Comunicate de presă

Asset Publisher

null Strategia pieței de capital, în consultare publică

Ministerul Finanțelor (MF) a elaborat, în parteneriat cu Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), Strategia națională pentru dezvoltarea pieței de capital din România pentru perioada 2022-2026, iar acum proiectul a fost publicat spre consultare la rubrica Transparență Decizională.

“Scopul primordial al Strategiei a fost construcția unui set de măsuri de reglementare care să asigure un cadru coerent pentru dezvoltarea pieței de capital. Elementele de îmbunătățire cuprinse în strategie vizează facilitarea accesului la finanțare, precum și simplificarea regulilor existente și reducerea incertitudinilor juridice. Piața de capital este o alternativă bună și, sperăm noi, prin această Strategie, una mult mai accesibilă pentru asigurarea necesarului de finanțare din partea mediului privat”, a spus Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.

Strategia a beneficiat de asistență tehnică acordatã de Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și este conturată în jurul a nouă obiective:

  • Îmbunătățirea condițiilor pentru listarea pe piața de capital;
  • Creșterea lichidității pe piața secundară;
  • Promovarea, dezvoltarea și creșterea unei piețe active a IMM-urilor;
  • Promovarea economiilor în rândul investitorilor persoane fizice;
  • Creșterea rolului investitorilor instituționali;
  • Facilitarea finanțării pe termen lung prin mecanisme de piață;
  • Susținerea digitalizãrii și a inovației financiare;
  • Susținerea dezvoltării pieței locale de capital privat (private equity) și de capital de risc (venture capital);
  • Stimularea investițiilor verzi.

Elaborarea Strategiei este pasul final, dintr-un proces de trei etape, derulate pe parcursul a doi ani. Prima etapă a constat în elaborarea de către OCDE unui raport privind caracteristicile cheie ale sectorului corporativ, accesul la finanțare și starea actuală a pieței de capital din România. Etapa a fost finalizată în februarie 2021, iar raportul de analiză a sectorului corporativ românesc a inclus și o analiză detaliată a evoluției piețelor de oferte publice primare și secundare de capital privat și a piețelor de obligațiuni corporative.

În ce-a de-a doua etapă a fost prezentat Raportul diagnostic privind problemele structurale și barierele semnificative în dezvoltarea pieței de capital din România.

Informații fiscale și bilanțuri

exemplu card buton

Informaţii despre instituţii publice, agenţii economici, societăţi de asigurare, brokeri, ONG-uri.

Pentru modificarea informaţiilor referitoare la datele de identificare ale contribuabililor comercianţi (inregistraţi la ONRC), vă rugăm să vă adresaţi Oficiului Registrului Comerţului competent. După modificarea datelor de la Oficiul Registrului Comerţului, informaţiile se vor actualiza şi pe site-ul MF.


Selecţie după Nume și județ:

Nume și județ

Selecţie după Codul Unic de Identificare:


contestatii card

Anunţuri acte administrative fiscale




Noutăţi

Asset Publisher

07.07.2025
Ministerul Finanțelor, în baza Referatului de disponibilizare nr.761258/16.06.2025 anunță disponibilizarea unui număr de 160 stații de lucru tip Maguay Office Power CS (I3-4130, 8Gb, 1Tb, monitor 21,5 inch).

În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.841/1995 privind procedurile de transmitere fără plată și de valorificare a bunurilor aparținând instituțiilor publice, cu modificările și completările ulterioare, transmitem atașat, anexa cu bunurile propuse pentru transfer fără plată către alte instituții publice. citeste mai multDespreMinisterul Finanțelor, în baza Referatului de disponibilizare nr.761258/16.06.2025 anunță disponibilizarea unui număr de 160 stații de lucru tip Maguay Office Power CS (I3-4130, 8Gb, 1Tb, monitor 21,5 inch). »


07.07.2025
Ministerul Finanțelor, în baza Referatului de disponibilizare nr. 761258/16.06.2025 anunțã disponibilizarea unui numãr de 160 stații de lucru tip Maguay Office Power CS (I3-4130, 8Gb, 1Tb, monitor 21,5 inch).

În conformitate cu prevederile Hotãrârii Guvernului nr. 841/1995 privind procedurile de transmitere fără plată și de valorificare a bunurilor aparținând instituțiilor publice, cu modificările și completările ulterioare, transmitem atașat, anexa cu bunurile propuse pentru transfer fără plată către alte instituții publice. citeste mai multDespreMinisterul Finanțelor, în baza Referatului de disponibilizare nr. 761258/16.06.2025 anunțã disponibilizarea unui numãr de 160 stații de lucru tip Maguay Office Power CS (I3-4130, 8Gb, 1Tb, monitor 21,5 inch). »


Informații utile

buton datorie publica 2

buton ajutor de stat

buton transparenta bugetara 2

forexebug 2021

buton revista finante

buton brexit cu sigla

taxedu

RO-Elvetia

ANFP_concurs

fiipregtit

internship2024