Asset Publisher

09.06.2021
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, s-a întâlnit cu reprezentanții asociațiilor profesionale pentru a discuta despre procesul de înrolare în Spațiul Privat Virtual (SPV)

În data de 8 iunie 2021, la sediul Ministerului Finanțelor a avut loc o întâlnire în cadrul căreia Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a discutat cu reprezentanții mai multor asociații profesionale despre măsurile de simplificare și digitalizare a procedurii administrativ-fiscale și despre procesul de înrolare a contribuabililor în Spațiul Privat Virtual (SPV).Întâlnirea, organizată la inițiativa Ministerului Finanțelor, a avut ca obiectiv crearea unui climat deschis de dialog între minister și asociațiile profesionale, în cadrul căruia să existe un schimb de idei referitoare la proiectul de act normativ care prevede înrolarea în Spațiul Privat Virtual (SPV) a persoanelor juridice, asocierilor și a altor entități fără personalitate juridică, precum și a persoanelor fizice care desfășoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent, în formele prevăzute de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.44/2008. „Urmărim să preîntâmpinăm potențialele probleme privind obligativitatea înscrierii în SPV și să răspundem cu promptitudine provocărilor pe care le ridică acest proces, inclusiv prin identificarea unor mecanisme de simplificare a procedurilor de înrolare și autentificare. Feedback-ul din partea mediului privat, adică a utilizatorilor sistemului, este important în vederea modernizării și creșterii atractivității SPV, concomitent cu simplificarea modului de utilizare. Totodată, reiterez solicitarea înaintată către ANAF de a face toate demersurile care îi revin în identificarea soluțiilor pentru creșterea atractivității și modernizării SPV. Scopul nostru este de a dezvolta un parteneriat comun în care fiecare entitate își respectă rolul și competența reală, având ca obiectiv final, în contextul dat, modernizarea modului de interacțiune și stimularea contribuabililor de a adera la platforma pusă la dispoziție”, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.Întâlnirile de lucru cu mediul privat referitoare la înrolarea în Spațiul Privat Virtual (SPV) vor continua în scopul accelerării procesului de digitalizare a MF și ANAF. citeste mai multAboutMinistrul Finanțelor, Alexandru Nazare, s-a întâlnit cu reprezentanții asociațiilor profesionale pentru a discuta despre procesul de înrolare în Spațiul Privat Virtual (SPV) »


07.06.2021
Programul TEZAUR continuă și în luna iunie

Ministerul Finanțelor emite, începând cu 7 iunie 2021, 3 noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi de 2,95%, 3,35% și 3,65%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată.„Titlurile de stat emise în cadrul programului Tezaur reprezintă, în continuare, o modalitate de economisire avantajoasă pentru populație. De aceea, încurajez toate persoanele fizice care dispun de lichidități să beneficieze de avantajele acestui program și să subscrie pentru titlurile Tezaur prin intermediul unităților Trezoreriei Statului sau ale Poștei Române", a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.Titlurile de stat pot fi cumpărate:Între 7 – 28 iunie 2021 de la unitățile Trezoreriei Statului;Între 7 – 24 iunie 2021 pentru mediul rural și 7 – 25 iunie 2021 pentru mediul urban, prin Compania Națională Poșta Română. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obținute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate pe: www.mfinante.gov.ro (secțiunea Datorie publică) , www.posta-romana.ro. citeste mai multAboutProgramul TEZAUR continuă și în luna iunie »


28.05.2021
Guvernul a aprobat memorandumul privind acordul de contractare a două împrumuturi de la Banca Europeană de Investiții, în vederea construirii spitalelor regionale Cluj și Craiova

În cadrul ședinței de Guvern din data de 27 mai 2021 a fost aprobat memorandumul privind acordul de principiu pentru contractarea a două împrumuturi, de circa 480 milioane euro, cu Banca Europeană de Investiții. Memorandumul a fost înaintat Guvernului de ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare și ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, în vederea construirii Spitalului Regional de Urgenţă Cluj și Spitalului Regional de Urgenţă Craiova.Conform studiilor de fezabilitate, costul total al celor 3 spitale regionale (Iași, Cluj, Craiova) se ridică la cca. 1,64 miliarde euro. Valoarea proiectului de investiții prevăzut de Spitalul Regional de Urgență Cluj este de 539,6 milioane euro, din care 454 milioane euro reprezintă costul net. Pentru Spitalul Regional de Urgență Craiova, proiectul prevede investiții cu valoare totală de 602,74 milioane euro, costul net fiind de 507 milioane euro.Costurile operaționale aferente realizării acestor proiecte de investiții publice însumează o valoare netă de cca. 1,5 milioane de euro și nu sunt incluse în costul investiției aprobat prin hotărâre de guvern și/sau acoperite de fondurile europene nerambursabile.”Asigurarea finanțării pentru sănătate și construirea de spitale au caracter prioritar pentru România. În calitate de ministru al Finanțelor, susțin cu tărie toate proiectele de investiții din sectorul sanitar care urmăresc dezvoltarea sistemului medical și îmbunătățirea serviciilor de sănătate publică. Suntem pe deplin conștienți de nevoile pe care spitalele, personalul medical și pacienții le au, iar din această perspectivă, ne aflăm într-o etapă în care urmează să materializăm, împreună cu actualul Guvern, obiectivele pe care România și le propune de zeci de ani”, a subliniat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.Implementarea și coordonarea proiectelor va fi asigurată de Ministerul Sănătății, pe o perioadă de aproximativ 7 ani, data limită de tragere a sumelor împrumutului fiind aprilie 2028. De asemenea, Ministerului Sănătății va urmări evoluția cadrului general a programării bugetare anuale.Cele două împrumuturi, prevăzute în memorandumul adoptat astăzi, reprezintă continuarea demersurilor Guvernului pentru realizarea primelor trei spitale regionale (Iași, Cluj, Craiova) din cele opt, finanțate din fonduri europene nerambursabile, împrumuturi contractate de la Banca Europeană de Investiții și de la bugetul de stat. Primul acord de finanțare, în valoare de 250 milioane euro, a fost semnat la 20 aprilie, de către Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor și Christian Kettel Thomsen, vicepreședinte al Băncii Europene de Investiții.Conform calendarului de contractare, se urmărește ca până la finele anului 2021 să fie semnate și împrumuturile pentru Spitalele Regionale de Urgență Cluj și Craiova. citeste mai multAboutGuvernul a aprobat memorandumul privind acordul de contractare a două împrumuturi de la Banca Europeană de Investiții, în vederea construirii spitalelor regionale Cluj și Craiova »


26.05.2021
Precizare

Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public în data de 26 mai 2021, cu privire la situația bugetului Primăriei Focșani, precizăm că nu au existat probleme de natură tehnică în ceea ce privește sistemul informatic al Ministerului Finanțelor (Forexebug) care gestionează fluxurile financiare cu Primăria Focșani. Invalidarea bugetului local al Municipiului Focșani s-a produs din cauza erorilor făcute de către ordonatorul de credit la întocmirea și introducerea acestuia în Sistemul informatic al Ministerului Finanțelor. Ministerul Finanțelor stă la dispoziția autorităților locale în vederea acordării de asistență pentru remedierea erorilor și introducerea formei corecte a bugetului local al Municipiului Focșani în sistemul Forexebug, în vederea validării acestuia cât mai curând posibil. citeste mai multAboutPrecizare »


25.05.2021
Ministerul Finanțelor a elaborat și publicat proiectului de Hotărâre a Guvernului pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru stimularea investițiilor strategice pentru noi activități economice în valoare de cel puțin 500 milioane lei

Obiectivul schemei de ajutor de stat este dezvoltarea regională prin realizarea de investiţii inițiale pentru noi activități economice ale căror costuri eligibile sunt în valoare de cel puțin 500 milioane lei, fiind elaborată în acord cu Orientările comunitare privind ajutoarele de stat regionale pentru perioada 2014 – 2020. citeste mai multAboutMinisterul Finanțelor a elaborat și publicat proiectului de Hotărâre a Guvernului pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru stimularea investițiilor strategice pentru noi activități economice în valoare de cel puțin 500 milioane lei »


24.05.2021
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a participat la reuniunea Consiliului pentru Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN), desfășurată în format fizic, la Lisabona

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a participat, în perioada 21-22 mai 2021, la reuniunea informală a Consiliului pentru Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN), desfășurată la Lisabona, evenimentul fiind primul de acest gen, cu prezența fizică a participanților, din anul în curs.În cadrul reuniunii, ministrul român de finanțe a avut mai multe întrevederi cu înalți oficiali ai Comisiei Europene, printre care dl Valdis Dombrovskis, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene, și dl Paolo Gentiloni, comisar European pentru economie. Totodată, pe parcursul celor două zile, ministrul a avut întrevederi bilaterale cu mai mulți omologi din țările Uniunii Europene, printre care dl Olaf Scholz, ministrul federal al finanțelor german, dl Bruno Le Maire, ministrul francez al economiei, finanțelor și redresării, respectiv dl Paschal Donohoe, ministrul irlandez de finanțe. Ministrul a avut, de asemenea, întrevederi cu dna Nadia Calviño, ministrul economiei din Spania, dl Christos Staikouras, ministrul grec al finanțelor, dl João Leão, ministrul de finanțe portughez, dl Patryk Loszewski, șeful delegației poloneze, director în cadrul Ministerului de Finanțe, Departamentul de Cooperare Internațională, respectiv dl Daniele Franco, ministrul economiei și finanțelor din Italia.Discuțiile cu aceștia au vizat perspectivele de creștere economică pentru 2021 și evoluția economiilor europene în contextul actual al pandemiei de Covid-19, precum și operaționalizarea mecanismului european pentru redresare și reziliență. "Cu ocazia întrevederilor față în față, am demarat discuțiile informale cu omologii mei în vederea pregătirii terenului pentru obținerea unui vot favorabil al Planului Național de Redresare și Reziliență în Consiliul ECOFIN, necesar pentru accesarea cât mai rapidă a fondurilor pentru dezvoltarea României", a subliniat Alexandru Nazare.Prima zi a sesiunilor de lucru ECOFIN a debutat cu dezbateri pe tema structurii politicilor economice și fiscale menite să favorizeze o redresare cât mai rapidă a economiilor europene după criza generată de pandemia Covid-19, precum și de consolidarea impactului comun al acestor măsuri asupra Statelor Membre pentru o creștere economică cu efecte imediate și, în același timp, sustenabilă pe termen lung. Sesiunile de lucru au continuat cu dezbateri referitoare la pregătirile necesare în rândul Statelor Membre în ceea ce privește provocările viitoare, prin echilibrarea politicilor economice aplicate la sectoarele financiare și nefinanciare în contextul diminuării treptate a măsurilor de sprijin asociate pandemiei, concomitent cu redeschiderea economiilor europene. „În ultimele trei trimestre, România a înregistrat o creștere economică superioară mediei europene, care a condus la o revenire aproape integrală din contracția generată de pandemia Covid-19. În primul trimestru din acest an, România a avut cea mai mare creștere economică din UE, de +2,8% față de trimestrul anterior, creștere determinată de redresarea industriei, dinamica pozitivă a construcțiilor, comerțului și a sectorului IT, precum și volumul crescut al investițiilor publice și extinderea măsurilor de sprijin, în special cele orientate către întreprinderile mici și mijlocii. În acest context, am revizuit estimarea de creștere economică pentru anul curent de la 4,3%, așa cum am prognozat la momentul construcției bugetului, la 5%, estimare care este aliniată cu prognoza Comisiei Europene. Rezultatele obținute până acum ne dau încredere că obiectivele și traiectoria de consolidare fiscal-bugetară până în 2024, pe care ni le-am asumat la momentul construcției bugetare, sunt valide. În același timp, este nevoie de prudență și disciplină pentru atingerea obiectivelor propuse”, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, în cadrul sesiunilor de lucru ale Consiliului. Conform unui studiu recent al Bruegel, prezentat în cadrul sesiunilor de lucru ECOFIN, creșterea reală cumulativă a produsului intern brut în perioada 2019-2023 de 10,8% plasează România pe locul al doilea în rândul Statelor Membre, cu 6,7 pp mai mare decât media europeană.Cea de-a doua zi a reuniunii ECOFIN a început cu o sesiune de lucru dedicată economiilor verzi și viitorului redresării ecologice. Miniștrii au abordat teme precum viitorul politicilor verzi și rolul acestora în relansarea economică, respectiv relația de cauzalitate dintre taxele de mediu și sistemele generale de taxare și impactul acestora asupra competitivității economice a Statelor Membre.Sesiunile de lucru au continuat cu o serie de prezentări care au avut în centrul lor provocările pe care economiile europene le vor întâlni în ceea ce privește recuperarea echilibrată, incluzivă și rezilientă, care permite realocarea resurselor și protejarea sectoarelor celor mai vulnerabile. În urma discuțiilor din cadrul reuniunii, Consiliul ECOFIN a pledat pentru urgentarea ratificării Deciziei (UE, EURATOM) 2020/2053 a Consiliului din 14 decembrie 2020 privind sistemul de resurse proprii ale Uniunii Europene, având în vedere că doar patru State Membre nu au ratificat încă această Decizie, necesară pentru ca Uniunea Europeană să poată accesa instrumentele financiare menite să susțină Mecanismul European de Redresare și Reziliență. citeste mai multAboutMinistrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a participat la reuniunea Consiliului pentru Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN), desfășurată în format fizic, la Lisabona »


14.05.2021
Declarația unică precompletată poate fi descărcată prin intermediul Spațiului Privat Virtual (SPV)

Pentru sprijinirea contribuabililor, Ministerul Finanțelor anunță că persoanele fizice pot accesa declarația unică (formularul D 212) precompletată în baza informațiilor deja cunoscute de autoritățile fiscale. Acest demers este parte dintr-o serie de măsuri implementate în scopul consolidării și eficientizării Spațiului Privat Virtual. Rubricile precompletate conțin veniturile realizate pentru anul 2020, impozitul pe venit și contribuțiile sociale eventual datorate pentru anul 2020, respectiv veniturile estimate pentru anul 2021. Sumele sunt completate în funcție de datele deja declarate de contribuabil, cum ar fi existența unui contract de închiriere, derularea unei activități independente sau a unei activități agricole. Descărcarea și transmiterea declarației unice se pot realiza prin intermediul Spațiului Privat Virtual (SPV - ANAF). Acei contribuabili care nu au depus încă declarația unică pentru anul 2020 vor primi, începând de astăzi, declarația precompletată. Aceștia vor fi notificați despre încărcarea sa în SPV, dacă au acceptat comunicarea prin e-mail de la ANAF atunci când se primesc mesaje noi în portal. Documentul transmis are rol orientativ. Acesta nu garantează nici corectitudinea sumelor, nici faptul că toate veniturile sau obligațiile fiscale care trebuie declarate se găsesc deja în forma precompletată a declarației unice. Sumele realizate și obligațiile fiscale trebuie verificate și completate de contribuabili în baza datelor efective, cunoscute de aceștia. Neprimirea declarației precompletate în contul SPV nu înseamnă că nu există obligația depunerii declarației unice de către contribuabil. Pentru descărcarea declarației unice precompletate, persoana fizică trebuie să aibă cont în portalul SPV. Tot în cadrul SPV, se pot găsi și informații despre veniturile anilor anteriori, impozitate la sursă, precum cele din salarii, din dividende, din dobânzi sau altele. Este important de subliniat că fiecare contribuabil trebuie să verifice datele precompletate în declarație pentru a se asigura că sumele declarate sunt cele corecte. Responsabilitatea finală privind sumele incluse în declarația unică aparține contribuabililor. În eventualitatea în care, ulterior transmiterii declarației unice, se constată erori și se dorește corectarea acestora, poate fi depusă declarația unică rectificativă. citeste mai multAboutDeclarația unică precompletată poate fi descărcată prin intermediul Spațiului Privat Virtual (SPV) »


13.05.2021
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a efectuat o vizită oficială de lucru la Bruxelles

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a efectuat o vizită de lucru la Bruxelles în perioada 10-12 mai 2021, în cadrul căreia a avut mai multe întrevederi cu înalți oficiali ai Comisiei Europene, respectiv cu Paolo Gentiloni, comisar European pentru economie, Adina Vălean, comisar European pentru transport și Johannes Hahn, comisar European pentru buget și resurse umane. Discuțiile cu înalții oficiali europeni au vizat perspectivele de creștere economică pentru 2021, reducerea deficitului bugetar la sub 3% din PIB până în 2024, introducerea de noi măsuri de stimulare a economiei prin Instrumentul SURE, procesul de ratificare internă a Deciziei privind resursele proprii. Comisarul Paolo Gentiloni a remarcat rezultatele economice și fiscale obținute de România în ultimele luni, deși contextul epidemiologic a cunoscut doar recent o îmbunătățire. Recuperarea economică, reducerea deficitului bugetar în primul trimestru, ca urmare a măsurilor implementate de către Guvern și a veniturilor în creștere, au readus încrederea investitorilor și a piețelor financiare, astfel încât și perspectiva de rating a României a fost revizuită de la negativ la stabil de către agenția Standard&Poor’s. De asemenea, comisarul a reiterat cooperarea foarte bună în dialogul privind sustenabilitatea finanțelor publice și a considerat că planul nostru de consolidare fiscală graduală pe termen mediu, prezentat recent prin Programul de Convergență, este necesar și echilibrat. O provocare importantă în perioada imediat următoare este definitivarea PNRR și întărirea legăturii dintre reformele propuse, proiectele de investiții și obiectivele strategiei fiscale. Comisarul pentru buget și resurse umane, Johannes Hahn, a subliniat necesitatea ratificării noii decizii de resurse proprii de către toate statele membre pentru operaționalizarea cât mai rapidă a pachetului de reconstrucție NextGenerationEU. Disponibilizarea cât mai rapidă a resurselor financiare pentru susținerea redresării economiilor UE este esențială în acest moment. De asemenea, comisarul și ministrul Finanțelor au explorat opțiunile de măsuri pentru a permite utilizarea integrală a sumelor împrumutului contractat de România în cadrul instrumentului SURE. Tot în cadrul acestei vizite, au avut loc întrevederi cu Adina Vălean, comisar European pentru transport, și cu Miguel Gonzalez-Sancho, șef de unitate, Unitatea pentru Tehnologie și Capacitate în domeniul Securității Cibernetice parte a DG CONNECT – Direcția Generală pentru Rețele de Comunicare, Conținut și Tehnologie. În cadrul discuțiilor, au fost abordate aspecte care țin de dezvoltarea proiectelor de infrastructură, prin implementarea PNRR și operaționalizarea în România a viitorului Centru CYBER, acesta devenind astfel prima entitate europeană de pe teritoriul țării noastre. În urma discuțiilor purtate, s-a convenit ca prima misiune a DG CONNECT cu privire la operaționalizarea Centrului să aibă loc la București, în luna iunie a acestui an. Găzduirea și funcționarea în România a viitorului Centru CYBER vor contribui la creșterea prestigiului României în Uniunea Europeană, precum și a vizibilității în cadrul instituțiilor europene, al comunității din sectorul digital și al securității cibernetice, fapt ce va genera oportunități suplimentare de dezvoltare a domeniului și de dinamizare a economiei naționale. citeste mai multAboutMinistrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a efectuat o vizită oficială de lucru la Bruxelles »


10.05.2021
Ministerul Finanțelor propune ca interacțiunea firmelor și a persoanelor fizice autorizate cu ANAF să se facă exclusiv on-line

Ministerul Finanțelor a elaborat un proiect de act normativ prin care propune o serie de măsuri necesare pentru protejarea sănătății cetățenilor, pentru evitarea blocajelor în activitatea organelor fiscale centrale și pentru aplicarea unui tratament unitar debitorilor care au făcut obiectul unei inspecții fiscale sau verificării situației fiscale personale, astfel încât aceștia să nu fie dezavantajați față de ceilalți contribuabili care se află în situații similare. Astfel, proiectul de act normativ prevede înrolarea în Spațiul Privat Virtual (SPV) a persoanelor juridice, asocierilor și a altor entități fără personalitate juridică, precum și a persoanelor fizice care desfășoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent, în formele prevăzute de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 44/2008. Înscrierea în SPV rămâne opțională până la data la care prevederile cuprinse în actul normativ intră în vigoare. După acest termen cererile, înscrisurile sau orice alte documente depuse la organul fiscal central în format letric nu vor mai fi luate în considerare. "Am publicat acest proiect spre consultare publică, iar forma finală va fi adoptată după încheierea discuțiilor cu partenerii din mediul privat. Ne dorim ca Spațiul Privat Virtual să devină un instrument-cheie în ceea ce privește interacțiunea cu contribuabilii și vom extinde serviciile disponibile prin intermediul acestei platforme concomitent cu sporirea eforturilor de înrolare a persoanelor juridice și a persoanelor fizice autorizate. În prezent se lucrează la identificarea unor mecanisme de simplificare și flexibilizare a înrolării și autentificării utilizatorilor în SPV. În plus, până la data când prevederile actului normativ vor intra în vigoare, ANAF trebuie să ia măsuri pentru a fi pe deplin pregătită atât să proceseze numărul suplimentar de contribuabili care se vor înrola în SPV, cât și să ofere tot suportul acestora pe parcursul întregului demers astfel încât tranziția să se desfășoare fără probleme. Prin eliminarea hârtiilor, a cozilor la ghișeu și a birocrației excesive, consider că facem un pas foarte important spre digitalizarea administrației fiscale, fapt ce ne aduce mai aproape de standardele și de bunele practici europene în domeniu, adică de normalitate", a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. Astfel, Ministerul Finanțelor face un pas important pentru dezvoltarea digitalizării și eficientizarea comunicării dintre stat și contribuabili, urmând ca această schimbare să aducă o serie de beneficii pentru contribuabili, precum: evitarea interacțiunii fizice (ghișeu, poștă), comunicarea fiind realizată non-stop, prin intermediul SPV; eliminarea timpilor de așteptare, întrucât anumite document, precum certificatele de atestare fiscală sau cazierul fiscal, se pot obține mult mai repede; posibilitatea depunerii mai multor tipuri de cereri on-line, precum și vizualizarea răspunsurilor direct din SPV; posibilitatea consultării situației fiscale la zi, respectiv posibilitatea de a solicita situația obligațiilor de plată sau a plăților efectuate; primirea de informații personalizate legate de obligativitatea depunerii anumitor declarații sau termenele aferente de depunere; acces la evidența completă a tuturor interacțiunilor contribuabilului cu ANAF, precum tipul declarațiilor depuse și data depunerii. Este important de subliniat că serviciile oferite contribuabililor prin intermediul platformei SPV vor fi extinse, astfel ca până la data când prevederile actului normativ vor intra în vigoare, contribuabilii vor benefica de declarații pre-completate, rapoarte care să se poată importa în programele de contabilitate, fișiere prelucrabile, precum și de posibilitatea de a efectua plăți prin platforma SPV. În acest moment, în România sunt 1,5 milioane de persoane juridice, dintre care au cont în SPV 510.000 de contribuabili. Această situație se traduce prin faptul că 33% sunt deja înscriși în SPV, urmând ca încă un milion de contribuabili să beneficieze de această infrastructură digitală. Din totalul persoanelor fizice care desfășoară activități independente (662.000), doar 5% (35.000) au cont în platforma SPV. Totodată, se creează cadrul legal, astfel încât comunicarea dintre ANAF și autoritățile publice, instituțiile publice și de interes public din administrația publică centrală și locală să se realizeze exclusiv prin PatrimVen în baza unui protocol trimis de ANAF către fiecare autoritate publică, instituție publică sau de interes public. De asemenea, proiectul modifică prevederile Codului de procedură fiscală în scopul recunoașterii bunei credințe a contribuabililor, în situația în care, din greșeală, aceștia plătesc obligațiile fiscale la un alt organ fiscal decât cel căruia i se cuveneau sumele pentru plata obligațiilor bugetare. Astfel, la cererea contribuabililor, viramentele efectuate eronat se vor corecta, cu păstrarea datei plății, iar în funcție de data plății se va păstra beneficiul acordat de legiuitor de plată a jumătate din minimul legal al amenzii. Pentru aplicarea unui tratament echitabil tuturor contribuabililor se propune: anularea dobânzilor, penalităților și tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale administrate de organul fiscal central cu scadențe anterioare datei de 31 martie 2020, în cazul contribuabililor care au fost supuși inspecției fiscale sau verificării situației fiscale personale începute și pentru care s-a comunicat decizia de impunere în perioada cuprinsă între data de 15 mai 2020 (după data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 69/2020) și data de 28 martie 2021 (până la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 19/2021). Acordarea facilității se realizează cu respectarea condiției de plată integrală a obligației bugetare principale stabilite prin decizia de impunere, până la un anumit termen, și cu depunerea cererii de anulare până cel târziu la data de 31 ianuarie 2022 inclusiv. În situația în care obligația bugetară principală stabilită prin decizia de impunere a fost achitată până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, contribuabilul are dreptul de a beneficia de facilitatea fiscală dacă depune cererea până la data de 31 ianuarie 2022 inclusiv; anularea dobânzilor, penalităților și tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale administrate de organul fiscal cu scadențe anterioare datei de 31 martie 2020, în cazul contribuabililor care au fost supuși verificării documentare după data de 15 mai 2020. Acordarea facilității se realizează cu respectarea condiției de plată integrală a obligației bugetare principale stabilite prin decizia de impunere până la anumite termene și cu depunerea cererii de anulare până cel târziu la data de 31 ianuarie 2022 inclusiv, respectiv în termen de 90 de zile de la comunicarea deciziei de impunere dacă termenul de 90 de zile se împlinește după 31 ianuarie 2022 inclusiv. În ambele situații reglementate, accesoriile stinse atât înainte, cât și după data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se restituie potrivit Codului de procedură fiscală. Ministerul Finanțelor invită la dialog toate instituțiile și părțile interesate care vor beneficia de această ordonanță, urmând ca, la începutul lunii iunie, propunerea finală să reflecte consensul atins în urma dezbaterilor. Proiectul de act normativ este publicat la rubrica Transparență decizională. citeste mai multAboutMinisterul Finanțelor propune ca interacțiunea firmelor și a persoanelor fizice autorizate cu ANAF să se facă exclusiv on-line »


06.05.2021
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a semnat acordul de sprijin financiar pentru școli mai sigure, incluzive și sustenabile

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare și Tatiana Proskuryakova, director de țară al Băncii Mondiale pentru România și Ungaria, au semnat astăzi, 6 mai 2021, un acord de împrumut în valoare de 100 de milioane de euro pentru susținerea Proiectului ,,Școli mai sigure, incluzive și sustenabile”. Proiectul implementat de Ministerul Educației are ca obiectiv modernizarea infrastructurii școlare, prin consolidarea sau construirea și echiparea a cel puțin 55 de școli din mediul urban și rural din zone cu risc seismic ridicat. Astfel, se va asigura sporirea rezistenței la dezastre și la schimbările climatice, facilitându-se medii de învățare mai sigure, eficiente energetic și incluzive pentru elevi și profesori, precum și creșterea capacității instituționale pentru viitoare investiții integrate în școlile din România. ,,Am convingerea că prin implementarea acestui proiect pilot vom face un mare pas înainte spre îmbunătățirea infrastructurii educaționale. Dorim să ne asigurăm că un număr din ce în ce mai mare de școli oferă condițiile de siguranță, sănătate și sustenabilitate pe care ni le dorim pentru copiii din România. Acordul de împrumut semnat astăzi va finanța integral consolidarea și modernizarea primelor 55 de școli din zone cu risc seismic ridicat, precum și o serie de investiții în infrastructura școlară, digitalizare și dotarea unor săli de clasă inteligente, atât de necesare în țara noastră", a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. Proiectul se va implementa pe o perioadă de 6 ani, data finală de tragere a sumelor din împrumut fiind 30 iunie 2027. Împrumutul este acordat pe o perioadă de 10 ani, iar rambursarea se va efectua într-o singură tranșă, la data de 1 martie 2031. citeste mai multAboutMinistrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a semnat acordul de sprijin financiar pentru școli mai sigure, incluzive și sustenabile »


05.05.2021
Programul de Convergență respectă recomandările specifice de țară ale Comisiei Europene

Guvernul a adoptat astăzi Memorandumul privind Programul de Convergență al României pentru perioada 2021 – 2024, care urmează să fie transmis Comisiei Europene pentru coordonarea politicilor economice și bugetare în cadrul Uniunii, ca parte a Semestrului European. Totodată, măsurile cuprinse în cadrul acestuia răspund recomandărilor specifice de țară pentru România.Programul adoptat prezintă traiectoria și măsurile necesare pentru consolidarea finanțelor publice într-o manieră sustenabilă și echilibrată, care să nu afecteze capacitatea României de a sprijini economia și de a promova investițiile, ca modalitate de susținere a unei creșteri economice durabile. Programul de Convergență are la bază prevederile Strategiei fiscal-bugetare și prognoza cadrului macroeconomic pe termen mediu 2021-2024. Potrivit estimărilor, recuperarea economică va fi completă în acest an, iar ritmul anual de creștere pe termen mediu se va apropia de 5%, susținută de bugetele în creștere pentru investiții publice. Nivelul datoriei publice este estimat să rămână la un nivel sustenabil, sub valoarea de referință de 60% din PIB stabilit prin Tratatul de la Maastricht, în condițiile reducerii graduale a deficitului bugetar către un nivel inferior plafonului de 3% din PIB în 2024.De asemenea, Programul reflectă investițiile planificate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, care se așteaptă să genereze o contribuție anuală pozitivă la creșterea economică pe termen mediu de aproape 1 punct procentual.Începând cu anul 2020, România face obiectul Procedurii de deficit excesiv - din cadrul Pactului de Stabilitate și Creștere, ca urmare a depășirii limitei de deficit bugetar de 3% din PIB în anul 2019. Comisia Europeană urmează să reevalueze în această lună situația bugetară a României pe baza informațiilor transmise prin Programul de Convergență și ne așteptăm la o analiză pozitivă din partea acesteia, iar recomandările specifice de țară din acest an să reflecte obiectivele noastre de politici economice. citeste mai multAboutProgramul de Convergență respectă recomandările specifice de țară ale Comisiei Europene »


05.05.2021
Programul TEZAUR continuă în luna mai

Ministerul Finanțelor emite, începând cu 5 mai 2021, 2 noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu maturități de 1 și 3 ani și dobânzi de 2,95% și, respectiv, 3,35%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată. citeste mai multAboutProgramul TEZAUR continuă în luna mai »


28.04.2021
Ministerul Finanțelor colaborează cu Autoritatea de Supraveghere Financiară în vederea elaborării unei strategii naționale pentru piața de capital

Ministerul Finanțelor colaborează cu Autoritatea de Supraveghere Financiară în cadrul proiectului comun privind ”Elaborarea unei strategii naționale pentru piața de capital”, proiect finanțat de Comisia Europeană prin Programul de sprijin pentru reforme structurale SRSP.Proiectul beneficiază de asistență tehnică acordată de Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și are ca obiectiv elaborarea unei strategii naționale a pieței de capital care să includă un set de măsuri de reglementare pentru stabilirea unui cadru coerent pentru dezvoltarea pieței de capital și acces la finanțare, prin îmbunătățiri/modificări legislative menite să simplifice regulile existente și să reducă incertitudinile juridice. „Guvernul sprijină elaborarea acestei Strategii care va asigura o dezvoltare coerentă a pieței de capital, ajutând astfel la finanțarea economiei naționale și va aduce o contribuție foarte importantă pentru o creștere macroeconomică durabilă. Piața de capital este o alternativă viabilă pentru obținerea resurselor financiare atât de necesare mediului privat”, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.Strategia va prezenta direcții de politică și probleme care trebuie abordate pentru a da un impuls pieței de capital locale. În cadrul primei etape a proiectului, consultantul OCDE a elaborat și publicat Raportul de cartografiere a pieței de capital din România1 , acesta cuprinzând o analiză a situației actuale a pieței de capital din România și a structurii acesteia.Raportul este structurat pe patru capitole, fiind analizate următoarele sectoare:sectorul corporatist,piața de capital publică,piața obligațiunilor corporatiste,piața de capital privată.Raportul OECD poate fi consultat aici. Proiectul va continua cu pregătirea de către OCDE a unui raport de evaluare2 ce identifică aspectele structurale și barierele semnificative pentru dezvoltarea pieței de capital din România și care va conține și proiecte de recomandări. Pe baza acestuia se va pregăti Raportul final al Proiectului privind revizuirea pieței de capital din România, conținând evaluări și recomandări. Acest raport final va informa și va ghida autoritățile române în procesul de elaborare a Strategiei.1.OECD Capital Market Review of Romania 2021 – Mapping Report2.diagnostic report identifying structural issues and significant barriers to the development of the Romanian capital market containing draft recommendations citeste mai multAboutMinisterul Finanțelor colaborează cu Autoritatea de Supraveghere Financiară în vederea elaborării unei strategii naționale pentru piața de capital »


26.04.2021
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a participat la inaugurarea unei noi investiții de amploare în România, ca urmare a unui ajutor de stat de aproximativ 29 milioane lei

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a participat astăzi, 26 aprilie 2021, la inaugurarea unei noi capacități de producție în cadrul fabricii Procter and Gamble, la Urlați. Investiția a beneficiat de un ajutor de stat de aproximativ 29 milioane lei și va genera peste 200 de noi locuri de muncă. "Încă de la începutul anului, ne-am angajat să atingem un nou record al investițiilor statului în economie, de 62 miliarde lei, cu 8 miliarde lei mai mult ca în 2020, iar o parte din acestea o reprezintă și schemele de ajutor de stat. Voi continua să susțin și voi face tot posibilul să extind aceste programe, întrucât investițiile reprezintă un motor important de relansare și creștere economică pentru România. În propunerea PNRR trimisă la Bruxelles am prevăzut o suplimentare de 200 milioane de euro pentru schemele de ajutor de stat și vom continua negocierile astfel încât să primim acești bani pentru impulsionarea investițiilor private în țara noastră. Mai multe investiții înseamnă sume mai mari care se întorc la bugetul de stat prin taxe, impozite, contribuții, precum și o dezvoltare regională accelerată. Încurajez în continuare companiile să acceseze măsurile de stimulare a economiei puse la dispoziție de statul român, inclusiv schemele de ajutor de stat în vigoare", a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor. Totodată, ministrul Finanțelor a precizat că explorează posibilitatea operaționalizării schemelor de ajutor de stat pentru investiții verzi, precum și creșterea numărului beneficiarilor de ajutoare de stat din rândul industriilor cu valoare adăugată mare în economie și al companiilor active în zona de cercetare și inovare. La rândul lor, reprezentanții companiei beneficiare și-au exprimat aprecierea față de autoritățile statului român pentru parteneriatul de succes care a condus la realizarea acestui obiectiv comun, cu efecte pozitive pentru toate părțile implicate, precum și angajamentul ferm și pe termen lung de a continua investițiile pe plan local. Pe lângă contribuțiile directe și indirecte la bugetul de stat și crearea noilor locuri de muncă, investiția în noua fabrica Procter and Gamble plasează România pe harta globală a producției capsulelor de detergent lichid și va genera exporturi substanțiale în piețele internaționale. citeste mai multAboutMinistrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a participat la inaugurarea unei noi investiții de amploare în România, ca urmare a unui ajutor de stat de aproximativ 29 milioane lei »


23.04.2021
Fitch a reconfirmat ratingul de țară al României și a menținut perspectiva negativă

Agenția de rating Fitch a publicat în data de 23 aprilie 2021 anunțul de reconfirmare a rating-ului aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/F3 pentru datoria pe termen lung și scurt în valută, precum și a perspectivei negative.Decizia de a reconfirma poziția României în categoria ţărilor cu risc scăzut pentru investiţii (investment grade) este susținută atât de nivelul moderat al datoriei publice, cât și de evoluția pozitivă a PIB-ului pe cap de locuitor și a indicatorilor de guvernanță și dezvoltare umană, care se situează la niveluri superioare față de țările comparabile. În evaluarea realizată, Fitch menționează atenuarea riscurilor pe termen scurt prin inițiativele guvernului referitoare la salarizarea personalului din sectorul public și la modificarea legii pensiilor și recunoaște eforturile de consolidare fiscală și planurile guvernului de implementare a reformelor. Totodată, apreciază că România se bucură de un management solid al datoriei publice.În opinia agenției, economia României va înregistra o creștere medie de 5,8% în perioada 2021-2022, peste media țărilor din aceeași categorie de risc, datorită impulsului puternic al investițiilor și a redresării treptate a exporturilor și a consumului privat.Principalii factori care ar putea conduce individual sau colectiv la îmbunătățirea ratingului de țară sunt stabilizarea ponderii datoriei publice în PIB pe termen mediu, ca urmare a implementării eficiente a unor reforme în domeniul cheltuielilor publice și a unor planuri credibile de creștere a veniturilor, precum și îmbunătățirea susținută a nivelului datoriei externe. citeste mai multAboutFitch a reconfirmat ratingul de țară al României și a menținut perspectiva negativă »


22.04.2021
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a înmânat primele acorduri de finanțare din anul 2021 companiilor care beneficiază de ajutoare de stat pentru investiții

Astăzi, 22 aprilie 2021, la sediul Ministerului Finanțelor a avut loc o întâlnire în cadrul căreia ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a înmânat acordurile de finanțare companiilor care au solicitat sprijin prin intermediul schemelor de ajutor de stat, formulate în temeiul H.G. nr.807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie, prin care se finanțează active corporale și necorporale și a H.G. nr.332/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea investițiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă, prin care finanțează costurile salariale. citeste mai multAboutMinistrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a înmânat primele acorduri de finanțare din anul 2021 companiilor care beneficiază de ajutoare de stat pentru investiții »


20.04.2021
Sprijin financiar pentru construcția de spitale regionale

Astăzi, 20 aprilie 2021, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare și Christian Kettel Thomsen, Vicepreședinte al Băncii Europene de Investiții au semnat în cadrul unei video-conferințe Contractul de finanțare dintre România și Bancă, în valoare de 250 milioane euro, destinat susținerii construcției Spitalului Regional de Urgență Iași.Acest împrumut este primul dintr-o serie de 3 împrumuturi acordate de Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru primele Spitale Regionale de Urgență (Iași, Cluj și Craiova) care urmează a fi construite.Costul total net al obiectivului de investiții Iași este estimat la cca. 420,9 milioane euro. Conform contractului de finanțare, împrumutul acordat de BEI reprezintă cca. 59,4% din costul net aferent obiectivului, diferența de cca. 170,9 mil. EUR (40,6 %) la care se adaugă taxele și impozitele aferente proiectului se vor asigura din fonduri nerambursabile și de la bugetul de stat, după cum va fi necesar.Proiectul va fi implementat de către Ministerul Sănătății. Perioada de implementare este de cca. 7 ani, data limită de tragere a sumelor împrumutului fiind aprilie 2028.Termenii financiari aferenți fiecărei tranșe din împrumut se stabilesc la momentul efectuării tragerii respective, în funcție de strategia de administrare a datoriei publice guvernamentale și de politica de cost a Băncii. “Spitalul Regional de Urgență din Iași nu va fi doar o clădire nouă, ci odată ce va fi pe deplin operațional, va permite sistemului de sănătate trecerea într-o nouă eră a furnizării de servicii medicale, depășind lacunele critice din sector și aducând o contribuție pe termen lung asupra sănătății populației. Investiția în sine va mobiliza investiții suplimentare în regiune, atât publice, cât și private și va contribui în mod deosebit la dezvoltarea capitalului uman în sistemul de sănătate, recunoscută în prezent ca una dintre nevoile urgente ale sectorului. În calitate de ministru al finanțelor, susțin cu tărie investițiile în sectorul sanitar, bugetul pentru sănătate având caracter prioritar” - a spus ministrul Finanțelor.Noul Spital Regional de Urgență Iași va înlocui infrastructura învechită și fragmentată a Spitalului Clinic Județean de Urgență Iași cu o structură modernă, la standarde europene, arhitectural și medical, echipamente și tehnologie IT. Spitalul va utiliza un nou model operațional de management de spital, financiar, administrativ și clinic, focalizat pe pacient și va deveni un centru de nivel terțiar pentru rețeaua de spitale din regiunea Nord-Est, pentru a trata pacienții critici și cazurile care necesită tehnologie și expertiză la nivel înalt, va integra tehnologii și practici medicale actualizate, abordări multidisciplinare, eficiente și sigure din punct de vedere clinic. citeste mai multAboutSprijin financiar pentru construcția de spitale regionale »


16.04.2021
Agenția de rating Standard & Poor's a anunțat îmbunătățirea perspectivei de la "negativ" la "stabil" aferentă ratingului acordat datoriei guvernamentale a României, pe fondul măsurilor adoptate de Guvern

Agenția de rating Standard & Poor's a anunțat îmbunătățirea perspectivei de la "negativ" la "stabil" aferentă ratingului acordat datoriei guvernamentale a României pe termen lung și scurt în monedă locală și valută. Aceasta este prima modificare în sens pozitiv a perspectivei rating-ului României operată de această agenție din noiembrie 2013. De asemenea, agenția a reconfirmat ratingul suveran aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/A-3 pentru datoria pe termen lung și scurt în monedă locală și valută. Standard & Poor’s a precizat în comunicatul de presă publicat în data de 16 aprilie 2021 că perspectiva stabilă arată credibilitatea măsurilor de consolidare fiscală promovate de Guvern și anticipează că finanțele publice și poziția externă a României se vor stabiliza în următorii doi ani. Agenția apreciază ca riscurile generate de deficitele gemene (deficitul bugetar și deficitul de cont curent) încă ridicate ale României sunt atenuate de perspectiva absorbției unui volum important de fonduri europene (România fiind unul din principalii beneficiari ai fondurilor structurale prevăzute în Cadrul Multianual al UE și în Facilitatea de Redresare și Reziliență), precum și de programul de reforme asumate de către Guvern pentru relansarea creșterii economice. Totodată, reconfirmarea ratingului suveran este susținută și de accesul robust al României la finanțarea de pe piețele internaționale de capital. "Decizia Standard & Poor's reprezintă o dovadă a recunoașterii internaționale a eforturilor României pentru a asigura consolidarea fiscal-bugetară și confirmă că măsurile adoptate au fost cele corecte, necesare pentru țara noastră și așteptate de către partenerii noștri externi. Remarcăm de asemenea estimările pozitive ale agenției referitoare la potențialul de creștere economică a României pe termen mediu”, a declarat ministrul finanțelor, Alexandru Nazare. “Ministerul Finanțelor va continua atât demersurile pentru implementarea măsurilor destinate înlăturării efectelor negative ale pandemiei Covid-19 și relansării economiei, cât și politica fiscal-bugetară prudentă care să asigure înscrierea României în țintele asumate. Acest semnal ne încurajează și ne arată că suntem pe drumul cel bun, dar nu înseamnă că am ajuns deja acolo, eforturile trebuie continuate", a completat ministrul finanțelor. Potrivit agenției, reformele planificate de actualul Guvern ar asigura crearea unui cadru fiscal mai robust, limitând riscurile de inversare a politicilor de consolidare fiscală, ceea ce va conduce la acțiuni de îmbunătățire a ratingului suveran al României. citeste mai multAboutAgenția de rating Standard & Poor's a anunțat îmbunătățirea perspectivei de la "negativ" la "stabil" aferentă ratingului acordat datoriei guvernamentale a României, pe fondul măsurilor adoptate de Guvern »


16.04.2021
Ministrul german de finanțe, Olaf Scholz, susține demersurile omologului său, Alexandru Nazare, în vederea aderării României la Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE)

Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, a discutat joi, 15 aprilie 2021, în cadrul unei teleconferințe, cu omologul său german, Olaf Scholz, despre perspectivele României de aderare la Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), precum și despre evoluția economiei europene din acest an și stadiul implementării PNRR.Omologul german și-a declarat sprijinul pentru accederea României în OCDE: “Susțin procesul de aderare a României la OCDE și voi continua să sprijin eforturile României” a declarat ministrul german de finanțe. "România a făcut progrese importante și se află într-un stadiu avansat al procesului de aderare la OECD. Acest lucru vine ca o recunoaștere clară a eforturilor depuse până acum și contez pe suportul Germaniei pentru ca acest lucru să se întâmple cât mai curând posibil" , a declarat ministrul român de finanțe, Alexandru Nazare.Totodată, cei doi demnitari au discutat despre stadiul implementării Planurilor Naționale de Redresare și Reziliență (PNRR), context în care ministrul german de finanțe a subliniat necesitatea adoptării cât mai rapide a deciziilor privind sistemul de resurse proprii pentru fiecare stat membru, în vederea accelerării demersurilor de operaționalizare a Mecanismului de Redresare și Reziliență la nivelul Uniunii Europene.Discuția de joi, 15 aprilie 2021, constituie cea de-a doua întrevedere dintre cei doi demnitari de la începutul anului. Poziția ministrului german de finanțe este una pozitivă față de eforturile Românei din ultima perioadă, exprimându-și susținerea pentru țara noastră în vederea obținerii invitației de aderare la OCDE. citeste mai multAboutMinistrul german de finanțe, Olaf Scholz, susține demersurile omologului său, Alexandru Nazare, în vederea aderării României la Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) »


15.04.2021
România a atras 3,5 miliarde euro de pe piețele externe de capital la costuri atractive

În data de 7 aprilie 2021, România, prin Ministerul Finanțelor, a lansat prima emisiune de euroobligațiuni din acest an pe piețele internaționale de capital, care s-a bucurat de un interes deosebit din partea investitorilor. Totodată, România a marcat o serie de performanțe care îi consolidează, încă o dată, poziția de emitent important pe piețele externe de capital:Cel mai mare volum de finanțare realizat de Romania într-o singură tranzacție;Prime de emisiune egale cu 0 pentru ambele tranșe;Tranșa de 12 ani a fost cotată la un randament de 2,104%, valoare foarte apropiată de randamentul 2.025% al ultimei emisiuni de 12 ani realizată în perioada pre-COVID, mai exact în ianuarie 2020."Succesul primei emisiuni de euroobligațiuni a României din anul 2021 reconfirmă încrederea de care se bucură țara noastră din partea investitorilor la nivel internațional. Deși criza generată de pandemia Covid-19 nu a luat sfârșit, această tranzacție dovedește faptul că măsurile și obiectivele Guvernului privind consolidarea fiscal-bugetară și relansarea economiei românești, apreciate deja de instituții internaționale, sunt recepționate pozitiv și de comunitatea investițională. Prin această emisiune, România și-a asigurat o parte importantă din necesarul de finanțare de pe piețele externe aferent anului 2021, consolidând totodată rezerva în valută (buffer-ul). Împrumutul contractat va fi utilizat pentru acoperirea nevoilor de finanțare determinate de nivelul deficitului bugetar și volumul refinanțării datoriei publice, în contextul pandemiei Covid-19", a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.Valoarea totală a emisiunii de euroobligatiuni este de 3,5 miliarde euro, cu o subscriere finală de 10 miliarde EUR, prin participarea unui număr de peste 380 de investitori. Emisiunea a fost realizată în două tranșe, din care 2 miliarde euro cu maturitatea de 12 ani, cu un randament de 2.104% și o rată de dobândă de 2.000% pe an și 1.5 miliarde euro cu maturitatea de 20 ani, cu un randament de 2,773% și o rata de dobândă de 2,750% pe an.În cadrul strategiei de execuție a tranzacției, marjele de credit s-au redus pe măsura creșterii ordinelor de subscriere în cele două tranșe, înregistrându-se practic în câteva ore o reducere a acestor marje de dobândă cu 30 puncte de bază față de valorile cu care au fost lansate inițial în piață cele două tranșe, obținându-se în final pentru ambele maturități prime de emisiune de 0 puncte de bază.Din punct de vedere al tipurilor de investitori, pentru ambele tranșe se distinge preponderența investitorilor de tipul “real money”, respectiv fonduri de active administrate privat care au o pondere în cadrul maturităților de 12 și 20 de ani de 63% și respectiv 62%. Totodată, băncile comerciale și private au o alocare de 21% și 17%, fondurile de pensii și companiile de asigurări au o distribuție de 6% și 13%, iar alte categorii de investitori printre care și instituții oficiale dețin 10% și respectiv 8%.În ceea ce privește distribuția geografică a investitorilor, pentru maturitatea de 12 ani, aceasta a fost următoarea: Marea Britanie și Irlanda 37%, SUA 17%, Germania și Austria 13%, România 6%, Franța 6%, Europa de Sud 6%, restul Europei 6%, CEE (exclusiv România) 5%, Benelux 3% și 1% restul statelor. Pentru maturitatea de 20 ani, distribuția geografică a investitorilor a fost următoarea: Marea Britanie și Irlanda 45%, SUA 13%, Germania și Austria 12%, România 12%, restul Europei 5%, CEE (exclusiv România) 4%, Franța 3%, Europa de Sud 3%, restul statelor 2% și Benelux 1%.Tranzacția a fost intermediată de către BNP Paribas, Citigroup Global Markets Europe AG, HSBC Continental Europe, Raiffeisen Bank International AG, Société Générale și UniCredit Bank AG. A nu se comunica, publica sau distribui, în mod direct sau indirect, în Statele Unite ale Americii, Australia, Canada, Japonia sau în nicio altă jurisdicție unde acest lucru este nelegal.Prezenta comunicare nu reprezintă o ofertă de vânzare de valori mobiliare în Statele Unite ale Americii, Australia, Canada, Japonia sau în nicio altă jurisdicție în care acest lucru este nelegal. România nu a înregistrat, și nu intenționează să înregistreze, nicio parte din valorile mobiliare la care se face referire în prezenta în niciuna dintre aceste jurisdicții și nu intenționează să deruleze o ofertă publică de valori mobiliare în niciuna dintre aceste jurisdicții. În mod particular, aceste valori mobiliare nu au fost și nu vor fi înregistrate conform Legii privind Valorile Mobiliare din 1933, astfel cum a fost modificată („Legea privind Valorile Mobiliare”), și nu pot fi oferite sau vândute pe teritoriul Statelor Unite, cu excepția situației în care acest lucru se realizează în baza unei excepții de la, sau în cadrul unei tranzacții care nu este supusă, cerințelor de înregistrare prevăzute de Legea privind Valorile Mobiliare și în conformitate cu orice legi statale aplicabile privind valorile mobiliare. În Statele Unite ale Americii, valorile mobiliare au fost oferite doar cumpărătorilor instituționali calificați conform Regulii 144A din Legea privind Valorile Mobiliare („Regula 144A”). În afara Statelor Unite ale Americii, valorile mobiliare au fost oferite în cadrul unor tranzacții de tip off-shore în conformitate cu Regulamentul S din Legea privind Valorile Mobiliare.Această comunicare nu este distribuită, și nu trebuie să fie transmisă, publicului larg din Marea Britanie. Comunicarea acestui document sub formă de promovare financiară se face doar către persoanele care se încadrează în prevederile Articolului 12, Articolului 19(5) sau ale Articolului 49 din Legea privind Serviciile și Piețele Financiare din 2000 (Promovarea Financiară), Ordinul 2005, sau către alte persoane cărora această comunicare poate fi altfel distribuită fără a contraveni articolului 21 din Legea privind Serviciile și Piețele Financiare din 2000 sau oricărei persoane căreia este legal să i se comunice în orice alt mod. Această comunicare se adresează numai persoanelor care au experiență profesională în chestiuni legate de investiții și orice investiție sau activitate de investiții la care se referă această comunicare va fi inițiată numai cu astfel de persoane. Nicio altă persoană nu se poate baza pe această comunicare. citeste mai multAboutRomânia a atras 3,5 miliarde euro de pe piețele externe de capital la costuri atractive »


14.04.2021
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță lansarea platformei de management și monitorizare a ajutoarelor de stat pentru operatorii economici

În vederea informatizării și flexibilizării mecanismelor de implementare a schemelor de ajutor de stat, Ministerul Finanțelor anunță lansarea platformei on-line de tip ”monitoring tool”, prin intermediul căreia operatorii economici pot transmite toate documentele necesare accesării unui ajutor de stat în baza H.G. nr.807/2014 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie. citeste mai multAboutMinistrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță lansarea platformei de management și monitorizare a ajutoarelor de stat pentru operatorii economici »


08.04.2021
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, susține proiectul derulat de Consiliul Concurenței și OECD referitor la simplificarea sistemului de licențiere

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a participat astăzi, 8 aprilie 2021, la workshop-ul de finalizare al proiectului „Redimensionarea completă a sistemului de licențiere din România”, derulat de Consiliul Concurenței împreună cu Comisia Europeană și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Acest proiect vizează sprijinirea României în modernizarea sistemului de licențiere, consolidarea capacității instituțiilor sale de licențiere și alinierea sistemului de licențiere cu cele mai bune practici internaționale. citeste mai multAboutMinistrul Finanțelor, Alexandru Nazare, susține proiectul derulat de Consiliul Concurenței și OECD referitor la simplificarea sistemului de licențiere »


07.04.2021
Executivul a aprobat Normele metodologice ale Programelor IMM Invest, IMM Factor și IMM Leasing

În ședința de astăzi, 7 aprilie 2021, Guvernul României a aprobat Normele metodologice ale Programelor IMM Invest, IMM Factor și IMM Leasing, precum și Schema de minimis aferentă Programului IMM Leasing, pentru asigurarea resurselor financiare necesare întreprinderilor mici și mijlocii și întreprinderilor afiliate, depășirea crizei generate de actualul context economic, menținerea locurilor de muncă și asigurarea continuității activității.În ceea privește Programul IMM Invest, a fost eliminată principala constrângere a beneficiarilor în accesarea creditelor, și anume lipsa garanțiilor și crearea necesarului de lichiditate financiară.Plafonul de garantare pentru acest program, aferent anului 2021, este de 15 mld. lei, din care pentru Subprogramul AGRO IMM Invest plafonul este de 1 mld. lei.Totodată, prin normele metodologice sunt stabilite acordarea de facilități și fermierilor din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii şi sectorului alimentar, prin Subprogramul Agro IMM Invest, prin extinderea categoriei beneficiarilor eligibili, precum și acordarea grantului care constă în subvenționarea în procent de 100% a dobânzii aferente creditelor acordate beneficiarilor pe o perioadă de 8 luni de la data acordării creditului, subvenționarea integrală a comisionului de administrare și a comisionului de risc pe toată perioada de valabilitate a garanției şi o componentă nerambursabilă de maximum 10% din valoarea finanţării garantate. Componenta nerambursabilă se acordă în termen de 1 an de la data solicitării transmise la Ministerul Finanțelor de către FNGCIMM pe baza Deciziei de plată, în funcție de utilizarea creditului garantat.În cazul creditelor de investiții acordate beneficiarilor eligibili din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii și sectorului alimentar ce aplică în cadrul Subprogramului Agro IMM Invest, se acordă o perioadă de grație de maximum 24 de luni, rambursarea creditelor efectuându-se în cel puțin 2 rate pe an, pentru rambursarea principalului, iar pentru celelalte categorii de beneficiari eligibili în cadrul Programului IMM Invest perioada de grație este de maximum 18 luni la rambursarea principalului, la începutul perioadei de creditare.Pentru beneficiarii Subprogramului AGRO IMM INVEST, Ministerul Finanțelor plătește granturile, reprezentând dobânzile aferente creditelor/liniilor de credit pentru finanţarea capitalului de lucru şi a creditelor pentru investiţii pe o perioadă de 8 luni de la data acordării creditului, valoarea comisionului de administrare şi a comisionului de risc, în procent de 100%, precum și componenta nerambursabilă în valoare de maximum 10% aplicată la valoarea finanțării garantate, din bugetul de stat.În cazul Programului IMM Factor, se pot accesa granturi în limita cumulului rezultat din valoarea integrală a comisionului de risc și a celui de administrare şi din valoarea rezultată prin aplicarea unui procent de 50% la valoarea dobânzilor, dar nu mai mult de echivalentul în lei a 800.000 euro per întreprindere.Plafonul total al garanțiilor pentru anul 2021 este de 1 mld. lei, iar normele metodologice aprobate stabilesc costul total al finanțărilor acordate în cadrul Programului, compuse din:a) rata dobânzii ROBOR la 3 luni plus o marjă fixă de 2,5 % pe an. Această marjă include dobânda, comisionul de factoring, precum și orice alt comision perceput de finanțator;b) un alt cost îl reprezintă comisionul de risc – comisionul datorat Ministerului Finanțelor de către beneficiarul Programului;c) comisionul de administrare – comisionul datorat FNGCIMM de către beneficiarul Programului pentru întreaga perioadă de valabilitate a garanției.De asemenea, sunt reglementate activitățile desfășurate de către beneficiari care nu pot fi garantate în cadrul Programului.Pentru Programul IMM Leasing de echipamente și utilaje s-a aprobat un plafon al garanţiilor care pot fi emise în anul 2021 în valoare de 2 miliarde lei, respectiv echivalentul subvenţiei brute al ajutorului sub formă de garanţii aferent acestui plafon, în valoare de 50,9 milioane lei.Ministerul Finanțelor subvenționează dobânzile aferente finanțărilor de tip leasing financiar în procent de până la 50% , pe o perioadă de 8 luni de la data acordării finanțării, comisionul de administrare şi comisionul de risc în procent de 100% (costuri de garantare - finanțare) în cadrul unei scheme de ajutor de minimis asociată acestui program.MF reglementează prin Normele de aplicare excluderea din marjă (3,5%) a dobânzii aplicate pentru prefinanțare, având în vedere faptul că avansul nu este parte componentă a finanțării garantate de stat și prelungește valabilitatea schemei de ajutor de minimis pentru angajamentele legale încheiate până la 31 decembrie 2021 și până la 31 octombrie 2022 perioada până la care se pot face plăți în cadrul acestei scheme.Este creată posibilitatea înscrierii în Program și a altor finanțatori, prin menținerea și pentru acest an a alocării pro-rata de către FNGCIMM a plafonului de garantare finanțatorilor participanți în Program, în baza solicitărilor formulate de către aceștia. citeste mai multAboutExecutivul a aprobat Normele metodologice ale Programelor IMM Invest, IMM Factor și IMM Leasing »


01.04.2021
Clarificarea modului de aplicare a legislației fiscale privind condițiile de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru anumite operațiuni

Pentru a clarifica modul de aplicare a legislației fiscale, Ministerul Finanțelor a publicat pe site-ul propriu o circulară privind condițiile de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată, pentru anumite operațiuni.Astfel, în materialul menționat se găsesc:clarificări privind noțiunea de exportator din perspectiva TVA și modalitățile de justificare a scutirii de TVA pentru exportul de bunuri, în contextul modificărilor aduse legislației vamale;clarificări privind justificarea transportului intracomunitar în vederea aplicării scutirii de TVA pentru livrarea intracomunitară de bunuri.Pe lângă prezentarea noțiunilor relevante, circulara emisă cuprinde și o serie de exemple ilustrative menite să conducă la aplicarea unitară a Instrucțiunilor de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru anumite operațiuni, aprobată prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 2148/2020. În plus, sunt introduse trimiteri și către alte materiale ilustrative elaborate de Comisia Europeană, cum ar fi Notele explicative privind modificările TVA în UE în ceea ce privește regimul de stocuri la dispoziția clientului, operațiunile în lanț și scutirea pentru livrările intracomunitare de bunuri („soluțiile rapide din 2020”). Mai multe informații pot fi găsite aici   citeste mai multAboutClarificarea modului de aplicare a legislației fiscale privind condițiile de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru anumite operațiuni »


31.03.2021
Românii pot investi în titluri de stat și în luna aprilie

În perioada 1-26 aprilie 2021, persoanele fizice rezidente pot subscrie pentru titluri de stat TEZAUR prin intermediul unităților operative ale Trezoreriei Statului și prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A..Dobânzile anuale oferite sunt: 2,95% pentru scadența de 1 an, 3,35% pentru scadența de 3 ani și 3,75% pentru scadența de 5 ani. Titlurile de stat sunt emise în forma dematerializată, au valoare nominală de 1 leu, iar dobânda anuală este plătită la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. Titlurile de stat emise în cadrul Programului TEZAUR sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans.Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.Titlurile de stat pot fi cumpărate:Între1-26 aprilie 2021 de la unitățile Trezoreriei Statului;Între1-22 aprilie 2021 pentru mediul rural și 1-23 aprilie 2021 pentru mediul urban prin Compania Națională Poșta Română.Alternativa de economisire propusă de Ministerul Finanțelor se bucură de un interes crescut al românilor, deoarece veniturile/câștigurile aferente sunt neimpozabile.Deținătorii de titluri de stat TEZAUR lansate în cadrul emisiunilor anterioare și care au ajuns la maturitate pot reinvesti disponibilitățile neridicate la scadență aferente acestor emisiuni anterioare prin subscrierea în cadrul emisiunilor de titluri de stat lansate în luna aprilie în cadrul Programelor de titluri de stat pentru populație TEZAUR.Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate la secțiunea Datorie publică, www.posta-romana.ro. citeste mai multAboutRomânii pot investi în titluri de stat și în luna aprilie »


31.03.2021
Toate categoriile de contribuabili pot conecta de astăzi aparatele de marcat electronice fiscale la sistemul informatic al MF-ANAF

Astăzi, 31 martie 2021, a început procedura de conectare a aparatelor de marcat electronice fiscale la sistemul informatic al MF - ANAF."De astăzi, toți contribuabilii pot conecta aparatele de marcat fiscale la sistemul informatic al MF - ANAF. Este un pas important atât în ceea ce privește digitalizarea administrației fiscale și creșterea gradului de colectare, cât și pentru ușurarea sarcinilor contribuabililor, care nu vor mai fi nevoiți să depună lunar anumite declarații. Calendarul de implementare a fost realizat în consultare cu asociațiile tehnicienilor de service, astfel încât toți contribuabilii vor putea conecta aparatele de marcat, fără a exista sancțiuni în următoarele 3 luni. Încurajez toți contribuabilii să se înscrie în SPV (Spațiul Privat Virtual) pentru a facilita procesul de conectare", a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.Operatorii economici care dețin aparate de marcat electronice fiscale instalate în zone deservite de rețele de comunicații au obligația să întreprindă demersurile necesare pentru conectarea acestora la sistemul informatic al MF-ANAF.Termenele limită de conectare pentru aparatele de marcat electronice fiscale sunt:• 30.06.2021, pentru aparatele de marcat electronice fiscale deținute de operatorii economici încadrați în categoria marilor contribuabili; • 30.11.2021, pentru aparatele de marcat electronice fiscale deținute de operatorii economici încadrați în categoria contribuabililor mici și mijlocii.Toate categoriile de contribuabili se pot conecta începând cu 31.03.2021. Obținerea profilului de către distribuitorii autorizați și unitățile acreditate de service în vederea conectării aparatelor de marcat electronice fiscale la sistemul informatic MF-ANAF se poate face prin intermediul contului creat în sistemul Spațiu Privat Virtual de către aceștia. Distribuitorii autorizați și unitățile acreditate de service pot descărca în bloc până la 1.000 de profiluri de conectare.Detalii suplimentare pot fi obținute prin consultarea "Ghidului cu privire la conectarea aparatelor de marcat electronice fiscale la sistemul informatic al MF-ANAF", prin Formularul Unic de Contact, telefonic, apelând Call Center-ul de asistență al ANAF, la nr. 031.403.91.60 sau la structurile de asistență pentru contribuabili din cadrul unităților fiscale teritoriale. citeste mai multAboutToate categoriile de contribuabili pot conecta de astăzi aparatele de marcat electronice fiscale la sistemul informatic al MF-ANAF »


29.03.2021
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, susține parteneriatul cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectelor de investiții în educație și sănătate

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a participat astăzi, 29 martie 2021, în regim de videoconferință, la o întrevedere cu reprezentanții Grupului Băncii Mondiale, respectiv dna Gallina A. Vincelette, director pentru Uniunea Europeană, dna Tatiana Proskuryakova, director de țară pentru România și Ungaria, dl Ari Naim, manager regional IFC și dna Olga Sclovscaia, șeful departamentului Europa și Asia Centrală MIGA. "Banca Mondială este un partener important pentru România, atât din perspectiva impactului proiectelor finanțate în cadrul reformelor sectoriale, cât și a avantajului oferit de expertiza și experiența Băncii în aceste domenii. Apreciez eforturile și mobilizarea echipei Băncii și susțin continuarea demersurilor pentru contractarea împrumuturilor aflate în diferite stadii de pregătire, având în vedere importanța obiectivelor urmărite în cadrul acestor proiecte. Mă refer în special la semnarea, în prima parte a acestui an, a finanțărilor de 100 de milioane de euro pentru susținerea proiectului «Școli mai sigure, incluzive și sustenabile» și 150 de milioane de euro pentru construirea a două centre în cadrul Spitalului Județean Târgu-Mureș și a Spitalului Grigore Alexandrescu, din București" a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. În cadrul aceleiași întrevederi, ministrul Finanțelor a subliniat interesul părții române pentru utilizarea resurselor financiare ale Grupului Băncii Mondiale în scopul optimizării și asigurării complementarității surselor de finanțare a necesităților bugetare. Paleta largă a instrumentelor oferite de Bancă, precum și specificitatea acestora permite accesul la operațiuni care susțin acoperirea nevoilor financiare, contribuind în același timp la ducerea la îndeplinire a măsurilor asumate prin reformele sectoriale. Reprezentanții Băncii Mondiale și-au exprimat disponibilitatea de a continua sprijinul acordat autorităților române în implementarea proiectelor prioritare, încurajându-se astfel continuarea dialogului pentru identificarea ariilor de intervenție comune și a modalităților optime de colaborare în acest sens. citeste mai multAboutMinistrul Finanțelor, Alexandru Nazare, susține parteneriatul cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectelor de investiții în educație și sănătate »


25.03.2021
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, va semna Contractul de finanțare cu Banca Europeană de Investiții pentru construirea Spitalului Regional de Urgență Iași

Guvernul României a aprobat în ședința de astăzi, 25 martie 2021, semnarea Contractului de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții (BEI), în valoare de 250 milioane EUR, destinat construirii Spitalului Regional de Urgență Iași, precum și acordarea împuternicirii de semnare ministrului Finanțelor."Asigurarea finanțării necesare dezvoltării sistemului sanitar și îmbunătățirii serviciilor de sănătate publică reprezintă un pas important către normalitate. Pandemia Covid-19 ne-a arătat, încă o dată, necesitatea modernizării infrastructurii sanitare din România și voi face tot ce îmi stă în putere, ca ministru de Finanțe, să mă asigur că sectorul de sănătate va primi sprijinul de care are nevoie.", a subliniat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.Ministerul Sănătății va coordona construcția Spitalului Regional de Urgență Iași pe o perioadă de aproximativ 7 ani, iar data limită de tragere a sumelor împrumutului este de 84 luni de la data semnării contractului de finanțare. Conform documentației tehnico-economice, costul total net al acestui proiect este de 420,9 milioane EUR, din care aproximativ 60% va fi finanțat prin împrumutul ce urmează a fi contractat cu Banca Europeană de Investiții, iar restul de 40% de la bugetul de stat și din fonduri nerambursabile.Realizarea a trei din cele opt spitale regionale, respectiv Iaşi, Cluj-Napoca şi Craiova, a fost deja demarată de Ministerul Sănătăţii și va fi finanțată din fonduri europene nerambursabile. Costul total estimat al acestor investiții este de cca. 1,6 mld. EUR. citeste mai multAboutMinistrul Finanțelor, Alexandru Nazare, va semna Contractul de finanțare cu Banca Europeană de Investiții pentru construirea Spitalului Regional de Urgență Iași »


25.03.2021
Ministerul Finanțelor extinde data limită de tragere a împrumutului de la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru proiecte cheie în domeniul sănătății

Guvernul României a aprobat în ședința de astăzi, 25 martie 2021, amendamentele convenite între Guvernul României şi Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) prin schimbul de scrisori semnate la Bruxelles la 1 martie 2021 și la Bucureşti la 2 martie 2021 și prin Scrisoarea de amendament nr.5 semnată la Bruxelles la 1 martie 2021 și la Bucureşti la 2 martie 2021 la Acordul de împrumut (Proiectul privind reforma sectorului sanitar - îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei sistemului sanitar) dintre România şi BIRD.În urma negocierilor dintre Ministerul Finanțelor și BIRD referitoare la restructurarea Acordului de împrumut în două etape, s-au convenit următoarele:extinderea finală a datei limită de tragere de la 31 martie 2021 până la 31 decembrie 2024. Această extindere va permite finalizarea centrului pentru mari arși de la Timișoara și a procedurilor de achiziție de echipamente pentru radioterapie, precum și achiziționarea de servicii de proiectare pentru alte două centre în cadrul Spitalului județean Târgu-Mureș și în cadrul spitalului Grigore Alexandrescu din București. Lucrările de execuție a celor două centre vor fi realizate în cadrul unei finanțări adiționale, de 150 milioane EUR, aflată în curs de contractare cu BIRD;actualizarea descrierii subcomponentei referitoare la centrele de arși, pentru a reflecta cu acuratețe activitățile care se finanțează în cadrul Acordului de Împrumut, în condițiile în care o parte din aceste activități vor fi incluse în finanțarea adițională, aflată în curs de contractare.Acordul de împrumut dintre România şi BIRD, în valoare de 250 milioane EUR, destinat Proiectului privind reforma sectorului sanitar și îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei sistemului sanitar, a fost semnat la data de 17 iunie 2014. Până în prezent, aproximativ 140 milioane EUR au fost trase din împrumut. citeste mai multAboutMinisterul Finanțelor extinde data limită de tragere a împrumutului de la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru proiecte cheie în domeniul sănătății »


25.03.2021
Ministerul Finanțelor prelungește o serie de măsuri fiscale avantajoase pentru contribuabili

Guvernul României a adoptat în ședința de astăzi, 25 martie 2021, proiectul Ministerului de Finanțe, care vizează o serie de măsuri menite să vină în sprijinul mediului de afaceri, precum: scutirea de la plata impozitului specific și reglementări în domeniul procedurilor fiscale.Scutirea de la plata impozitului specific unor activități datorat de operatorii economici care desfășoară activitate în domeniul HORECA, pentru încă o perioadă de 90 de zile calculată începând cu data de 1 aprilie 2021. Contribuabilii care datorează acest impozit pentru anul 2021 recalculează impozitul specific datorat, în mod corespunzător, prin scăderea suplimentară din numărul de 365 de zile calendaristice a numărului de 90 zile aferent perioadei care începe cu 1 aprilie 2021, în condițiile în care aceștia au beneficiat deja de scăderea unui număr de 90 de zile calendaristice de la 1 ianuarie 2021.Reglementări în domeniul procedurilor fiscale: Restructurarea obligațiilor bugetareMăsurile adoptate astăzi prevăd prorogarea termenul pentru depunerea cererii de restructurare de la data de 30 iunie 2021 la data de 31 ianuarie 2022. Rambursarea TVA cu control ulteriorSe prorogă termenul pentru care contribuabilii pot beneficia de rambursarea taxei pe valoarea adăugată cu efectuarea, ulterior, a inspecției fiscale, de la data de 31 martie 2021 la data de 31 ianuarie 2022. Anularea unor obligații accesoriiSe continuă aplicarea acestor măsuri fiscale prin prorogarea termenului de depunere a cererii de anulare de la data de 31 martie 2021 la data de 31 ianuarie 2022. Contribuabilii pot beneficia de ștergerea accesoriilor fiscale (cum ar fi dobânzile și penalitățile), cu condiția plății debitelor principale și a îndeplinirii celorlalte criterii menționate în legislație.Eșalonarea la plată, în formă simplificată, a obligațiilor bugetare datorate după data declarării stării de urgență, administrate de organul fiscal centralSe prorogă termenul de acordare a acestei facilități de la data de 31 martie 2021 la 30 septembrie 2021.Contribuabilii pot beneficia de eșalonarea obligațiilor bugetare datorate după data declarării stării de urgență, administrate de organul fiscal central, în condiții de accesare simplificate și în procedură accelerată. citeste mai multAboutMinisterul Finanțelor prelungește o serie de măsuri fiscale avantajoase pentru contribuabili »