8martie

Comunicate de presă

Asset Publisher

null Banca Mondială și România semnează un împrumut de 600 milioane Euro pentru a sprijini tranziția către o economie verde și incluzivă

BUCUREȘTI, 19 iulie 2022 – Banca Mondială și România, prin Ministerul Finanțelor, au semnat astăzi un împrumut de 600 milioane Euro pentru politici de dezvoltare (Development Policy Loan), cu accent pe creștere economică incluzivă și verde. Aprobat la 30 iunie de Consiliul de Administrație al Băncii Mondiale, acest împrumut este primul dintr-o serie programatică de două operațiuni de finanțare și este complementat de o asistență financiară nerambursabilă de 24,2 milioane USD acordată din Fondul BIRD pentru Soluții Inovatoare privind Bunuri Publice Globale (Innovative Global Public Goods Solutions Fund), semnată tot astăzi. Împrumutul și asistența financiară nerambursabilă sprijină autoritățile române în realizarea unor reforme structurale importante pentru a avansa incluziunea socială (inclusiv măsurile de răspuns la criza umanitară), pentru consolidarea managementului fiscal, încurajarea decarbonizării și pentru îmbunătățirea rezilienței în fața schimbărilor climatice.

„Recenta trecere a României în categoria țărilor cu venituri mari este încurajatoare, dar populația încă are unul dintre cele mai ridicate nivele de săracie și inechitate din Uniunea Europeană, ceea ce necesită eforturi adiționale. Acest parteneriat va sprijini eforturile Guvernului pentru a stimula incluziunea socială și pentru a răspunde constrângerilor ce împiedică o creștere economică sustenabilă și cu impact pozitiv asupra mediului, în România”, a declarat Anna Akhalkatsi, Country Manager pentru România, Banca Mondială.

În ultimele două decenii, România a progresat în ceea ce privește reducerea sărăciei și creșterea performanței economice. Cu toate acestea, diferențele regionale, în ceea ce privește veniturile și furnizarea de servicii, rămân mari și există, în continuare, loc pentru eforturi, ce pot sprijini o creștere economică stimulată prin măsuri orientate către eficientizarea instituțiilor, inclusiv prin îmbunătățirea ratei de colectare a taxelor și a eficienței cheltuielilor, prin extinderea acoperirii unei asistențe sociale adecvate, precum și prin sprijinirea adaptării la schimbările climatice și aplicarea de măsuri menite să atenueze impactul acestora. Conform Raportului Economic Periodic al Uniunii Europene (“EU RER”), publicat ieri de Banca Mondială, pandemia și războiul din Ucraina au deteriorat și mai mult mediul de dezvoltare și au încetinit convergența României cu Uniunea Europeană.

Guvernul României s-a angajat să rezolve aceste provocări și să implementeze reforme, care sunt esențiale pentru consolidarea creșterii potențiale și pentru reducerea efectelor negative recente asupra economiei.

“Acordarea acestui împrumut și, respectiv, a asistenței financiare nerambursabile, semnate astăzi, confirmă recunoașterea de către Banca Mondială a stabilității cadrului macroeconomic al țării noastre și, totodată, a progreselor înregistrate în ceea ce privește acțiunile de răspuns la actuala criză umanitară și reformele structurale privind eficientizarea cheltuielilor, reforma fiscală, energia regenerabilă și creșterea eficienței energetice a clădirilor. Pe de altă parte, prin această operațiune se reconfirmă rolul activ al Băncii Mondiale în a răspunde prompt, prin finanțare și expertiză tehnică, nevoilor specifice și eforturilor autorităților române de a spori potențialul de creștere al țării noastre.”, a declarat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.

Împrumutul este însoțit de servicii de asistență tehnică oferite pentru a sprijini eforturile Guvernului de a consolida instituțiile din sectorul public și de a susține o abordare integrată a implementării reformelor necesare. Pachetul de finanțare și asistență tehnică vizează domenii cheie de dezvoltare, cum ar fi asistența socială, reforma pensiilor și salariilor din sectorul public, politica și administrarea fiscală, acestea fiind esențiale pentru consolidarea managementului fiscal și încurajarea sustenabilității fiscale pe termen mediu. De asemenea, împrumutul susține mobilizarea finanțării și investițiile private în primul rând în energia regenerabilă, eficiența energetică și silvicultură, sprijinind, în același timp, dezvoltarea infrastructurii și mediul de afaceri.

Sprijinul Băncii Mondiale este oferit conform Cadrului de Parteneriat cu Țara pentru anii fiscali 2019–2023 (revizuit în 2021). Anul acesta se împlinesc 30 de ani de parteneriat între Grupul Băncii Mondiale și România. Portofoliul activ al Băncii Mondiale în România este compus din 10 proiecte de investiții în valoare totală de 1,78 miliarde USD și 31 de servicii de asistență tehnică și analitică, în valoare de 104 milioane USD. La 1 iulie 2022, portofoliul angajat al Corporației Financiare Internaționale (CFI) era de 1,272 miliarde USD derulat împreună cu peste 30 de clienți. 55% din portofoliu reprezintă investiții în instituții financiare, iar restul de 45% în sectorul real. Portofoliul excepțional al CFI este cel mai mare din regiunea Europa, nou creată în interiorul instituției.

Informații fiscale și bilanțuri

exemplu card buton

Informaţii despre instituţii publice, agenţii economici, societăţi de asigurare, brokeri, ONG-uri.

Pentru modificarea informaţiilor referitoare la datele de identificare ale contribuabililor comercianţi (inregistraţi la ONRC), vă rugăm să vă adresaţi Oficiului Registrului Comerţului competent. După modificarea datelor de la Oficiul Registrului Comerţului, informaţiile se vor actualiza şi pe site-ul MF.


Selecţie după Nume și județ:

Nume și județ

Selecţie după Codul Unic de Identificare:


contestatii card

Anunţuri acte administrative fiscale




Noutăţi

Asset Publisher

02.04.2024
Ministerul Finanțelor a efectuat plata tuturor titlurilor de plată emise de ANRP

Ministerul Finanțelor a virat, luni, 1 aprilie a.c., în conturile CEC Bank, suma stabilită prin 15.284 titluri de plată emise până la 31.10.2023 de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. citeste mai multDespreMinisterul Finanțelor a efectuat plata tuturor titlurilor de plată emise de ANRP »


01.04.2024
Anunț privind prelungirea perioadei de depunere a candidaturilor pentru selecția membrilor consiliului de administrație al EXIM Banca Românească S.A.

Ministerul Finanțelor, în calitate de acționar majoritar al Exim Banca Românească S.A.,anunță prelungirea perioadei de depunere a candidaturilor în cadrul procedurii de recrutare și selecție a 9 (nouă) membri ai Consiliului de administrație al Exim Banca Românească S.A., respectiv până la data de 15.04.2024 citeste mai multDespreAnunț privind prelungirea perioadei de depunere a candidaturilor pentru selecția membrilor consiliului de administrație al EXIM Banca Românească S.A. »


Informații utile

buton datorie publica 2

buton ajutor de stat

buton transparenta bugetara 2

forexebug 2021

buton revista finante

buton brexit cu sigla

taxedu

RO-Elvetia

ANFP_concurs

fiipregtit

internship2024