Asset Publisher

null Ministerul Finanțelor inițiază procesul de identificare a unui portofoliu de proiecte PPP viabile pentru România

București, 21 iulie 2025 – Ministerul Finanțelor anunță lansarea demersului interinstituțional pentru construirea unui portofoliu de proiecte de investiții care pot fi implementate prin mecanisme de parteneriat public-privat (PPP), cu impact economic și social major. Această inițiativă marchează un pas decisiv în valorificarea potențialului PPP-urilor pentru dezvoltarea României.

În acest sens, Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a transmis solicitări oficiale către ministerele de linie pentru identificarea și evaluarea proiectelor relevante care pot fi structurate sub forma unor parteneriate public-private.

„Fiecare minister este invitat să transmită, până la finalul lunii iulie a.c., o analiză internă a proiectelor de investiții, incluzând informații esențiale precum: obiectivul proiectului, indicatorii tehnico-economici, valoarea estimată a investiției, stadiul de pregătire (temă de proiectare, studii de prefezabilitate sau fezabilitate), situația terenurilor implicate (proprietate, necesar de expropriere), precum și avizele sau autorizațiile deja obținute”, a declarat Ministrul Alexandru Nazare.

Acest demers continuǎ acțiunile întreprinse deja de Ministerul Finanțelor în sprijinul dezvoltării proiectelor PPP. În decembrie 2024, a fost aprobat Ordinul nr.6695/17.12.2024 privind publicarea ghidurilor și metodologiilor pentru înțelegerea și aplicarea cadrului PPP, iar în perioada 26–29 mai 2025 a avut loc prima sesiune extinsă de instruire dedicată autorităților publice centrale și locale.

Ministerele vizate pentru dezvoltarea unui portofoliu de proiecte PPP includ:

  • Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Ministru Florin-Ionuț Barbu
  • Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor - Ministru Diana-Anda Buzoianu
  • Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației - Ministru Cseke Attila Zoltán
  • Ministerul Educației și Cercetării - Ministru Daniel-Ovidiu David
  • Ministerul Energiei - Ministru Bogdan-Gruia Ivan
  • Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenorialului și Turismului - Ministru Radu-Dinel Miruță
  • Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Ministru Dragoș-Nicolae Pîslaru
  • Ministerul Sănătății - Ministru Alexandru-Florin Rogobete
  • Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - Ministru Ciprian-Constantin Șerban

România a înregistrat, până în prezent, un număr redus de proiecte implementate prin PPP, comparativ cu alte state europene care au valorificat acest instrument pentru dezvoltarea infrastructurii, a serviciilor publice și a altor domenii esențiale. Ministerul Finanțelor urmărește, prin acest efort, să contribuie la creșterea capacității instituționale pentru promovarea de proiecte viabile și sustenabile, în colaborare cu sectorul privat.