Asset Publisher

30.12.2022
65 de proiecte de investitii cu impact major in economie, finanțate de MF în 2022

Ministerul Finanțelor a aprobat în acest an un ajutor de stat în valoare de 2,8 miliarde de lei pentru 65 de proiecte de investiții. Valoarea totală a proiectelor este de aproximativ 8 miliarde de lei și vor genera peste 9500 de noi locuri de muncă. Finanțarea cu ajutor de stat a fost acordată prin cele două scheme administrate de MF, H.G. nr.807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie și H.G. nr.332/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea investiţiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă.Domeniile de activitate ale proiectelor de investiții sunt: industria auto, alimentară, aeronautica, fabricarea utilaje electrice si electronice, fabricare articole din mase plastice, constructii și fabricarea materialelor de constructii, reciclarea deșeurilor, Horeca, servicii medicale și industria IT.Astfel, în baza HG nr.807/2014 au primit finanțare 50 proiecte de investiţii, în valoare totală de 6,58 miliarde lei, prin care vor fi create 5.426 noi locuri de muncă, iar ajutorul de stat aprobat este de peste 2,19 miliarde lei. Proiectele de investiții vor contribui cu peste 3,15 miliarde lei la dezvoltarea regională, prin taxele și impozitele suplimentare plătite.În baza HG nr.332/2014 s-au aprobat spre finanţare 15 proiecte de investiţii, în valoare totală de peste 1, 35 miliarde lei, care vor crea 4.162 noi locuri de muncă şi pentru care s-a aprobat un ajutor de stat în valoare totală de 567,242 milioane lei. Proiectele de investiții vor contribui cu peste 1,65 miliarde lei la dezvoltarea regională, prin taxele și impozitele suplimentare plătite. citeste mai multAbout65 de proiecte de investitii cu impact major in economie, finanțate de MF în 2022 »


29.12.2022
Statul stimulează economisirea pe termene mai lungi de 1 an

Începând de marți, 3 ianuarie 2023, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1, 2 și 3 ani și dobânzi anuale de 7,35%, 7,60%, respectiv 8,00%.Pentru creșterea atractivității și încurajarea plasamentelor pe termen mai lung, dobânzile oferite pentru cele trei maturități au fost majorate, față de nivelul pieței secundare a titlurilor de stat, cu 0,25% pentru 1 an, 0,36% pentru 2 ani și respectiv 0,48% pentru scadența de 3 ani.În anul 2022, românii au investit peste 12 miliarde lei prin 283 mii subscrieri în instrumente de 1,2,3 și 5 ani, remunerate cu dobânzi situate între 4,5% și 9,15%.Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată.Titlurile de stat pot fi cumpărate:Între 3 – 24 ianuarie 2023 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesați Ghid TEZAUR online și TEZAUR online;Între 3 – 25 ianuarie 2023 de la unitățile Trezoreriei Statului;Între 3 – 23 ianuarie 2023 în mediul urban și 3 – 23 ianuarie 2023 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A.Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului TEZAUR sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obținute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate la secțiunea Datorie publică, www.posta-romana.ro. citeste mai multAboutStatul stimulează economisirea pe termene mai lungi de 1 an »


23.12.2022
IT-iștii din sectorul public vor beneficia de aceleași facilitați fiscale ca cei din privat

Ministerul Finanțelor, alături de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Ministerul Educației au adoptat Ordinul comun privind încadrarea în activitatea de creare de programe pentru calculator, prin care și personalul din instituțiile publice care desfășoară astfel de activități beneficiază de scutire de la plata impozitului pe venit pentru veniturile din salarii și asimilate salariilor. “Am reușit să reparăm și să uniformizăm aplicarea unei facilități fiscale de care mediul privat beneficia de multă vreme. Domeniul IT este un domeniu strategic, cu impact puternic și valoare adăugată mare în economia unei societăți. Discutăm despre digitalizarea administrației de atâta vreme, despre nevoia de întărire a componentei IT din perspectiva augmentării atacurilor cibernetice, iar domeniul public este primul vizat de astfel de tentative. Este firesc să avem oameni bine plătiți dacă vrem calitate și sper ca prin acest demers să reușim să diminuăm din plecările IT-iștilor buni din administrație și, totodată, să devenim un angajator competitiv.”, a spus Adrian Câciu, ministrul Finanțelor. „Această inițiativă face dreptate pentru IT-iștii din sectorul public, fiind o chestiune de normalitate ca aceștia să beneficieze de aceleași facilități precum cei care lucrează pentru firme private. Este o chestiune care trena de multă vreme și le mulțumesc tuturor celor care au susținut această măsură, care face parte dintr-un efort mai amplu de a atrage experți din sectorul IT&C în administrația publică. România viitorului este România digitală, iar un sector public puternic digitalizat înseamnă un stat prietenos cu cetățeanul. Pentru toate acestea, e nevoie de resursă umană de calitate în sectorul public, cu atât mai mult în ceea ce ține de transformarea digitală a administrației.”, a declarat Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.Funcțiile pentru care se va aplica scutirea de impozit sunt: administrator baze de date, analist, inginer de sistem în informatică, inginer de sistem software, manager de proiect informatic, programator, proiectant de sisteme informatice, programator de sistem informatic, programator ajutor, analist ajutor, inginer de dezvoltare a produselor software.Prevederile vor intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2023 şi se vor aplica începând cu veniturile aferente lunii intrării în vigoare a ordinului. Ordinul este publicat în Monitorul Oficial. citeste mai multAboutIT-iștii din sectorul public vor beneficia de aceleași facilitați fiscale ca cei din privat »


14.12.2022
IMM Invest PLUS continuă și în 2023, cu un plafon de garanții mai mare cu 14% decât cel din 2022

Ministerul Finanțelor continuă sprijinirea antreprenorilor și a întregului sector IMM și în 2023, prin prelungirea aplicării schemei de ajutor de stat IMM INVEST PLUS până la 31 decembrie 2023. Totodată, plafonul total al garanțiilor crește la 20,25 miliarde lei, de la 17,75 miliarde, cât a fost în 2022.“Parteneriatul nostru cu mediul privat este unul real, iar adresarea promptă a nevoii de finanțare pe care micile companii o au în acest context marcat de incertitudini reprezintă una din prioritățile mandatului meu. Încurajez antreprenorii să aplice, programul fiind cel mai accesat program guvernamental dedicat mediului antreprenorial. În mod firesc, am adaptat actul normativ în baza căruia funcționează acest program cu o serie de ajustări primite chiar de la beneficiari. Lucrăm în echipă și vom traversa 2023 tot în echipă”, a declarat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.Programele se derulează prin Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM), Fondul Român de Contragarantare (FRC) și Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR).Bugetul schemei de ajutor de stat se va majora de la 1,930 miliarde de lei la peste 2,881 miliarde de lei, iar numărul maxim de beneficiari estimați crește astfel de la 24.786 la 26.708.Ajutoarele de stat vor fi acordate sub forma de garanții pentru împrumuturi și granturi ce vor acoperi comisionul de risc, precum și comisionul de administrare pe toată durata de valabilitate a garanției acordate, iar dobânzile aferente creditelor vor fi subvenționate pe o perioadă de până la 12 luni.Pentru informații suplimentare asupra modificărilor propuse prin proiectul de act normativ puteți consulta rubrica Transparență decizională.Informații de background:Programul IMM INVEST PLUSComponenta IMM INVEST ROMÂNIA facilitează accesul la finanțare a întreprinderilor mici și mijlocii şi întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie, inclusiv profesioniștii, prin accesarea unuia sau a mai multor credite pentru realizarea de investiții sau credite/linii de credit pentru capital de lucru, inclusiv pentru refinanțarea altor credite de investiții sau cheltuieli destinate achiziției de părți sociale și acțiuni.Componenta AGRO IMM INVEST este dedicată întreprinderilor mici și mijlocii şi întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie, inclusiv profesioniștii din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii și sectorului alimentar.Componenta IMM PROD are ca obiectiv acordarea de garanții guvernamentale solicitate pentru asigurarea lichidităților și finanțarea investițiilor de către IMM-uri, inclusiv start-up-uri, care activează în sectoare productive.Componenta GARANT CONSTRUCT are ca obiectiv acordarea de garanții guvernamentale pentru îmbunătățirea eficienței energetice, susținerea investițiilor în domeniul energiei verzi și alinierea la obiectivele de mediu implementatede: 1. IMM-uri şi întreprinderi mici cu capitalizare de piaţă medie din sectorul construcțiilor, inclusiv start-up-uri, precum și arhitecți și birouri individuale de arhitectură2. Unități Administrativ Teritoriale (municipii, orașe, comune).Componenta RURAL INVEST are ca obiectiv acordarea de facilități de garantare de către stat în mod transparent și nediscriminatoriu pentru creditele de investiții și creditele/liniile de credit pentru capital de lucru acordate fermierilor, întreprinderilor mici și mijlocii, precum și întreprinderilor mari din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii şi sectorului alimentar.Componenta INNOVATION are ca obiectiv acordarea de garanții guvernamentale pentru companiile românești inovative și/sau care își promovează produsele și serviciile destinate exportului. citeste mai multAboutIMM Invest PLUS continuă și în 2023, cu un plafon de garanții mai mare cu 14% decât cel din 2022 »


07.12.2022
Ministerul Finanțelor utilizează, în premieră, operațiuni de administrare a pasivelor pe piața internă a titlurilor de stat

În data de 07.12.2022, Ministerul Finanțelor, cu sprijinul BNR în calitate de administrator de piață, a derulat cu succes prima operațiune de administrare a pasivelor, constând în preschimbarea de titluri de stat aflate în circulatie, deținute de mediile investiționale, care urmează să fie scadente în viitorul apropiat, cu titluri nou emise, prin redeschiderea unei emisiuni existente.Operațiunea s-a bucurat de un interes foarte mare, cererea totală ridicându-se la peste 1 miliard de lei pentru titlurile nou emise scadente în anul 2031. Suma adjudecată a fost de 225 mil. de lei, cu 25 de mil. de lei peste ținta propusă inițial, în condițiile unui randament mediu foarte competitiv, la nivelul de 7.47%.Operațiunea a constat în preschimbarea prin licitație competitivă a două emisiuni de titluri de stat scadente în prima jumătate a anului viitor (aprilie și iunie) simultan cu înlocuirea acestora prin redeschiderea unei emisiuni de titluri de stat existente cu scadență în luna septembrie, anul 2031.Obiectivul avut în vedere de Ministerul Finanțelor prin utilizarea acestor operațiuni este reducerea riscului de refinanțare prin diminuarea necesarului de refinanțare pe termen scurt (aferent emisiunilor de titluri de stat în volume mari scadente în anul 2023) si, respectiv, extinderea duratei portofoliului de datorie guvernamentală pe piața internă.Succesul acestei prime operațiuni de management al pasivelor realizate pe piața internă, relevă faptul că aceste instrumente care fac parte din eforturile de modernizare și eficientizare a procesului de administrare a portofoliului de datorie publică de către Ministerul Finanțelor vin în întâmpinarea necesităților investiționale și de gestionarea portofoliilor de active financiareale pieței. Astfel de operațiuni reprezintă în același timp o continuare a operațiunilor similare realizate deja pe piața externă și reflectă un management activ al pasivelor guvernamentale de către Ministerul Finanțelor în scopul atingerii obiectivelor aferente strategiei de administrare a datoriei publice guvernamentale pe termen mediu.Ministerul Finanțelor va avea în vedere în continuare astfel de operațiuni în anul 2023, urmare a dialogului și consultării permanente cu mediile investiționale. citeste mai multAboutMinisterul Finanțelor utilizează, în premieră, operațiuni de administrare a pasivelor pe piața internă a titlurilor de stat »


29.11.2022
Ministerul Finanțelor lansează ultimele emisiuni de titluri de stat pentru populație din 2022

Ministerul Finanțelor lansează de luni, 5 decembrie 2022, noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației prin intermediul Programelor TEZAUR și FIDELIS.Programul TEZAURÎncepând de luni, 5 decembrie, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1 și 2 ani și dobânzi anuale de 7,65%, respectiv 7,80%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată.Titlurile de stat pot fi cumpărate:Între 5 – 19 decembrie 2022 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesați Ghid Tezaur online și Tezaur online;Între 5 – 20 decembrie 2022 de la unitățile Trezoreriei Statului;Între 5 – 19 decembrie 2022 în mediul urban și 5 – 16 decembrie 2022 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A.Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obținute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate la secțiunea Datorie publică, www.posta-romana.ro. Programul FIDELISPersoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie, în perioada 5 – 19 decembrie 2022, prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale și Alpha Bank, în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro, care sunt listate la Bursa de Valori București.Titlurile de stat în lei au scadențe de 1 an și 3 ani cu dobânzi anuale de 7,65% și respectiv 8,00%, iar cele în euro au scadențe de 1 an și 2 ani și dobândă anuală de 2,70%, respectiv 3,70%.Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.Titlurile de stat destinate populației sunt remunerate cu dobânzi anuale peste nivelul titlurilor de stat tranzacționate pe piața secundară interbancară. În procesul de subscriere a titlurilor de stat FIDELIS nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obținute, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital sunt neimpozabile.Deținătorii de titluri de stat TEZAUR sau FIDELIS lansate în cadrul emisiunilor anterioare ajunse la maturitate pot reinvesti disponibilitățile neridicate la scadență, prin subscrierea în cadrul acestei noi emisiuni.Informații privind termenii și condițiile financiare aferente emisiunii în cadrul Programului FIDELIS pot fi consultate pe paginile de internet ale Ministerului Finanțelor și instituțiilor partenere (www.btcapitalpartners.ro; www.bcr.ro ; www.brd.ro/mfp; www.alphabank.ro; www.bvb.ro - Programul FIDELIS). citeste mai multAboutMinisterul Finanțelor lansează ultimele emisiuni de titluri de stat pentru populație din 2022 »


08.11.2022
Propunerea României în Basel III, votată de miniștrii europeni de Finanțe în ECOFIN

Miniștrii de finanțe din Uniunea Europeană au ajuns la un acord general referitor la revizuirea normelor bancare ale UE pentru alinierea la prevederile Acordului Internațional Basel III la reuniunea Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN), desfășurată la Bruxelles, în 8 noiembrie 2022.Măsurile au ca scop întărirea rezilienței sectorului bancar în fața unor eventuale șocuri economice viitoare, dar vor contribui și la redresarea economică post pandemie și la tranziția către neutralitate climatică.”La propunerea țării noastre, a fost aprobată prelungirea cu doi ani a actualului regim de reglementare a datoriei publice emisă în moneda altui stat membru. Este un succes pentru noi și pentru restul statelor membre pentru că, astfel, va fi asigurat accesul egal la finanțare în condiții similare pentru toate țările și va fi asigurată tranziția mai lină la standardele prudențiale. Totodată, România va depune toate eforturile pentru operaționalizarea în cel mai scurt timp a Băncii de Investiții și Dezvoltare în vederea menținerii acesteia pe lista băncilor exceptate de la prevederile cerințelor de capital.” , a declarat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.Printre subiectele discutate de cei 27 de miniștri de Finanțe ai ECOFIN s-au numărat: impactul economic și financiar al agresiunii Rusiei asupra Ucrainei, precum și stadiul implementării Mecanismului de Redresare și Reziliență. Pe agendă s-a mai aflat raportul anual al Consiliului Fiscal European (EFB), în care este evaluată politica fiscală din timpul redresării economiei după pandemia de Covid-19 și sunt actualizate propunerile de reformă a cadrului fiscal al UE. De asemenea, Comisia Europeană a prezentat o notă de informare după reuniunea miniștrilor de finanțe și a guvernatorilor băncilor centrale din G20 și a reuniunii anuale a FMI. citeste mai multAboutPropunerea României în Basel III, votată de miniștrii europeni de Finanțe în ECOFIN »


31.10.2022
Românii pot cumpăra titluri de stat Tezaur la dobânzi de până la 9,15%

 Începând de marți, 1 noiembrie a.c., românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1 și 2 ani și dobânzi anuale de 8,70%, respectiv 9,15%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată.Titlurile de stat pot fi cumpărate: Între 01 – 24 noiembrie 2022 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesați Ghid Tezaur online și Tezaur online ; Între 01 – 25 noiembrie 2022 de la unitățile Trezoreriei Statului; Între 01 – 24 noiembrie 2022 în mediul urban și 01 – 23 noiembrie 2022 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A.Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obținute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate la secțiunea Datorie publică, www.posta-romana.ro.   citeste mai multAboutRomânii pot cumpăra titluri de stat Tezaur la dobânzi de până la 9,15% »


27.10.2022
Ministerul Finanțelor a primit a doua tranșă de bani din Planul Național de Redresare și Reziliență și ajunge astfel la un grad de încasare de 14% din totalul alocat

Astăzi, 27.10.2022, Ministerul Finanțelor a încasat suma de 173 milioane de lei, ca urmare a îndeplinirii obiectivului de conectare a 150.000 de case de marcat la sistemul informatic al Agenției Naționale de Administrare Fiscală.“Adăugând și prima tranșă încasată în urmă cu două săptămâni, cea de 82 de milioane de lei, ajungem, astăzi, să avem aproape 14% încasări din alocarea totală destinată ministerului prin programele asumate din PNRR. Vreau să îi felicit și pe colegii de la Ministerul Muncii care au încasat, alături de noi, și prima și a doua oară și sperăm că în curând să fim tot mai mulți cu vești bune despre tragerile din acest plan ambițios și necesar pentru România” , a declarat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.Prin conectarea celor 150 de mii de case de marcat, mediul de afaceri are posibilitatea deducerii din impozitul pe venit/profit a cheltuielilor ocazionate de achiziția și punerea în funcțiune a aparatelor de marcat fiscale electronice (AMEX-uri).Conform datelor disponibile la ANAF, valoarea totală a deducerilor din impozitul întreprinderilor, aferentă achiziției aparatelor de marcat electronice fiscale (AMEF), este de peste 334 mililoane lei.Următoarea tranșă, în valoare de 105 mil Euro, va fi încasată la începutul anului viitor și este condiționată de conectarea la ANAF, până la sfârșitul anului 2022, a unui număr de minim 600.000 de case de marcat. citeste mai multAboutMinisterul Finanțelor a primit a doua tranșă de bani din Planul Național de Redresare și Reziliență și ajunge astfel la un grad de încasare de 14% din totalul alocat »


14.10.2022
România obține 221,5 milioane CHF, echivalentul a peste un miliard de lei, prin cea de-a doua contribuție elvețiană

România va beneficia de 221,5 milioane franci elvețieni, din contribuția financiară nerambursabilă aprobată de Parlamentul elvețian pentru coeziune economică și socială pentru unele state membre ale Uniunii Europene, în vederea reducerii disparităților economice și sociale din UE. Ministerul Finanțelor va avea rol de Unitate Națională de Coordonarea a asistenței financiare acordate de Elveția.Guvernul României a adoptat în 12 octombrie 2022 Memorandumul pentru aprobarea negocierii şi semnării Acordului-cadru între Guvernul României şi Consiliul Federal Elvețian privind implementarea celei de-a doua contribuții elvețiene în anumite state membre ale Uniunii Europene pentru reducerea disparităților economice şi sociale în Uniunea Europeană.Acordul-cadru stabilește instituțiile responsabile din România și Elveția, modalitatea și principiile de implementare a contribuției, precum și ariile tematice în care se vor aplica măsurile suport.Programul de cooperare bilateral va fi gestionat de următorii actori instituționali:Ministerul Educației - „Programul privind învățământul dual (VET)”;Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării - „Programul de cercetare”;Ministerul Antreprenoriatului și Turismului - „Programul pentru consolidarea IMM-urilor prin acces îmbunătățit la finanțare”;Ministerul Afacerilor Interne - „Programul de securitate și siguranță publică” (Afaceri Interne);Ministerul Justiției - „Programul de securitate și siguranță publică” (Justiție);Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației - „Programul pentru eficiență energetică și energie regenerabilă”;Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, alături de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (prin METROREX SA) - „Programul de îmbunătățire a accesului în rețeaua de metrou București”;Ministerul Sănătății - „Programul privind serviciile de sănătate”;Ministerul Muncii și Solidarității Sociale - „Programul de incluziune socială";Operator de program selectat de către partenerii elvețieni - „Programul de implicare civică”. citeste mai multAboutRomânia obține 221,5 milioane CHF, echivalentul a peste un miliard de lei, prin cea de-a doua contribuție elvețiană »


07.10.2022
Ministerul de Finanțe a încasat primii bani din Planul Național de Redresare și Reziliență: 82 de milioane de lei

“Deschidem prin această tragere drumul fondurilor din PNRR în conturile statului, pe baza acțiunilor realizate de Ministerul Finanțelor. E o impulsionare bine-venită să accelerăm atragerea fondurilor puse la dispoziție prin Mecanismul de redresare și reziliență și să ne apucăm de implementarea reformelor ambițioase, atât de necesare României pentru o dezvoltare durabilă” , a spus Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.Totalul încasărilor înregistrate la Ministerul Finanțelor se ridică la 130 de milioane de lei, fonduri transferate în conturile de venituri ale bugetului de stat care au avut la bază solicitările transmise de coordonatorii de reforme și investiții, pentru sumele utilizate în scopul realizării țintelor și jaloanelor incluse în PNRR. Coordonatorii de reformă beneficiari ai transferurilor de sume sunt Ministerul Finanțelor și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. citeste mai multAboutMinisterul de Finanțe a încasat primii bani din Planul Național de Redresare și Reziliență: 82 de milioane de lei »


07.10.2022
Strategia pieței de capital, în consultare publică

Ministerul Finanțelor (MF) a elaborat, în parteneriat cu Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), Strategia națională pentru dezvoltarea pieței de capital din România pentru perioada 2022-2026, iar acum proiectul a fost publicat spre consultare la rubrica Transparență Decizională. “Scopul primordial al Strategiei a fost construcția unui set de măsuri de reglementare care să asigure un cadru coerent pentru dezvoltarea pieței de capital. Elementele de îmbunătățire cuprinse în strategie vizează facilitarea accesului la finanțare, precum și simplificarea regulilor existente și reducerea incertitudinilor juridice. Piața de capital este o alternativă bună și, sperăm noi, prin această Strategie, una mult mai accesibilă pentru asigurarea necesarului de finanțare din partea mediului privat”, a spus Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.Strategia a beneficiat de asistență tehnică acordatã de Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și este conturată în jurul a nouă obiective:Îmbunătățirea condițiilor pentru listarea pe piața de capital;Creșterea lichidității pe piața secundară;Promovarea, dezvoltarea și creșterea unei piețe active a IMM-urilor;Promovarea economiilor în rândul investitorilor persoane fizice;Creșterea rolului investitorilor instituționali;Facilitarea finanțării pe termen lung prin mecanisme de piață;Susținerea digitalizãrii și a inovației financiare;Susținerea dezvoltării pieței locale de capital privat (private equity) și de capital de risc (venture capital);Stimularea investițiilor verzi.Elaborarea Strategiei este pasul final, dintr-un proces de trei etape, derulate pe parcursul a doi ani. Prima etapă a constat în elaborarea de către OCDE unui raport privind caracteristicile cheie ale sectorului corporativ, accesul la finanțare și starea actuală a pieței de capital din România. Etapa a fost finalizată în februarie 2021, iar raportul de analiză a sectorului corporativ românesc a inclus și o analiză detaliată a evoluției piețelor de oferte publice primare și secundare de capital privat și a piețelor de obligațiuni corporative.În ce-a de-a doua etapă a fost prezentat Raportul diagnostic privind problemele structurale și barierele semnificative în dezvoltarea pieței de capital din România. citeste mai multAboutStrategia pieței de capital, în consultare publică »


05.10.2022
Clubul online de educație financiară - a IV a ediție

Ministerul Finanțelor, Autoritatea de Supraveghere Financiară în parteneriat cu Banca Națională a României și Asociația Română a Băncilor, organizează cea de-a patra ediție a programului de educație financiară – FinClub – destinat elevilor de liceu din clasele a X-a – a XII-a, an școlar 2022-2023, pasionați de piața financiară.Programul presupune crearea unui club de educație financiară a cărui activitate se va desfășura sub forma unor întâlniri online bilunare, în perioada 20 octombrie 2022 – 11 mai 2023. Tematica întâlnirilor acoperă subiecte care țin de cunoașterea și aprofundarea noțiunilor și conceptelor financiare. Ediția a IV-a oferă ca element de noutate faptul că profesorii îndrumători sunt alături de elevii lor pe parcursul desfășurării întâlnirilor clubului.Înscrierile în cadrul FinClub se pot efectua online, în intervalul 5 octombrie 2022 – 17 octombrie 2022. Formularul de înscriere și Regulamentul clubului sunt disponibile la adresa https://edutime.ro/finclub/, precum și pe pagina de Facebook a Autorității de Supraveghere Financiară.Programul online de educație financiară FinClub a fost lansat în septembrie 2020 și se derulează în baza Protocolului de colaborare privind Educația Financiară încheiat (în anul 2018) între Ministerul Finanțelor, Banca Națională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Asociația Română a Băncilor și Ministerul Educației ce vizează realizarea de activități comune în domeniul educației financiare și elaborarea Strategiei Naționale de Educație Financiară (SNEF). citeste mai multAboutClubul online de educație financiară - a IV a ediție »


04.10.2022
Adrian Câciu, ministrul Finanțelor: ”România obține aproape 1,4 miliarde euro pentru proiecte de independență energetică și combaterea sărăciei energetice, după adoptarea propunerii RepowerEU în Consiliul Ecofin”

Miniștrii de finanțe din Uniunea Europeană au ajuns la un Acord general pe inițiativa REPowerEU în timpul reuniunii Consiliului Afaceri Economice și Financiare desfășurată marți, 4 octombrie, la Luxembourg.”Adoptarea în Consiliul ECOFIN a propunerii REPowerEU demonstrează ce înseamnă, de fapt, solidaritatea UE și reacția rapidă, fermă și coordonată la crizele suprapuse cu care ne confruntăm. România va fi a șasea beneficiară din UE a noilor fonduri alocate prin RepowerEU, cu o anvelopă de aproximativ 1,4 miliarde euro. Fondurile vor fi asigurate din licitarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră aferente Fondului de Inovare (75%) și din devansarea licitării certificatelor ETS alocate național aferente perioadei 2027-2030 (25%). În timpul negocierilor, suma obținută de România practic s-a dublat, față de propunerea inițială a Comisiei Europene din luna mai anul acesta, când alocarea era de aproximativ 720 de milioane de euro. În plus, prin Regulamentul aprobat astăzi în Consiliul Ecofin este acceptată o propunere susținută și de țara noastră referitoare la posibilitatea includerii în noul capitol RepowerEU a unor măsuri privind independența energetică din PNRR inițial, în condițiile recalculării anvelopei de granturi din alocarea inițială a Mecanismului de Redresare și Reziliență. Regulamentul oferă, de asemenea, și posibilitatea combaterii sărăciei energetice prin finanțarea unor scheme de ajutor pentru categoriile defavorizate. În același timp, se prevede posibilitatea acordării unor prefinanțări pentru statele membre care solicită acest lucru, în marja unui plafon de 1 miliard de euro pentru toate statele UE. Am speranța că votul de astăzi din Consiliul Ecofin va accelera adoptarea Regulamentului privind RepowerEU și în Parlamentul European, astfel încât să ne permită mai multe investiții care să conducă la creșterea independenței energetice și la combaterea sărăciei energetice. În același timp, adoptarea RepowerEU va facilita și actualizarea rapidă a Planurilor de Redresare și Reziliență.” , a spus Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.Impactul economic și financiar al agresiunii Rusiei asupra Ucrainei, cel de-al doilea raport de evaluare privind implementarea RRF, pregătirea reuniunii miniștrilor de finanțe și a guvernatorilor băncilor centrale din G20 și a reuniunii anuale a FMI, concluziile Consiliului privind finanțarea combaterii schimbărilor climatice în vederea celei de-a 27-a Conferințe a părților a ONU privind schimbările climatice (COP 27), care va avea loc la Sharm El-Sheikh în perioada 6-18 noiembrie 2022 și rolul fiscal și non-fiscal al vămilor UE sunt temele care au completat agenda reuniunii Ecofin. citeste mai multAboutAdrian Câciu, ministrul Finanțelor: ”România obține aproape 1,4 miliarde euro pentru proiecte de independență energetică și combaterea sărăciei energetice, după adoptarea propunerii RepowerEU în Consiliul Ecofin” »


30.09.2022
Românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR cu dobânzi de până la 8,10% pe an

Începând de luni, 3 octombrie a.c., românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1 și 2 ani și dobânzi anuale de 7,75%, respectiv 8,10%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată.Titlurile de stat pot fi cumpărate:Între 03 – 25 octombrie 2022 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesați Ghid Tezaur online și Tezaur online;Între 03 – 26 octombrie 2022 de la unitățile Trezoreriei Statului;Între 03 – 25 octombrie 2022 în mediul urban și 03 – 24 octombrie 2022 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A.Dobânda este anuală și se plătește la datele stabilite în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obținute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia sunt publicate la Secțiunea Datorie publică – Titluri de stat pentru populație și pe www.posta-romana.ro. citeste mai multAboutRomânii pot investi în titlurile de stat TEZAUR cu dobânzi de până la 8,10% pe an »


26.09.2022
România a solicitat oficial BEI cofinanțare de 4 miliarde de euro pentru investiții în sănătate și transport

Luni, 26 septembrie 2022, Adrian Câciu, ministrul Finanțelor, a avut o întrevedere cu Christian Kettel Thomsen, vicepreședintele Băncii Europene de Investiții. Cu această ocazie, ministrul Finanțelor i-a înmânat domnului Kettel Thomsen solicitarea României pentru o asistență financiară rambursabilă din partea BEI de până la 4 miliarde euro, necesară în anii următori pentru asigurarea implementării, în bune condiții, a unor investiții din sectoarele transporturi și sănătate, finanțate prin Planul Național pentru Redresare și Reziliență și POS 2021 - 2027. „De-a lungul timpului, sprijinul acordat României de către Grupul BEI a fost consistent și bine echilibrat, orientat atât către sectorul public, cât și către sectorul privat. Disponibilitatea Băncii de a acorda României, alături de expertiză, și un sprijin financiar substanțial pentru infrastructura de transport și sănătate întărește rolul BEI de partener cheie al autorităților române în accelerarea implementării investițiilor cu rol multiplicator în economie și în valorificarea fondurilor puse la dispoziție de Comisia Europeană” , a subliniat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor. „Investițiile din Fondurile pentru Recuperare și Reziliență, răspunsul Europei la COVID, oferă o oportunitate o dată la o generație. Banca Europeană de Investiții salută solicitarea oficială de a sprijini investițiile pe scară largă în sănătate și transport în România în anii următori și de a consolida și mai mult cooperarea cu partenerii români atunci când examinăm, planificam și finanțăm scheme individuale.” a declarat Christian Kettel Thomsen, vicepreședintele Băncii Europene de Investiții.Ministerul Finanțelor va colabora în continuare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în vederea pregătirii, împreună cu echipa BEI și ministerele de resort, a proiectelor ce vor fi cuprinse în cadrul acestei finanțări și pentru a stabili cele mai potrivite aranjamente de implementare luând în considerare necesitățile la nivelul proiectelor și politica de finanțare a BEI.Banca Europeană de Investiții susține proiectele care reduc decalajele de dezvoltare regională, consolidează competitivitatea economică și îmbunătățesc nivelul de trai. Împrumuturile acordate României din 1991 până în prezent depășesc 16 miliarde euro. citeste mai multAboutRomânia a solicitat oficial BEI cofinanțare de 4 miliarde de euro pentru investiții în sănătate și transport »


26.09.2022
Fondul Monetar Internațional a revizuit pozitiv prognoza de creștere economică a României pentru 2022, la 4,8%

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, salută decizia Fondului Monetar Internațional (FMI) de a revizui în creștere prognoza de avans economic a României, pentru anul 2022, ca urmare a misiunii de evaluare (Consultări pe Articolul IV) efectuată de delegația FMI în vara anului curent.“Am pornit de la o prognoză de 2,2% în primăvară când raportul World Economic Outlook al FMI prezenta o perspectivă rezervată asupra creșterii economice, pe fondul contextului internațional și al apropierii de conflictul armat de la granița noastră. Și iată, astăzi, suntem la 4,8% prognoză, iar cele peste două puncte procentuale rectificare pozitivă a prognozei de creștere economică reprezintă o confirmare a abordării corecte pe care Guvernul o are în raport cu situația de la nivelul întregii Uniuni Europene. Semnalele bune din partea partenerilor externi sunt validări ale deciziilor de politică fiscal-bugetară și financiară pe care le luăm de la preluarea mandatului. Traversăm o perioadă de criză și incertitudine, suntem stat membru, ne aliniem Europei, ne raportăm la regiune și urmărim evoluțiile externe, dar asigurarea stabilității economice se face de aici, de la București și vom continua să facem acest lucru. Reformele cuprinse în Planul Național de Redresare și Reziliență sunt în termenele stabilite și vor contribui semnificativ la misiunea pe care o avem, la fel și măsurile de sustenabilitate fiscală, alături de managementul investițiilor publice și consolidarea bugetară” , a spus Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.Comitetul Executiv al FMI a apreciat importanța implementarii unor politici macroeconomice prudențiale pentru asigurarea stabilității și, totodată, stimularea reformelor structurale pentru susținerea creșterii economice. citeste mai multAboutFondul Monetar Internațional a revizuit pozitiv prognoza de creștere economică a României pentru 2022, la 4,8% »


09.09.2022
Ministerul Finanțelor lansează IMM INVEST PLUS, după aprobarea Comisiei Europene

Schemele de ajutor de stat pentru IMM-uri, cu o valoare de 4 miliarde de euro, coordonate de Ministerul Finanțelor, au primit astăzi, 9 septembrie 2022, aprobarea Comisiei Europene. Programele se derulează prin Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM), Fondul Român de Contragarantare (FRC) și Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR).“Aprobarea de astăzi a Comisiei Europene se traduce simplu: încă 4 miliarde de euro pentru economia românească! Lansarea noului program IMM INVEST PLUS va contribui la dezvoltarea economiei românești, prin atragerea de capital cu cele mai mici costuri de finanțare de pe piață, pentru un număr estimat de beneficiari de aproape 25.000.Această schemă de ajutor de stat va permite păstrarea locurilor de muncă, va asigura viabilitatea și va contribui la dezvoltarea activității IMM-urilor și a întreprinderilor beneficiare cu capitalizare de piață medie. Sprijinim mediul privat și vom continua să facem acest lucru, așa cum ne-am angajat de la bun început, IMM-urile fiind unul dintre principalii piloni ai dezvoltării economice”, a precizat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.Astfel, începând de luni, 12 septembrie 2022, antreprenorii sunt invitați să se înscrie pe platforma www.imminvest.ro, pentru a accesa fondurile puse la dispoziție prin intermediul Programului IMM INVEST PLUS, utilizând oricare din componentele sale: IMM INVEST ROMÂNIA, AGRO IMM INVEST, IMM PROD, GARANT CONSTRUCT, INNOVATION şi RURAL INVEST. Ajutoarele de stat vor fi acordate sub forma de garanții pentru împrumuturi și granturi ce vor acoperi comisionul de risc, precum și comisionul de administrare pe toată durata de valabilitate a garanției acordate, iar dobânzile aferente creditelor vor fi subvenționate pe o perioadă de până la 12 luni.Prin schema de ajutor de stat pusă la dispoziție de către Ministerul Finanțelor și operaționalizată prin FNGCIMM, FRC și FGRC, plafonul de garantare al programului a fost majorat cu peste 10 miliarde de lei, la 17,75 miliarde de lei, iar schema de ajutor de stat sub formă de granturi depășește 1,9 miliarde lei.Conform prevederilor Cadrului temporar pentru acordarea ajutoarelor de stat, schema de ajutor de stat poate fi accesată până la data de 31 decembrie 2022 și oferă accesul la finanțări de maxim 10 milioane lei pentru proiectele de investiții/beneficiar și de maximum 5 milioane pentru capital de lucru. Procentul de garantare poate atinge până la 90% din valoarea împrumutului. Durata maximă a finanțărilor va fi de 72 de luni pentru creditele de investiții și de 36 luni pentru creditele/liniile de credit pentru capital de lucru.Ajutoarele de stat pot ajunge până la 500.000 Euro/întreprindere/UAT, cu excepția domeniului producției primare de produse agricole, unde beneficiarii pot primi până la 62.000 euro/întreprindere sau de 75.000 euro pentru beneficiarii din domeniul acvaculturii și pescuitului.Informații suplimentare despre Programul IMM INVEST PLUSComponenta IMM INVEST ROMÂNIA facilitează accesul la finanțare a întreprinderilor mici și mijlocii şi întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie, inclusiv profesioniștii, prin accesarea unuia sau a mai multor credite pentru realizarea de investiții sau credite/linii de credit pentru capital de lucru, inclusiv pentru refinanțarea altor credite de investiții sau cheltuieli destinate achiziției de părți sociale și acțiuni.Componenta AGRO IMM INVEST este dedicată întreprinderilor mici și mijlocii şi întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie, inclusiv profesioniștii, din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii și sectorului alimentar.Componenta IMM PROD are ca obiectiv acordarea de garanții guvernamentale solicitate pentru asigurarea lichidităților și finanțarea investițiilor de către IMM-uri, inclusiv start-up-uri, din zona urbană care activează în sectoare productive.Componenta GARANT CONSTRUCT are ca obiectiv acordarea de garanții guvernamentale pentru îmbunătățirea eficienței energetice, susținerea investițiilor în domeniul energiei verzi și alinierea la obiectivele de mediul implementate de:1. IMM-uri şi întreprinderi mici cu capitalizare de piaţă medie din sectorul construcțiilor, inclusiv start-up-uri, precum și arhitecți și birouri individuale de arhitectură2. Unități Administrativ Teritoriale (municipii, orașe, comune).Componenta RURAL INVEST ca obiectiv acordarea de facilități de garantare de către stat în mod transparent și nediscriminatoriu pentru creditele de investitii și creditele/liniile de credit pentru capital de lucru acordate fermierilor, întreprinderile mici și mijlocii, precum și întreprinderilor mari din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii şi sectorului alimentar.Componenta INNOVATION are ca obiectiv acordarea de garanții guvernamentale pentru companiile românești inovative și/sau care își promovează produsele și serviciile destinate exportului. citeste mai multAboutMinisterul Finanțelor lansează IMM INVEST PLUS, după aprobarea Comisiei Europene »


31.08.2022
Persoanele fizice pot investi din septembrie în titluri de stat TEZAUR și FIDELIS

Ministerul Finanțelor lansează de joi, 1 septembrie 2022, noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației prin intermediul Programelor TEZAUR și FIDELIS.Programul TEZAURDobânzile anuale oferite sunt: 7,75% pentru scadența de 1 an și 7,90% pentru scadența de 2 ani. Titlurile de stat sunt emise în forma dematerializată, au valoare nominală de 1 leu, iar dobânda anuală este plătită la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. Titlurile de stat emise în cadrul Programului TEZAUR sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans.Persoanele fizice rezidente pot cumpăra titluri de stat TEZAUR :Între 1 – 27 septembrie 2022 online, numai persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesați Ghidul Tezaur online și Tezaur online;Între 1 – 28 septembrie 2022 de la unitățile Trezoreriei Statului;Între 1 – 27 septembrie 2022 în mediul urban și 1 – 26 septembrie 2022 în mediul rural, prin subunitățile C.N. Poșta Română S.A.Programul FIDELISPersoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie, între 1 și 16 septembrie 2022, prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale și Alpha Bank, pentru titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro, listate la Bursa de Valori București. Titlurile de stat în lei au scadența de 3 ani cu dobânda anuală de 8% pe an, iar cele în euro au scadențe de 1 an și 2 ani și dobândă anuală de 1,85%, respectiv 2,65%.Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.În procesul de subscriere a titlurilor de stat FIDELIS nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obținute, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital, sunt neimpozabile.Deținătorii de titluri de stat TEZAUR sau FIDELIS lansate în cadrul emisiunilor anterioare și care au ajuns la maturitate pot reinvesti disponibilitățile neridicate la scadență prin subscrierea în cadrul emisiunilor de titluri de stat lansate în luna septembrie.Informații privind termenii și condițiile financiare aferente emisiunii în cadrul Programului TEZAUR pot fi găsite la sediul trezoreriilor locale, la sediul subunităților poștale precum și pe site-ul Ministerului Finanțelor (https://mfinante.gov.ro/ro/web/trezor/titluri-de-stat-tezaur) iar pentru Programul FIDELIS informațiile pot fi consultate pe paginile de internet ale Ministerului Finanțelor și instituțiilor partenere (www.btcapitalpartners.ro; www.bcr.ro; www.brd.ro/mfp; www.alphabank.ro; www.bvb.ro - Programul FIDELIS). citeste mai multAboutPersoanele fizice pot investi din septembrie în titluri de stat TEZAUR și FIDELIS »


22.08.2022
MF majorează cu peste 10 miliarde lei plafonul total al garanţiilor care pot fi acordate în cadrul Programului IMM INVEST PLUS

Ministerul Finanțelor a elaborat actul normativ prin care actualizează IMM INVEST PLUS, programul care facilitează accesul la finanțare al firmelor care nu au sumele necesare pentru proiectele de investiții și pentru continuarea activității.”Venim în întâmpinarea beneficiarilor Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei, ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei și în același timp ne aliniem cu modificările în domeniu. Am considerat că este foarte important să fim din nou alături de mediul de afaceri și să asigurăm banii necesari pentru desfășurarea normală a activității IMM-urilor, într-o perioadă dificilă din cauza crizei energetice și a războiului din Ucraina. Continuarea activității economice și menținerea numărului de salariați este prioritară pentru noi, deoarece astfel putem evita o problemă cu mare impact social” , a subliniat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.Principalele modificări aduse Programului IMM INVEST PLUS sunt:1. ajutoarele acordate în baza schemelor din Cadrul temporar Ucraina și care sunt rambursate înainte de acordarea unor noi ajutoare în temeiul aceluiași Cadru nu se cumulează atunci când se calculează depășirea plafonului prevăzut de lege.2. se majorează pragurile valorice ale ajutorului de stat, constituit din valoarea comisionului de risc, a celui de administrare, aferent garanţiei, pe toată durata de valabilitate a acesteia şi a dobânzilor aferente creditelor/liniilor de credit, acordate pe o perioadă de maximum 12 luni. Noile praguri sunt: până la echivalentul în lei al sumei de 500.000 euro pe întreprindere/UAT-uri, respectiv echivalentul în lei a 62.000 euro/întreprindere în cazul beneficiarilor din domeniul agriculturii primare și 75.000 euro/întreprindere în cazul celor din domeniile pescuit şi acvacultură. Respectarea acestor praguri valorice se aplică și în cazul refinanțărilor.3. se majorează plafonul total al garanţiilor care pot fi acordate în cadrul schemei de ajutor de stat cu 10,25 miliarde lei, respectiv de la 7,5 miliarde lei la 17,75 miliarde lei concomitent cu creșterea bugetului schemei de ajutor de stat la 1,93 miliarde lei și majorarea numărului de beneficiari la 24.786.4. ajutorul de stat sub forma grantului care este suportat din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanţelor - Acţiuni generale, va fi virat trimestrial în contul Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (F.N.G.C.I.M.M.), Fondul Român de Contragarantare (F.R.C.) sau Fondul de Garantare a Creditului Rural (F.G.C.R.).5. sunt incluse în categoria beneficiarilor eligibili pentru componenta GARANT CONSTRUCT și INNOVATION și întreprinderile mici cu capitalizare de piață medie.Programul IMM INVEST PLUS va putea fi accesat până la 31 decembrie 2022. citeste mai multAboutMF majorează cu peste 10 miliarde lei plafonul total al garanţiilor care pot fi acordate în cadrul Programului IMM INVEST PLUS »


09.08.2022
MF suplimentează cu un miliard de lei bugetul schemei de ajutor de stat dedicată investițiilor importante în economia României

Ministerul Finanțelor stimulează afacerile din România și propune, printr-un proiect de hotărâre de guvern, majorarea bugetului maxim al schemei de ajutor de stat 807/2014 pentru investițiile cu impact major în economie. Astfel, bugetul schemei se majorează cu 1 miliard de lei, de la 6,38 miliarde de lei la 7,38 miliarde de lei.În perioada 15 iunie - 26 iulie 2022, Ministerul Finanțelor a derulat o sesiune de înregistrare a Cererilor de acord pentru finanțarea unor investiții mai mari de 1 milion euro. Sesiunea a avut un buget de cel puțin 700 milioane de lei, cu posibilitatea suplimentării acestuia, și a suscitat un interes crescut din partea investitorilor, fiind depuse 193 de cereri de finanțare.Pentru acordarea finanțării, punctajul a fost realizat pe baza criteriilor de evaluare prevăzute de HG nr.807/2014: valoarea investiției, tipul investiției inițiale, locul în care se va face investiția, rentabilitatea cifrei de afaceri (în cazul întreprinderilor în activitate), valoarea capitalului subscris și vărsat (în cazul întreprinderilor nou înființate).În urma finalizării procesului de ordonare pe baza punctajului obținut, vor intra în analiză proiecte de investiții cu o valoare totală de cca 3,2 miliarde lei pentru care se solicită un ajutor de stat de aproximativ 682,8 milioane lei, în domenii precum industria alimentară, material de construcții, piese auto și producția de hârtie.Proiectul de act normativ este publicat la rubrica Proiecte de acte normative., iar lista cu proiectelor de investiții depuse poate fi consultată aici. citeste mai multAboutMF suplimentează cu un miliard de lei bugetul schemei de ajutor de stat dedicată investițiilor importante în economia României »


05.08.2022
Românii pot economisi cu dobândă anuală de 8,25%

Începând de luni, 8 august a.c., românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitate de 1 an și dobândă anuală de 8,25%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată. Interesul românilor pentru titlurile de stat TEZAUR s-a menținut la un nivel ridicat și în luna iulie, suma investită fiind de 1,49 miliarde lei.Titlurile de stat pot fi cumpărate:Între 08 – 26 august 2022 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesați Ghid Tezaur online și Tezaur online;Între 08 – 29 august 2022 de la unitățile Trezoreriei Statului;Între 08 – 26 august 2022 în mediul urban și 08 – 25 august 2022 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A.Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obținute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări sunt publicate la secțiunea Datorie publică, www.posta-romana.ro. citeste mai multAboutRomânii pot economisi cu dobândă anuală de 8,25% »


25.07.2022
Execuția bugetului general consolidat în primul semestru al anului 2022

Execuția bugetului general consolidat în primul semestru al anului 2022 s-a încheiat cu un deficit de 23,51 mld lei, în scădere față de deficitul de 33,81 mld lei înregistrat la aceeași perioadă a anului 2021. Exprimat ca procent din PIB, deficitul bugetar a înregistrat o scădere cu 1,15 puncte procentuale pe primele șase luni ale anului 2022 față de aceeași perioadă a anului 2021, de la 2,86% din PIB la 1,71% din PIB.Veniturile bugetului general consolidat au însumat 216,70 mld lei în primul semestru al anului 2022, cu 22,9% peste nivelul încasat în perioada similară a anului trecut. Evoluția favorabilă a acestora fost influențată preponderent de avansul veniturilor din TVA, venituri nefiscale, alte impozite și taxe pe bunuri și servicii și contribuții de asigurări.Încasările din impozitul pe salarii și venit au totalizat 16,93 mld lei în prima jumătate a anului, consemnând o creștere de 18,4% (an/an), susținută de sporul încasărilor din declarația unică (+40,2%), impozitul pe dividende (+36,7%), respectiv impozitul aferent pensiilor (+28,5%). Totodată, veniturile din impozitul pe salarii au crescut cu 10,9%, sub evoluția fondului de salarii din economie (+11,8%).Contribuțiile de asigurări au înregistrat 68,46 mld lei în primele șase luni, în creștere cu 9,7% (an/an). Ca și în cazul impozitului pe salarii, evoluția este inferioară dinamicii fondului de salarii.Încasările din impozitul pe profit au însumat 10,76 mld lei în primele șase luni, consemnând o creștere de 27,5% (an/an), susținută atât de avansul încasărilor din impozitul pe profit de la agenții economici (+1,7 mld lei), cât și de impozitul pe profit virat de băncile comerciale (+0,6 mld lei).Încasările nete din TVA au înregistrat 45,50 mld lei în primul semestru, în creștere cu 26,6% (an/an), în timp ce restituirile de TVA au consemnat un nivel de 12,46 mld lei în primele șase luni (+2,0% an/an). Dinamica veniturilor din TVA a fost influențată preponderent de evoluția favorabilă a bazei macroeconomice relevante.Veniturile din accize au însumat 16,64 mld lei în ianuarie-iunie, consemnând o creștere de 0,7% (an/an), determinată de avansul încasărilor din accizele pentru produse energetice cu 3,3%  susținut atât de creșterea consumului de carburanți față de aceeași perioadă a anului trecut, cât și de majorarea accizei cu 3,6% începând cu 1 ianuarie 2022.Alte impozite și taxe pe bunuri și servicii au totalizat 9,25 mld lei în prima jumătate a anului, înregistrând un avans semnificativ față de anul precedent (+7,0 mld lei), preponderent pe seama încasărilor suplimentare din sectorul energetic.Veniturile nefiscale au însumat 21,25 mld lei în ianuarie-iunie, consemnând o creștere de 62,7% (an/an), susținută de avansul veniturilor din proprietate  dividende, redevențe petroliere și vărsăminte din veniturile nete ale BNR. De asemenea, nivelul veniturilor nefiscale este determinat și de înregistrarea sumelor din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, potrivit prevederilor art.10, din Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 115/2011.Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăților efectuate și donațiile au totalizat 14,89 mld lei în primele șase luni, în creștere cu 19,4% (an/an).Cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 240,2 mld lei au crescut în termeni nominali cu 14,3% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Exprimate ca procent din PIB, cheltuielile pe primele șase luni ale anului 2022 au înregistrat o scădere cu 0,28 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului 2021, de la 17,78% din PIB la 17,50% din PIB.Cheltuielile de personal au însumat 58,33 mld lei, în creștere cu 4,7% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal reprezintă un nivel de 4,2% din PIB, cu 0,5 puncte procentuale mai mici față de aceeași perioadă a anului precedent.Cheltuielile cu bunuri și servicii au fost 31,98 mld lei, în creștere cu 16,4% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. O creștere se reflectă la bugetele locale, respectiv 21,2% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, precum și la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate de 11,0%.Cheltuielile cu asistența socială au fost de 87,88 mld lei în creștere cu 16,8% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Evoluția cheltuielilor cu asistența socială a fost influențată, în principal, de majorarea de la 1 ianuarie 2022, a punctului de pensie cu 10%, respectiv de la 1.442 lei la 1.586 lei, a nivelului indemnizației sociale pentru pensionari (pensia minimă) de la 800 lei la 1.000 lei, de acordarea unui ajutor financiar pentru pensionarii sistemului public de pensii cu pensii mai mici sau egale cu 1.600 de lei, astfel încât toți cei care se încadrează în această categorie să aibă un venit de 2.200 de lei, în luna ianuarie 2022, precum și de acordarea celei de-a 13-a indemnizaţii pentru persoanele cu dizabilităţi.Totodată, se reflectă majorarea alocației de stat pentru copii, astfel, alocația de stat pentru copii crește, începând cu 1 ianuarie 2022, la 600 de lei pentru copiii în vârstă de până la 2 ani sau până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap.Cheltuielile cu subvențiile au fost de 5,64 mld lei, în principal, această sumă reprezintă subvenții pentru transportul de călători, pentru sprijinirea producătorilor agricoli, precum și pentru schema de compensare pentru consumul de energie electrică și gaze naturale al consumatorilor noncasnici pentru sezonul rece 2021-2022.Cheltuielile privind proiectele finanțate din fonduri externe nerambursabile (inclusiv subvențiile de la Uniunea Europeană aferente agriculturii) au fost de 16,08 mld lei, cu 16,9% mai mari comparativ cu primele șase luni ale anului precedent.Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum și cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, au fost în valoare de 21,01 mld lei. Se observă o creștere a ponderii investițiilor finanțate din fonduri externe nerambursabile postaderare, acestea reprezentând 57,02% din totalul cheltuielilor pentru investiții. citeste mai multAboutExecuția bugetului general consolidat în primul semestru al anului 2022 »


19.07.2022
Banca Mondială și România semnează un împrumut de 600 milioane Euro pentru a sprijini tranziția către o economie verde și incluzivă

BUCUREȘTI, 19 iulie 2022 – Banca Mondială și România, prin Ministerul Finanțelor, au semnat astăzi un împrumut de 600 milioane Euro pentru politici de dezvoltare (Development Policy Loan), cu accent pe creștere economică incluzivă și verde. citeste mai multAboutBanca Mondială și România semnează un împrumut de 600 milioane Euro pentru a sprijini tranziția către o economie verde și incluzivă »


01.07.2022
Românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR cu dobânzi de până la 8,6%, cele mai mari de la lansarea programului

Începând de luni, 4 iulie a.c., românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1 și 3 ani și dobânzi anuale de 8,25% și 8,6%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată. Interesul românilor pentru titlurile de stat TEZAUR s-a menținut la un nivel ridicat și în luna iunie, suma investită fiind de 1,39 miliarde lei.Titlurile de stat pot fi cumpărate:Între 04 – 26 iulie 2022 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesați Ghid Tezaur online și Tezaur online.Între 04 – 27 iulie 2022 de la unitățile Trezoreriei Statului;Între 04 – 26 iulie 2022 în mediul urban și 04 – 25 iulie 2022 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A.Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obținute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate la secțiunea Datorie publică, www.posta-romana.ro. citeste mai multAboutRomânii pot investi în titlurile de stat TEZAUR cu dobânzi de până la 8,6%, cele mai mari de la lansarea programului »


29.06.2022
Ministerul Finanțelor a îndeplinit toate jaloanele și țintele asumate prin PNRR în prima jumãtate a anului 2022

Ministerul Finanțelor continuă implementarea reformelor și investițiilor asumate prin Componenta 8 ”Reforma fiscală și reforma sistemului de pensii”, cu un buget de 371,8 milioane de euro, din Planul Național de Redresare și Reziliențã (PNRR) și a reușit să îndeplinească în termen toate cele 4 jaloane și ținte asumate pentru primul semestru din acest an. „Pentru Ministerul Finanțelor, Planul Național de Redresare și Reziliență este una dintre priorități. Toate reformele asumate prin acest document au ca scop îmbunătățirea calității vieții românilor, dar și creșterea veniturilor la bugetul de stat, mai ales în actualul context internațional extrem de complicat. Toate cele patru jaloane asumate, cu termen sfârșitul primului semestru din 2022, au fost realizate. În plus, ținta 220, prin care ne angajam conectarea a cel puțin 150.000 de case de marcat la sistemul electronic al Agenției Naționale de Administrare Fiscală a fost îndeplinită încă din ultimul trimestru al anului trecut și este inclusă în prima cerere de plată depusă de România la Comisia Europeană, în 31 mai a.c.” , a subliniat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.Și jalonul 191, referitor la intrarea în vigoare a cadrului legislativ care prevede obligativitatea înrolării în Spațiul Privat Virtual (SPV) a tuturor contribuabililor persoane juridice a fost realizat din 2021, când a fost aprobată Ordonanța nr. 11/2021, pentru modificarea și completarea Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală și reglementarea unor măsuri fiscale.Jalonul 195, privind operaționalizarea/aprobarea Planului comun de acțiune al Agenției Naționale de Administrare Fiscalã și al Inspecției Muncii pentru prevenirea și limitarea fenomenului de evaziune a muncii la gri/la negru, a fost îndeplinit în 17 februarie 2022, când a fost aprobat Planul comun de acțiune privind organizarea controalelor fiscale în colaborare cu Inspecția Muncii. Planul vizeazã operatorii economici cu risc fiscal ridicat și, de asemenea, pe cei care reprezintă un risc din perspectiva utilizării muncii subdeclarate/nedeclarate.Jalonul 200, care se referă la intrarea în vigoare a legislației prin care este reglementată metodologia de elaborare, monitorizare și raportare a programelor bugetare, a fost îndeplinit în 6 aprilie a.c., când a fost aprobată Hotărârea de Guvern pentru aprobarea metodologiei de elaborare și execuție a programelor bugetare. citeste mai multAboutMinisterul Finanțelor a îndeplinit toate jaloanele și țintele asumate prin PNRR în prima jumãtate a anului 2022 »


28.06.2022
Ministerul Finanțelor continuă finanțarea mediului de afaceri din România

Ministerul Finanțelor a elaborat actul normativ prin care reglementează Programul IMM INVEST PLUS, care facilitează accesul la finanțare a firmelor care se confruntă cu un deficit de lichidități necesar realizării proiectelor de investiții și pentru continuarea activității. Finanțarea va putea fi accesată până la 31 decembrie 2022, iar plata dobânzilor se va face în maximum 13 luni de la data acordării creditului. Programul va fi implementat sub forma unei scheme de ajutor de stat în baza căreia se vor acorda garanții și granturi, care vor acoperi o parte din costurile de finanțare a creditelor contractate.Programul, care include IMM INVEST, AGRO IMM INVEST, IMM PROD, GARANT CONSTRUCT, INNOVATION, RURAL INVEST, este bazat pe Cadrul temporar de criză pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei ca urmare a agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei (2022/C131/01). Contractele de finanțare se vor acorda după decizia de autorizare a Comisiei Europene.Programul IMM INVEST PLUS va putea fi accesat până la 31 decembrie 2022, iar plata dobânzilor se va face în maximum 13 luni de la data acordării creditului.”Am prelungit până la sfârșitul anului programele prin care mediul de afaceri beneficiază de un plafon total al garanțiilor de 7.500.000.000 lei și de un buget al granturilor de maxim 900,68 milioane lei, echivalentul în lei a aproximativ 182,15 milioane euro, pentru ca cei 10.704 de beneficiari să aibă acces la finanțare, pentru a putea continua activitatea. Ne respectăm angajamentul de a fi alături de antreprenorii din România și de a-i răsplăti pentru determinarea de a-și dezvolta afacerile, chiar și în momente dificile.” , a declarat dl Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.Componenta - AGRO IMM INVEST este dedicată întreprinderilor mici şi mijlocii şi întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie, din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii şi sectorului alimentar.Componenta - IMM PROD trebuie să asigure lichidităţi şi finanţare pentru investiţiile realizate de întreprinderile mici şi mijlocii, inclusiv start-up-uri din zona urbană. Este încurajată producţia autohtonă de bunuri de larg consum, creşterea capacităţii de producţie, reconversia de la intermediere la producţie, digitalizarea, alinierea la standardele de mediu, inclusiv prin îmbunătăţirea eficienţei energetice în procesul de producţie.Componenta GARANT CONSTRUCT este destinată proiectelor de îmbunătăţire a eficienţei energetice, investiţiilor în energia verde şi alinierii la obiectivele de mediu implementate de IMM-uri din sectorul construcţiilor şi de unităţile administrativ-teritoriale.Componenta INNOVATION are în vedere sprijinirea companiilor care au o componentă de inovare, celor care realizează invenții și inovații, pentru stimularea exporturilor româneşti, a tranzacţiilor internaţionale şi a investiţiilor în străinătate, stimulării comerțului on-line și a digitalizării etc.Componenta RURAL INVEST susţine întreprinderile mici şi mijlocii, pe cele mici cu capitalizare de piață medie şi companiile mari din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii şi a sectorului alimentar.Astfel, este proiectat un mecanism unitar de garantare în baza căruia în numele şi în contul statului, Ministerul Finanţelor, prin Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii SA-IFN, Fondul Român de Contragarantare SA, respectiv Fondul de Garantare a Creditului Rural SA-IFN, acordă ajutor de stat sub formă de garanţii. Ajutorul de stat acoperă maximum 90% din creditele bancare acordate pentru investiţii şi/sau pentru susţinerea activităţii curente, precum și un grant compus dintr-o componentă nerambursabilă de maximum 10% din valoarea finanțării garantate, comisioane de administrare și de risc și parțial costul aferent dobânzilor.Durata de valabilitate a garanției acordate şi a dobânzilor aferente creditelor/liniilor de credit este de maximum 12 luni, dar nu poate depăși 400.000 euro per întreprindere, echivalentul în lei, respectiv 35.000 euro/întreprindere, echivalentul în lei, în cazul beneficiarilor din domeniul agriculturii primare, pescuitului şi acvaculturii. În cazul UAT-urilor valoarea grantului acordat nu poate depăși 400.000 euro, echivalent în lei.Pentru credite și linii de credit, valoarea maximă a fiecărei finanţări per beneficiar este maxim 5.000.000 lei pentru finanţarea capitalului de lucru, respectiv 10.000.000 lei pentru investiţii, cu excepția beneficiarilor din domeniul agriculturii primare, acvaculturii și pisciculturii pentru una sau mai multe activități finanțate, pentru care valoarea maximă a finanțării este de 5.000.000 lei. Valoarea maximă cumulată a finanţărilor garantate de stat care pot fi acordate unui beneficiar în cadrul programului, nu poate depăşi 10.000.000 lei, respectiv 5.000.000 lei pentru beneficiarii din domeniul agriculturii primare, acvaculturii și pisciculturii.Durata maximă a finanţărilor este de 72 de luni, în cazul creditelor de investiții, fără posibilitate de prelungire. În cazul creditelor sau a liniilor de credit pentru capital de lucru durata maximă a finanţărilor este de 36 luni, fără posibilitatea de prelungire. citeste mai multAboutMinisterul Finanțelor continuă finanțarea mediului de afaceri din România »


03.06.2022
Comisia Europeană a dat undă verde IMM Prod și Garant Construct

Schemele de ajutor de stat pentru IMM-uri și unități administrativ teritoriale - IMM PROD și GARANT CONSTRUCT, coordonate de Ministerul Finanțelor, au primit astăzi, 3 iunie a.c., aprobarea Comisiei Europene. Programele se derulează prin Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM), respectiv Fondul Român de Contragarantare (FRC) și au un plafon total al garanţiilor de 4 miliarde de lei. "Vești bune pentru beneficiarii eligibili ai celor două scheme de ajutor de stat. Acordul Comisiei Europene înseamnă practic că cele două programe au devenit operaționale și că de luni, 6 iunie, se pot adresa celor 21 de bănci partenere pentru a solicita finanțare. Este un sprijin real pe care Guvernul îl acordă atât mediului de afaceri, cât și unităților administrativ teritoriale pentru încurajarea producției autohtone și a investițiilor" a anunțat ministrul Finanțelor, dl Adrian Câciu.Bugetul schemei de ajutor de stat aferent Programului IMM PROD este de 268.544.792 lei, aproximativ 54,25 milioane euro, iar plafonul total al garanţiilor care pot fi acordate în 2022 este de 1,5 miliarde lei.GARANT CONSTRUCT are un buget în valoare de 495.572.822 lei, aproximativ 99,11 milioane euro, cu un plafon total al garanţiilor pentru 2022 de 2,5 miliarde lei. Plafonul este alocat de Ministerul Finanțelor în mod egal FNGCIMM, respectiv FRC, iar garanțiile vor fi acordate IMM-urilor și UAT-urilor (comune, orase, municipii). Beneficiarii eligibili pot selecta online unul din aceste fonduri prin înregistrarea pe site-ul www.imminvest.ro.Programul IMM PROD are ca obiectiv acordarea de garanții guvernamentale de până la 90% din valoarea finanțărilor pentru asigurarea lichidităților și pentru investițiile care încurajează producția autohtonă, creșterea capacității de producție, reconversia de la intermediere la producție, digitalizarea activității și alinierea la obiectivele de mediu.Beneficiarii eligibili sunt IMM-uri, inclusiv start-up-uri, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi familiale, forme de organizare a profesiilor liberale care pot desfășura activități de producție și care au sediul principal sau secundar într-o zonă urbană.Programul GARANT CONSTRUCT are două componente - SubProgramul de susținere a proiectelor de investiții pentru IMM-urile din sectorul construcțiilor și SubProgramul de susținere a proiectelor de investiții la scară mică pentru UAT-uri, care presupun finanțarea unor activități din sectorul construcțiilor.Obiectivul principal al programului este susținerea proiectelor privind îmbunătăţirea eficienţei energetice, investiţii în domeniul energiei verzi şi alinierea la obiectivele de mediu implementate de IMM-urile din domeniul construcţiilor şi de unităţile administrativ-teritoriale, prin acordarea de garanții guvernamentale de maximum 90% din valoarea finanțărilor.Pentru 2022, plafonul total al garanţiilor de 2,5 miliarde lei, se împarte în mod egal între cele două componente.Beneficiarii eligibili ai SubProgramului de susținere a proiectelor de investiții pentru IMM-urile din sectorul construcțiilor sunt IMM-uri, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi familiale, forme de organizare a profesiilor liberale, precum arhitecții și birourile individuale de arhitectură. SubProgramul de susținere a proiectelor de investiții la scară mică dedicat UAT-urilor, respectiv municipiilor, orașelor și comunelor are în vedere finanțarea unor activități din sectorul construcțiilor și a proiectelor de mică dimensiune. citeste mai multAboutComisia Europeană a dat undă verde IMM Prod și Garant Construct »


03.06.2022
Ministerul Finanțelor lansează luni, 6 iunie, o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populație

Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie, în perioada 6 – 21 iunie 2022, prin intermediul bãncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale și Alpha Bank, în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro, care sunt listate la Bursa de Valori București.Titlurile de stat în lei au scadențe de 1 an și 3 ani cu dobânzi anuale de 7,2% și respectiv 7,8%, iar cele în euro au scadențe de 1 an și 2 ani și dobândă anuală de 1,40%, respectiv 2,30%.Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro. "Ministerul Finanțelor revine cu o nouă emisiune în cadrul Programului FIDELIS destinată investitorilor persoane fizice. În contextul economic actual, venim în întâmpinarea investitorilor prin oferirea unor dobânzi atractive, prin instrumente de economisire sigure și avem convingerea că împreună cu partenerii nostri putem asigura succesul unei noi emisiuni de titluri de stat pe piața de capital.” a precizat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.Titlurile de stat destinate populației sunt remunerate cu dobânzi anuale peste nivelul titlurilor de stat tranzacționate pe piața secundară interbancară. În procesul de subscriere a titlurilor de stat FIDELIS nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obținute, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital sunt neimpozabile.Deținătorii de titluri de stat TEZAUR sau FIDELIS lansate în cadrul emisiunilor anterioare ajunse la maturitate pot reinvesti disponibilitățile neridicate la scadență, prin subscrierea în cadrul acestei noi emisiuni.Informații privind termenii și condițiile financiare aferente emisiunii în cadrul Programului FIDELIS pot fi consultate la secțiunea Datorie Publică și pe paginile instituțiilor partenere (www.btcapitalpartners.ro; www.bcr.ro; www.brd.ro/mfp; www.alphabank.ro; www.bvb.ro - Programul FIDELIS). citeste mai multAboutMinisterul Finanțelor lansează luni, 6 iunie, o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populație »


01.06.2022
Românii pot cumpăra titluri de stat Tezaur la dobânzi record de până la 7,8%

Începând de joi, 2 iunie a.c., românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1 și 3 ani și dobânzi anuale de 7,2% și 7,8%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată. citeste mai multAboutRomânii pot cumpăra titluri de stat Tezaur la dobânzi record de până la 7,8% »