Ghid privind operațiunile economico-financiare derulate la nivelul ADR-urilor, în vederea gestionării fondurilor externe nerambursabile aferente perioadei de programare 2021 – 2027

Ghidul privind aplicarea reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr.1802/2014, cu modificările și completările ulterioare

Ghid practic privind aplicarea prevederilor Ordinului viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice nr.2067/2013

Ghid practic cuprinzând unele aspecte privind aplicarea Reglementărilor contabile simplificate, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr.2239/2011

Ghid practic cuprinzând unele aspecte privind aplicarea Reglementărilor contabile conforme cu Directiva a IV-a a CEE, parte componentă a Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr.3055/2009

Reglementările contabile conforme cu directivele europene, "aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3055 /2009, cu modificările şi completările ulterioare, au fost aplicabile până la data de 31 decembrie 2014"

Ghid practic privind reflectarea in contabilitate a unor operatiuni economice

Ghid practic pentru aplicarea Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finantelor publice nr. 1752/2005

Reglementările contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1752/2005, cu modificările şi completările ulterioare, au fost aplicabile până la data de 31 decembrie 2009.

 

OMF nr.470/13.03.2024 cu privire la raportarea informațiilor referitoare la finanțările primite de persoanele juridice fără scop patrimonial, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 20.03.2024

OMF nr.85/12.01.2024 pentru reglementarea aspectelor referitoare la raportarea privind durabilitatea, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.75 din 26 ianuarie 2024

OMF nr.52/09.01.2024 privind reglementarea unor aspecte referitoare la raportarea anumitor informații financiare și nefinanciare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.29 din 12 ianuarie 2024

OMF nr.5394/15.12.2023 privind principalele aspecte legate de întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale și a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.11 din 08 ianuarie 2024

OMF nr.5378/12.12.2023 privind aprobarea unor precizări contabile în aplicarea prevederilor art.III alin.(1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.119/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.27/2022 din 18 martie 2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1153 din 20 decembrie 2023

OMF nr.2649/2023 privind modificarea si completarea unor reglementari contabile, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.903 din 6 octombrie 2023

OMF nr.2195/2023 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2023 a operatorilor economici, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.677 din 24 iulie 2023

OMF nr.1730/2023 pentru reglementarea unor aspecte contabile, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.559 din 21 iunie 2023

OMF nr.1447/2023 pentru modificarea și completarea unor reglementãri privind documentele financiar-contabile, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.453 din 24 mai 2023

OMF nr.1427/2023 pentru reglementarea unor aspecte privind aplicarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.389 din 05 mai 2023

OMF nr.4268/2023 privind principalele aspecte legate de întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale și a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor, precum și pentru reglementarea unor aspecte contabile, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.22 din 09 ianuarie 2023

OMF nr.4291/2023 pentru reglementarea unor aspecte contabile, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.18 din 06 ianuarie 2023

OMF nr.3900/2022 privind aprobarea precizãrilor contabile în aplicarea prevederilor art. III din Ordonanța de urgențã a Guvernului nr.119/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgențã a Guvernului nr.27/2022 privind mãsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electricã și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 - 31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei,publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1023 din 20 octombrie 2022

OMF nr.2048/2022 privind completarea reglementărilor contabile aplicabile operatorilor economice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.878 din 7 septembrie 2022

OMF nr.1669/19.07.2022 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2022 a operatorilor economici, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.723 din 19.07.2022

OMF nr.85/26.01.2022 privind principalele aspecte legate de întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale și a raportãrilor contabile anuale ale operatorilor economici la unitãțile teritoriale ale Ministerului Finanțelor, precum și pentru reglementarea unor aspecte contabile, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.100 din 01.02.2022

OMF nr.1420 privind publicarea pe serverul Ministerului Finanțelor a informațiilor cu caracter public publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1108 din 22.11.2021

OMF nr.1239/2021 pentru modificarea și completarea reglementărilor contabile aplicabile operatorilor economici, publicat in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1012 din 22.10.2021

OMF nr.1240/2021 privind unele prevederi aplicabile persoanelor care optează pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic, publicat in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 999 din 20.10.2021

OMF nr.763/05.07.2021 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2021 a operatorilor economici, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.699 din 15 iulie 2021

OMF nr.762/05.07.2021 pentru reglementarea unor aspecte contabile, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.697 din 14 iulie 2021

OMF nr.410/17.03.2021 privind principalele aspecte legate de întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale și a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor, precum și pentru reglementarea unor aspecte contabile publicat în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.66/21.01.2021 pentru reglementarea unor aspecte contabile, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.285 din 22 martie 2021

OMF nr.58/14.01.2021 privind principalele aspecte legate de întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale și a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor, precum și pentru reglementarea unor aspecte contabile publicat în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.66/21.01.2021

OMFP nr.2206/2020 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2020 a operatorilor economici, precum și pentru completarea unor prevederi contabile, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 675 din 30 iulie 2020

OMFP nr.3781/2019 privind principalele aspecte legate de întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale și a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice și pentru reglementarea unor aspecte contabile publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.5 din 07 ianuarie 2020

Ordinul ministrului finantelor publice nr.2493/2019 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2019 a operatorilor economici, precum și pentru modificarea și completarea unor prevederi contabile, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.596 din 19 iulie 2019

Ordinului ministrului finantelor publice nr.10/2019 privind principalele aspecte legate de întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale și a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice și pentru reglementarea unor aspecte contabile - Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.35 din 14 ianuarie 2019

Ordinului ministrului finantelor publice nr.3.456/2018 privind modificarea și completarea unor reglementari contabile - Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.942 din 07 noiembrie 2018

Ordinului ministrului finantelor publice nr. 3.067/10.09.2018 pentru completarea unor reglementări contabile, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 792 din 17 septembrie 2018.

OMFP nr.2531/2018 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2018 a operatorilor economici, precum și pentru modificarea și completarea unor reglementări contabile - Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.623 din 18 iulie 2018

OMFP nr.2045/2018 privind modificarea și completarea Ordinului ministrului finanțelor nr. 1.485/1999 pentru publicarea pe serverul Ministerului Finanțelor a informațiilor privind plătitorii de impozite și taxe înregistrați (agenți economici și instituții publice) - Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.430 din 21 mai 2018

OMFP nr.1243/2018 privind completarea unor reglementări contabile

OMFP nr.470/2018 privind principalele aspecte legate de întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale și a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, precum și pentru modificarea și completarea unor reglementări contabile

OMFP nr.3189/2017 privind modificarea și completarea Reglementărilor contabile conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr.2844/2016 - Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1001 din 18 decembrie 2017

OMFP nr.3103/2017 privind aprobarea Reglementărilor contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial - Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.984 din 12 decembrie 2017

OMFP nr.2827/2017 privind completarea unor reglementări contabile - Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.873 din 07 noiembrie 2017

OMFP nr. 995/2017 privind completarea Procedurii de corectare a erorilor cuprinse în situațiile financiare anuale și raportările contabile anuale depuse de operatorii economici și persoanele juridice fără scop patrimonial, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr.450/2016 - Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.559 din 14 iulie 2017

OMFP nr.895/2017 privind modificarea și pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2017 a operatorilor economici, precum și pentru reglementarea unor aspecte contabile - Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.463 din 21 iunie 2017

OMFP nr.894/2017 privind completarea Ordinului ministrului finanțelor publice nr.450/2016 pentru aprobarea Procedurii de corectare a erorilor cuprinse în situațiile financiare anuale și raportările contabile anuale depuse de operatorii economici și persoanele juridice fără scop patrimonial - Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.467 din 21 iunie 2017

OMFP nr.543/2017 privind modificarea și completarea Ordinului ministrului finanțelor publice nr.450/2016 pentru aprobarea Procedurii de corectare a erorilor cuprinse în situațiile financiare anuale și raportările contabile anuale depuse de operatorii economici și persoanele juridice fără scop patrimonial - Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.243 din 07 aprilie 2017

OMFP nr.166/2017 privind principalele aspecte legate de întocmirea și depunerea situaţiilor financiare anuale și a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, precum și pentru modificarea și completarea unor reglementări contabile - Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 31 ianuarie 2017

Ordinul ministrului finanţelor nr.2.844/12.12.2016 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară - publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1020/19.12.2016

 

 

OMFP nr.1938/2016 privind modificarea și completarea unor reglementări contabile - Monitorul Oficial al României nr.680/02.09.2016

Ordinul ministrului finanţelor publice nr.916/21.06.2016 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2016 a operatorilor economici - Monitorul Oficial al României nr.499/05.07.2016

Ordinul ministrului finanţelor publice nr.450 din 31 martie 2016 pentru aprobarea Procedurii de corectare a erorilor cuprinse în situațiile financiare anuale și raportările contabile anuale depuse de operatorii economici și persoanele juridice fără scop patrimonial - Monitorul Oficial al României nr.274/12.04.2016

Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 123/28.01.2016 privind principalele aspecte legate de întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice - Monitorul Oficial al României nr.81/04.02.2016

Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 4160 din 31 decembrie 2015 privind modificarea și completarea unor reglementări contabile - Monitorul Oficial al României nr.21/12.01.2016

Ordinul ministrului finanţelor publice nr.2634 din 05 noiembrie 2015 privind documentele financiar contabile - Monitorul Oficial al României nr.910/9.12.2015

 

 

OMFP nr.1198/2015 de modificarea și completarea unor reglementări contabile- Monitorul Oficial al României nr.759/12.10.2015

OMFP 897/2015 pentru aprobarea Normelor metodologice privind reflectarea în contabilitate a principalelor operaţiuni de fuziune, divizare, dizolvare şi lichidare a societăţilor, precum şi de retragere sau excludere a unor asociaţi din cadrul societăţilor - Monitorul Oficial al Romaniei nr.711/22.09.2015

  • Anexa 1- Norme metodologice privind reflectarea în contabilitate a principalelor operaţiuni de fuziune, divizare, dizolvare şi lichidare a societăţilor, precum şi de retragere sau excludere a unor asociaţi din cadrul societăţilor
  • Anexa 2- Exemple privind reflectarea în contabilitate a principalelor operaţiuni de fuziune, divizare, dizolvare şi lichidare a societăţilor, precum şi de retragere sau excludere a unor asociaţi din cadrul societăţilor

 

Ordinul ministrului finanţelor publice nr.939 din 12 august 2015 pentru modificarea Ordinului ministrului economiei şi finanţelor nr.1969/2007 privind aprobarea Reglementărilor contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial, - Monitorul Oficial al Romaniei nr.649/27.08.2015

Ordinul ministrului finanțelor publice nr.773/01.07.2015 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2015 a operatorilor economici şi pentru modificarea unor reglementări contabile - Monitorul Oficial al României nr.509/09.07.2015

Legea nr.121 privind aprobarea OUG nr.79/2014 pentru modificarea și completarea legii contabilității nr.82/1991 - Monitorul Oficial al României nr.382/02.06.2015

Ordinul ministrului finanțelor publice nr.170/17.02.2015 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind contabilitatea în partidă simplă - Monitorul Oficial al Romaniei nr.139/24.02.2015

Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 150/11.02.2015 privind modificarea şi completarea Reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile societăților comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr.1.286/2012 - Monitorul Oficial al României nr.136/23.02.2015

Ordinul ministrului finanţelor publice nr.65/22.01.2015 privind principalele aspecte legate de întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice - Monitorul Oficial al României nr.69/27.01.2015

Ordinul ministrului finanțelor publice nr.1.802/29.12.2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate - Monitorul Oficial al Romaniei nr.963/30.12.2014

Ordonanţa de urgenţă a guvernului nr.79/2014 pentru modificarea şi completarea Legii contabilităţii nr.82/1991 - Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.902 din 10.12.2014

Ordinul ministrului finantelor publice nr.936 din 16 iulie 2014 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2014 a operatorilor economici - Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.540 din 21.07.2014

Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr.79/2014 din 21 ianuarie 2014 privind principalele aspecte legate de intocmirea si depunerea situatiilor financiare anuale si a raportarilor contabile anuale ale operatorilor economici la unitatile teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice - Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.70 din 29.01.2014.

Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr.2067 din 24 decembrie 2013 pentru modificarea şi completarea unor reglementări contabile - Monitorul Oficial al României nr.6 din 7 ianuarie 2014.

Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanțelor publice nr.1898/2013 pentru modificarea şi completarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr.3.055/2009 - Monitorul Oficial al României nr.727 din 26 noiembrie 2013.

Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanțelor publice nr. 1013 din 18 iulie 2013 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2013 a operatorilor economici, - Monitorul Oficial al României nr. 455 din 24 iulie 2013.

Ordin nr.213/2013 privind completarea Reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile societăților comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr.1286/2012, - Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.100 din 20 februarie 2013.

Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr. 40 din 15 ianuarie 2013, privind principalele aspecte legate de întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, publicat în Monitorul Oficial al Romaniei Partea I, nr. 44 din 21 ianuarie 2013

Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr.1690 din 12 decembrie 2012 privind modificarea şi completarea unor reglementări contabile, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.857 din 18 decembrie 2012.

Ordinul ministrului finanţelor publice nr.1286 din 1 octombrie 2012 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, aplicabile societăţilor comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, publicat în Monitorul Oficial al României nr.687 din 4 octombrie 2012

Ordinul ministrului finanţelor publice nr.1118 din 20 august 2012 privind modificarea şi completarea Reglementărilor contabile aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr.3.055/2009, publicat în Monitorul Oficial nr.603 din 22 august 2012

Ordin nr.881 din 25 iunie 2012, privind aplicarea de către societăţile comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată a Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară,publicat  în Monitorul Oficial nr.424 din 26 iunie 2012

Ordin nr.879 din 25 iunie 2012, pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2012 a operatorilor economici, publicat în Monitorul Oficial nr.427 din 27 iunie 2012

Ordonanţă nr.23 din 23 august 2012, pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2008 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi a Ordonanţei Guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi,publicată în Monitorul Oficial nr.624 din 30 august 2012

Ordonanţă de urgenţă nr.37 din 13 aprilie 2011 pentru modificarea şi completarea Legii contabilităţii nr.82/1991 şi pentru modificarea altor acte normative incidente, publicată în Monitorul Oficial nr.285 din 22 aprilie 2011

OMFP nr.52 din 16 ianuarie 2012 privind principalele aspecte legate de întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor anuale la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, publicat în Monitorul Oficial nr.46 din 19 ianuarie 2012

OMFP nr.2226 din 27 decembrie 2006 privind utilizarea unor formulare financiar-contabile de către persoanele prevăzute la art.1 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, publicat în Monitorul Oficial nr.1056 din 30 decembrie 2006

Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2382/3 august 2011 pentru completarea unor reglementări contabile publicat în Monitorul Oficial al României nr. 563 din 8 august 2011, partea I

Anexa la Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2239/30 iunie 2011, care face parte integrantă din Ordin, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 552 bis din 25 iulie 2011

Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2239/30 iunie 2011 pentru aprobarea sistemului simplificat de contabilitate publicat în Monitorul Oficial al României nr.552 din 25 iulie 2011

Ordinul ministrului finanţelor publice nr.2234/29 iunie 2011 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2011 a operatorilor economici publicat în Monitorul Oficial al României nr.483 din 7 iulie 2011

Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2870 din 23 decembrie 2010 privind principalele aspecte legate de întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor anuale la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice publicat în Monitorul Oficial al României nr. 889/30 decembrie 2010

Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2869 din 23 decembrie 2010 pentru modificarea şi completarea unor reglementări contabile publicat în Monitorul Oficial al României nr. 882/29 decembrie 2010

Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1879 din 22 iunie 2010 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2010 a operatorilor economici publicat în Monitorul Oficial al României nr. 447/1 iulie 2010

Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1878 din 22 iunie 2010 privind întocmirea situaţiilor financiare anuale de către entităţile care au optat pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic, potrivit art. 27 alin. (3) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461/6 iulie 2010

OMFP nr.864 privind unele aspecte referitoare la întocmirea raportărilor anuale şi a situaţiilor financiare anuale publicat în MO nr 229 din 12 aprilie 2010

OMFP nr.3055 din 29 octombrie 2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene*) publicat în MO nr.766 din 10 noiembrie 2009
Anexa publicată în MO nr.766bis din 10 noiembrie 2009

OMFP nr.2861 din 9 octombrie 2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elemntelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii publicat in MO nr.704/20.10.2009

OMEF nr.3512 privind documentele financiar-contabile publicat in MO nr. 870 şi 870 bis din 23.12.2008

Legea contabilităţii, republicată nr. 82/1991 Monitorul oficial nr 454/18.06.2008

OMEF nr.1969/2007 privind aprobarea reglementărilor contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial din 9 noiembrie 2007 publicat in MO 846 bis din 10.12.2007

Informații actualizate urmare intrării în vigoare a Regulamentului (UE) 2023/1803 al Comisiei din 13 august 2023 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr.1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului

Informații utile pentru entitățile care au obligația de a aplica Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS)
Lista* Regulamentelor care au adus amendamente Regulamentului (CE) 2023/1803 din 13 august 2023

Lista societăților cărora le sunt incidente prevederile O.M.F.P.881/2012, publicată pe site-ul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF)


În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.L237 din 26.09.2023, s-a publicat Regulamentul (UE) 2023/1803 al Comsiei din 13 septembrie 2023 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr.1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului.
Conform Articolului 4 din regulamentul publicat, Regulamentul (CE) nr.1126/2008 se abrogă. Trimiterile la regulamentul abrogat se interpretează ca trimiteri la Regulamentul (UE) 2023/1803*.


Informații valabile până la data intrării în vigoare a Regulamentului (UE) 2023/1803 al Comisiei din 13 august 2023 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului

Informații utile pentru entitățile care au obligația de a aplica Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS)
Lista* Regulamentelor care au adus amendamente Regulamentului (CE) nr.1126/2008 din 3 noiembrie 2008
Situația* standardelor internaționale de contabilitate aprobate la nivelul Uniunii Europene, prin regulamente europene


Consultarea publică lansată de Comisia Europeană referitoare la revizuirea Directivei 2014/95/UE

1. Prevederi legale în vigoare cu privire la obligația de a prezenta informații nefinanciare

În baza Directivei 2014/95/UE, cu ocazia efectuării raportării financiare, anumite entități/companii au obligația de a prezenta și unele informații nefinanciare.
Potrivit ariei de aplicabilitate a Directivei amintite, sunt vizate „întreprinderile mari care sunt entități de interes public și care, la data bilanțului, depășesc criteriul de a avea un număr mediu de 500 de angajați în cursul exercițiului financiar”, lăsându-se la latitudinea statului membru decizia de a impune obligații de prezentare a informațiilor nefinanciare și altor categorii de entități.

La nivel național, pentru operatorii economici aflați în aria de reglementare a Ministerului Finanțelor Publice, Directiva 2014/95/UE a fost transpusă prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.938/17.08.2016privind modificarea şi completarea unor reglementări contabile .
Ca urmare a prevederilor cuprinse în actul normativ de transpunere, în România, anumite entități (operatori economici) sunt obligate să prezinte informații nefinanciare.

Astfel, conform prevederilor legale în vigoare, entităţile care, la data bilanţului, depăşesc criteriul de a avea un număr mediu de 500 de salariaţi în cursul exerciţiului financiar includ în raportul administratorilor o declaraţie nefinanciară care conţine, în măsura în care acestea sunt necesare pentru înţelegerea dezvoltării, performanţei şi poziţiei entităţii şi a impactului activităţii sale, informaţii privind cel puţin aspectele de mediu, sociale şi de personal, respectarea drepturilor omului, combaterea corupţiei şi a dării de mită.
Obligației de a prezenta informații nefinanciare se supun entitățile aflate în aria definită de actul normativ național, indiferent de reglementările contabile aplicabile (reglementări contabile conforme cu directiva europeană sau reglementări contabile conforme cu standardele IFRS).
Precizăm că, pentru conformarea la cerințele de raportare nefinanciară, Comisia Europeană a venit în sprijinul entităților raportoare și a elaborat Ghidul privind raportarea informațiilor nefinanciare (metodologia de raportare a informațiilor nefinanciare) – Comunicarea Comisiei (2017/C 215/01).

2. Consultarea publică lansată de Comisia Europeană

În data de 20 februarie a.c., Comisia Europeană a lansat o consultare publică care are ca temă revizuirea Directivei 2014/95/UE.

Conform informațiilor transmise de reprezentanții Comisiei Europene, consultarea publică este disponibilă aici.

Termenul până la care se pot transmite contribuțiile/răspunsurile este data de 11 iunie 2020.

Consultarea publică își propune să colecteze opiniile diferitelor părți implicate, cu scopul final al unei posibile revizuiri a Directivei 2014/95/UE.

Se menționează, de asemenea, că, pentru a se asigura un proces corect și transparent de consultare, vor fi luate în considerare numai răspunsurile transmise on-line.

Conform textului care însoțește consultarea publică, la baza lansării acesteia se află constatarea Comisiei Europene potrivit căreia, în prezent, informațiile nefinanciare prezentate de companiile europene nu îndeplinesc în mod corespunzător nevoile utilizatorilor de astfel de informații.

Tratamentul contabil aferent garanțiilor reținute de comercianți în cazul sistemului de garanţie-returnare (SGR) aplicabil pentru ambalaje primare

Prevederi legale aplicabile

Prin Hotărârea Guvernului nr.1074/2021 privind stabilirea sistemului de garanție-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a fost stabilit cadrul legal pentru implementarea sistemului de garanţie-returnare (SGR) aplicabil pentru ambalaje primare nereutilizabile.

Referitor la garanția reținută, respectiv, restituită în contextul SGR, prezentăm în continuare prevederile relevante cuprinse în actul normativ menționat.

Mai multe detalii aici


Publicarea Standardelor de Raportare privind Durabilitatea (European Sustainability Reporting Standards – ESRS) în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Conform Directivei (UE) 2022/2464 a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 decembrie 2022 de modificare a Regulamentului (UE) nr.537/2014, a Directivei 2004/109/CE, a Directivei 2006/43/CE și a Directivei 2013/34/UE în ceea ce privește raportarea privind durabilitatea de către întreprinderi (Directiva CSRD - Corporate Sustainability Reporting Directive), raportarea informațiilor privind durabilitatea se va face în baza standardelor de raportare adoptate de Comisia Europeană sub formă de acte delegate – standardele European Sustainability Reporting Standards (ESRS).

Comisia Europeană a adoptat primul set de standarde de raportare în data de 31 iulie 2023.
În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 284 din 22.12.2023, a fost publicat Regulamentul delegat (UE) 2023/2772 al Comisiei din 31 iulie 2023 de completare a Directivei 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește standardele de raportare privind durabilitatea

Articolul 2 din Regulament prevede că acesta intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și se aplică de la 1 ianuarie 2024 pentru exercițiile financiare care încep la 1 ianuarie 2024 sau după această dată.

Conform Articolului 1 din Regulamentul (UE) 2023/2772, standardele de raportare privind durabilitatea pe care întreprinderile trebuie să le utilizeze pentru a-și efectua raportarea privind durabilitatea în conformitate cu articolele 19a și 29a din Directiva 2013/34/UE, conform calendarului prevăzut la articolul 5 alineatul(2) din Directiva (UE) 2022/2464, sunt stabilite în anexele I și II la regulament.

În România, Directiva (UE) 2022/2464 va fi transpusă în legislația națională în termenul prevăzut la Articolul 5 din directivă (6 iulie 2024).


Ghid privind operațiunile economico-financiare derulate la nivelul ADR-urilor, în vederea gestionării fondurilor externe nerambursabile aferente perioadei de programare 2021 – 2027


Tratament contabil aplicabil veniturilor din subvenții de care beneficiază entitățile din agricultură

Entitățile din agricultură pot beneficia de anumite forme de sprijin financiar, reglementate prin diferite acte normative.
În măsura în care fondurile astfel alocate reprezintă din punct de vedere contabil subvenții, tratamentul contabil al acestora este același pentru toate categoriile de operatori economici.


Propunerea de Directivă referitoare la raportarea de către întreprinderi a informațiilor privind durabilitatea

În data de 21 aprilie 2021 Comisia Europeană a publicat propunerea de Directivă referitoare la raportarea de către întreprinderi a informațiilor privind durabilitatea (CSRD – Corporate Sustainability Reporting Directive).

Principalul obiectiv al noii propuneri de Directivă constă în revizuirea cerințelor europene cu privire la raportarea de către entități de informații nefinanciare, cuprinse în prezent în Directiva 2014/95/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind prezentarea de informații nefinanciare și de informații privind diversitatea de către anumite întreprinderi și grupuri mari, adoptată în anul 2014 ca o modificare a Directivei contabile 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi.

Proiectul lansat în luna aprilie 2021 propune amendarea a patru acte normative europene, astfel:

  • Directiva contabilă 2013/34/EU privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi – în sensul revizuirii unor prevederi existente și adăugării unor noi prevederi referitoare la raportarea privind durabilitatea.

Astfel, potrivit noii arii de aplicabilitate propuse de Directiva CSRD, începând cu 1 ianuarie 2023, entitățile „mari” și, începând cu 1 ianuarie 2026, entitățile „mici și mijlocii” listate (ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată) vor include în raportul administratorilor care însoțește situațiile financiare anuale, informații privind durabilitatea.

  • Directiva 2006/43/CE privind auditul legal al conturilor anuale și al conturilor consolidate și Regulamentul (UE) nr. 537/2014 privind cerințe specifice referitoare la auditul entitatilor de interes public;
  • Directiva 2004/109/EC privind armonizarea obligațiilor de transparență în ceea ce privește informația referitoare la emitenții ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată (Directiva Transparența).

Tratament contabil aplicabil veniturilor din fondurile externe nerambursabile acordate în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr.130/2020

În baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014 - 2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum şi alte măsuri în domeniul fondurilor europene, cu modificările și completările ulterioare,entitățile prevăzute de actul normativ menționat beneficiază de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, în condițiile prevăzute de acesta.


Regim contabil și fiscal privind

- amortizarea în perioada de închidere/suspendare a activității ca urmare a instituirii stării de urgență/de alertă;
- sumele decontate angajatorilor potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.30/2020 și Legii nr.19/2020