8martie

Comunicate de presă

Asset Publisher

null Adrian Câciu, ministrul Finanțelor: România a îndeplinit la timp și integral cele 7 jaloane asociate acestei tranșe prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență, iar transmiterea cererii de plată către Comisia Europeană a fost condiționată de acest lucru

Ministrul Finanțelor, dl Adrian Câciu a semnat astăzi, 31 mai 2022, prima cerere de plată, în valoare de 907,669 milioane de euro în cadrul Acordului de împrumut privind Mecanismul de Redresare și Reziliență. Mecanismul are o valoare totală de 14,94 miliarde de euro și a fost semnat în 2021 cu Comisia Europeană. Documentul a fost semnat de ministrul finanțelor în contextul în care România a trimis la Bruxelles cererea de plată în valoare totală de 3 miliarde de euro.

Aceasta este prima din cele 10 tranșe programate pentru a fi disponibilizate în perioada 2022-2026. Potrivit Regulamentului privind instituirea Mecanismului de Redresare și Reziliență, statele membre au posibilitatea de a transmite cereri de plată de două ori pe an.

”Guvernul are ca prioritate zero implementarea cât mai rapidă și eficientă a reformelor asumate prin PNRR. România a îndeplinit la timp și integral cele 7 jaloane asociate acestei tranșe prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență, iar transmiterea cererii de plată către Comisia Europeană a fost condiționată de acest lucru. Acesta este încă un pas pe care îl parcurgem pentru ca fiecare ban cheltuit să fie pentru modernizarea țării.” , a subliniat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.

Fiecare tragere din împrumut este acordată în condiţii avantajoase, la nivelul costurilor Comisiei Europene și are o maturitate de 30 de ani de la data disponibilizării, din care o perioadă de grație de 10 ani. Rambursarea se va face în rate egale pe perioada rămasă până la maturitate.

Planul Național de Redresare și Reziliență este structurat pe cei 6 piloni prevăzuți în Regulamentul Mecanismului de Redresare și Reziliență și este împărțit în 15 componente, astfel încât să acopere nevoile României și, concomitent, să urmărească prioritățile Comisiei Europene. Cei șase piloni sunt: tranziție verde, transformare digitală, creștere inteligentă, coeziune socială și teritorială, sănătate și reziliență economică, socială și instituțională, politici pentru generația următoare, copii și tineri.

Informații fiscale și bilanțuri

exemplu card buton

Informaţii despre instituţii publice, agenţii economici, societăţi de asigurare, brokeri, ONG-uri.

Pentru modificarea informaţiilor referitoare la datele de identificare ale contribuabililor comercianţi (inregistraţi la ONRC), vă rugăm să vă adresaţi Oficiului Registrului Comerţului competent. După modificarea datelor de la Oficiul Registrului Comerţului, informaţiile se vor actualiza şi pe site-ul MF.


Selecţie după Nume și județ:

Nume și județ

Selecţie după Codul Unic de Identificare:


contestatii card

Anunţuri acte administrative fiscale




Noutăţi

Asset Publisher

02.04.2024
Ministerul Finanțelor a efectuat plata tuturor titlurilor de plată emise de ANRP

Ministerul Finanțelor a virat, luni, 1 aprilie a.c., în conturile CEC Bank, suma stabilită prin 15.284 titluri de plată emise până la 31.10.2023 de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. citeste mai multDespreMinisterul Finanțelor a efectuat plata tuturor titlurilor de plată emise de ANRP »


01.04.2024
Anunț privind prelungirea perioadei de depunere a candidaturilor pentru selecția membrilor consiliului de administrație al EXIM Banca Românească S.A.

Ministerul Finanțelor, în calitate de acționar majoritar al Exim Banca Românească S.A.,anunță prelungirea perioadei de depunere a candidaturilor în cadrul procedurii de recrutare și selecție a 9 (nouă) membri ai Consiliului de administrație al Exim Banca Românească S.A., respectiv până la data de 15.04.2024 citeste mai multDespreAnunț privind prelungirea perioadei de depunere a candidaturilor pentru selecția membrilor consiliului de administrație al EXIM Banca Românească S.A. »


Informații utile

buton datorie publica 2

buton ajutor de stat

buton transparenta bugetara 2

forexebug 2021

buton revista finante

buton brexit cu sigla

taxedu

RO-Elvetia

ANFP_concurs

fiipregtit

internship2024