Fidelis oct2024

Comunicate de presă

Asset Publisher

null Îmbunătățiri pentru sistemul e-Factura: Nu mai pot fi introduse facturi duplicat

Așa cum MF a precizat în cursul săptămânii trecute, pentru identificarea unor posibile îmbunătățiri care să asigure sinergia platformelor de facturare furnizate de companiile care oferă servicii de contabilitate cu sistemul e-Factura, experții instituției au invitat reprezentanții acestor companii să colaboreze pentru a optimiza soluțiile tehnice, astfel încât adaptarea la sistem să fie cât mai fluidă și eficientă.

În acest sens, în cursul acestei săptămâni au fost organizare două întâlniri în format online, la care au participat aproximativ 175 persoane. În cadrul discuțiilor s-a pus accentul pe monitorizarea evenimentelor care au loc în aplicații, a eventualelor erori punctuale întâmpinate, și pe soluționarea sesizărilor primite de către echipa de asistență. Întâlnirile în acest format vor fi organizate zilnic în următoarea perioadă, pentru a evalua orice posibile îmbunătățiri care pot să sprijine creșterea eficienței operaționale a e-Factura.

Un alt demers pentru a eficientiza interacțiunea cu utilizatorii finali este organizarea, în zilele 23 și 25 ianuarie, unor webinarii în care aceștia pot adresa orice nelămuriri și primi răspunsuri din partea experților Agenția Națională de Administrare Fiscală/Centrul Național pentru Informații Financiare.

Modificările aduse sistemului e-Factura

Precizăm că, de la 1 ianuarie 2024 și până în prezent, s-au efectuat o serie de corecții la aplicația de completare oferită gratuit de MF/ANAF, pe baza feedback-ului primit de la utilizatori.

O altă modificare importantă este că din 16 ianuarie sistemul nu mai permite introducerea facturilor duplicat.

În continuare, un nou pas la care se lucrează este posibilitatea de a trimite facturi în numele furnizorului (autofacturarea).

„Puțini credeau că vom fi a patra țară din Uniunea Europeană care reușeste să implementeze acest sistem, despre care am spus de la bun început că este vital pentru lupta noastră cu evaziunea. Iată că până acum nu au fost intervale de timp în care sistemul să nu funcționeze. Echipa CNIF/ANAF a început să lucreze de aproape cu firmele care oferă servicii de contabilitate cu sistemul e-Factura, pentru ca orice îmbunătățiri care pot să facă mai ușoară viața contribuabililor să fie implementate. Nu excludem că pot să apară dificultăți și că pot fi identificate aspecte care necesită îmbunătățiri, tocmai de aceea abordarea este una cât se poate de constructivă; suntem lângă contribuabili și nu se aplică niciun fel de sancțiuni până în aprilie. Ne-am angajat să fim flexibili și receptivi la feedback, cred că asta este cel mai important. În final, cu siguranță vom depăși toate dificultățile și ne vom asigura că sistemul e-Factura este o soluție robustă și adaptabilă la nevoile în continuă schimbare ale mediului de afaceri”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

În contextul implementării cu caracter obligatoriu a sistemului RO e-Factura de la 1 ianuarie 2024 în relaţia business-to-business (B2B), până în prezent, peste 10 milioane de facturi au fost înregistrate cu succes în sistemul e-Factura, în valoare totală de 45 miliarde de lei.

Statusul facturilor expediate este actualizat la fiecare 30 de minute AICI.

Implementarea e-Factura

Reamintim că, în situaţia în care sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura nu este funcțional timp de minimum 24 de ore, obligația de transmitere prevăzută la art.10 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.120/2021 se suspendă până la repunerea în funcţiune a sistemului.

Termenul-limită pentru transmiterea facturilor emise, pentru livrările de bunuri și prestările de servicii care au locul livrării sau prestării în România, în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura este de 5 zile lucrătoare de la data emiterii facturii, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data-limită prevăzută pentru emiterea facturii la art.319 alin.(16) din Codul fiscal.

În perioada 1 ianuarie - 31 martie 2024, nerespectarea termenului limită pentru transmiterea facturilor în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura nu se sancționează.

Informații fiscale și bilanțuri

exemplu card buton

Informaţii despre instituţii publice, agenţii economici, societăţi de asigurare, brokeri, ONG-uri.

Pentru modificarea informaţiilor referitoare la datele de identificare ale contribuabililor comercianţi (inregistraţi la ONRC), vă rugăm să vă adresaţi Oficiului Registrului Comerţului competent. După modificarea datelor de la Oficiul Registrului Comerţului, informaţiile se vor actualiza şi pe site-ul MF.


Selecţie după Nume și județ:

Nume și județ

Selecţie după Codul Unic de Identificare:


contestatii card

Anunţuri acte administrative fiscale




Noutăţi

Asset Publisher

20.11.2024
România suspendă Convenția cu Republica Belarus pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și capital

Începând cu data de 12 noiembrie 2024, conform prevederilor Ordinului Ministerului Afacerilor Externe nr.2412 din 06 noiembrie 2024, publicat în Monitorul Oficial nr.1126 din 12 noiembrie 2024, România suspendă în întregime aplicarea prevederilor Convenției între Guvernul României și Guvernul Republicii Belarus pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital citeste mai multDespreRomânia suspendă Convenția cu Republica Belarus pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și capital »


05.11.2024
Acord în Consiliul ECOFIN pe Pachetul TVA în era digitală

Miniştrii de finanţe din Uniunea Europeană au ajuns la un acord politic asupra pachetului legislativ privind taxa pe valoarea adăugată (TVA) în era digitală (VIDA) în cadrul reuniunii Consiliului Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN) care a avut loc marţi, 5 noiembrie, la Bruxelles. citeste mai multDespreAcord în Consiliul ECOFIN pe Pachetul TVA în era digitală »


Informații utile

buton datorie publica 2

buton ajutor de stat

buton transparenta bugetara 2

forexebug 2021

buton revista finante

buton brexit cu sigla

taxedu

RO-Elvetia

ANFP_concurs

fiipregtit

internship2024