prezentare generala cnsf

Comitetul Naţional pentru Stabilitate Financiară (CNSF) este forul alcătuit din Ministrul Finanţelor Publice, Guvernatorul Băncii Naţionale a României, PreşedinteleComisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, Preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi Preşedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, cu rol de coordonare a sarcinilor legate de stabilitatea financiară şi gestionarea crizelor financiare în România.


CNSF a fost înfiinţat prin încheierea, la data de 31 iulie 2007, a Acordului între Ministerul Economiei şi Finanţelor, Banca Naţională a României, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private pentru cooperare în domeniul stabilităţii financiare şi al gestionării crizelor financiare.

Obiective CNSF

    Obiectivul central al Comitetului constă în asigurarea stabilităţii sistemului financiar, prin promovarea unui schimb de informaţii permanent şi eficient între autorităţile membre, precum şi prin evaluarea, prevenirea şi, după caz, gestionarea situaţiilor de criză financiară la nivelul instituţiilor financiare individuale, a grupurilor financiare sau a pieţei financiare în ansamblu.

Atribuţii CNSF

    Principalele atribuţii ale Comitetului Naţional pentru Stabilitate Financiară vizează promovarea unui schimb permanent şi eficient de informaţii între autorităţile responsabile cu reglementarea şi supravegherea diferitelor sectoare ale sistemului financiar şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, precum şi evaluarea, prevenirea şi, după caz, gestionarea situaţiilor de criză financiară la nivelul instituţiilor financiare individuale, a grupurilor financiare sau a pieţei financiare în ansamblu. Este de menţionat că acţiunile de cooperare în cadrul Acordului se desfăşoară fără a se prejudicia competenţele şi responsabilităţile autorităţilor semnatare, care decurg din prevederile legislaţiei în vigoare în baza cărora acestea îşi desfăşoară activitatea.

Istoric CNSF

Evoluţiile din ultimii ani ale sistemului financiar românesc au făcut necesar ca autorităţile responsabile cu autorizarea, reglementarea, supravegherea şi controlul pieţelor componente ale sistemului financiar să conlucreze pentru a asigura transparenţa şi integritatea sistemului financiar şi a pieţelor sale componente, respectarea cadrului legal aplicabil, precum şi lărgirea cadrului naţional de stabilitate financiară.
Astfel, la data de 10 martie 2006, Banca Naţională a României, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi Comisia de Supraveghere a Asigurărilor au semnat Protocolul pentru cooperare în vederea promovării stabilităţii sistemului financiar în ansamblu şi pe componentele sale. La data de 14 decembrie 2006, la protocolul menţionat a aderat şi Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.

Cerinţele Uniunii Europene referitoare la managementul crizelor financiare, la care statele membre - prin urmare şi România - trebuie să se alinieze, în vederea întăririi capacităţii autorităţilor naţionale de a gestiona potenţialele situaţii de criză financiară, impun existenţa unui acord de cooperare între toate autorităţile naţionale de supraveghere a sistemului financiar, banca centrală şi ministerul de finanţe, având ca obiectiv central schimbul de informaţii, precum şi prevenirea, evaluarea şi gestionarea potenţialelor probleme cu impact sistemic. În vederea implementării acestor cerinţe, la data de 31 iulie 2007 a fost semnat Acordul între Ministerul Economiei şi Finanţelor, Banca Naţională a României, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private pentru cooperare în domeniul stabilităţii financiare şi al gestionării crizelor financiare, în baza căruia a fost înfiinţat Comitetul Naţional pentru Stabilitate Financiară.

Totodată, la data de 1 iunie 2008 a intrat în vigoare Acordul de cooperare între autorităţile de supraveghere financiară, băncile centrale şi ministerele de finanţe din Uniunea Europeană privind stabilitatea financiară transfrontalieră. Din partea României, acordul respectiv a fost semnat de către Banca Naţională a României, Ministerul Economiei şi Finanţelor, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private. Acest acord a înlocuit Acordul de cooperare dintre autorităţile de supraveghere bancară, băncile centrale şi ministerele de finanţe din ţările Uniunii Europene în domeniul situaţiilor de criză financiară, care a fost semnat în anul 2005. Noul acord include: principiile comune; un cadru analitic comun de evaluare a implicaţiilor sistemice ale unor potenţiale crize, în vederea asigurării unei terminologii comune aplicabile crizelor financiare transfrontaliere de către toate autorităţile relevante şi crearea premiselor pentru efectuarea în timp util a evaluărilor necesare în vederea facilitării adoptării de decizii în situaţii de criză; un ghid practic pentru gestionarea crizelor, care să reflecte o înţelegere comună a etapelor şi procedurilor de parcurs într-o situaţie de criză transfrontalieră.