Asset Publisher

null Participarea ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, la reuniunea ECOFIN de la Luxemburg

România a susținut o abordare echilibrată privind viitorul buget al Uniunii Europene și noile resurse proprii

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a participat ieri la reuniunea Consiliului Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN), desfășurată la Luxemburg, în cadrul căreia principalele discuții s-au axat pe viitorul buget al Uniunii Europene și propunerea Comisiei Europene de actualizare a sistemului de resurse proprii al UE.

În cadrul reuniunii, subiectul central a fost reprezentat de actualizarea sistemului de resurse proprii al bugetului UE, care reprezintă aproximativ 90% din veniturile bugetare comunitare.

Comisia Europeană a propus cinci noi resurse proprii:

  • sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii,
  • mecanismul de ajustare la frontieră a emisiilor de carbon,
  • aplicarea unei cote de apel uniforme la greutatea echipamentelor electrice și electronice din fiecare stat membru care nu este colectată anual,
  • resursă proprie pentru accizele din tutun,
  • resursă corporativă pentru Europa.

Poziția României privind viitorul buget și noile resurse proprii

Ministrul Alexandru Nazare a subliniat că finanțarea bugetului UE trebuie să se bazeze pe principiile echității, eficienței, transparenței și simplității. În calitatea sa de stat net beneficiar de fonduri europene, România consideră esențială o distribuție echitabilă a contribuției financiare aferentă resurselor proprii, ținând cont de nivelul de dezvoltare economică al fiecărui stat membru.

„Susținem un buget european sustenabil și realist, capabil să sprijine prioritățile Uniunii și să aducă beneficii tangibile cetățenilor. Este esențial ca tranziția verde să nu genereze costuri disproporționate pentru statele aflate încă în proces de redresare economică”, a declarat ministrul Alexandru Nazare.

România a exprimat totodată rezerve privind unele propuneri ale Comisiei, precum introducerea resurselor bazate pe deșeurile electronice sau reducerea costurilor de colectare pentru resursele tradiționale (taxe vamale).

România a susținut simplificarea administrativă și o mai bună reglementare la nivel european

Referitor la simplificarea procesului legislativ european, România a subliniat nevoia de reducere a poverii administrative și birocratice, în special pentru întreprinderile mici și administrațiile publice.

Ministrul Nazare a subliniat că evaluările de impact trebuie să reflecte mai bine specificul statelor membre cu economii emergente și să includă analize diferențiate, pentru a asigura decizii bazate pe dovezi și adaptate realităților naționale.

România promovează echilibrul și solidaritatea europeană

România a sprijinit inițiativele europene de direcționare a economiilor către investiții productive și a reafirmat susținerea pentru asistența financiară și sancțiunile impuse Rusiei.

Totodată, a menținut rezerve față de noile accize la tutun, menționând ca noile niveluri minime propuse sunt excesive. În acest sens, poziționarea României a susținut o abordare graduală și flexibilă pentru a proteja stabilitatea pieței și veniturile bugetare.

„La reuniunea ECOFIN de la Luxemburg am subliniat încă o dată că România își dorește să fie un partener activ și respectat la masa deciziilor europene. Avem datoria să ne susținem ferm interesele, cu argumente solide și cu o înțelegere realistă a contextului european, dar și să ne respectăm angajamentele asumate”, a declarat ministrul finanțelor, Alexandru Nazare.