GUVERNUL ROMÂNIEI

ORDONANŢĂ

privind reglementarea unor măsuri financiare

 

 

În temeiul art.108 din Constituţie, republicată şi al art.1 pct. I poz.2 din Legea nr. 602/2004 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,

                       

            Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.

 

Capitolul I

           Reglementări ale unor operaţiuni financiare

         

Secţiunea 1

Reglementări privind autorizarea Ministerului Finanţelor Publice de a plăti băncilor creditoare externe dobânzile penalizatoare şi comisioanele restante din fondul de risc

Art.1 - Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice în calitate de garant sa plătească băncilor creditoare externe din fondul de risc, dobânzile de întârziere şi comisioanele provenind din creditele externe garantate de stat, conform sumelor notificate de către băncile finanţatoare externe.

Art.2 - Sumele plătite de Ministerul Finanţelor Publice, prevăzute la art.1 vor fi preluate spre valorificare de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi vor face obiectul unor acte adiţionale la contractele de cesiune de creanţă încheiate de Ministerul Finanţelor Publice cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului conform Ordonanţei Guvernului nr.29/2002  privind instituirea unor măsuri pentru diminuarea datoriei publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.324/2002.

 

            Secţiunea a 2-a

            Reglementări privind aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli pe anul 2005 ale regiilor autonome, societăţilor şi companiilor naţionale, precum şi ale societăţilor comerciale cu capital de stat

Art.3

            (1) Până la data de 31 martie 2005, Guvernul va aproba bugetele de venituri şi cheltuieli pe anul 2005 ale regiilor autonome, societăţilor şi companiilor naţionale, societăţilor comerciale subvenţionate de la bugetul de stat, precum şi bugetele de venituri si cheltuieli pe anul 2005 ale societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat, care au această prevedere în actul constitutiv, actualizate în conformitate cu  actele normative aprobate după intrarea în vigoare a Legii bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004. 

            (2) Până la aceeaşi dată ordonatorii principali de credite pot deschide lunar credite bugetare pentru regiile autonome, societăţile şi companiile naţionale, societăţile comerciale cu capital de stat, aflate în coordonarea acestora, care beneficiază de alocaţii de la bugetul de stat, în limita a 8,33% din creditele bugetare aprobate pe anul 2005 cu această destinaţie prin Legea nr. 511/2004.

            (3) Ministerele, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, organele administraţiei publice centrale implicate şi Ministerul Muncii Solidarităţii Sociale şi Familiei vor aproba fondul de salarii lunar al agenţilor economici cuprinşi în listele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 393/2004 pentru aprobarea listelor cuprinzând agenţii economici monitorizaţi potrivit art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2001 privind întărirea disciplinei economico-financiare şi alte dispoziţii cu caracter financiar, aflaţi în coordonarea, subordonarea, sub autoritatea sau în portofoliu acestora.”

            (4) Ministerele, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi organele administraţiei publice centrale implicate vor lua măsurile necesare pentru respectarea prevederilor prezentului articol.

 

            Secţiunea a 3-a

Reglementarea plăţii comisioanelor datorate de Ministerul Finantelor Publice Băncii Naţionale a României pentru perioada 1 ianuarie 2005 şi data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe

Art 4. Plata comisioanelor datorate de Ministerul Finanţelor Publice, Băncii Naţionale a României, pentru operaţiunile derulate în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2005 şi data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se efectuează în conformitate cu prevederile art.3 alin.(7) din  Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 201/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Secţiunea a 4-a

Reglementări privind finalizarea documentaţiilor aferente scrisorilor de garanţie de către Ministerul Finanţelor Publice

Art.5 Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să finalizeze după data de 1 ianuarie 2005, în condiţiile legii, documentaţiile aferente scrisorilor de garanţie în cazul acelor beneficiari, agenţi economici care rambursează împrumuturile exclusiv din surse proprii sau autorităţi ale administraţiei publice locale, pentru care au fost emise hotărâri ale Guvernului în temeiul Legii nr.81/1999 privind datoria publică.

 

 

Capitolul II

Modificarea şi abrogarea dispoziţiilor unor acte normative din domeniul financiar

 

            Secţiunea 1

            Modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului

Art. I - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr.824 din 14 noiembrie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 201/2003, se modifică şi se completează după cum urmează:

 

1. La articolul 3 se introduc  alineatele (6 ) şi (7 ) cu următorul cuprins:

 

„(6) Pentru toate operaţiunile derulate prin contul curent general al trezoreriei statului, precum şi prin conturile de valută deschise în evidenţele Băncii Naţionale a României, pe numele Ministerului Finanţelor Publice se plătesc, comisioane din bugetul de stat în conformitate cu prevederile art.21, 28 şi 29 din Legea nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României şi ale art.22 din Legea nr.313/2004 privind datoria publică.

(7) Prin excepţie de la prevederile art.3 alin.(5) din ordonanţă şi ale art.24 din Legea 500/2002 privind finanţele publice, plata comisioanelor se efectuează prin debitarea directă de către Banca Naţională a României a contului curent general al trezoreriei statului.”

 

2 La articolul 7 alineatul (2), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

 

“lit. a) acordarea de împrumuturi pentru răscumpărarea la scadenţă sau înainte de scadenţă, după caz, a împrumuturilor de stat emise pentru finanţarea sau refinanţarea datoriei publice, cu condiţia asigurării disponibilităţilor necesare pentru efectuarea cheltuielilor aprobate potrivit legii”

 

3. Alineatul (3) al articolului 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:

 

“Nivelul ratei dobânzii aferente împrumuturilor prevăzute la alin.(2) lit. b) se stabileşte prin convenţii. Pentru plasamentele prevăzute la alin.(2) lit.c) nivelul ratei dobânzii se stabileşte în condiţii de maxima eficienta a pieţei financiare probate cu documente specifice.

 

4. La articolul 8 litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:

 

“lit. b) atragerea de depozite pe termen scurt de la bănci sau alte instituţii financiare, la un nivel al ratei dobânzii stabilit în condiţiile cererii şi ofertei pieţei monetare.”

 

Secţiunea a 2-a

Modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.75/2001privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal

Art. II Ordonanţa Guvernului nr.75/2001privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal, republicată, în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr.664 din 23 iulie 2004, se modifică şi se completează după cum urmează:

 

1. Alineatul (1) al articolului 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(1) În cazierul fiscal se înscriu date privind sancţiunile aplicate contribuabililor pentru faptele prevăzute la art.2, rămase definitive şi irevocabile potrivit prevederilor legale.”

 

2. Articolul 5 se abrogă.

 

3. După alineatul (4) al articolului 9 se introduce un nou alineat, alineatul (41), cu următorul cuprins:

„(41) Pentru eliberarea cazierului fiscal necesar înregistrării în registrul comerţului a persoanelor fizice şi asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi economice în mod independent, potrivit procedurii speciale în domeniu, se percepe o taxă de 50.000lei.”

 

Secţiunea a 3-a

            Abrogări

           

Art. III Articolul XXVIII Secţiunea a 15-a Capitolul II din Ordonanţa Guvernului nr.94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.507/2004, se abrogă.

 

 

PRIM-MINISTRU

 

CĂLIN POPESCU- TĂRICEANU

 

 

Contrasemnează

MINISTRUL FINANŢELOR PUBLICE

                                                                                      IONEL POPESCU