Fidelis oct2024

Comunicate de presă

Asset Publisher

null Facturarea electronică, obligatorie de la 1 ianuarie 2024 pentru toate tranzacțiile între firme

La 27 iulie 2023 a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 188, Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/1553 a Consiliului din 25 iulie 2023 de autorizare a României să introducă o măsură specială de derogare de la articolele 218 și 232 din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată.

Decizia permite României, începând cu data de 1 ianuarie 2024, să instituie facturarea electronică obligatorie pentru toate tranzacțiile efectuate între persoanele impozabile stabilite pe teritoriul României. Măsura este aplicabilă până la 31 decembrie 2026. În cazul în care consideră necesară prelungirea măsurii speciale, România poate transmite Comisiei o cerere de prelungire, împreună cu un raport de evaluare a eficacității măsurilor naționale din perspectiva combaterii fraudei și a evaziunii fiscale în domeniul TVA, precum și a simplificării colectării TVA.

„Este o decizie pe care o salut și care ne va fi de mare folos. Va însemna creșterea transparenței, monitorizarea precisă a tranzacțiilor și raportarea în timp real către autoritățile fiscale, fiind un instrument valoros în eforturile noastre de a proteja bugetul public și de a asigura o concurență echitabilă între contribuabili. Faptul că facturarea electronică asigură o înregistrare precisă și verificabilă a tranzacțiilor comerciale facilitează procesul de verificare și audit, asigurând că tranzacțiile sunt conforme cu reglementările fiscale și nu au fost manipulate în mod fraudulos. Implementarea facturării electronice obligatorii elimină posibilitatea utilizării facturilor false sau duplicat, deoarece fiecare tranzacție este înregistrată în mod unic. Mai mult, sunt schimbări care ne vor permite să eliminăm cât mai multe declarații și formalități fiscale, aspect care va reduce din povara fiscală pe care o suportă contribuabilii” , a transmis ministrul Marcel Boloș.

În perioada următoare vor fi stabilite categoriile de operatori economici care au obligaţia de a emite facturi electronice în relaţia relația business-to-business (B2B) şi de a le transmite prin sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura, precum şi data de la care intervine această obligaţie.

RO e-Factura are beneficii importante atât pentru administrația publică, cât și pentru mediul privat:

  • Oferă o imagine de ansamblu, în timp real, asupra execuției bugetare și în următoarea etapă, a tranzacțiilor în relația relația business-to-business (B2B);
  • Contribuie semnificativ la reducerea fraudei TVA la nivel național, cât și în cadrul Uniunii Europene. Va reduce pierderile asociate cu evaziunea fiscală;
  • Va fi un sistem interconectat cu celelalte sisteme deținute de statele membre ale UE;
  • Va asigura posibilitatea participării în procesul de achiziții publice a oricărei entități din oricare stat membru al Uniunii Europene;
  • Sistemul va oferi date în timp real, lucru care va conduce la eficientizarea procesului de colectare și, implicit, asigurarea necesității de investiții ale statului român;
  • Eficiență, predictibilitate și transparență în cheltuirea banilor de către instituțiile publice;
  • Va contribui la dezvoltarea mecanismului de verificare documentară (desk – audit – control ANAF - Antifraudă de la distanță) pentru acțiunile de conformare și prevenire;
  • Datele colectate prin acest sistem vor fi suport pentru analize predictive mai detaliate ale evoluției economice, identificarea asimetriilor din economie și implementarea unor politici fiscale pertinente care să asigure un cadru natural de dezvoltare al mediului de afaceri;
  • Elimină vulnerabilitățile vechiului sistem de facturare pe suport hârtie.

Informații fiscale și bilanțuri

exemplu card buton

Informaţii despre instituţii publice, agenţii economici, societăţi de asigurare, brokeri, ONG-uri.

Pentru modificarea informaţiilor referitoare la datele de identificare ale contribuabililor comercianţi (inregistraţi la ONRC), vă rugăm să vă adresaţi Oficiului Registrului Comerţului competent. După modificarea datelor de la Oficiul Registrului Comerţului, informaţiile se vor actualiza şi pe site-ul MF.


Selecţie după Nume și județ:

Nume și județ

Selecţie după Codul Unic de Identificare:


contestatii card

Anunţuri acte administrative fiscale




Noutăţi

Asset Publisher

20.11.2024
România suspendă Convenția cu Republica Belarus pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și capital

Începând cu data de 12 noiembrie 2024, conform prevederilor Ordinului Ministerului Afacerilor Externe nr.2412 din 06 noiembrie 2024, publicat în Monitorul Oficial nr.1126 din 12 noiembrie 2024, România suspendă în întregime aplicarea prevederilor Convenției între Guvernul României și Guvernul Republicii Belarus pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital citeste mai multDespreRomânia suspendă Convenția cu Republica Belarus pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și capital »


05.11.2024
Acord în Consiliul ECOFIN pe Pachetul TVA în era digitală

Miniştrii de finanţe din Uniunea Europeană au ajuns la un acord politic asupra pachetului legislativ privind taxa pe valoarea adăugată (TVA) în era digitală (VIDA) în cadrul reuniunii Consiliului Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN) care a avut loc marţi, 5 noiembrie, la Bruxelles. citeste mai multDespreAcord în Consiliul ECOFIN pe Pachetul TVA în era digitală »


Informații utile

buton datorie publica 2

buton ajutor de stat

buton transparenta bugetara 2

forexebug 2021

buton revista finante

buton brexit cu sigla

taxedu

RO-Elvetia

ANFP_concurs

fiipregtit

internship2024