Asset Publisher

    Constituindu-se, încă de la început, într-un participant important în cadrul noului Sistem Electronic de Plăti, implementat în România în anul 2005, Trezoreria Statului din cadrul Ministerului Finanţelor Publice marchează, în opinia noastră, o inovaţie în practica pieţei financiar-bancare a ţărilor Uniunii Europene, cu o poziţie care ne individualizează ca o instituţie guvernamentală având statut de membru SWIFT, utilizator al tehnologiei SWIFT şi de partener al comunităţii bancare într-un sistem naţional de decontări şi plăţi.

    Obţinerea statutului de participant la acest sistem a implicat şi eforturi deosebite la nivelul Trezoreriei Statului, atât din punct de vedere financiar, cât şi al resurselor umane, fiind dezvoltată o soluţie ce cuprinde o suită consistentă de module de business:

    -sistem de transfer de fonduri în timp real care permite procesarea automată a plăţilor la nivel central între Trezoreria Statului din cadrul Ministerului Finantelor Publice şi operatorii economici, prin intermediul instituţiilor bancare ce au acces la Sistemul Electronic de Plati interbancar operat de TransFonD;

    -sistem de control prin reconciliere contabilă continuă a operaţiunilor ce permite detecţia timpurie şi investigare a exceptiilor;

    -sistem de monitorizare în timp real al lichidităţii;

    -sistem de monitorizare şi control continuu al resurselor informatice si al tranzacţiilor financiare;

    -sistem de control al proceselor, operaţiunilor şi al resurselor.

    Trezoreria Statului  acorda o maximă importanţă modificărilor ce au caracter de reglementare iniţiate de Consiliul European de Plăţi (EPC) privind implementarea SEPA şi în acest sens are în vedere asigurarea vizibilităţii şi consolidării unui model de trezorerie şi datorie publică performant, prin alinierea la noile standarde şi dezvoltarea permanentă a funcţionalităţilor infrastructurii proprii.

    Trezoreria Statului îşi propune astfel să fie un puternic motor al dezvoltării industriei plăţilor din regiune, conştientizând necesitatea implicării directe în analiza asupra modalităţii de consolidare şi sporire a competitivităţii si eficienţei activităţii autorităţilor publice în definirea şi dezvoltarea unor servicii competitive de acces la serviciile de transfer de fonduri pentru contribuabilii individuali din Statele Membre ale Uniunii Europene.

    Rezulatele deosebite înregistrate au condus la recunoaşterea de către comunitatea financiară internă şi internaţională a eforturilor comune şi totodată la evidenţierea internă şi internaţionala a  progreselor realizate de Trezoreria Statului din cadrul Ministerului Finanţelor Publice pe linia modernizarii industriei de plăţi româneşti, efortul depus fiind ilustrat prin recunoaşterile obtinute la:

    a. Good Practice Label, Proiectul RoSTEPS (Romanian State Treasury Elecronic Payment System), eGovernment Awards 2009;

    b. Conferinţa «Inovaţie şi calitate în sectorul public» - Premiul 1

    c. Gala premiilor FinMedia: Premiul "e-Support" ,e-Finance 2008;

    d. Gala premiilor FinMedia: Premiul "e-Success", e-Finance 2007.