HOTĂRÂRE

 

privind cadrul instituţional de coordonare şi gestionare a instrumentelor structurale

 

 

                În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a prevederilor generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de Coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999,

 

Având în vedere prevederile Regulamentului (CE) nr.1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a prevederilor generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de Coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr.1260/1999, Regulamentului (CE) nr.1080/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 iulie 2006 pentru Fondul European de Dezvoltare Regională şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1783/1999, Regulamentului (CE) nr.1084/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de instituire a Fondului de Coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1164/1994, Regulamentului (CE) nr.1081/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 iulie 2006 privind Fondul Social European şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1784/1999, Regulamentului Comisiei (CE) nr.1828/2006 din 8 decembrie 2006 stabilind regulile pentru implementarea Regulamentului (CE) nr.1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a prevederilor generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de Coeziune şi pentru implementarea Regulamentului (CE) nr. 1080/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 iulie 2006 pentru Fondul European de Dezvoltare Regională, cu modificările şi completările ulterioare, Regulamentul (CE) nr. 1638/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 octombrie 2006 de stabilire a dispoziţiilor generale privind instituirea Instrumentului European de Vecinătate şi de Parteneriat şi Regulamentul (CE) nr. 1085/2006 al Consiliului din 17 iulie 2006 de instituire a Instrumentului de Asistenţă pentru Pre-aderare (IPA), Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului din 20 septembrie 2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului din 27 iulie 2006 de instituire a Fondului European pentru Pescuit,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Obiectul prezentei hotărâri îl constituie stabilirea cadrului instituţional şi procedural de coordonare şi gestionare a asistenţei financiare comunitare acordate României prin instrumentele structurale.

CAPITOLUL I

Definiţii

 

Art. 2. – (1) Termenii obiectivul convergenţă, obiectivul cooperare teritorială europeană, Fondul European de Dezvoltare Regională, denumit în continuare FEDR, Fondul Social European, denumit în continuare FSE, Fondul de Coeziune, denumit în continuare FC, autoritate de management, organism intermediar, autoritate de certificare, autoritate de audit, comitet de monitorizare, program operaţional, axa prioritară, operaţiune, beneficiar, raport anual de implementare, raport final de implementare au înţelesul prevăzut în Regulamentul Consiliului nr.1083/2006.

(2) Termenul de Instrument European de Vecinătate şi de Parteneriat, denumit în continuare ENPI, are înţelesul prevăzut în Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului nr. 1638/2006.

(3) Termenul de Instrument de Asistenţă pentru Pre-aderare, denumit în continuare IPA, are înţelesul prevăzut în Regulamentul Consiliului nr. 1085/2006.

(4) Termenul de Fond European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, denumit în continuare FEADR, are înţelesul prevăzut în Regulamentul Consiliului nr. 1698/2005.

(5) Termenul de Fond European pentru Pescuit, denumit în continuare FEP, are înţelesul prevăzut în Regulamentul Consiliului nr. 1198/2006.

(6) Termenul de secretariat tehnic comun are înţelesul prevăzut în Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului nr.1080/2006.

(7) Termenul de plan de comunicare are înţelesul prevăzut în Regulamentului Comisiei nr.1828/2006.

Art. 3. – Termenii instrumente structurale şi cheltuială eligibilă au înţelesul prevăzut în Hotărârea Guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale.

Art. 4. – Termenii autoritate de certificare şi plată, unitate de plată, cofinanţare publică şi cofinanţare privată au înţelesul prevăzut în Ordonanţa Guvernului nr. 29/2007 din 31 ianuarie 2007 privind modul de alocare a instrumentelor structurale, a prefinanţării şi a cofinanţării alocate de la bugetul de stat, inclusiv din Fondul naţional de dezvoltare, în bugetul instituţiilor implicate în gestionarea instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă.

Art. 5. – Termenul neregulă are înţelesul prevăzut în Ordonanţa Guvernului nr. 79/2003, cu modificările şi completările ulterioare, privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător.

Art. 6. – În înţelesul prezentei hotărâri, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:

a)      Cadrul Strategic Naţional de Referinţă, denumit în continuare CSNR, reprezintă documentul de referinţă pentru programarea instrumentelor structurale, asigurând conformitatea intervenţiilor acestor fonduri cu orientările strategice comunitare privind coeziunea şi priorităţile naţionale de dezvoltare şi identificând legătura dintre priorităţile la nivel comunitar şi programul naţional de reformă.

b)      Documentul Cadru de Implementare a programului operaţional, denumit în continuare DCI, reprezintă documentul elaborat de autoritatea de management şi aprobat prin ordin comun al ministrului economiei şi finanţelor şi al ministrului coordonator al autorităţii de management, prin care sunt stabilite detalii de implementare a strategiei definite prin programul operaţional.

c)      Domeniul major de intervenţie reprezintă sfera de activitate dintr-o axă prioritară, în cadrul căruia se pot finanţa diferite operaţiuni cu obiective similare.

d)      Ghidul solicitantului reprezintă un îndrumar pentru completarea corectă a unei cereri de finanţare de către solicitanţii de finanţare nerambursabilă în cadrul programelor operaţionale.

e)      Planul Naţional Multianual de Evaluare reprezintă documentul de planificare multianuală a activităţilor de evaluare de natură strategică şi/sau operaţională ce urmează a fi realizate pe parcursul implementării instrumentelor structurale, care privesc CSNR sau aspecte orizontale care acoperă două sau mai multe programe operaţionale.

f)        Planul Multianual de Evaluare reprezintă documentul de planificare multianuală a activităţilor de evaluare de natură strategică şi/sau operaţională privitoare la un program operaţional şi care urmează a fi realizate în perioada de implementare a acestuia.

g)      Strategia Naţională de Comunicare privind instrumentele structurale este documentul strategic prin care se fundamentează planurile de informare si publicitate pentru instrumentele structurale şi prin care se asigură coordonarea integrată a activităţilor de informare şi publicitate.

h)      Raportul Naţional Anual privind implementarea instrumentelor structurale, denumit în continuare RNA, reprezintă documentul de sinteză elaborat de Ministerul Economiei şi Finanţelor, în calitate de coordonator naţional al instrumentelor structurale, pe baza rapoartelor anuale de implementare elaborate de  autorităţile de management şi a altor documente relevante, prezentând stadiul implementării instrumentelor structurale în anul precedent.

i)        Sistemul Unic de Management al Informaţiei privind instrumentele structurale din cadrul obiectivului convergenţă, denumit în continuare SMIS - NSRF,  reprezintă sistemul informatic centralizat, dezvoltat de către Ministerul Economiei şi Finanţelor, în colaborare cu toate structurile utilizatoare, pentru a asigura colectarea informaţiilor referitoare la implementare, necesare managementului financiar, monitorizării, verificărilor, auditului şi evaluării programelor din cadrul obiectivului convergenţă, în conformitate cu prevederile art. 60 lit. (c) din Regulamentul Consiliului nr.1083/2006.

 

CAPITOLUL II

Instituţii implicate în coordonarea şi gestionarea instrumentelor structurale

 

Art. 7. - Se desemnează Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF) ca autoritate pentru coordonarea instrumentelor structurale, având responsabilitatea coordonării pregătirii, dezvoltării, armonizării şi funcţionării cadrului legislativ, instituţional, procedural şi programatic pentru gestionarea instrumentelor structurale.

Art. 8. - Autoritatea pentru coordonarea  instrumentelor structurale, denumită în continuare ACIS, are următoarele atribuţii principale:

1)      Iniţiază, elaborează şi modifică legislaţia privind cadrul instituţional şi procedural de coordonare şi implementare a instrumentelor structurale, urmărind asigurarea eficienţei şi armonizării procesului de gestionare a acestora;

2)      Formulează puncte de vedere şi propuneri de modificare cu privire la legislaţia cu impact direct sau indirect asupra procesului de gestionare a instrumentelor structurale;

3)      Asigură dezvoltarea şi funcţionarea mecanismului de coordonare a gestionării instrumentelor structurale;

4)      Asigură secretariatul Comitetului Naţional de Coordonare pentru Instrumentele Structurale, denumit în continuare CNC;

5)      Asigură preşedinţia şi secretariatul Comitetului de Management pentru Coordonarea instrumentelor structurale, denumit în continuare CMC;

6)      Coordonează şi prezidează grupurile de lucru înfiinţate în contextul mecanismului de coordonare a instrumentelor structurale;

7)      Participă la reuniunile Comitetelor Regionale de Evaluare Strategică şi Corelare (CRESC);

8)      Coordonează dezvoltarea capacităţii administrative a tuturor structurilor implicate în gestionarea instrumentelor structurale;

9)      Elaborează şi actualizează planuri de acţiune pentru creşterea capacităţii administrative a structurilor implicate în gestionarea instrumentelor structurale, raportează anual CNC asupra progreselor înregistrate în implementarea acestora;

10)  Elaborează ghiduri şi îndrumări pentru dezvoltarea procedurilor de gestionare a instrumentelor structurale şi analizează şi formulează recomandări pentru îmbunătăţirea procedurilor elaborate la nivelul autorităţilor de management şi a organismelor intermediare;

11)  Elaborează, modifică, avizează, după caz, legislaţia privind eligibilitatea cheltuielilor efectuate în cadrul proiectelor finanţate din instrumente structurale;

12)  Elaborează şi actualizează, în colaborare cu autorităţile responsabile, formate standard şi acorduri/protocoale-cadru, în vederea asigurării unei abordări unitare în cadrul procedural de gestionare a instrumentelor structurale;

13)  Asigură armonizarea procedurilor de gestionare a instrumentelor structurale şi corelarea acestora cu SMIS - NSRF, colaborând în acest scop cu autorităţile responsabile;

14)  Coordonează elaborarea şi actualizarea Planului Naţional de Dezvoltare (PND), ca instrument de bază pentru elaborarea CSNR;

15)  Coordonează elaborarea şi modificarea CSNR, asigurând corelarea acestuia cu programele şi politicile naţionale şi comunitare;

16)  Coordonează elaborarea şi modificarea programelor operaţionale şi a DCI, asigurând corelarea acestora, concordanţa acestora cu regulamentele comunitare şi CSNR;

17)  Analizează, împreună cu Autoritatea de certificare şi plată şi autorităţile de management, necesitatea şi oportunitatea realocării de fonduri între programele operaţionale şi formulează propuneri în acest sens către CNC;

18)  Avizează, împreună cu Autoritatea de certificare şi plată, documentele elaborate de autorităţile de management în vederea fundamentării programării bugetare a surselor reprezentând fonduri externe nerambursabile primite din instrumentele structurale, precum şi a celor alocate de bugetul de stat pentru prefinanţare, cofinanţare şi finanţare a cheltuielilor neeligibile;

19)  Coordonează procesul de negociere cu Comisia Europeană a CSNR şi a programelor operaţionale;

20)  Analizează, avizează şi asigură aprobarea, prin ordin comun al ministrului economiei şi finanţelor şi al ministrului coordonator al autorităţii de management, a documentelor cadru de implementare ale programelor operaţionale şi a modificărilor acestora;

21)  Coordonează şi monitorizează cadrul partenerial dezvoltat în procesul de programare, precum şi în toate fazele procesului de implementare a programelor operaţionale şi a CSNR în conformitate cu prevederile art.11 din Regulamentul Consiliului nr.1083/2006;

22)  Urmăreşte şi sprijină dezvoltarea de către autorităţile de management a portofoliului de proiecte aferente programelor operaţionale şi asigură coordonarea la nivel naţional a Programului de Asistenţă Tehnică JASPERS (Asistenţă Comună pentru Promovarea Proiectelor în Regiunile Europene);

23)  Monitorizează implementarea CSNR şi coordonează procesul de monitorizare a programelor operaţionale;

24)  Asigură armonizarea cadrului legal şi procedural pentru funcţionarea comitetelor de monitorizare ale programelor operaţionale şi participă ca membru la reuniunile acestora;

25)  Coordonează metodologic elaborarea rapoartelor anuale de implementare şi a rapoartelor finale de implementare privind programele operaţionale;

26)  Participă la reuniunile anuale cu Comisia Europeană pentru examinarea progresului implementării programelor operaţionale şi coordonează acţiunile întreprinse în urma observaţiilor formulate de Comisia Europeană asupra rapoartelor anuale de implementare, în vederea îndeplinirii prevederilor în conformitate cu prevederile art.68 din Regulamentul Consiliului nr.1083/2006;

27)  Elaborează RNA privind implementarea instrumentelor structurale şi îl supune aprobării CNC;

28)  Coordonează elaborarea rapoartelor strategice în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (2) din Regulamentul Consiliului nr.1083/2006, pentru a fi prezentate CNC, Guvernului României şi Comisiei Europene şi participă la elaborarea secţiunii din rapoartele anuale de implementare a PNR care prezintă contribuţia programelor operaţionale finanţate din instrumentele structurale;

29)  Coordonează verificarea ex-ante, monitorizarea anuală şi verificarea ex-post a respectării principiului adiţionalităţii, în conformitate cu prevederile art. 15 din Regulamentul Consiliului nr.1083/2006, cooperând în acest sens cu instituţiile relevante ale administraţiei publice centrale şi cu alte direcţii de specialitate din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor;

30)  Asigură realizarea, dezvoltarea şi funcţionarea SMIS – NSRF, precum şi gestionarea drepturilor de acces în sistemul informatic;

31)  Asigură managementul, supervizarea tehnică, dezvoltarea, precum şi utilizarea continuă şi sigură a infrastructurii tehnologiei informaţiei a sistemului informatic;

32)  Asigură servicii de suport pentru instituţiile utilizatoare şi instruirea necesară personalului acestora în utilizarea sistemului;

33)  Monitorizează acurateţea, disponibilitatea, integritatea şi nivelul de completare a datelor introduse în modulul dedicat instrumentelor structurale din SMIS - NSRF;

34)  Îndeplineşte rolul de autoritate centrală de legătură cu sistemul informatic al Comisiei Europene (SFC 2007) pentru instrumentele structurale;

35)  Coordonează procesul de evaluare a instrumentelor structurale, inclusiv prin evaluări de natură operaţională şi/sau strategică, precum şi activităţile de construcţie şi întărire a capacităţii de evaluare;

36)  Elaborează standarde şi ghiduri de evaluare pentru intervenţiile finanţate din instrumentele structurale;

37)  Asigură cadrul legal şi procedural pentru utilizarea analizei cost-beneficiu în procesul de evaluare şi selecţie a proiectelor de investiţii depuse pentru finanţare din instrumentele structurale;

38)  Coordonează sistemul de indicatori utilizaţi în monitorizarea şi evaluarea programelor operaţionale şi a CSNR în vederea măsurării progresului şi efectelor acestora;

39)  Coordonează elaborarea şi implementarea planurilor multianuale de evaluare şi asigură corelarea acestora cu Planul Naţional Multianual de Evaluare;

40)  Elaborează şi implementează Planul Naţional Multianual de Evaluare şi se asigură că acesta este utilizat ca instrument strategic şi de management pe parcursul implementării instrumentelor structurale;

41)  Coordonează elaborarea, actualizarea şi implementarea Strategiei Naţionale de Comunicare privind instrumentele structurale şi asigură coordonarea activităţilor de informare, comunicare şi publicitate în domeniul instrumentelor structurale în scopul corelării acţiunilor şi armonizării mesajelor;

42)  Gestionează procesul de realizare, dezvoltare şi funcţionare a paginii web dedicată instrumentelor structurale www.fonduri-ue.ro, precum şi a Centrului de Informare privind Instrumentele Structurale, asigurând, în colaborare cu autorităţile de management, accesul potenţialilor beneficiari şi al publicului larg la informaţii actualizate specifice;

43)  Îndeplineşte rolul de punct de contact pentru instrumentele structurale în România pentru Comisia Europeană, Comitetul de Coordonare al Fondurilor Structurale şi de Coeziune (COCOF), Grupul de lucru „Acţiuni structurale" (SAWP), asigurând reprezentarea României, elaborarea mandatului, precum şi diseminarea informaţiilor rezultate din reuniunile acestora;

44)  Coordonează formularea poziţiei României cu privire la propunerile de politici şi reglementări comunitare în domeniul instrumentelor structurale şi al politicii de coeziune.

Art. 9. - Se desemnează Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor ca autoritate de management pentru Programul Operaţional Regional, având responsabilitatea gestionării şi implementării asistenţei financiare nerambursabile alocate acestui program.

Art. 10. - Se desemnează Ministerul Economiei şi Finanţelor ca autoritate de management pentru Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, având responsabilitatea gestionării şi implementării asistenţei financiare nerambursabile alocate acestui program.

Art. 11. - Se desemnează Ministerul Transporturilor ca autoritate de management pentru Programul Operaţional Sectorial Transport, având responsabilitatea gestionării şi implementării asistenţei financiare nerambursabile alocate acestui program.

Art. 12. - Se desemnează Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile ca autoritate de management pentru Programul Operaţional Sectorial Mediu, având responsabilitatea gestionării şi implementării asistenţei financiare nerambursabile alocate acestui program.

Art. 13. - Se desemnează Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse ca autoritate de management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, având responsabilitatea gestionării şi implementării asistenţei financiare nerambursabile alocate acestui program.

Art. 14. - Se desemnează Ministerul Internelor şi Reformei Administrative ca autoritate de management pentru Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative, având responsabilitatea gestionării şi implementării asistenţei financiare nerambursabile alocate acestui program.

Art. 15. - Se desemnează Ministerul Economiei şi Finanţelor ca autoritate de management pentru Programul Operaţional Asistenţă Tehnică, având responsabilitatea gestionării şi implementării asistenţei financiare nerambursabile alocate acestui program.

Art. 16. - Se desemnează Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor ca Autoritate de Management pentru Programul Operaţional de Cooperare Teritorială România-Bulgaria, Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Bazinul Mării Negre, Autoritate Naţională pentru Programul Operaţional de Cooperare Teritorială Ungaria-România, Autoritate Naţională şi Punct de Contact pentru Programul de Cooperare Transnaţională Sud Estul Europei, Autoritate Naţională şi Punct de Contact pentru Programul de Cooperare Interregională INTERREG IVC, Autoritate Naţională şi Punct de Contact pentru Programul de Cooperare Interregională URBACT II, Autoritate Naţională şi Punct de Contact pentru Programul de Cooperare Interregională ESPON 2013, Autoritate Naţională şi Punct de Contact pentru Programul de Cooperare Interregională INTERACT 2007-2013.

Art. 17. - Autoritatea de management are următoarele atribuţii principale:

(1)   Asigură îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la art. 60 din Regulamentul Consiliului nr.1083/2006;

(2)   Contribuie la elaborarea şi modificarea CSNR şi răspunde pentru utilizarea eficientă, efectivă şi transparentă a fondurilor din care se finanţează programul operaţional gestionat, precum şi pentru îndeplinirea atribuţiilor delegate organismelor intermediare;

(3)   Elaborează şi negociază cu Comisia Europeană programul operaţional pe care îl gestionează, în conformitate cu prevederile art.32, art. 33 şi art. 37 din Regulamentul Consiliului nr.1083/2006;

(4)   Elaborează şi modifică DCI, în concordanţă cu obiectivele şi priorităţile stabilite prin programul operaţional şi îl supune avizării Ministerului Economiei şi Finanţelor;

(5)   Analizează şi propune modificări ale programului operaţional, şi le înaintează comitetului de monitorizare aferent;

(6)   Asigură corelarea operaţiunilor din programul operaţional aflat în gestiune cu cele din celelalte programe finanţate din instrumente structurale şi, dacă este cazul, cu programele operaţionale finanţate din FEADR şi FEP, sub coordonarea ACIS;

(7)   Asigură dezvoltarea capacităţii administrative a structurilor implicate în derularea programului operaţional respectiv;

(8)   Elaborează proceduri pentru gestionarea programului operaţional, în vederea asigurării îndeplinirii atribuţiilor ce îi revin conform alin. (1);

(9)   Elaborează Ghidurile solicitantului pentru operaţiunile finanţate din programul operaţional gestionat;

(10)     Urmăreşte dezvoltarea parteneriatelor în procesul de programare şi în fazele de implementare a programului operaţional, în conformitate cu prevederile art.11 din Regulamentul Consiliului nr.1083/2006;

(11)     Asigură constituirea şi organizarea comitetului de monitorizare pentru programul operaţional gestionat, în conformitate cu prevederile art. 63 şi art. 64 din Regulamentul Consiliului nr.1083/2006;

(12)     Elaborează criteriile de selecţie a proiectelor, pe care le supune aprobării comitetului de monitorizare aferent, ulterior consultării ACIS;

(13)     Asigură monitorizarea implementării programului operaţional şi prezintă comitetului de monitorizare progresul în atingerea obiectivelor specifice ale acestuia, precum şi a ţintelor stabilite pentru fiecare axă prioritară, în conformitate cu prevederile art.65 din Regulamentul Consiliului nr.1083/2006;

(14)     Elaborează Raportul Anual de Implementare, precum şi Raportul Final de Implementare pentru programul operaţional gestionat, în conformitate cu prevederile art.67 din Regulamentul Consiliului nr.1083/2006 şi le supune aprobării comitetului de monitorizare, ulterior consultării ACIS;

(15)     Participă la reuniunile anuale cu Comisia Europeană pentru examinarea progresului implementării programului operaţional gestionat, în conformitate cu prevederile art. 68 din Regulamentul Consiliului nr.1083/2006, informează comitetul de monitorizare cu privire la observaţiile Comisiei Europene şi colaborează cu ACIS şi Autoritatea de certificare şi plată pentru întreprinderea acţiunilor necesare în soluţionarea observaţiilor;

(16)     Furnizează ACIS informaţiile solicitate pentru verificarea ex-ante, monitorizarea anuală şi verificarea ex-post a respectării principiului adiţionalităţii, în conformitate cu prevederile art.15 din Regulamentul Consiliului nr.1083/2006;

(17)     Furnizează ACIS şi Autorităţii de certificare şi plată informaţiile necesare îndeplinirii de către acestea a atribuţiilor prevăzute la art. 8 şi la art. 19;

(18)     Pune la dispoziţia Comisiei Europene, la cerere, lista operaţiunilor încheiate care sunt subiectul închiderii parţiale în conformitate cu prevederile art. 88 alin. (1) din Regulamentul Consiliului nr.1083/2006;

(19)     Transmite Autorităţii de certificare şi plată rapoarte privind neregulile identificate şi recuperarea sumelor necuvenite, a celor neutilizate precum şi a celor rezultate din nereguli;

(20)     Coordonează elaborarea descrierii sistemelor de management şi control pentru programul operaţional gestionat;

(21)     Elaborează şi implementează Planul Multianual de Evaluare şi se asigură că acesta este utilizat ca instrument strategic şi de management pe parcursul implementării programului operaţional;

(22)     Informează comitetul de monitorizare asupra rezultatelor evaluărilor şi asupra modalităţilor propuse pentru implementarea acestora;

(23)     Elaborează şi implementează Planul de comunicare pentru programul operaţional de care este responsabilă;

(24)     Asigură îndeplinirea obligaţiilor legate de informare şi publicitate, în conformitate cu prevederile secţiunii 1 din Regulamentul Comisiei nr.1828/2006;

(25)     Contribuie, împreună cu ACIS, la dezvoltarea SMIS - NSRF;

(26)     Asigură înregistrarea şi actualizarea cu celeritate ainformaţiilor în  SMIS – NSRF, fiind responsabilă de acurateţea, integritatea şi nivelul de completare a datelor privind programul operaţional gestionat;

(27)     Colaborează cu ACIS în vederea asigurării unui cadru procedural eficient şi armonios pentru implementarea instrumentelor structurale;

(28)     Colaborează cu ACIS pentru realizarea activităţilor de informare privind instrumentele structurale;

(29)     Identifică neregulile, constată creanţele bugetare şi asigură recuperarea sumelor rezultate din nereguli.

Art. 18. - Se desemnează Ministerul Economiei şi Finanţelor ca Autoritate de certificare şi plată pentru programele operaţionale finanţate din instrumente structurale.

Art. 19. - Autoritatea de certificare şi plată are următoarele atribuţii principale:

(1)   Asigură îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la art. 61 din Regulamentul Consiliului nr.1083/2006;

(2)   Transmite la Comisia Europeană, anual, o declaraţie prin care identifică pentru fiecare axă prioritară a programului operaţional respectiv sumele certificate prin declaraţiile de cheltuieli, sumele recuperate care au fost deduse din aceste declaraţii şi sumele de recuperat până la sfârşitul anului respectiv;

(3)   Efectuează deducerea veniturilor obţinute din proiectele generatoare de venit, în cazul în care nu este obiectiv posibil estimarea acestora în avans, din cheltuielile declarate la Comisia Europeană, până cel târziu la închiderea parţială sau finală a programului operaţional;

(4)   Asigură deschiderea şi gestionarea contului/conturilor necesare primirii de la Comisia Europeană a prefinanţării, plăţilor intermediare şi finale aferente fiecărui programul operaţional de la Comisia Europeană;

(5)   Transmite la Comisia Europeană, până pe 30 aprilie a fiecărui an, previziunile aplicaţiilor de plată care vor fi transmise pentru acel an, precum şi pentru anul următor;

(6)   Efectuează plăţile către beneficiari, din instrumente structurale şi din cofinanţarea asigurată de la bugetul de stat, în cazul Programului Operaţional Sectorial Transport şi Programului Operaţional Sectorial Mediu;

(7)   Efectuează transferul sumelor din FEDR, FSE şi FC către unităţile de plată ale autorităţilor de management pentru restul programelor operaţionale;

(8)   Efectuează corecţiile financiare, în conformitate cu prevederile art.98 din Regulamentul Consiliului nr.1083/2006;

(9)   Contribuie, împreună cu ACIS, la dezvoltarea SMIS - NSRF;

(10)     Asigură înregistrarea şi actualizarea cu celeritate a informaţiilor în  SMIS – NSRF, fiind responsabilă de acurateţea, integritatea şi nivelul de completare a datelor aferente activităţii sale;

(11)     Avizează, împreună cu ACIS, documentele elaborate de autorităţile de management în vederea fundamentării programării bugetare a surselor reprezentând fonduri externe nerambursabile primite din instrumentele structurale, precum şi a celor alocate de bugetul de stat pentru prefinanţare, cofinanţare şi finanţare a cheltuielilor neeligibile.

Art. 20. - Se desemnează Agenţiile de Dezvoltare Regională şi Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale pentru îndeplinirea funcţiei de organisme intermediare pentru Programul Operaţional Regional.

Art. 21. - Se desemnează Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, pentru îndeplinirea funcţiei de organisme intermediare pentru Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice.

Art. 22. - Se desemnează Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile prin structurile subordonate acestuia, fără personalitate juridică, organizate la nivelul celor 8 regiuni de dezvoltare stabilite prin Legea nr.315/2004 privind dezvoltarea regională în România, pentru îndeplinirea funcţiei de organisme intermediare pentru Programul Operaţional Sectorial Mediu.

Art. 23. - Se desemnează Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse prin cele 8 structuri subordonate acestuia, cu personalitate juridică, organizate la nivelul celor 8 regiuni de dezvoltare stabilite prin Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România,  şi Centrul Naţional pentru Dezvoltarea Învăţământului Profesional şi Tehnic, pentru îndeplinirea funcţiei de organisme intermediare pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.

Art. 24. – (1) Organismele intermediare au atribuţii delegate de la autoritatea de management pentru implementarea programului operaţional aflat în gestiune.

(2) Delegarea de atribuţii către un organism intermediar şi reglementarea mecanismelor de coordonare şi control ale acestuia de către autoritatea care deleagă se realizează pe bază de acord.

(3) Autorităţile de management rămân responsabile pentru îndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor delegate.

 

CAPITOLUL III

Mecanismul de coordonare

 

Art.25. - (1) Se constituie Comitetul Naţional de Coordonare pentru Instrumentele Structurale (CNC), ca structură inter-instituţională de coordonare şi planificare strategică a implementării instrumentelor structurale.

(2) CNC asigură corelarea intervenţiilor finanţate din instrumentele structurale cu cele finanţate din FEADR şi FEP, în conformitate cu prevederile art.9 alin.4 din Regulamentul Consiliului nr.1083/2006;

Art. 26. - Membrii CNC sunt miniştrii coordonatori ai ACIS şi ai autorităţilor de management pentru programele operaţionale finanţate din instrumentele structurale.

Art. 27. - Comitetul Naţional de Coordonare are următoarele atribuţii principale:

1)     Defineşte strategia de dezvoltare a cadrului instituţional, legislativ şi procedural necesar implementării instrumentelor structurale şi monitorizează funcţionarea acestuia;

2)     Stabileşte măsuri de creştere a capacităţii administrative pentru implementarea instrumentelor structurale, de îmbunătăţire a managementului şi creştere a eficienţei programelor operaţionale;

3)     Stabileşte măsuri de corelare între intervenţiile din cadrul programelor operaţionale în scopul creşterii impactului instrumentelor structurale în România;

4)     Aprobă realocări de fonduri între programele operaţionale finanţate din instrumentele structurale, anterior supunerii spre aprobare Comisiei Europene;

5)     Analizează şi aprobă RNA, rapoarte privind capacitatea administrativă, rapoarte strategice, precum şi alte tipuri de planuri, rapoarte şi informări;

6)     Analizează şi aprobă Planul Naţional Multianual de Evaluare şi examinează rezultatele evaluărilor cuprinse în acesta;

7)     Ia decizii privind aspectele ridicate de Comitetul de Management pentru Coordonarea instrumentelor structurale, în conformitate cu prevederile art.33 alin. (3).

8)     Analizează şi aprobă măsuri de corelare între intervenţiile din cadrul programelor operaţionale, inclusiv cu intervenţiile finanţate din FEADR şi FEP.

Art. 28. - (1) Preşedinţia CNC este asigurată de ministrul economiei şi finanţelor.

(2) În lipsa preşedintelui, conducerea CNC este asigurată de secretarul de stat coordonator al ACIS.

(3) Secretariatul CNC este asigurat de ACIS.

(4) În funcţie de problematica reuniunilor, la lucrările CNC pot fi invitaţi alţi miniştri, preşedintele Autorităţii de audit, desemnată în conformitate cu prevederile art. 14ą din Legea nr. 200/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.22/2005 pentru completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, şi reprezentanţi ai altor organisme relevante.

Art. 29. - (1) Deciziile CNC se transmit membrilor săi de către ministrul economiei şi finanţelor, în calitate de Preşedinte al acestuia.

(2) În exercitarea atribuţiilor sale, CNC poate propune Guvernului României măsuri de îmbunătăţire a implementării instrumentelor structurale, prin Memorandum comun al miniştrilor membri.

Art. 30. - (1) CNC se întruneşte trimestrial sau ori de câte ori este nevoie.

(2) CNC îşi desfăşoară activitatea pe baza regulamentului de organizare şi funcţionare care va fi elaborat în maximum 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri a Guvernului României şi aprobat în cadrul primei reuniuni a acestuia.

Art. 31. - Se constituie Comitetul de Management pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (CMC), ca structură inter-instituţională de analiză şi identificare a soluţiilor pentru problemele operaţionale cu relevanţă orizontală ce rezultă din implementarea instrumentelor structurale.

Art. 32. - Membrii CMC sunt reprezentaţi de coordonatorii ACIS, ai Autorităţii de certificare şi plată şi ai autorităţilor de management.

Art. 33. - (1) CMC stabileşte măsuri de ordin tehnic, procedural sau instituţional care vor contribui la creşterea eficienţei, eficacităţii şi coerenţei implementării instrumentelor structurale.

(2) Membrii CMC asigură aducerea la îndeplinire a măsurilor prevăzute la alin.(1).

(3) În condiţiile în care soluţiile agreate în CMC au efect bugetar sau presupun modificarea unor legi, ordonanţe sau hotărâri ale Guvernului României, CMC le poate aduce la cunoştinţa CNC, în vederea emiterii unei decizii sau recomandări a acestuia.

(4) CMC poate formula recomandări către CNC.

(5) Membrii CMC pot propune discutarea în cadrul reuniunilor a recomandărilor formulate de  CRESC, constituite în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 764/2007 pentru aprobarea constituirii comitetelor regionale de evaluare strategică şi corelare şi a regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a acestora.

Art. 34. - (1) Preşedinţia CMC este asigurată de coordonatorul ACIS.

(2) Secretariatul CMC este asigurat de ACIS.

(3) La lucrările CMC pot fi invitaţi reprezentanţi ai altor organisme relevante, în funcţie de problematica reuniunilor.

Art. 35. - (1) CMC se întruneşte lunar sau ori de câte ori este nevoie.

(2) CMC îşi desfăşoară activitatea pe baza regulamentului de organizare şi funcţionare care va fi elaborat în maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri a Guvernului României şi aprobat în cadrul primei reuniuni a acestuia.

Art. 36. - (1) La iniţiativa membrilor săi, CMC poate decide înfiinţarea de grupuri de lucru tematice, la nivel tehnic, cu reprezentanţi ai tuturor membrilor, pe teme specifice care necesită o coordonare inter-instituţională.

(2) Preşedinţia şi secretariatul grupurilor de lucru tematice sunt asigurate de către ACIS.

(3) Membrii CMC desemnează reprezentanţi permanenţi în grupurile de lucru, în vederea asigurării continuităţii şi coerenţei lucrărilor.

(4) Regulamentul de organizare şi funcţionare al fiecărui grup de lucru nou constituit se adoptă în cadrul primei reuniuni a acestuia.

 

 

CAPITOLUL IV

Dispoziţii finale

 

Art. 37. - În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, autorităţile şi instituţiile publice prevăzute în prezenta hotărâre vor supune aprobării, prin hotărâre a Guvernului, modificarea şi completarea actelor normative privind atribuţiile, organizarea şi funcţionarea acestora.

 

Art. 38. - Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 497/2004 privind stabilirea cadrului instituţional pentru coordonarea, implementarea şi gestionarea instrumentelor structurale, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 20 aprilie 2004 şi Hotărârea Guvernului nr. 1200/2004 pentru constituirea, organizarea si funcţionarea Comitetului naţional de coordonare a procesului de pregătire pentru gestionarea instrumentelor structurale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 4 august 2004.

 

 

Călin Constantin Anton POPESCU – TĂRICEANU

 

 

PRIM-MINISTRU