8martie

Comunicate de presă

Asset Publisher

null Adrian Câciu: ”Adoptarea și implementarea directivei privind nivelul minim de impozitare pentru grupurile multinaționale din UE este un obiectiv prioritar și pentru România, de aceea vom pregăti toate măsurile necesare implementării acesteia chiar de la 1 ianuarie 2023”

Propunerea de Directivă privind nivelul minim de impozitare pentru grupurile multinaționale din UE a fost cel mai important subiect al reuniunii Consiliului Afaceri Economice și Financiare (Ecofin), desfășurată marți, 18 ianuarie 2022, la Bruxelles. Miniștrii de Finanțe au fost invitați să confirme, la nivel politic, prioritatea acestui dosar și necesitatea transpunerii în legislația UE, până la 1 ianuarie 2023, a regulilor internaționale agreate în Cadrul Incluziv al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Directiva asigură o cotă minimă efectivă de impozitare de 15% pentru activitățile globale ale multinaționalelor. Regulile vizează toate grupurile mari, naționale sau internaționale, inclusiv din sectorul financiar, care au venituri financiare combinate de peste 750 milioane de euro pe an și care au compania-mamă sau o filială situată într-un stat membru al UE.

”România susține toate măsurile de combatere a planificării fiscale. Apreciem că acest proiect va contribui la asigurarea unei competiții echitabile în cadrul pieței interne a UE. Adoptarea și implementarea directivei este un obiectiv prioritar și pentru România, de aceea vom pregăti toate măsurile necesare implementării acesteia chiar de la 1 ianuarie 2023” , a precizat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.

Miniștrii au discutat despre stadiul implementării Mecanismului de Redresare și Reziliență și au aprobat Concluziile cu privire la Raportul privind Mecanismul de Alertă 2022, Concluziile Analizei Anuale a Creșterii Durabile 2022 și Recomandarea pentru politica economică a zonei euro 2022. De asemenea, cei 27 au avut un schimb de opinii pe marginea mandatului UE pentru viitoarea reuniune G20, din februarie 2022.

La prima reuniune Ecofin organizată sub Președinția sa, Franța și-a prezentat prioritățile în domeniul economic și financiar.

Informații fiscale și bilanțuri

exemplu card buton

Informaţii despre instituţii publice, agenţii economici, societăţi de asigurare, brokeri, ONG-uri.

Pentru modificarea informaţiilor referitoare la datele de identificare ale contribuabililor comercianţi (inregistraţi la ONRC), vă rugăm să vă adresaţi Oficiului Registrului Comerţului competent. După modificarea datelor de la Oficiul Registrului Comerţului, informaţiile se vor actualiza şi pe site-ul MF.


Selecţie după Nume și județ:

Nume și județ

Selecţie după Codul Unic de Identificare:


contestatii card

Anunţuri acte administrative fiscale




Noutăţi

Asset Publisher

02.04.2024
Ministerul Finanțelor a efectuat plata tuturor titlurilor de plată emise de ANRP

Ministerul Finanțelor a virat, luni, 1 aprilie a.c., în conturile CEC Bank, suma stabilită prin 15.284 titluri de plată emise până la 31.10.2023 de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. citeste mai multDespreMinisterul Finanțelor a efectuat plata tuturor titlurilor de plată emise de ANRP »


01.04.2024
Anunț privind prelungirea perioadei de depunere a candidaturilor pentru selecția membrilor consiliului de administrație al EXIM Banca Românească S.A.

Ministerul Finanțelor, în calitate de acționar majoritar al Exim Banca Românească S.A.,anunță prelungirea perioadei de depunere a candidaturilor în cadrul procedurii de recrutare și selecție a 9 (nouă) membri ai Consiliului de administrație al Exim Banca Românească S.A., respectiv până la data de 15.04.2024 citeste mai multDespreAnunț privind prelungirea perioadei de depunere a candidaturilor pentru selecția membrilor consiliului de administrație al EXIM Banca Românească S.A. »


Informații utile

buton datorie publica 2

buton ajutor de stat

buton transparenta bugetara 2

forexebug 2021

buton revista finante

buton brexit cu sigla

taxedu

RO-Elvetia

ANFP_concurs

fiipregtit

internship2024