Comunicate de presă

Asset Publisher

null FIDELIS, listat la BVB: Emisiunea din mai a atras investiții de aproximativ 1,2 miliarde lei

Echipa Ministerului Finanțelor a sunat, astăzi, clopoțelul la Bursa de Valori București (BVB), la deschiderea oficială a ședinței de tranzacționare dedicată listării Programului de titluri de stat FIDELIS lansat în luna mai. Ediția desfășurată în perioada 9–16 mai 2025 a înregistrat investiții de aproximativ 1,2 miliarde lei, prin 12.665 de ordine de subscriere.

„Într-un context de piață volatil amplificat de evoluțiile de pe scena economică și politică, programul Fidelis continuă să reprezinte un reper de stabilitate pentru investirea resurselor financiare ale populației. Anul acesta investițiile în titluri de stat Fidelis au depășit deja 9 miliarde de lei, iar volumul subscris la ultima ediție, de aproximativ 1,2 miliarde lei echivalent, este similar celui obținut în emisiunea anterioară, printr-un număr de peste 12.600 de ordine de subscriere. Aceste investiții ne reconfirmă încrederea românilor în acest program și implicit în statul român” , a declarat ministrul Finanțelor, Tánczos Barna.

Parteneriatul dintre Ministerul Finanțelor și „Morning Glory cu Răzvan Exarhu” și Rock FM a continuat și în luna mai, iar cei 1.781 donatori-investitori au subscris peste 75 milioane lei. Și în cadrul acestei ediții, persoanele care au făcut dovada donării de sânge începând cu 1 noiembrie 2024, au beneficiat de o dobândă de 7.75, cu 1% mai mare decât cea oferită pentru emisiunile clasice cu scadența la 1 an.

Cele mai accesate emisiuni ale acestei ediții au fost:

  • emisiunea în lei, cu scadența de 1 an, dobânda de 6,75%, cu un total de peste 430 de milioane lei investiți prin 4.227 ordine;
  • emisiunea în euro, cu scadența la 7 ani, dobânda de 6,25%, cu o sumă totală investită de peste 45 milioane de euro, echivalentul a peste 230 milioane de lei, plasată prin 2.375 ordine.

Investițiile totale ale emisiunii în lei, scadența la 3 ani și dobânda de 7,4%, au fost de peste 67 milioane lei, plasate prin 878 ordine. Tot în lei, emisiunea cu scadența la 5 ani și dobânda de 7,80%, a cumulat peste 46 milioane lei, plasate prin 747 ordine.

În ceea ce privește emisiunea în euro, cu scadența de 2 ani și dobânda de 3,85%, investitorii au plasat peste 66 milioane euro, echivalentul a peste 341 milioane lei, plasate în 2657 ordine.

Reamintim că valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.

Donatorii-investitori beneficiază de scăderea de 10 ori a pragului minim de subscriere de la 5.000 de lei la 500 lei.

Noutățile FIDELIS în 2025:

  • Lansări lunare;
  • Posibilitatea de a subscrie, timp de 6 zile lucrătoare, încă din prima parte a lunii;
  • Dobânzile și scadențele pentru următoarea ediție se anunță la finalul lunii curente pentru emisiunea viitoare;
  • Un nou partener: TradeVille, în parteneriat cu Libra Bank, principalul broker de retail din România, pe lângă BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale și Alpha Bank.

Cei care investesc în titlurile de stat Fidelis se bucură de facilități precum:

  • posibilitatea de a vinde titlurile înainte de maturitate, primind dobândă aferentă perioadei de deținere în funcție de prețul primit pe bursă;
  • câștigurile cumulate din dobânzi și profituri sunt neimpozabile;
  • flexibilitate în administrarea și diversificarea portofoliului.

Informații fiscale și bilanțuri

exemplu card buton

Informaţii despre instituţii publice, agenţii economici, societăţi de asigurare, brokeri, ONG-uri.

Pentru modificarea informaţiilor referitoare la datele de identificare ale contribuabililor comercianţi (inregistraţi la ONRC), vă rugăm să vă adresaţi Oficiului Registrului Comerţului competent. După modificarea datelor de la Oficiul Registrului Comerţului, informaţiile se vor actualiza şi pe site-ul MF.


Selecţie după Nume și județ:

Nume și județ

Selecţie după Codul Unic de Identificare:


contestatii card

Anunţuri acte administrative fiscale




Noutăţi

Asset Publisher

20.05.2025
MF continuă despăgubirea cetățenilor care dețin “CEC-uri cu limită de sumă“ pentru achiziţionarea de autoturisme DACIA

Ordinul nr.476/17.03.2025 privind prospectul de emisiune pentru despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la CEC în vederea achiziționării de autoturisme a fost publicat în Monitorul Oficial nr.344/17.04.2025. citeste mai multDespreMF continuă despăgubirea cetățenilor care dețin “CEC-uri cu limită de sumă“ pentru achiziţionarea de autoturisme DACIA »


12.02.2025
Erată - Anunț AMEPIP

În cuprinsul Anunțului privind selecția candidaților pentru posturile de președinte și doi vicepreședinți pentru Agentia pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), publicat de Secretariatul General al Guvernului în data de 22.01.2025, în GRILA DE EVALUARE POSTURI AMEPIP, la litera b) - competențe în administrația publicã, punctul nr. 1 - Cunoștințe, în loc de Legea 215/2001 se va citi OUG 57/2019. citeste mai multDespreErată - Anunț AMEPIP »


Informații utile

buton datorie publica 2

buton ajutor de stat

buton transparenta bugetara 2

forexebug 2021

buton revista finante

buton brexit cu sigla

taxedu

RO-Elvetia

ANFP_concurs

fiipregtit

internship2024