şi Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 726/2016 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului (012) "Notificare privind modificarea sistemului anual/trimestrial de declarare şi plată a impozitului pe profit".

    **) Conform art. 1 din Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1615/2020, pentru anul fiscal 2020, indicele preţurilor de consum utilizat pentru actualizarea plăţilor anticipate în contul impozitului pe profit anual este 103,1%.

#B

    ART. 42

    Depunerea declaraţiei de impozit pe profit

    (1) Contribuabilii au obligaţia să depună o declaraţie anuală de impozit pe profit până la data de 25 martie inclusiv a anului următor, cu excepţia contribuabililor prevăzuţi la art. 41 alin. (5) lit. a) şi b), alin. (16) şi (17), care depun declaraţia anuală de impozit pe profit până la termenele prevăzute în cadrul acestor alineate.

    (2) Contribuabilii care intră sub incidenţa prevederilor art. 16 alin. (5) au obligaţia să depună o declaraţie anuală de impozit pe profit şi să plătească impozitul pe profit aferent anului fiscal respectiv, până la data de 25 a celei de-a treia luni inclusiv, de la închiderea anului fiscal modificat, cu excepţia contribuabililor prevăzuţi la art. 41 alin. (5) lit. a) şi b), alin. (16) şi (17), care depun declaraţia anuală de impozit pe profit până la termenele prevăzute în cadrul acestor alineate.

#M36

    (3) Contribuabilii care efectuează sponsorizări şi/sau acte de mecenat sau acordă burse private au obligaţia de a depune declaraţia informativă privind beneficiarii sponsorizărilor/mecenatului/burselor private, aferentă anului în care au înregistrat cheltuielile respective, precum şi, după caz, aferentă anului în care se aplică prevederile art. 25 alin. (4) lit. i), până la termenele prevăzute la alin. (1) şi (2). Modelul şi conţinutul declaraţiei informative se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.*).

#CIN

    *) A se vedea Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1825/2018 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului 107 "Declaraţie informativă privind beneficiarii sponsorizărilor/mecenatului/burselor private".