Asset Publisher

20.11.2024
România suspendă Convenția cu Republica Belarus pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și capital

Începând cu data de 12 noiembrie 2024, conform prevederilor Ordinului Ministerului Afacerilor Externe nr.2412 din 06 noiembrie 2024, publicat în Monitorul Oficial nr.1126 din 12 noiembrie 2024, România suspendă în întregime aplicarea prevederilor Convenției între Guvernul României și Guvernul Republicii Belarus pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital și a Protocolului anexat, semnate la București la 22 iulie 1997, ratificate prin Legea nr.102/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.200 din 29 mai 1998. citeste mai multAboutRomânia suspendă Convenția cu Republica Belarus pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și capital »


05.11.2024
Acord în Consiliul ECOFIN pe Pachetul TVA în era digitală

Miniştrii de finanţe din Uniunea Europeană au ajuns la un acord politic asupra pachetului legislativ privind taxa pe valoarea adăugată (TVA) în era digitală (VIDA) în cadrul reuniunii Consiliului Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN) care a avut loc marţi, 5 noiembrie, la Bruxelles. România a fost reprezentată în cadrul reuniunii de ministrul de Finanţe, Marcel Boloş, care a subliniat importanța Pachetului legislativ VIDA în contextul luptei împotriva fraudei fiscale și a necesității reducerii decalajului de TVA. „În contextul digitalizării economiei și a necesității actualizării regulilor în materie de TVA, putem spune că România se află cu un pas înainte, fiind dată drept exemplu pozitiv în adoptarea măsurilor de digitalizare. Prin implementarea sistemului e-Factura, ne aliniem deja cerințelor europene privind facturarea electronică și suntem pregătiți să aplicăm cerințele de raportare digitală pentru tranzacțiile intracomunitare. România se dovedește a fi un partener activ și deschis la inovare în această direcție”, a transmis ministrul Marcel Boloș.Odată cu adoptarea pachetului VIDA, statele membre vor fi obligate să aplice cerințele de raportare digitală, bazate pe facturarea electronică în cazul tranzacțiilor intracomunitare. Statele membre trebuie să impună facturarea electronică a tranzacțiilor folosind un standard european unic.Tot în cadrul reuniunii, miniştrii de finanţe au fost informaţi despre stadiul discuţiilor privind sprijinul financiar acordat Ucrainei, aceştia salutând acordul la care s-a ajuns cu partenerii din G7 pentru noul mecanism prin care vor fi asigurate împrumuturi de 45 miliarde euro, acoperirea acestor împrumuturi făcându-se din veniturile excepționale generate de imobilizarea activelor suverane ale Federaţiei Ruse.Schimbul de opinii cu privire la raportul anual al Consiliului Fiscal European (EFB), aprobarea concluziilor privind progresele înregistrate în ceea ce privește prioritățile statistice ale UE şi informarea privind principalele rezultate ale reuniunii G20 de la Washington (23-24 octombrie a.c.) au completat agenda. citeste mai multAboutAcord în Consiliul ECOFIN pe Pachetul TVA în era digitală »


15.10.2024
România suspendă Convenția cu Federația Rusă pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit şi pe capital, semnată la Moscova la 27 septembrie 1993

România suspendă în totalitate, de luni, 14 octombrie 2024, aplicarea prevederilor Convenției dintre Guvernul României şi Guvernul Federației Ruse pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit şi pe capital, semnată la Moscova, la 27 septembrie 1993. Decizia este în conformitate cu Memorandul inițiat de Ministerul Finanțelor și aprobat în ședința de guvern din 14 august 2024 și comunicată prin Ordinul Ministerului Afacerilor Externe nr.2009/30.09.2024, publicat în Monitorul Oficial nr.1027/14.10.2024.Suspendarea Convenției presupune încetarea aplicării de către România (atât ANAF, cât și contribuabili rezidenți români) a prevederilor tratatului fiscal bilateral, începând cu data comunicării acestei măsuri. Astfel, România nu va mai aplica regulile de alocare a dreptului de impozitare a veniturilor menționate în Convenție și nici limitarea impozitării prin reținere la sursă în cazul veniturilor pasive, așa cum a fost convenit prin tratat. Astfel, de la data suspendării Convenției nu se vor mai elibera certificate de atestate a impozitului plătit în România de rezidenții ruși conform Convenției și nici certificate de atestare a rezidenței fiscale rezidenților români.România a luat măsura suspendării Convenției ca răspuns la acțiunea întreprinsă de Federația Rusă în cursul anului 2023, prin care partea rusă a suspendat parțial, din 08 august 2023 aplicarea prevederilor articolelor 5 – 23 și 25 din Convenție.Articolele suspendate de partea rusă sunt cele care stabilesc regulile de alocare a impozitării între cele două state cu privire la veniturile din proprietăți imobiliare, profiturile întreprinderii, veniturile provenite din transport internațional, dividende, dobânzi, redevențe, câștigurile de capital, veniturile provenite din exercitarea unei profesii independente, veniturile provenite din exercitarea unei profesii dependente, remunerațiile membrilor consiliului de administrație, veniturile obținute de artiști și sportivi, pensiile, remunerațiile plătite pentru exercitarea de funcții guvernamentale, plățile primite de studenți și practicanți, remunerațiile primite de profesori și cercetători, capital și alte venituri.Articolele rămase nesuspendate ar fi practic inaplicabile având în vedere faptul că regulile de impozitare prevăzute de restul articolelor din Convenție sunt suspendate. Apare astfel fără obiect menținerea în vigoare a celorlalte prevederi ale Convenției, respectiv a articolelor care menționează contribuabilii, categoriile de impozite vizate, metode de eliminare a dublei impuneri sau la cele referitoare la procedura amiabilă și schimbul de informații, atât timp cât partea rusă nu aplică regulile de impozitare pentru tipurile de venituri reglementate de Convenție.În acest context, partea română a întreprins demersurile de suspendare în totalitate a Convenției, până la data la care partea rusă va notifica reluarea aplicării Convenției în relație cu partea română. citeste mai multAboutRomânia suspendă Convenția cu Federația Rusă pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit şi pe capital, semnată la Moscova la 27 septembrie 1993 »


07.10.2024
MF și ANAF publică Ghidul privind anularea unor obligații bugetare

Ghidul privind anularea unor obligații bugetare cuprinde informații generale pentru contribuabili în vederea accesării facilităților fiscale prevăzute de OUG nr.107/2024, așa cum a fost modificată prin OUG nr.112/2024.Măsurile reglementate în actul normativ sus menționat se aplică pentru toate categoriile de debitori, cum ar fi:persoane fizice;persoane juridice, de drept public sau privat;asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică;persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii liberale;unităţi administrativ-teritoriale sau subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti ori instituţii publice, astfel cum sunt definite prin Legea nr.500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prin Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, după caz.Debitorii care intenționează să beneficieze de anularea obligațiilor bugetare pot notifica organul fiscal cu privire la intenția lor, până cel mai târziu la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor și nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024, sub sancțiunea decăderii. Mai multe informații pot fi obținute prin următoarele modalități:prin participarea la seminare web;telefonic, prin apelarea Call-center, la numărul 031.403.91.60;la structurile de asistență și oferire servicii contribuabili din cadrul unităților fiscal teritoriale;prin consultarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.107/2024, Ordonanței de urgență a Guvernului nr.112/2024 și Ordinului ministrului finanțelor nr.5521/2024. citeste mai multAboutMF și ANAF publică Ghidul privind anularea unor obligații bugetare »


27.09.2024
Rezultatele ultimei tranzacții a României pe piețele externe de capital din anul 2024

În data de 19 septembrie 2024 Ministerul Finanțelor a lansat a patra emisiune de euroobligațiuni din acest an pe piețele financiare internaționale, care a suscitat un interes considerabil din partea investitorilor. Cererea totală din partea mediului investițional a fost ridicată, de peste 17 miliarde EUR echivalent.Valoarea totală a emisiunii de euroobligatiuni a fost de 3 miliarde EUR și 2,1 miliarde USD, cu o subscriere finală de aproximativ 16,2 miliarde EUR, prin participarea unui număr de peste 270 de investitori. Aceasta a fost prima emisiune pe piețele internaționale de capital a României denominată atât în EUR cât și USD, marcând cea mai mare tranzacție pe piețele financiare internaționale a României, de 5 miliarde euro echivalent, cu cea mai mare subscriere de până acum pentru țara noastră.Emisiunea a fost realizată în trei tranșe, din care 2,25 miliarde EUR cu maturitatea de 7 ani, cu un randament de 5,129% și o rată de dobândă de 5,125% pe an și 0,75 miliarde EUR cu maturitatea de 20 ani, cu un randament de 6,015% și o rată de dobândă de 6,000% pe an, respectiv 2,1 miliarde USD cu maturitatea de 10 ani, cu un randament de 5,841% și o rată de dobândă de 5,750% pe an. Emisiunea a fost suprasubscrisă de aproximativ 3,2 ori. Fondurile obținute din această emisiune au fost decontate în data de 24 septembrie 2024.Tranzacția face parte din planul revizuit de finanțare externă aferent anului 2024 prin care Ministerul Finanțelor vizează asigurarea necesarului de finanțare de pe piețele externe pentru acest an, precum și consolidarea rezervei financiare în valută la dispoziția Trezoreriei Statului.Strategia de execuție a permis reducerea costurilor emisiunilor noi față de nivelul anunțat, pe măsura creșterii ordinelor de subscriere, astfel randamentele indicative inițiale fiind reduse cu 35 puncte de bază pentru maturitățile de 7 ani EUR și 10 ani USD, respectiv de 25 puncte de bază pentru maturitatea de 20 ani EUR. Prima de emisiune pentru tranșele 7 ani EUR și 10 ani USD au fost negative, respectiv -5 puncte de bază, iar pentru maturitatea de 20 ani EUR de numai 0-5 bps față de valoarea de piață.Emisiunea de euroobligațiuni a beneficiat de o bază investițională foarte diversificată atât din punct de vedere geografic, cât și din perspectiva tipurilor de investitori, prezentă mai jos.Din punct de vedere al tipurilor de investitori, pentru ambele tranșe se distinge preponderența investitorilor de tipul “real money”, respectiv fonduri de active administrate privat care au avut o pondere în cadrul maturităților deonominate în EUR de 7 și 20 de ani de 51% și respectiv 67%. Totodată fondurile de pensii și companiile de asigurări au avut o distribuție de 15% și 12%, fondurile suverane și instituțiile oficiale o distribuție 6% și 3%, băncile comerciale și private au avut o alocare de 15% și 4%, fondurile speculative au beneficiat de o alocare de aproximativ 10% și 14%, iar alți investitori au avut o distribuție de 3% în cazul maturității de 7 ani EUR.Alocarea aferentă maturității denominate în USD de 10 ani a fost următoarea: 68% fonduri de active administrate privat, 11% fonduri speculative, 9% fonduri de pensii și companii de asigurări, 5% bănci comerciale și private, 5% fonduri suverane și instituțiile oficiale, respectiv 2% alți investitori.Distribuția geografică a investitorilor, pentru maturitatea de 7 ani EUR, aceasta a fost următoarea: Marea Britanie și Irlanda 37%, vestul Europei 23%, CEE 21%, America de Nord 13%, Orientul Mijlociu 5% și APAC 1%.Pentru maturitatea de 20 ani EUR, distribuția geografică a investitorilor a fost următoarea: Marea Britanie și Irlanda 49%, America de Nord 21%, vestul Europei 17%, CEE 6%, APAC 4% și Orientul Mijlociu 3%.Nu în ultimul rând, pentru maturitatea de 10 ani USD, distribuția geografică a investitorilor a fost următoarea: America de Nord 39%, Marea Britanie și Irlanda 38%, vestul Europei 9%, Orientul Mijlociu 7%, CEE 5% și APAC 2%.Tranzacția a fost intermediată de către Citigroup Global Markets Europe AG, ING, Goldman Sachs, HSBC Continental Europe, JP Morgan SE si Société Générale. citeste mai multAboutRezultatele ultimei tranzacții a României pe piețele externe de capital din anul 2024 »


25.09.2024
Joi, 26 septembrie, site-urile ANAF/MF suportă lucrări de mentenanță

Precizăm că a fost ales acest interval orar pentru a nu afecta foarte mult activitatea contribuabililor. citeste mai multAboutJoi, 26 septembrie, site-urile ANAF/MF suportă lucrări de mentenanță »


16.09.2024
Modalitatea de raportare a informațiilor referitoare la impozitul pe profit

Prin Ordinul ministrului finanțelor nr.2048/2022 privind completarea reglementărilor contabile aplicabile operatorilor economici au fost transpuse prevederile Directivei (UE) 2021/2.101 a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 noiembrie 2021 de modificare a Directivei 2013/34/UE în ceea ce priveşte prezentarea, de către anumite întreprinderi şi sucursale, de informaţii privind impozitul pe profit (Directiva CbCR), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr.429 din data de 1 decembrie 2021, aplicabile operatorilor economici.Conform art.III și art.III1 din ordinul menționat, prevederile acestuia intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2023.Ca urmare, primul an de raportare corespunde exercițiului financiar al anului 2023, raportul privind informațiile referitoare la impozitul de profit fiind publicat cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2024.Potrivit art.48c alin.(3) și (4) din Directiva contabilă, informațiile referitoare la impozitul pe profit pot fi raportate pe baza instrucţiunilor de raportare menţionate în secţiunea III părţile B şi C din anexa III la Directiva 2011/16/UE a Consiliului din 15 februarie 2011 privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal şi de abrogare a Directivei 77/799/CEE și „sunt prezentate utilizând un model comun și formate de raportare electronică cu citire automată. Comisia stabilește, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, respectivul model comun și respectivele formate de raportare electronică.” Având în vedere faptul că aceste formate nu au fost stabilite încă de către CE, operatorii economici vizați de cerințele de raportare care urmează să publice informaţiile privind impozitul pe profit până la data emiterii Regulamentului care să stabilească modelul comun și formatele de raportare electronică, se pot folosi de instrucţiunile de raportare menţionate în secţiunea III părţile B şi C din anexa III la Directiva 2011/16/UE a Consiliului din 15 februarie 2011 sau își pot stabili propriul format de raportare, raportul în cauză cuprinzând informațiile prevăzute de reglementările contabile aplicabile. citeste mai multAboutModalitatea de raportare a informațiilor referitoare la impozitul pe profit »


10.09.2024
Ministrul Marcel Boloș, în vizită de lucru la Centrul Tehnic Titu al Grupului Renault

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a efectuat astăzi o vizită de lucru la Centrul Tehnic Titu al Grupului Renault, una dintre cele mai importante platforme de cercetare și dezvoltare ale companiei în Europa.Ministrul Marcel Boloș a discutat cu echipa de management a Grupului Renault despre situația industriei auto și despre viitoarele proiecte de investiții ale Renault în România, ocazie cu care au fost punctată nevoia unor măsuri suplimentare de stimulare a sectorului de cercetare-dezvoltare, pentru industriile care dezvoltă tehnologii noi și contribuie la competitivitatea țării. „Dacia-Renault este un exemplu de bune-practici și un investitor important în economia românească. Unul dintre principiile după care mă ghidez, ca ministru al Finanțelor, este acela că investițiile de anvergură în economie generează, pe lângă locuri de muncă și dezvoltarea unui sector foarte important, un efect multiplicator pentru dezvoltarea regională", a subliniat ministrul Finanțelor.În cadrul întâlnirii, ministrul Finanțelor a reiterat dorința Guvernului să creeze un mediu favorabil pentru dezvoltarea afacerilor și pentru atragerea de noi investiții, atât prin politici fiscale echilibrate, cât și prin susținerea inovației și a digitalizării. „Trebuie să fim mereu atenți la nevoile mediului de afaceri și la măsurile concrete care generează progres. În acest sens, le-am dat o veste bună. După discuții cu ACAROM, CONCORDIA, AHK și CCIFER, 𝐚𝐦 𝐩𝐫𝐞𝐠𝐚̆𝐭𝐢𝐭 𝐮𝐧 𝐚𝐜𝐭 𝐧𝐨𝐫𝐦𝐚𝐭𝐢𝐯 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐮𝐧𝐞𝐦 𝐨 𝐦𝐚̆𝐬𝐮𝐫𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐬𝐩𝐫𝐢𝐣𝐢𝐧 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭 𝐝𝐨𝐦𝐞𝐧𝐢𝐮 𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐞𝐠𝐢𝐜, prin aplicarea deducerii fiscale pentru cheltuielile de cercetare-dezvoltare, începând cu anul 2024, și pentru companiile care plătesc impozitul minim pe cifra de afaceri. Sper ca proiectul să fie agreat la nivelul coaliției de guvernare și să ajungă în Guvern cât mai repede", a menționat ministrul Marcel Boloș.Vizita a inclus și o prezentare a ultimelor inovații tehnologice și a proiectelor de cercetare în curs de dezvoltare la Centrul Tehnic Titu.Ministerul Finanțelor a finanțat 7 proiecte de investiții pentru cele 3 societăți ale Grupului Renault, în valoare totală de peste 2,242 miliarde lei, care generează un număr de 1.478 de noi locuri de muncă, iar ajutorul de stat acordat este în valoare totală de maximum 644,55 milioane lei.Proiectele generează contribuții directe la dezvoltarea regională prin plata de taxe și impozite de peste 1,247 miliarde lei. În prezent, sunt finalizate 5 proiecte de investiții cu o valoare totală de 1,438 miliarde lei, care au generat un număr de 1.178 locuri de muncă, iar ajutorul de stat acordat, este de 436 milioane lei. citeste mai multAboutMinistrul Marcel Boloș, în vizită de lucru la Centrul Tehnic Titu al Grupului Renault »


02.09.2024
Prima întâlnire a Comitetului Naţional pentru Decontul precompletat RO e-TVA, organizată la Ministerul Finanțelor

Astăzi, la sediul Ministerului Finanțelor, a avut loc o primă întâlnire a Comitetului Naţional pentru Decontul precompletat RO e-TVA. citeste mai multAboutPrima întâlnire a Comitetului Naţional pentru Decontul precompletat RO e-TVA, organizată la Ministerul Finanțelor »


21.08.2024
Apel de candidaturi pentru Consiliul de Audit al Facilității pentru Ucraina

Semnalăm informarea de către Comisia Europeană asupra lansării, la 13 august a.c., a apelului de candidaturi pentru membrii Consiliului de Audit al Facilității pentru Ucraina, constituit la 17 iunie 2024. Termenul pentru transmiterea candidaturilor de către cei interesați este 9 septembrie 2024. Apelul de candidaturi - C/2024/5143 citeste mai multAboutApel de candidaturi pentru Consiliul de Audit al Facilității pentru Ucraina »


20.08.2024
Ghidul autorităţilor publice pentru accesul publicului la informaţia de mediu

Prezentul ghid reprezintă un instrument destinat autorităţilor publice pentru îndrumarea funcţionarilor publici implicaţi în procesul de solicitare a informaţiei de mediu cu privire la aplicarea unitară şi eficientă a prevederilor Convenţiei Aarhus. citeste mai multAboutGhidul autorităţilor publice pentru accesul publicului la informaţia de mediu »


26.06.2024
Ministrul Marcel Boloș a primit vizita lui Ioannis Tsakiris, vicepreședintele Grupului Băncii Europene de Investiții

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, s-a întâlnit astăzi, la sediul MF, cu Ioannis Tsakiris, vicepreședintele Băncii Europene de Investiții (BEI), pentru a discuta rezultatele și direcțiile viitoare de cooperare în cadrul priorităților strategice ale BEI. „Colaborăm foarte strâns cu BEI pe priorități precum infrastructura, locurile de muncă și competențele, sănătatea și tranziția verde, care vor asigura competitivitatea europeană și reziliența economică. Reflectând asupra obiectivelor noastre, precum și asupra importanței conectivității pentru dezvoltarea țării și în Europa, aș dori să amintesc de cele 1,4 miliarde euro care au fost deja semnate cu BEI pentru un transport rutier mai sigur, respectiv 1,2 miliarde euro pentru autostrada A7 și 200 de milioane euro pentru autostrada A3. Aceste operațiuni, care fac parte dintr-o cerere de finanțare de 4 miliarde euro pentru cofinanțarea proiectelor din sectoarele transporturilor și sănătății, susținute prin fonduri UE, și anume Mecanismul de Redresare și Reziliență și Cadrul Financiar Multianual, avansează foarte bine. În plus, Grupul BEI este un partener activ în implementarea instrumentelor financiare și promovarea accesului la finanțare, completând măsurile și acțiunile bugetare naționale.”, a afirmat ministrul Marcel Boloș. „Continuăm să mobilizăm resurse acolo unde sunt necesare, sprijinind România și abordând prioritățile sale cheie. Am avut ocazia să mă întâlnesc și să discut cu partenerii noștri din guvernul român și din comunitatea de afaceri și sunt mândru că acțiunile noastre comune, finanțarea și implementarea proiectelor vor aduce în curând beneficii tangibile pentru afaceri și cetățeni.”, a spus vicepreședintele Ioannis Tsakiris.În România, în prima jumătate a anului 2024, finanțarea acordată de BEI a depășit 754 de milioane euro pentru operațiuni destinate sectorului public, privat și bancar, în domeniile transportului, educației, energiei și IMM-urilor.La finalul întâlnirii, cei doi oficiali au semnat un document care marchează parteneriatul de succes între MF și BEI, pentru realizarea autostrăzilor A3 și A7.În timpul vizitei vicepreședintelui Ioannis Tsakiris în România, vor fi semnate trei operațiuni pentru întreprinderi și municipalități din România, respectiv garanții de portofoliu plafonate în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență, în valoare de 98 milioane euro, care se preconizează că vor genera împrumuturi de 750 milioane euro.Activitatea BEI în România România a fost printre cei mai însemnați beneficiari ai sprijinului Grupului BEI în 2023 în raport cu dimensiunea economiei sale. Noile finanțări angajate anul trecut au atins un nivel record de 4,1 miliarde euro, ceea ce corespunde la aproximativ 1,3% din produsul intern brut al României.În total, BEI a angajat peste 19 miliarde euro în finanțare pentru 193 de proiecte în România de la începutul operațiunilor sale în țară în 1991. Cele mai importante rezultate de anul trecut includ acorduri în valoare de peste 2 miliarde euro pentru a facilita accesul la finanțare pentru IMM-urile românești și întreprinderile cu capitalizare medie, inclusiv în agricultură, peste 1 miliard euro pentru energie durabilă și resurse naturale și peste 1 miliard de euro pentru orașe și regiuni durabile.O detaliere completă a activității de creditare a BEI în România, inclusiv exemple de proiecte și povești de impact, poate fi găsită pe pagina dedicată a site-ului Băncii. citeste mai multAboutMinistrul Marcel Boloș a primit vizita lui Ioannis Tsakiris, vicepreședintele Grupului Băncii Europene de Investiții »


13.06.2024
Ministrul Marcel Boloș a primit vizita vicepreședintei Băncii Mondiale, Antonella Bassani

Astăzi, ministrul Finanțelor a avut o întâlnire cu doamna Antonella Bassani, Vicepreședinta pentru Europa și Asia Centrală în cadrul Băncii Mondiale, în cadrul căreia s-a discutat despre progresele și prioritățile în materie de reforme structurale, reforma sistemului fiscal și proiectele strategice de investiții implementate de România.Cu ocazia acestei întâlniri a fost semnat un Amendament la acordurile de împrumut aflate în portofoliu, în baza căruia să poată utiliza, în cazul apariției unei crize/dezastru, instrumentul Rapid Response Option (RRO) - Opțiune de Răspuns Rapid, care presupune accesarea a pânã la 10% din suma totală netrasă din împrumuturile BIRD aflate în implementare la data respectivă.Tot în cadrul întrevederii, ministrul a subliniat importanța de îmbunătățire a structurii veniturilor fiscale și eliminarea distorsiunilor și lacunelor din sistemul actual. „Din perspectiva veniturilor bugetare suntem conștienți că reforma Agenției Naționale pentru Administrare Fiscală (ANAF), prin digitalizare, este extrem de importantă și suntem încrezători că acest proces, care se află în desfășurare, va atinge obiectivele asumate, respectiv colectarea mai eficientă a veniturilor. Transformarea digitală și îmbunătățirea proceselor interne ale ANAF sunt coordonatele de la care pornim, urmărind necesitatea de a consolida respectarea obligațiilor fiscale și colectarea impozitelor. Suntem conștienți de faptul că pentru echilibrarea bugetară sunt necesare eforturi conjugate, pe de o parte în zona politicii fiscale, în zona de consolidare a capacității de colectare a veniturilor, de sprijinire financiară a mediului de afaceri, iar pe de altă parte în zona de cheltuieli publice”, a afirmat ministrul Marcel Boloș.Colaborarea cu Banca Mondială a fost evidențiată ca esențială, având în vedere asistența tehnică oferită de aceasta în procesul de revizuire a legislației fiscale românești, inclusiv în domeniul impozitului pe profit, al impozitului pe veniturile persoanelor fizice și al contribuțiilor sociale obligatorii.Portofoliul actual al împrumuturilor acordate României de BIRD cuprinde 13 împrumuturi pentru investiţii sectoriale în valoare de 1,2 miliarde euro. citeste mai multAboutMinistrul Marcel Boloș a primit vizita vicepreședintei Băncii Mondiale, Antonella Bassani »


11.06.2024
Cererile pentru acord de refinanțare a creditelor contractate prin Prima Casă vor fi depuse la FNGCIMM

Din 7 iunie, Ministerul Finanțelor a desemnat Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii – S.A. – I.F.N. (FNGCIMM) ca instituție semnatară a acordurilor de refinanțare a creditelor contractate prin Prima Casă/Noua Casă, astfel că cererile vor fi depuse la Fond.Împuternicirea este prevăzută prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.58/2024 pentru modificarea anexei la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2024 privind aprobarea schemei de ajutor de stat IMM PLUS, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.De asemenea, având în vedere că, în perioada 05.04.2024 – 06.06.2024, s-au depus peste 3000 de cereri de refinanțare, pentru a veni în sprijinul celor care au nevoie de un răspuns într-un timp foarte scurt, MF a decis ca acordul de refinanțare a cererilor depuse în perioada mai sus menționată, să fie emis de drept, nemaifiind necesar acordul Ministerului.Totodată, mai menționăm faptul că Ministerul Finanțelor rămâne instituția abilitată să-și exprime acordul pentru înstrăinarea unui imobil contractat prin Programul Prima Casă, în acest caz procedura pentru depunerea documentelor necesare rămâne prin formular.  citeste mai multAboutCererile pentru acord de refinanțare a creditelor contractate prin Prima Casă vor fi depuse la FNGCIMM »


05.06.2024
Comisia Europeană felicită România pentru rezultatele implementării sistemului național RO e-Factura: „Sunteți fruntași”

România a făcut un pas esențial spre digitalizarea și reformarea sistemului fiscal, asumate în PNRR, odată cu implementarea modulului RO e-Factura, au transmis reprezentanții DG GROW din cadrul Comisiei Europene în contextul unei ședințe de lucru conduse de ministrul Marcel Boloș la sediul MF. „Felicităm România pentru eforturile din ultimele luni pentru implementarea e-Factura, sunteți fruntași printre statele europene la acest capitol”, au transmis reprezentanții CE veniți la București.Reprezentanții CE au apreciat că decizia de adoptarea a standardului european de facturare este una corectă, având în vedere că la nivelul UE perspectiva este de a asigura interoperabilitatea și creșterea vitezei pentru schimbul de date în timp real. „Modulul e-Factura reprezintă temelia pentru digitalizarea ANAF în lupta împotriva evaziunii fiscale și reducerea GAP-ului de TVA. Am înțeles de la început că această tranziție poate genera anumite provocări, dar am fost hotărâți să le depășim împreună cu mediul de afaceri și contribuabilii, tocmai de aceea am lucrat pentru a încerca să aducem funcționalitățile sistemului cât mai aproape de ce își doresc cei care îl utilizează”, a subliniat ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, în cadrul discuției.Prezenți la eveniment, reprezentanții mediului de afaceri au subliniat importanța adoptării acestui instrument și au salutat comunicarea eficientă cu Ministerul Finanțelor și ANAF pentru a îmbunătățirea continuă sistemului. De asemenea, au subliniat că așteaptă operaționalizarea modulului antifraudă să devină funcțional.La nivel european, instituirea modulului e-Factura, implementată și în România, are în vedere promovarea unei Piețe Unice digitale prin simplificarea și armonizarea implementării facturării electronice, bazate pe standardul european din 2017.De la 1 ianuarie, e-Factura a devenit pentru toate livrările de bunuri și prestările de servicii care au loc în România, realizate în relaţia business-to-business (B2B). citeste mai multAboutComisia Europeană felicită România pentru rezultatele implementării sistemului național RO e-Factura: „Sunteți fruntași” »


31.05.2024
Peste 190 de investitori au plasat mai mult de 9 miliarde de euro în cea de a treia emisiune de euroobligațiuni a Românei din anul 2024

Ministerul Finanțelor a lansat, marți, 21 mai 2024, a treia emisiune de euroobligațiuni din acest an pe piețele financiare internaționale, cu o cerere din partea mediului investițional de peste 9 miliarde EURO. Emisiunea face parte din planul indicativ de finanțare al anului 2024 și a generat un interes considerabil din partea investitorilor.Valoarea totală a emisiunii de euroobligatiuni este de 3,24 miliarde euro, cu o subscriere finală de aproximativ 6,4 miliarde euro, prin participarea unui număr de peste 190 de investitori.Emisiunea a fost realizată în două tranșe, din care 1,84 miliarde euro cu maturitatea de 8 ani, cu un randament de 5,326% și o rată de dobândă de 5,250% pe an și 1,4 miliarde euro cu maturitatea de 13 ani, cu un randament de 5,686% și o rată de dobândă de 5,625% pe an. Emisiunea a fost supra subscrisă de aproximativ 2 ori.Prin această tranzacție, Ministerul Finanțelor a continuat procesul de administrare activă a portofoliului de datorie prin utilizarea operațiunilor de preschimbare (switch) oferind deținătorilor de euroobligatiuni denominate în euro scadente în octombrie 2024 și octombrie 2025 opțiunea de preschimbare cu euroobligațiunile denominate in EUR nou emise cu maturitatea de 8 ani. Astfel, un volum de aproximativ 42 milioane EUR au fost preschimbate, valoare care diminuează vârfurile de plată aferente emisiunilor de euroobligațiuni în EUR scadente in octombrie 2024 și octombrie 2025.Tranzacția face parte din planul de finanțare externă aferent anului 2024 și vizează consolidarea rezervei financiare în valută la dispoziția Trezoreriei statului. Totodată, prin maturitățile alese, România, prin Ministerul Finanțelor, a urmărit optimizarea profilului de rambursare al datoriei publice, prin înlocuirea unei părți a datoriei, cu datorie nouă cu rate de dobândă ancorate în condițiile de piață curente.Din perspectiva distribuției, alocarea a fost preponderent către investitori de tipul “real money”, respectiv fonduri de active administrate privat care au avut o pondere în cadrul maturităților de 8 și 13 de ani de 62% si 70%. Totodată fondurile de pensii și companiile de asigurări au avut o distribuție de 7% și 8%, fondurile suverane și instituțiile oficiale o alocare de 15% și 4%, băncile comerciale și private au avut o distribuție de 8% și 6% iar fondurile speculative și brokerii au beneficiat de o alocare de 8%, respectiv 12%.Distribuția geografică pentru cele doua maturități a fost următoarea America de Nord 33% și 50%, Marea Britanie /Irlanda 25% și 20%, Germania/Austria/Elveția 7% și 11%, CEE 5% și 6%, UAE/Asia 5.6% și 23% și România 6% și 5%.Tranzacția a fost intermediată de către BNP Paribas, Citigroup Global Markets Europe AG, Erste Group Bank AG, HSBC Continental Europe, JP Morgan SE si Société Générale. citeste mai multAboutPeste 190 de investitori au plasat mai mult de 9 miliarde de euro în cea de a treia emisiune de euroobligațiuni a Românei din anul 2024 »


16.05.2024
Ministrul Marcel Boloș, prezent la reuniunea Ecofin din 14 mai

Miniștrii de finanțe din UE au ajuns la un acord la reuniunea Consiliului Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN), desfășurată la Bruxelles la 14 mai 2024, în legătură cu Directiva Consiliului privind reducerea mai rapidă și mai sigură a surplusului de impozit reținut la sursă (FASTER).Propunerea include noi norme pentru a face procedurile de reținere la sursă a impozitului în UE mai eficiente și mai sigure pentru investitori, intermediari financiari (de exemplu, bănci) și administrațiile fiscale ale statelor membre.Directiva va introduce un certificat digital comun al UE de rezidență fiscală (eCRF) pe care investitorii plătitori de impozite l-ar putea utiliza pentru a beneficia de procedurile accelerate de obținere a reducerii impozitului reținut la sursă.TVA în era digitalăDe asemenea, Consiliul a desfășurat un schimb de opinii, realizând progrese în direcția unui acord vizând pachetul privind taxa pe valoarea adăugată (TVA) în era digitală, care urmărește combaterea fraudei în domeniul TVA-ului, sprijinirea întreprinderilor și promovarea digitalizării.Pachetul TVA în era digitală a fost lansat de COM în data de 8 decembrie 2022 și face parte din Planul de acțiune pentru o impozitare echitabilă și simplificată în sprijinul strategiei de redresare adoptat de COM în anul 2020. Acest pachet legislativ cuprinde:propunerea de directivă a Consiliului de modificare a Directivei 2006/112/CE în ceea ce privește regulile TVA pentru era digitală;propunerea de regulament de punere în aplicare al Consiliului de modificare Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr.282/2011 în ceea ce privește solicitările de informații pentru anumite regimuri de TVA;propunerea de regulament al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr.904/2010 în ceea ce privește măsurile de cooperare administrativă necesare pentru era digitală.Implementarea Mecanismului de Redresare și ReziliențăDincolo de acestea, miniștrii au desfășurat un schimb de opinii cu privire la situația actuală a punerii în aplicare a Mecanismului de redresare și reziliență (MRR).Consiliul a adoptat decizii de punere în aplicare de aprobare a planurilor de redresare și reziliență modificate transmise de Italia și Spania.Discuție cu domnul comisarul Valdis Dombrovskis, Vicepreședinte al Comisiei EuropeneÎn contextul deplasării la Bruxelles, ministrul Marcel Boloș s-a întâlnit cu domnul comisarul Valdis Dombrovskis, Vicepreședinte al Comisiei Europene, pentru a discuta pe marginea situației macroeconomice a României, în contextul aprobării noului cadru de guvernanță economică la 30 aprilie.Noile norme vor încuraja reformele structurale și investițiile publice care contribuie la sustenabilitate și creștere economică.Statele membre pot solicita o prelungire a planului până la maximum șapte ani, dacă se angajează să efectueze anumite reforme și investiții care îmbunătățesc reziliența și potențialul de creștere, sprijină sustenabilitatea finanțelor publice și abordează prioritățile comune ale UE (tranziția verde și digitală, asigurarea securității energetice, consolidarea rezilienței sociale și economice și consolidarea capabilităților de apărare). Reformele și investițiile angajate în actualele PNRR-uri sunt luate în considerare.Printre concluziile discuției s-au numărat:1. Prezentarea conform noilor regulamente a unui plan care să garanteze nivelul global planificat al investițiilor publice finanțate la nivel național pe perioada acoperită, inclusiv descrierea reformelor și investițiilor care trebuie realizate în conformitate cu PNRR.2. Susținerea investițiilor publice cu un vârf de investiții în anii 2024 și 2025 de aproximativ 7% din PIB, ceea ce va contribui la creșterea sustenabilă pe termen lung, cât și eficiența alocărilor bugetare în cadrul programelor de investiții prin creșterea ponderii fondurilor europene și PNRR în total surselor de finanțare în anii 2024, 2025 și 2026.3. Implementarea în mod corespunzător a reformelor aferente PNRR, atât în materie de politici sociale, fiscal-bugetare și de competivitate.Discuții cu reprezentații DG COMP, despre lansarea unei scheme de ajutor de statTot în cadrul vizitei de lucru de la Bruxelles, ministrul Marcel Boloș a avut o întâlnire cu reprezentanții DG COMP, respectiv cu domnul director general Olivier Guersent, pentru a discuta despre posibiltatea realizării la nivelul Ministerului Finanțelor a unei scheme de ajutor de stat pentru întreprinderi mari în domeniul eficienței energetice, în sensul reducerii emisiilor de CO2, ce va viza modernizarea și îmbunătățirea proceselor de producție.Industrii importante precum cea metalurgică, siderurgică, chimică și alte sectoare mari consumatoare de energie vor fi vizate de schemă. citeste mai multAboutMinistrul Marcel Boloș, prezent la reuniunea Ecofin din 14 mai »


02.04.2024
Ministerul Finanțelor a efectuat plata tuturor titlurilor de plată emise de ANRP

Ministerul Finanțelor a virat, luni, 1 aprilie a.c., în conturile CEC Bank, suma stabilită prin 15.284 titluri de plată emise până la 31.10.2023 de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.Astfel, au fost plătite un număr de 15.171 titluri de plată emise de ANRP în baza Legii nr.165/2013, emise în perioada 20.03.2023 – 30.10.2023, cu seriile de la 180936 la 196221 și un număr de 113 titluri de plată emise de ANRP în baza Legii nr.164/2014, emise în perioada 20.03.2023 – 26.10.2023, cu seriile de la 54214 la 54326.Precizăm că, în prezent, nu mai sunt titluri de plată emise de ANRP și neplătite de Ministerul Finanțelor.În conformitate cu prevederile legale, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data creditării contului deschis pe numele Ministerului Finanţelor, banca emite electronic recipise de consemnare specială pentru fiecare titlu de plată în parte.Informații privind numărul recipisei de consemnare aferent fiecărui titlu de plată se publică, după efectuarea plății.. citeste mai multAboutMinisterul Finanțelor a efectuat plata tuturor titlurilor de plată emise de ANRP »


01.04.2024
Anunț privind prelungirea perioadei de depunere a candidaturilor pentru selecția membrilor consiliului de administrație al EXIM Banca Românească S.A.

Ministerul Finanțelor, în calitate de acționar majoritar al Exim Banca Românească S.A.,anunță prelungirea perioadei de depunere a candidaturilor în cadrul procedurii de recrutare și selecție a 9 (nouă) membri ai Consiliului de administrație al Exim Banca Românească S.A., respectiv până la data de 15.04.2024Anunț privind prelungirea perioadei de depunere a candidaturilor pentru selecția membrilor consiliului de administrație al EXIM Banca Românească S.A.Anexa 1 Chestionar pentru persoanele care candidează pentru o poziție de membru al Consiliului de administrație al Exim Banca Românească S.A.Anexa 2 Declarație privind independențaAnexa 3 Declarație privind autenticitatea documentelorAnexa 4 Declarație conflict de interese citeste mai multAboutAnunț privind prelungirea perioadei de depunere a candidaturilor pentru selecția membrilor consiliului de administrație al EXIM Banca Românească S.A. »


28.03.2024
6.260 de elevi s-au înscris la finala națională a concursului european de educație financiară European Money Quiz

Peste 6.260 de elevi, cu vârsta între 13-15 ani, din 390 de școli, licee și colegii de la nivel național s-au înscris la ediția a VI-a a finalei naționale a concursului European Money Quiz organizată de Asociația Română a Băncilor în parteneriat cu Banca Naţională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Ministerul Finanțelor și Institutul Bancar Român. European Money Quiz este o competiție europeană care s-a desfășurat în cadrul Global Money Week și European Money Week, în luna martie 2024, acestea fiind programe internaționale de conștientizare privind creșterea nivelului de educație financiară și digitală. În urma celor trei sesiuni organizate anul acesta în cadrul concursului național European Money Quiz, locul I a fost câștigat de elevi din București, respectiv de la Colegiul Național Spiru Haret București, Școala Gimnazială „Nicolae Labiș” București și de la Școala nr.41 București. În cadrul fiecărei sesiuni, câștigătorii locului I primesc un premiu în valoare de 3.000 lei net, câștigătorii premiului II beneficiază de 2.000 lei, iar ocupanții locului III primesc un premiu în valoare de 1.000 lei. Dintre câștigătorii locurilor I, doi elevi cu cel mai bun punctaj, de la Colegiul Național Spiru Haret București și Scoala Gimnazială „Nicolae Labiș” București, vor reprezenta România și vor concura la finala europeană a concursului de educație financiară European Money Quiz care se desfășoară la data de 19 aprilie 2024 la Bruxelles. La competiție participă peste 30 de state europene, iar câștigătorii vor primi titlul de campioni europeni ai banilor în 2024 și premii în bani. Banca Națională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Ministerul Educației, Ministerul Finanțelor și Asociația Română a Băncilor realizează programe comune de educație financiară și au elaborat proiectul Strategiei Naționale de Educație Financiară ce urmează să fie aprobat până la sfârșitul trimestrului doi al acestui an. Creșterea nivelului de educaţie financiară contribuie la îmbunătăţirea rezilienței financiare a cetățenilor, a gradului de bunăstare economică individuală și la dezvoltarea economică. citeste mai multAbout6.260 de elevi s-au înscris la finala națională a concursului european de educație financiară European Money Quiz »


— 20 Items per Page
Showing 1 - 20 of 64 results.