8martie

Comunicate de presă

Asset Publisher

null Ediție istorică FIDELIS: Cea mai mare sumă investită în cadrul unei emisiuni

Bilanțul celei de a doua ediții a programului de titluri de stat FIDELIS marchează 3 recorduri:

  • Cea mai mare sumă investită dintre toate cele 16 ediții;
  • Cel mai mare număr de investitori-donatori;
  • Cea mai mare sumă investită de donatori.

În cea de-a doua ediție a programului de titluri de stat FIDELIS din 2024, desfășurată de Ministerul Finanțelor în parteneriat cu Morning Glory și Rock FM, au investit 1.626 donatori, un număr record, depășind toate edițiile anterioare. Suma investită de aceștia a fost de peste 266 milioane lei, cea mai mare sumă de la lansarea parteneriatului cu Rock FM.

„Cea mai recentă emisiune Fidelis stabilește noi standarde în ceea ce privește investițiile în titluri de stat. Această performanță este o dovadă a încrederii pe care investitorii o au în economia noastră. Prin canalizarea acestor resurse financiare către investiții strategice, deschidem drumul către o bunăstare durabilă pentru toți concetățenii români. În ceea ce privește tranșa pentru donatori-investitori, de fiecare dată când credem că nu ne mai pot surprinde vin și ne demonstrează că ne pot depăși orice așteptare: peste 9.000 vieți salvate în primele patru luni ale anului”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Cei 1.626 donatori de sânge, care s-au alăturat campaniei „România are sânge de rocker, acum și de investitor” în perioada 8-17 aprilie 2024, au beneficiat de tranșa specială cu cea mai mare dobândă oferită în cadrul acestei ediții, de 7%, pentru achiziția de titluri de stat emise în lei, cu scadență la un an.

Potrivit specialiștilor Centrului de Transfuzie Sanguină București, sângele donat de cei 3031 de donatorii-investitori ai celor două ediții din 2024 vor salva 9093 de vieți.

Investiții de aproape 3,2 miliarde lei în ediția II a FIDELIS din acest an

Suma totală investită a fost de peste 3,197 miliarde lei, depășind cu peste 100 de milioane lei ediția record din aprilie 2023. Emisiunile în euro au fost cele mai accesate în cadrul acestei ediții, cu un total de peste 383,630 milioane euro, echivalentul a 1,918 miliarde lei.

Astfel, emisiunea în euro cu scadența la 1 an și dobânda de 4%, a avut un total de peste 254,791 milioane de euro, echivalentul a 1,273 milioane lei, plasați în cele 3.586 de ordine. A doua emisiune în euro, cu scadența la 5 ani și dobânda de 5%, a avut un total de peste 128,839 milioane euro, echivalentul a 644,196 milioane lei, plasate în 3.641 ordine.

În ceea ce privește emisiunile în lei, investitorii au plasat peste 1,012 miliarde lei, în 8.068 de ordine. Emisiunea de titluri de stat în lei cu scadență de 1 an și dobânda de 6% a avut un total de peste 634,485 milioane lei. Emisiunea de titluri de stat în lei cu scadență de 3 ani și dobânda de 6,85% a avut un total de peste 378,353 milioane lei.

Cei care investesc în titlurile de stat FIDELIS se bucură de facilități precum:

  • posibilitatea de a vinde titlurile înainte de maturitate, primind dobândă aferentă perioadei de deținere;
  • câștigurile cumulate din dobânzi și profituri sunt neimpozabile;
  • flexibilitate în administrarea și diversificarea portofoliului.

Reamintim că valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.

Informații fiscale și bilanțuri

exemplu card buton

Informaţii despre instituţii publice, agenţii economici, societăţi de asigurare, brokeri, ONG-uri.

Pentru modificarea informaţiilor referitoare la datele de identificare ale contribuabililor comercianţi (inregistraţi la ONRC), vă rugăm să vă adresaţi Oficiului Registrului Comerţului competent. După modificarea datelor de la Oficiul Registrului Comerţului, informaţiile se vor actualiza şi pe site-ul MF.


Selecţie după Nume și județ:

Nume și județ

Selecţie după Codul Unic de Identificare:


contestatii card

Anunţuri acte administrative fiscale




Noutăţi

Asset Publisher

16.05.2024
Ministrul Marcel Boloș, prezent la reuniunea Ecofin din 14 mai

Miniștrii de finanțe din UE au ajuns la un acord la reuniunea Consiliului Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN), desfășurată la Bruxelles la 14 mai 2024, în legătură cu Directiva Consiliului privind reducerea mai rapidă și mai sigură a surplusului de impozit reținut la sursă (FASTER).Propunerea include noi norme pentru a face procedurile de reținere la sursă a impozitului în UE mai eficiente și mai sigure pentru investitori, intermediari financiari (de exemplu, bănci) și administrațiile fiscale ale statelor membre.Directiva va introduce un certificat digital comun al UE de rezidență fiscală (eCRF) pe care investitorii plătitori de impozite l-ar putea utiliza pentru a beneficia de procedurile accelerate de obținere a reducerii impozitului reținut la sursă.TVA în era digitalăDe asemenea, Consiliul a desfășurat un schimb de opinii, realizând progrese în direcția unui acord vizând pachetul privind taxa pe valoarea adăugată (TVA) în era digitală, care urmărește combaterea fraudei în domeniul TVA-ului, sprijinirea întreprinderilor și promovarea digitalizării.Pachetul TVA în era digitală a fost lansat de COM în data de 8 decembrie 2022 și face parte din Planul de acțiune pentru o impozitare echitabilă și simplificată în sprijinul strategiei de redresare adoptat de COM în anul 2020. Acest pachet legislativ cuprinde:propunerea de directivă a Consiliului de modificare a Directivei 2006/112/CE în ceea ce privește regulile TVA pentru era digitală;propunerea de regulament de punere în aplicare al Consiliului de modificare Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr.282/2011 în ceea ce privește solicitările de informații pentru anumite regimuri de TVA;propunerea de regulament al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr.904/2010 în ceea ce privește măsurile de cooperare administrativă necesare pentru era digitală.Implementarea Mecanismului de Redresare și ReziliențăDincolo de acestea, miniștrii au desfășurat un schimb de opinii cu privire la situația actuală a punerii în aplicare a Mecanismului de redresare și reziliență (MRR).Consiliul a adoptat decizii de punere în aplicare de aprobare a planurilor de redresare și reziliență modificate transmise de Italia și Spania.Discuție cu domnul comisarul Valdis Dombrovskis, Vicepreședinte al Comisiei EuropeneÎn contextul deplasării la Bruxelles, ministrul Marcel Boloș s-a întâlnit cu domnul comisarul Valdis Dombrovskis, Vicepreședinte al Comisiei Europene, pentru a discuta pe marginea situației macroeconomice a României, în contextul aprobării noului cadru de guvernanță economică la 30 aprilie.Noile norme vor încuraja reformele structurale și investițiile publice care contribuie la sustenabilitate și creștere economică.Statele membre pot solicita o prelungire a planului până la maximum șapte ani, dacă se angajează să efectueze anumite reforme și investiții care îmbunătățesc reziliența și potențialul de creștere, sprijină sustenabilitatea finanțelor publice și abordează prioritățile comune ale UE (tranziția verde și digitală, asigurarea securității energetice, consolidarea rezilienței sociale și economice și consolidarea capabilităților de apărare). Reformele și investițiile angajate în actualele PNRR-uri sunt luate în considerare.Printre concluziile discuției s-au numărat:1. Prezentarea conform noilor regulamente a unui plan care să garanteze nivelul global planificat al investițiilor publice finanțate la nivel național pe perioada acoperită, inclusiv descrierea reformelor și investițiilor care trebuie realizate în conformitate cu PNRR.2. Susținerea investițiilor publice cu un vârf de investiții în anii 2024 și 2025 de aproximativ 7% din PIB, ceea ce va contribui la creșterea sustenabilă pe termen lung, cât și eficiența alocărilor bugetare în cadrul programelor de investiții prin creșterea ponderii fondurilor europene și PNRR în total surselor de finanțare în anii 2024, 2025 și 2026.3. Implementarea în mod corespunzător a reformelor aferente PNRR, atât în materie de politici sociale, fiscal-bugetare și de competivitate.Discuții cu reprezentații DG COMP, despre lansarea unei scheme de ajutor de statTot în cadrul vizitei de lucru de la Bruxelles, ministrul Marcel Boloș a avut o întâlnire cu reprezentanții DG COMP, respectiv cu domnul director general Olivier Guersent, pentru a discuta despre posibiltatea realizării la nivelul Ministerului Finanțelor a unei scheme de ajutor de stat pentru întreprinderi mari în domeniul eficienței energetice, în sensul reducerii emisiilor de CO2, ce va viza modernizarea și îmbunătățirea proceselor de producție.Industrii importante precum cea metalurgică, siderurgică, chimică și alte sectoare mari consumatoare de energie vor fi vizate de schemă. citeste mai multAboutMinistrul Marcel Boloș, prezent la reuniunea Ecofin din 14 mai »


02.04.2024
Ministerul Finanțelor a efectuat plata tuturor titlurilor de plată emise de ANRP

Ministerul Finanțelor a virat, luni, 1 aprilie a.c., în conturile CEC Bank, suma stabilită prin 15.284 titluri de plată emise până la 31.10.2023 de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.Astfel, au fost plătite un număr de 15.171 titluri de plată emise de ANRP în baza Legii nr.165/2013, emise în perioada 20.03.2023 – 30.10.2023, cu seriile de la 180936 la 196221 și un număr de 113 titluri de plată emise de ANRP în baza Legii nr.164/2014, emise în perioada 20.03.2023 – 26.10.2023, cu seriile de la 54214 la 54326.Precizăm că, în prezent, nu mai sunt titluri de plată emise de ANRP și neplătite de Ministerul Finanțelor.În conformitate cu prevederile legale, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data creditării contului deschis pe numele Ministerului Finanţelor, banca emite electronic recipise de consemnare specială pentru fiecare titlu de plată în parte.Informații privind numărul recipisei de consemnare aferent fiecărui titlu de plată se publică, după efectuarea plății.. citeste mai multAboutMinisterul Finanțelor a efectuat plata tuturor titlurilor de plată emise de ANRP »


Informații utile

buton datorie publica 2

en

buton ajutor de stat

buton transparenta bugetara 2

forexebug 2021

buton revista finante

buton brexit cu sigla

taxedu

RO-Elvetia

ANFP_concurs

fiipregtit

internship2024