8martie

Comunicate de presă

Asset Publisher

null MF sprijină implementarea proiectelor decontate din fonduri europene: A fost aprobat mecanismul prin care primăriile să poată acoperi cofinanțările

Guvernul României a aprobat proiectul de act normativ propus de MF pentru ca unitățile administrativ-teritoriale (UAT-uri) să poată solicita, în cursul anului 2024, până cel târziu 30 septembrie, contractarea de împrumuturi de la Trezoreria Statului, în limita sumei de 1 miliard de lei.

Prin contractarea acestor împrumuturi se asigură cofinanțarea proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană, finanțarea cheltuielilor neeligibile asociate proiectelor și sumele necesare implementării proiectelor finanțate prin PNRR, aflate în sarcina bugetului local, evidențiate distinct în fiecare contract.

„Ceea ce mulți nu înțeleg este că, atunci când implementezi un proiect din bani europeni, trebuie să asiguri o parte de prefinanțare sau cofinanțare din buzunarul tău. Pentru a sprijini unitățile administrativ-teritoriale să termine proiectele cu finanțare din fonduri externe nerambursabile, inclusiv cele care beneficiază de fonduri prin PNRR, precum și pentru creșterea absorbției fondurilor europene, am identificat mecanismul de împrumuturi din veniturile din privatizare. De asemenea, le vom permite să poată efectua trageri din finanţările rambursabile contractate sau care urmează a fi contractate. Ne asigurăm astfel că primarii nu rămân cu proiecte blocate și că nu ajungem la dezangajarea sumelor alocate de către Comisia Europeană, pe care ar însemna să le suportăm din bugetul de stat”, a explicat ministrul Marcel Boloș.

Dobânda aferentă creditului este ROBOR la 3 luni comunicată de Banca Naţională a României în ultima zi lucrătoare a lunii anterioare autorizării împrumutului, la care se adaugă o marjă în funcţie de scadenţa împrumuturilor, rata dobânzii rezultată rămâne fixă pe toată durata de derulare a împrumutului.

Marja este 1 punct procentual pentru scadenţe de până la 3 ani, inclusiv, și 1,5 puncte procentuale pentru scadenţe între 3 şi 5 ani, inclusiv.

Perioada de rambursare este între 1-5 ani, cu posibilitatea rambursării anticipate, parţial sau integral, iar valoarea maximă ce poate fi autorizată este nelimitată în cazul comunelor și orașelor, 10 milioane lei pentru municipii și 25 milioane lei pentru județe.

De asemenea, prin proiectul de act normativ se propune ca unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale să poată efectua trageri din finanţările rambursabile contractate sau care urmează a fi contractate în limita sumei de 4,5 miliarde lei, față de suma de 3 miliarde lei aprobată prin Legea nr. 417/2023 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2024.

Eficiență pentru reprezentarea în litigiile internaționale

Totodată, se modifică Ordonanța de urgență a Guvernului nr.126/2005 privind reprezentarea României sau a instituţiilor publice în faţa Curţii de Arbitraj Internaţionale a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii şi în faţa altor instanţe judiciare şi arbitrale internaţionale, astfel încât aceasta să fie aplicabilă situațiilor în care Ministerul Finanțelor selectează avocați în mod transparent şi competitiv, într-o manieră preventivă și fără presiunea timpului, și încheie acorduri-cadru. Ulterior, dacă apar litigii internaționale pentru care selecția avocaților este deja finalizată, se acordă mandatul de reprezentare aferent către una dintre societățile de avocatură selectate.

În plus, în cazul celorlalte situații punctuale care impun o reacție rapidă, în temeiul unei analize punctuale de oportunitate, Ministerul Finanțelor va putea selecta avocați pe baza unei proceduri proprii de selecție aprobate de conducătorul instituției.

Măsura este adoptată pentru a evita risc de depășire a termenelor legale aplicabile pentru introducerea unor acțiuni sau pentru formularea unor apărări, ambele în interesul protejării intereselor financiare ale statului.

Informații fiscale și bilanțuri

exemplu card buton

Informaţii despre instituţii publice, agenţii economici, societăţi de asigurare, brokeri, ONG-uri.

Pentru modificarea informaţiilor referitoare la datele de identificare ale contribuabililor comercianţi (inregistraţi la ONRC), vă rugăm să vă adresaţi Oficiului Registrului Comerţului competent. După modificarea datelor de la Oficiul Registrului Comerţului, informaţiile se vor actualiza şi pe site-ul MF.


Selecţie după Nume și județ:

Nume și județ

Selecţie după Codul Unic de Identificare:


contestatii card

Anunţuri acte administrative fiscale




Noutăţi

Asset Publisher

02.04.2024
Ministerul Finanțelor a efectuat plata tuturor titlurilor de plată emise de ANRP

Ministerul Finanțelor a virat, luni, 1 aprilie a.c., în conturile CEC Bank, suma stabilită prin 15.284 titluri de plată emise până la 31.10.2023 de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. citeste mai multDespreMinisterul Finanțelor a efectuat plata tuturor titlurilor de plată emise de ANRP »


01.04.2024
Anunț privind prelungirea perioadei de depunere a candidaturilor pentru selecția membrilor consiliului de administrație al EXIM Banca Românească S.A.

Ministerul Finanțelor, în calitate de acționar majoritar al Exim Banca Românească S.A.,anunță prelungirea perioadei de depunere a candidaturilor în cadrul procedurii de recrutare și selecție a 9 (nouă) membri ai Consiliului de administrație al Exim Banca Românească S.A., respectiv până la data de 15.04.2024 citeste mai multDespreAnunț privind prelungirea perioadei de depunere a candidaturilor pentru selecția membrilor consiliului de administrație al EXIM Banca Românească S.A. »


Informații utile

buton datorie publica 2

buton ajutor de stat

buton transparenta bugetara 2

forexebug 2021

buton revista finante

buton brexit cu sigla

taxedu

RO-Elvetia

ANFP_concurs

fiipregtit

internship2024