Asset Publisher

Programul de stimulare a cumpărării de autoturisme noi ''Prima Mașină'' :
Programul de stimulare a cumpărării de autoturisme noi are ca obiectiv facilitarea accesului persoanelor fizice la achiziția unui autoturism nou prin contractarea de credite garantate de stat prin FNGCIMM.
Autoturismul, produs în spațiul intracomunitar sau provenit din import, va îndeplini cel puțin cerințele minime ale standardului Euro 5 și va fi achiziționat de la persoane juridice care au ca obiect de activitate vânzarea de autovehicule, la un preț de achiziție ce nu va depăși suma de 50.000 lei, la care se adaugă TVA. Beneficiarii Programului trebuie să dispună de un avans de minimum 5% din prețul de achiziție a autoturismului nou și se obligă să asigure autoturismul achiziționat printr-o poliță de asigurare de tip CASCO în condițiile prevederilor OUG nr.66/2014, cu modificările şi completările ulterioare.

Cadrul legal :
a) Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 66 din 15.10.2014 privind aprobarea Programului de stimulare a cumpărarii de autoturisme noi, cu modificările şi completările ulterioare;
b) Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 72/2014 pentru modificarea și completarea OUG 66/2014 privind aprobarea Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi.
c) Hotarârea de Guvern nr. 1053/2014 pentru aprobarea Normelor de aplicare a OUG nr. 66 din 15.10.2014 privind Programul de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, cu modificările şi completările ulterioare;
d) Ordinul ministrului finanțelor publice şi al ministrului delegat pentru buget pentru aprobarea formei şi conţinutului contractului de garantare menţionat la art.2 lit.d), ale convenţiei menţionate la art.6 şi ale înscrisului prevăzut la art.9 alin.(1) din OUG nr. 66/2014, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pentru stabilirea nivelului primei de garantare datorată de beneficiarul Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi.
e) Instructiuni generale privind derularea operațiunilor de garantare pe bază de mandat acordat conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 66/15.10.2014 privind aprobarea Programului de stimulare a cumpărării de autorisme noi, cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru mai multe informatii puteti accesa :
Fondul Național de Garantare a Creditelor - Programul “Prima mașină”