Fidelis oct2024

Comunicate de presă

Asset Publisher

null ASF, prin MF, propune plafonarea prețului polițelor de asigurare obligatorie până la 30 septembrie 2024

Ministerul Finanțelor pune în dezbatere publică proiectul elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care reglementează soluția temporară de prelungire până la data de 30 septembrie 2024 a perioadei de aplicare a HG nr.1326/2023 privind stabilirea tarifelor de primă maxime şi a altor măsuri aplicabile de către societățile de asigurare care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule şi de tramvaie.

Totodată, actul normativ stabilește:

  • tarifele de primă maxime,
  • contractele asupra cărora se aplică,
  • comisioanele de distribuție aferente contractelor, clasa bonus/malus ce se aplică, implicațiile BAAR (Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România),
  • despăgubirile acordate de către asigurătorii RCA pentru acoperirea costurilor de înlocuire temporară a vehiculului avariat cu un vehicul din aceeași clasă sau dintr-o clasă inferioară,
  • perioada maximă pentru care se pot acorda despăgubirile,
  • contravențiile și sancțiunile aplicabile.

Tarifele de primă maxime au fost stabilite la nivelul propriilor tarife de primă care au fost practicate de către fiecare asigurător RCA la data de 28 februarie 2023, care pot fi ajustate cu un procent de maximum 6,8% și sunt valabile pentru o perioadă de 3 luni de la data intrării în vigoare a proiectului de act normativ. Totodată, tarifele se aplică în cazul contractelor RCA încheiate după data intrării în vigoare a propunerii de prelungire.

Comisioanele de distribuție aferente contractelor RCA se limitează la maximum 8% din prima netă de cheltuieli de distribuție pentru o perioadă de 3 luni de la data intrării în vigoare a hotărârii.

Calculul despăgubirii are în vedere un tarif ce nu poate depăși costul mediu practicat de reprezentanțele rent-a-car ce oferă servicii de închiriere de autoturisme fără conducător auto și se acordă numai în situația în care vehiculul avariat nu mai poate fi utilizat din punct de vedere tehnic.

Perioada maximă pentru care se pot acorda despăgubirile prevăzute mai sus este de 30 de zile, fie de la data eliberării autorizației de reparație de către unitățile Poliției Române, fie de la data eliberării documentului de intrare în reparație eliberat de către asigurătorul RCA. Termenul poate fi prelungit numai cu aprobarea asigurătorului RCA în situații justificate, probate cu documente.

În cazul vehiculelor care nu se mai repară și se încadrează în situația de daună totală economică, despăgubirile de mai sus acoperă perioada cuprinsă între data constatării avariilor și data înaintării ofertei de despăgubire, cu respectarea termenelor prevăzute de Legea nr.132/2017, cu modificările și completările ulterioare. În acest caz, valoarea despăgubirii reprezentând acoperirea costurilor de înlocuire temporară a vehiculului avariat nu poate depăși 25% din valoarea de piață a vehiculului avariat.

În prezent, în piața asigurărilor RCA din România se manifestă în continuare o reticență în ceea ce privește apetitul la risc al asigurătorilor RCA pentru anumite categorii de asigurați și există un grad ridicat de concentrare care continuă să reprezinte o vulnerabilitate a pieței atât din prisma expunerii pe clase de asigurare, cât şi din perspectiva cotelor de piață semnificative deținute de un număr relativ mic de societăți de asigurare, ceea ce arată un grad scăzut de concurență.

De asemenea, la data de 31 decembrie 2023, din numărul total de vehicule din parcul național auto, respectiv 10.333.293, la data de 6 iunie 2024 erau asigurate un număr de 7.486.349 de vehicule. Cazurile prelucrate, încadrate în categoria asiguraților cu risc ridicat în perioada 1.01.2024 - 2.06.2024, sunt în număr de aproximativ 41.500 din care aproximativ 201 au fost preluate voluntar, iar 41.300 au fost alocate automat către asigurători.

O astfel de situație denotă existența unui dezechilibru între cerere și ofertă și are potențialul de a genera consecințe negative, în sensul unei presiuni suplimentare asupra prețurilor după data de 30 iunie 2024.

Informații fiscale și bilanțuri

exemplu card buton

Informaţii despre instituţii publice, agenţii economici, societăţi de asigurare, brokeri, ONG-uri.

Pentru modificarea informaţiilor referitoare la datele de identificare ale contribuabililor comercianţi (inregistraţi la ONRC), vă rugăm să vă adresaţi Oficiului Registrului Comerţului competent. După modificarea datelor de la Oficiul Registrului Comerţului, informaţiile se vor actualiza şi pe site-ul MF.


Selecţie după Nume și județ:

Nume și județ

Selecţie după Codul Unic de Identificare:


contestatii card

Anunţuri acte administrative fiscale




Noutăţi

Asset Publisher

20.11.2024
România suspendă Convenția cu Republica Belarus pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și capital

Începând cu data de 12 noiembrie 2024, conform prevederilor Ordinului Ministerului Afacerilor Externe nr.2412 din 06 noiembrie 2024, publicat în Monitorul Oficial nr.1126 din 12 noiembrie 2024, România suspendă în întregime aplicarea prevederilor Convenției între Guvernul României și Guvernul Republicii Belarus pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital citeste mai multDespreRomânia suspendă Convenția cu Republica Belarus pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și capital »


05.11.2024
Acord în Consiliul ECOFIN pe Pachetul TVA în era digitală

Miniştrii de finanţe din Uniunea Europeană au ajuns la un acord politic asupra pachetului legislativ privind taxa pe valoarea adăugată (TVA) în era digitală (VIDA) în cadrul reuniunii Consiliului Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN) care a avut loc marţi, 5 noiembrie, la Bruxelles. citeste mai multDespreAcord în Consiliul ECOFIN pe Pachetul TVA în era digitală »


Informații utile

buton datorie publica 2

buton ajutor de stat

buton transparenta bugetara 2

forexebug 2021

buton revista finante

buton brexit cu sigla

taxedu

RO-Elvetia

ANFP_concurs

fiipregtit

internship2024