Comunicate de presă

Asset Publisher

null Ghidul fiscal al contribuabililor care realizează venituri din profesii liberale a fost publicat pe site-ul ANAF

Ministerul Finanțelor vine în sprijinul contribuabililor prin publicarea unui nou material informativ dedicat persoanelor fizice care au obligația să declare și să plătească impozitele și contribuțiile sociale datorate pentru veniturile realizate din profesii liberale, în anul 2020. Materialele se găsesc pe site-ul anaf.ro, în secțiunea Asistență Contribuabili - Servicii oferite contribuabililor - Ghiduri curente și alte materiale informative.

Sunt considerate venituri din profesii liberale veniturile obținute de către medici, avocați, notari publici, executori judecătorești, experți tehnici și contabili, contabili autorizați, auditori financiari, consultanți fiscali, arhitecți, traducători, sportivi, precum și alte persoane fizice cu profesii reglementate în condițiile legii. Veniturile obținute din profesii liberale desfășurate în România se consideră ca fiind obținute din România, indiferent dacă sunt primite din România sau din străinătate.

Veniturile din profesii liberale, realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere,sunt venituri din activități independente, fiind impozitate în sistem real.

Contribuabilii interesați pot găsi și alte detalii utile despre Declarația unică pe care trebuie să o depună pentru această categorie de venituri, respectiv: ce formulare necesare și de unde se pot procura, cum se poate depune Declarația unică și ce modalități de plată sunt puse la dispoziția contribuabililor.

Rolul acestui nou ghid fiscal este de a stimula și asista contribuabilii să declare corect veniturile realizate din profesii liberale și să plătească impozitele și contribuțiile datorate, inclusiv prin intermediul mijloacelor electronice de plată existente.

Ministerul Finanțelor va continua să extindă numărul materialelor informative dedicate persoanelor fizice și juridice pentru a încuraja cât mai mult conformarea fiscală voluntară a contribuabililor.

Informații fiscale și bilanțuri

exemplu card buton

Informaţii despre instituţii publice, agenţii economici, societăţi de asigurare, brokeri, ONG-uri.

Pentru modificarea informaţiilor referitoare la datele de identificare ale contribuabililor comercianţi (inregistraţi la ONRC), vă rugăm să vă adresaţi Oficiului Registrului Comerţului competent. După modificarea datelor de la Oficiul Registrului Comerţului, informaţiile se vor actualiza şi pe site-ul MF.


Selecţie după Nume și județ:

Nume și județ

Selecţie după Codul Unic de Identificare:


contestatii card

Anunţuri acte administrative fiscale




Noutăţi

Asset Publisher

30.09.2025
Apel pentru depunerea de expresii de interes privind investiții în Ucraina

Comisia Europeană a lansat al doilea apel pentru companii din statele membre UE/SEE și din Ucraina, în vederea depunerii de proiecte de investiții în sectoare strategice ale economiei ucrainene, în cadrul Ukraine Investment Framework (UIF). citeste mai multDespreApel pentru depunerea de expresii de interes privind investiții în Ucraina »


07.07.2025
Ministerul Finanțelor, în baza Referatului de disponibilizare nr.761258/16.06.2025 anunță disponibilizarea unui număr de 160 stații de lucru tip Maguay Office Power CS (I3-4130, 8Gb, 1Tb, monitor 21,5 inch).

În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.841/1995 privind procedurile de transmitere fără plată și de valorificare a bunurilor aparținând instituțiilor publice, cu modificările și completările ulterioare, transmitem atașat, anexa cu bunurile propuse pentru transfer fără plată către alte instituții publice. citeste mai multDespreMinisterul Finanțelor, în baza Referatului de disponibilizare nr.761258/16.06.2025 anunță disponibilizarea unui număr de 160 stații de lucru tip Maguay Office Power CS (I3-4130, 8Gb, 1Tb, monitor 21,5 inch). »


Informații utile

buton datorie publica 2

buton ajutor de stat

buton transparenta bugetara 2

forexebug 2021

buton revista finante

buton brexit cu sigla

taxedu

RO-Elvetia

ANFP_concurs

fiipregtit

internship2024