VI. REGIMUL COMUNIST 1947 – 1989
Republica Populară Română 1947 – 1965 
15 august 1947 - Sub presiunea sovieticilor, fără o informare prealabilă a populației, a fost adoptată Legea nr. 287 pentru reforma monetară, care a intrat în vigoare la 15 august 1947. Anii celui de-al Doilea Război Mondial și perioada care a urmat produseseră o depresiune fără precedent a monedei naționale. Până la începutul lunii august 1947, nivelul prețurilor cu amănuntul crescuse de 8365 ori față de 1938, în circulație vehiculându-se o masă uriașă de semne monetare. Potrivit acesteia, bancnotele BNR și monedele emise de Ministerul Finanțelor au fost retrase din circulație. Acestea au fost înlocuite cu noi însemne monetare: bancnote de 100, 500 și 1000 de lei emise de BNR și monede în valoare de 50 de bani, 1, 2 și 5 lei de metal, cărora li se adăugau și bilete de 20 de lei de hârtie. Raportul de preschimbare a banilor vechi cu cei noi a fost de 20.000 de lei vechi pentru 1 leu stabilizat. Operațiunea s-a desfășurat pe o perioadă determinată, în intervalul 15–21 august 1947. Se impuneau anumite praguri pentru a limita circulația bănească și, mai mult decât atât, să deposedeze de bani pe cei care dețineau o cantitate prea mare în accepțiunea puterii comuniste. Astfel, salariații și pensionarii aveau dreptul de a schimba cel mult 3.000.000 lei vechi, la fel invalizii, văduvele și orfanii de război, iar agricultorii cap de familie - 5.000.000 lei vechi. Persoanele care nu puteau prezenta acte care să dovedească că exercitau o profesiune au avut dreptul de a preschimba cel mult 1.500.000 lei vechi. Consecința a fost o reducere drastică a masei monetare. O cantitate mare de bani care fusese economisită de firme, bănci sau persoane fizice devenise, peste noapte, lipsită de valoare sau predată autorităților statului. Devalorizarea leului în 1945-1947 a anulat practic datoria publică, iar Legea pentru reforma monetară recunoaște ca datorie publică doar rentele perpetue.

30 decembrie 1947 -  Monarhia a fost abolită, regele Mihai I a fost nevoit să abdice și să părăsească țara. Parlamentul – care după alegerile generale din 1946 s-a transformat în Marea Adunare Națională – a adoptat Legea nr. 363 din 30 decembrie 1947, prin care Statul român a fost proclamat Republică Populară. Regimul comunist a adoptat o serie de măsuri care  au vizat distrugerea elitei financiare și police interbelice, naționalizarea mijloacelor de producție, colectivizarea, reforma monetară ș.a. În primii ani de dominație comunistă resursele României au fost exploatate de sovietici prin intermediul companiilor mixte româno-sovietice SovRom, înființate după încheierea conflagrației mondiale pentru a gestiona plata uriașei datorii de război către URSS, stabilită prin Tratatul de Pace de la Paris la suma deloc neglijabilă de 300.000.000 dolari (la valoarea din 1938, echivalentul a cca 5 miliarde de dolari la valoarea din 2014).
1948 - România aderă la CAER.
februarie 1948 - Toate instituțiile de credit au fost radiate din registrul societăților bancare, ele putând fi reînscrise doar pe baza unei noi autorizații de funcționare emise de Curtea Superioară Bancară cu avizul BNR.
13 aprilie 1948 – Constituția Republicii Populare Române, prima constituție a României din perioada comunistă. 
11 iunie 1948 – Legea pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi. Au fost naționalizate Societatea Națională de Credit Industrial, Casa de Economii și Cecuri Poștale și Casa de Depuneri și Consemnațiuni. Întreprinderile naționalizate puteau primi credite doar de la BNR.
13 august 1948 – Legea pentru dizolvarea și lichidarea întreprinderilor bancare și instituțiilor de credit.
13 noiembrie 1948 – Banca Națională a României a devenit prin lege Banca de Stat a Republicii Populare Române, guvernatorul a devenit președinte, fiind în același timp și adjunct al ministrului Finanțelor. Banca de Stat a RPR putea acorda doar credite pe termen scurt în baza planului de credite.
29 ianuarie 1949 - Decretul Marii Adunări Naționale pentru organizarea Ministerului de Finanțe al Republicii Populare Române din 29 ianuarie 1949.
26 ianuarie 1952 - O nouă reformă monetară a fost adoptată prin Hotărârea Consiliului de Miniștri cu privire la efectuarea reformei bănești și la reducerile de prețuri. Stabilizarea monetară din 1947 confiscase 94,16% din masa monetară existentă, dar treptat prețurile crescuseră. În 1952, această a doua confiscare a numerarului în circulație prevedea că sumele în numerar de până la 1000 de lei vechi inclusiv se preschimbau la raportul de 100 la 1, sumele cuprinse între 1000 și 3000 de lei vechi inclusiv la raportul de 200 la 1, iar cele care depășeau 3000 de lei la raportul de 400 la 1.
1956 – Apare „Evidența contabilă”, organ de presă al Ministerului de Finanțe, care își schimbă numele, în 1970, în „Revista de contabilitate”.
1964 - Decretul nr. 840/1964 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice.

Republica Socialistă România 1965 – 1989
Republica Socialistă România (RSR) a fost denumirea oficială purtată de statul român în a doua parte a perioadei comuniste a țării (1965-1989), după ce inițial se numise Republica Populară Română. În această perioadă, țara a fost condusă de Nicolae Ceaușescu, în calitatea sa de secretar general al partidului unic, Partidul Comunist Român (PCR), la care s-a adăugat, începând cu anul 1974, funcția de președinte al Republicii Socialiste România. Regimul comunist, sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu, a avut un caracter preponderent dictatorial. A fost menținut controlul rigid al Comitetului Central asupra planificării centralizate, ceea ce a împiedicat orice pas către socialismul de piață.

1969 - Legea Marii Adunări Naționale de aprobare a Decretului nr. 784/1969 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor.
15 decembrie 1972 - România a devenit membră a FMI, în condițiile în care Ceaușescu avea nevoie de valută prin care să-și poată finanța planul ambițios de dezvoltare a producției industriale.
1981 - Datoria externă a țării se ridica la 10,2 miliarde de dolari (în 1971, datoria externă era de 1,2 miliarde dolari). Criza petrolului, cutremurul catastrofal din 1977, inundațiile din 1980 și 1981 au dat o lovitură producției industriale și au avut drept efect reducerea exportului de alimente, către care se îndrepta privirea lui Nicolae Ceaușescu pentru a plăti datoria externă. Faptul că era obligat să accepte condițiile băncilor occidentale a constituit o grea lovitură dată mândriei exacerbate a conducătorului român. El a declarat în mod sfidător, în decembrie 1982, că va plăti datoria externă până în 1990 și, pentru a realiza acest lucru, a introdus o serie de măsuri de austeritate fără egal chiar și în istoria neagră a regimurilor comuniste est-europene. În 1981-1982 s-a trecut la raționalizarea cărnii, a pâinii, a zahărului, a laptelui, a energiei; aceasta s-a extins la aproape întreaga țară, cu excepția Capitalei.