8martie

Comunicate de presă

Asset Publisher

null Precizări cu privire la majorarea alocațiilor pentru copii începând cu 1 ianuarie 2021

În urma informațiilor apărute în mass-media, cu privire la majorarea alocației de stat pentru copii, Ministerul Finanțelor face următoarele precizări:

Potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.123/2020 pentru modificarea art.3 din Legea nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, majorarea alocației pentru copii până la nivelul de 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copiii cu handicap, respectiv până la 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, se realizează etapizat prin majorarea cu 20 de puncte procentuale, aplicate sumei rezultate din diferenţa dintre cuantumul de 600 lei, respectiv 300 lei, şi cuantumul acordat anterior, în luna iulie 2020.

Prin urmare, OUG 123/2020 prevede creșterea alocațiilor în cinci etape de valoare nominală egală, respectiv 58 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copiii cu handicap și 29 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani. Astfel, dacă raportăm cuantumul alocației de la 1 ianuarie 2021 la cel din decembrie 2020 reiese o majorarea procentuală de 16%.

La data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.123/2020, cuantumul alocației de stat pentru copii aflat în plată era:

  • 311 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copii cu handicap; așadar, majorarea reprezentând 20 de puncte procentuale, aplicate sumei rezultate din diferenţa dintre cuantumul de 600 lei, este de 58 lei ((600-311)*20%= 58);
  • 156 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani; așadar, majorarea reprezentând 20 de puncte procentuale, aplicate sumei rezultate din diferenţa dintre cuantumul de 300 lei, este de 29 lei ((300-156)*20%= 29).

În aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.123/2020 la data de 1 august 2020 s-a aplicat prima majorare de 20 de puncte procentuale, cuantumul alocației devenind:

  • 369 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copii cu handicap;

  • 185 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani.

Începând cu 1 ianuarie 2021, s-a acordat a doua majorare de 20 de puncte procentuale, cuantumul alocației devenind:

  • 427 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copii cu handicap;
  • 214 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani.

Informații fiscale și bilanțuri

exemplu card buton

Informaţii despre instituţii publice, agenţii economici, societăţi de asigurare, brokeri, ONG-uri.

Pentru modificarea informaţiilor referitoare la datele de identificare ale contribuabililor comercianţi (inregistraţi la ONRC), vă rugăm să vă adresaţi Oficiului Registrului Comerţului competent. După modificarea datelor de la Oficiul Registrului Comerţului, informaţiile se vor actualiza şi pe site-ul MF.


Selecţie după Nume și județ:

Nume și județ

Selecţie după Codul Unic de Identificare:


contestatii card

Anunţuri acte administrative fiscale




Noutăţi

Asset Publisher

02.04.2024
Ministerul Finanțelor a efectuat plata tuturor titlurilor de plată emise de ANRP

Ministerul Finanțelor a virat, luni, 1 aprilie a.c., în conturile CEC Bank, suma stabilită prin 15.284 titluri de plată emise până la 31.10.2023 de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. citeste mai multDespreMinisterul Finanțelor a efectuat plata tuturor titlurilor de plată emise de ANRP »


01.04.2024
Anunț privind prelungirea perioadei de depunere a candidaturilor pentru selecția membrilor consiliului de administrație al EXIM Banca Românească S.A.

Ministerul Finanțelor, în calitate de acționar majoritar al Exim Banca Românească S.A.,anunță prelungirea perioadei de depunere a candidaturilor în cadrul procedurii de recrutare și selecție a 9 (nouă) membri ai Consiliului de administrație al Exim Banca Românească S.A., respectiv până la data de 15.04.2024 citeste mai multDespreAnunț privind prelungirea perioadei de depunere a candidaturilor pentru selecția membrilor consiliului de administrație al EXIM Banca Românească S.A. »


Informații utile

buton datorie publica 2

buton ajutor de stat

buton transparenta bugetara 2

forexebug 2021

buton revista finante

buton brexit cu sigla

taxedu

RO-Elvetia

ANFP_concurs

fiipregtit

internship2024