Comunicate de presă

Asset Publisher

null Ministrul Marcel Boloș, după discuțiile cu reprezentanții sindicatelor: „Am trasat concluziile împreună. Toate salariile sunt plătite la timp și nu vor fi disponibilizări”

Ministrul Marcel Boloș a avut astăzi o întâlnire cu reprezentanții principalelor sindicate din domeniul finanțelor publice. În cadrul discuțiilor, ministrul și-a reafirmat angajamentul de a menține un mediu de lucru optim și condiții mai bune pentru toți angajații.

„A fost o discuție în care am reafirmat angajamentul pe care mi l-am asumat și ieri față de colegii din minister. Nu va fi dat nimeni afară și nu vor fi puși să dea concurs. Am semnat și un proces-verbal în acest sens. Toate plățile au fost făcute, pentru ca oamenii să își primească banii la timp. Recunosc eforturile și dedicarea de care este nevoie zi de zi și sunt hotărât să mă asigur că munca celor responsabili este apreciată corespunzător. Am luat în considerare sugestiile și feedback-ul primit de la reprezentanții sindicatelor și am identificat câteva direcții cheie pe care le vom urmări în perioada următoare. Cu toate acestea, ei știu mai bine decât orice altă instituție cât de necesară este reforma aparatului central, reducerea de cheltuieli și încadrarea în deficitul bugetar asumat”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

După o dezbatere constructivă, s-a ajuns la următoarele concluzii:

1. Nu vor exista disponibilizări la nivelul aparatului propriu MF și unități subordonate. Pentru funcțiile de conducere afectate de proiectul privind reducerea cheltuielilor se va asigura transformare/înființare în situația în care nu există posturi vacante necesare.

2. Elaborarea proiectului de ordonanță de urgență până la data de 21 august 2023 pentru egalizarea salariilor de bază la nivelul maxim aflat în plată, luând în calcul sentințele judecătorești. Sindicatele vor înainta Ministerului Finanțelor jurisprudența relevantă până în data de 17 august 2023.

3. Întreprinderea tuturor măsurilor legale necesare pentru cuprinderea în viitoare lege a salarizării familiei ocupaționale distincte „finanțe” datorită specificității, complexității și importanței angajaților din domeniul finanțelor publice.

4. Formarea unui comitet de lucru alcătuit din reprezentanți ai Ministerului Finanțelor și ai sindicatelor, cu scopul de a elabora și implementa statutul angajatului în finanțe publice.

5. Înființarea, prin reorganizarea structurilor existente din ANAF și aparatul central, a unui Institut Național de Fiscalitate, cu rol în formarea continuă și perfecționarea angajaților din domeniul finanțelor publice.

Ministerul Finanțelor va asigura transparența și comunicarea deschisă cu reprezentanții sindicatelor pe parcursul implementării reformelor și va ține cont de feedback-ul acestora în procesul decizional.

Se vor organiza sesiuni periodice de consultări între Ministerul Finanțelor și reprezentanții sindicatelor pentru a monitoriza progresul implementării măsurilor și pentru a face ajustări dacă este necesar.

Informații fiscale și bilanțuri

exemplu card buton

Informaţii despre instituţii publice, agenţii economici, societăţi de asigurare, brokeri, ONG-uri.

Pentru modificarea informaţiilor referitoare la datele de identificare ale contribuabililor comercianţi (inregistraţi la ONRC), vă rugăm să vă adresaţi Oficiului Registrului Comerţului competent. După modificarea datelor de la Oficiul Registrului Comerţului, informaţiile se vor actualiza şi pe site-ul MF.


Selecţie după Nume și județ:

Nume și județ

Selecţie după Codul Unic de Identificare:


contestatii card

Anunţuri acte administrative fiscale




Noutăţi

Asset Publisher

07.07.2025
Ministerul Finanțelor, în baza Referatului de disponibilizare nr.761258/16.06.2025 anunță disponibilizarea unui număr de 160 stații de lucru tip Maguay Office Power CS (I3-4130, 8Gb, 1Tb, monitor 21,5 inch).

În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.841/1995 privind procedurile de transmitere fără plată și de valorificare a bunurilor aparținând instituțiilor publice, cu modificările și completările ulterioare, transmitem atașat, anexa cu bunurile propuse pentru transfer fără plată către alte instituții publice. citeste mai multDespreMinisterul Finanțelor, în baza Referatului de disponibilizare nr.761258/16.06.2025 anunță disponibilizarea unui număr de 160 stații de lucru tip Maguay Office Power CS (I3-4130, 8Gb, 1Tb, monitor 21,5 inch). »


20.05.2025
MF continuă despăgubirea cetățenilor care dețin “CEC-uri cu limită de sumă“ pentru achiziţionarea de autoturisme DACIA

Ordinul nr.476/17.03.2025 privind prospectul de emisiune pentru despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la CEC în vederea achiziționării de autoturisme a fost publicat în Monitorul Oficial nr.344/17.04.2025. citeste mai multDespreMF continuă despăgubirea cetățenilor care dețin “CEC-uri cu limită de sumă“ pentru achiziţionarea de autoturisme DACIA »


Informații utile

buton datorie publica 2

buton ajutor de stat

buton transparenta bugetara 2

forexebug 2021

buton revista finante

buton brexit cu sigla

taxedu

RO-Elvetia

ANFP_concurs

fiipregtit

internship2024