Comunicate de presă

Asset Publisher

04.08.2025
O nouă ediție TEZAUR: Investiții sigure, cu dobânzi neimpozabile de până la 7,85%

Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 4 august, cea de-a opta ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă oportunitate de economisire în condiții avantajoase.Astfel, în perioada 4 august – 5 septembrie 2025, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 6,90%, 7,50%, respectiv, 7,85%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată.Când și unde pot fi cumpărate titlurile de statÎntre 4 august – 3 septembrie 2025, prin platforma Ghișeul.ro;Între 4 august – 4 septembrie 2025 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităților Trezoreriei Statului. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesați Ghid Tezaur online și Tezaur online;Între 4 august – 5 septembrie 2025 de la sediul unităților Trezoreriei Statului;Între 4 august – 4 septembrie 2025 în mediul urban și 4 august – 3 septembrie 2025 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A. Informații detaliate despre modalitățile de investiții în TEZAUR, în acest Ghid.Avantajele investiției în Programul TEZAURVeniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile. Dobânda este anuală și se plătește la datele de plată prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului TEZAUR sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. În plus, un investitor are libertatea de a efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia sunt publicate la secțiunea Titluri de stat, C.N. Poșta Română S.A.Reamintim că începând cu luna martie a.c., Ministerul Finanțelor a lansat prima ediție în care cetățenii români care au cont pe platforma Ghișeul.ro și dețin un card de debit au avut posibilitatea de a achiziționa online titluri de stat, la doar un click distanță. citeste mai multAboutO nouă ediție TEZAUR: Investiții sigure, cu dobânzi neimpozabile de până la 7,85% »


01.08.2025
O premieră importantă la FIDELIS VII: titluri de stat pe 10 ani denominate în Euro

Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 1 august până vineri 8 august, o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populație, derulată în parteneriat cu „Morning Glory cu Răzvan Exarhu", Rock FM și cu sprijinul Centrului de Transfuzie Sanguină București. „Lansăm cea de-a șaptea emisiune FIDELIS din 2025, o inițiativă esențială prin care ne reafirmăm angajamentul de a oferi cetățenilor români instrumente de economisire sigure și atractive. Avem și o premieră: o tranșă de titluri de stat în euro, cu scadență la 10 ani, extinzând astfel opțiunile de investiție pe termen lung. În același timp, consolidăm sprijinul pentru eroii noștri – donatorii de sânge – oferindu-le în continuare condiții speciale la subscrierea titlurilor pe 2 ani în lei și euro, cu dobânzi preferențiale și praguri minime reduse. FIDELIS rămâne nu doar o soluție financiară inteligentă, ci și o platformă prin care promovăm implicarea civică. Un alt beneficiu al programelor de titluri de stat emise de Ministerul Finanțelor, este acela că românii pot deveni finanțatori ai statului, susținând direct proiecte-cheie de investiții, precum cele în infrastructură, sănătate și educație.”, a subliniat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.FIDELIS continuă să fie o soluție atractivă de economisire pe piața titlurilor de stat, oferind populației un instrument sigur și avantajos. De la lansarea programului, FIDELIS a atras peste 53.4 miliarde lei prin peste 421.000 de subscrieri.În același timp, un aspect important este sprijinul acordat donării de sânge, prin condițiile speciale oferite donatorilor, care primesc un punct procentual în plus la dobândă. Donatorii-investitori au investit peste 3.33 miliarde lei prin 34.698 subscrieri în titlurile de stat FIDELIS, de la începutul parteneriatului cu Rock FM.Dobânzi speciale și praguri minime de zece ori mai mici pentru donatoriTranșele dedicate donatorilor de sânge se vor aplica pentru titlurile de stat emise în lei și în euro, cu scadențe la doi ani și dobânzi de 8,20% și 4,10%. De asemenea, un alt beneficiu oferit donatorilor este scăderea de zece ori a pragurilor minime de subscriere, de la 5.000 de lei la 500 lei în limita a 100.000 lei și de 100 euro, cu un plafon maxim de 20.000 euro. Vor beneficia de aceste condiții persoanele care dovedesc că au donat sânge începând cu 1 martie 2025.Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta de peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro, prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale, Alpha Bank și Tradeville în parteneriat cu Libra Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori București.În premieră, titluri de stat în euro cu scadență la 10 aniA șaptea ediție a programului de titluri de stat FIDELIS va conține titluri de stat în lei, cu scadențe de 2 ani și 4 ani și 6 ani, cu dobânzi anuale de 7,20%, 7,65% și, respectiv, 7,90%, și titluri de stat în euro, cu scadențe de 2 ani și 5 ani și 10 ani, cu dobânzi anuale de 3,10%, 5,25% și respectiv, 6,50%.Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv, 1.000 de euro.Poți retrage banii oricând, iar câștigurile sunt neimpozabileÎn procesul de subscriere a titlurilor de stat FIDELIS nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obținute, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital sunt neimpozabile.De asemenea, există posibilitatea de a vinde titlurile înainte de scadență, primind dobândă aferentă perioadei de deținere.Ghid pentru cei care vor să economisească prin intermediul Fidelis.Informații privind termenii și condițiile financiare aferente emisiunii în cadrul Programului FIDELIS pot fi consultate, la secțiunea Datorie publică și pe paginile instituțiilor partenere:www.btcapitalpartners.ro;www.bcr.ro;www.brd.ro;www.alphabank.ro;www.tradeville.ro www.bvb.ro - Programul FIDELIS). Ce trebuie să știi dacă donezi sângePentru a putea dona sânge trebuie să îndeplinești următoarele condiții:să ai vârsta cuprinsă în intervalul 18-60 ani;să fii cetățean român sau (în cazul străinilor) să ai rezidența legală pe teritoriul României de minim 1 an și să poți comunica minimal în limba română;să ai la tine un act de identitate valabil (C.I., pașaport, carnet de conducere, carnet militar);să ai o stare generală fizică și psihică bună;să ai greutatea >/= 50 kg;să ai tensiunea arterială sistolică între 10 şi 18 mmHg;să nu fi suferit intervenții chirurgicale în ultimele 6 luni;să nu fii în evidență cu diverse afecțiuni în tratament (diabet, boli cardio-vasculare, hematologice, renale, infecțioase sau parazitare, reumatologice, neurologice, alergii etc.);să nu ai predispoziție la sângerare prelungită în caz de leziuni;femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie, de alăptare, în perioada menstruală sau la mai puțin de 5 zile de la ultima zi a ciclului menstrual;rezultatele analizelor din sângele prelevat din deget, înainte de donare, să fie în limitele acceptabile pentru donare (hemoglobină, glicemie, calciu, trombocite);vene vizibile, bine conturate. Locul puncției să nu aibă eczeme sau iritații.Alte beneficii pentru donatori:adeverință pentru transport, redus cu 50% pe metrou și RATB;o zi liberă, plătită, de la muncă, sau adeverință pentru școală/ facultate;bonuri de masă în valoare de 280 lei, valabile până la sfârșitul anului;o dată pe an donatorii pot face un set complet de analize de sânge, gratuit, la Centrul de Transfuzie Sanguină (la minim 1 lună distanță față de ultima donare). citeste mai multAboutO premieră importantă la FIDELIS VII: titluri de stat pe 10 ani denominate în Euro »


28.07.2025
Ministrul Finanțelor impune eficientizarea activității instituționale prin introducerea unui sistem de raportare zilnică și analize lunare

Ministerul Finanțelor anunță un nou set de măsuri pentru eficientizarea activității instituționale, prin lansarea unui nou sistem de evaluare a performanțelor angajaților și a departamentelor din cadrul Ministerului. Obiectivul este analizarea fundamentată a activității interne la nivel instituțional, pentru abordarea obiectivă a măsurilor ulterioare privind creșterea eficienței. Concret, începând cu data de 1 august 2025, angajații din aparatul propriu al Ministerului Finanțelor vor transmite zilnic, în scris, către superiorul direct, detalierea activităților desfășurate în ziua respectivă. Pe baza acestor informații, coordonatorii de servicii și direcții vor întocmi săptămânal rapoarte sintetice. Ulterior, fiecare structură va realiza un raport lunar, care va fi analizat și validat la nivelul secretarilor de stat sau al altor coordonatori cu rol de management. Acest tip de raportări sunt introduse la nivelul Ministerului Finanțelor pentru a fi utilizate în continuare ca un instrument de măsurare a performanței și de calibrare a volumului de lucru. „Prin acest nou sistem nu vizăm încărcarea angajaților cu un volum de muncă suplimentar, ci o mai bună înțelegere a modului în care funcționează instituția și care sunt zonele unde putem aduce îmbunătățiri. De exemplu, dacă un departament sau serviciu are un volum foarte mare de lucru și se constată supraîncărcarea, vom redistribui resursă umană din alte departamente pentru a scădea gradul de încărcare acolo unde constatăm disfuncționalități. În acest mod, vom lucra mai eficient, mai repede și mai bine și vom avea o imagine mai clară a ceea ce se întâmplă în instituție”, a declarat Alexandru Nazare, Ministrul Finanțelor. Ce va conține raportul zilnic al angajaților Fiecare angajat va nota durata și tipul activităților desfășurate în ziua respectivă, precum studierea documentațiilor, documentarea/analizarea legislației și jurisprudenței naționale și internaționale, participarea la ședințe, grupuri de lucru, deplasarea în delegații, monitorizări ale structurilor teritoriale și altele. De asemenea, vor fi detaliate activitățile conexe. Toate aceste date vor fi folosite pentru realizarea de evaluări realiste privind gradul de încărcare al fiecărui angajat sau departament și pentru fundamentarea unor decizii viitoare privind redistribuirea sarcinilor sau personalului. Claritate și eficiență în activitatea administrației Măsura actuală se aliniază Programului de Guvernare 2025–2028, care vizează „monitorizarea obiectivă și continuă a performanței funcționarilor și instituțiilor”, prin raportări regulate (zilnice, săptămânale și lunare) care să stea la baza evaluărilor ulterioare. Totodată, aceasta pune în practică concluziile misiunii de audit desfășurată în 2018 de Direcția de Audit Public Intern aparat propriu (DAPIAP), care a evidențiat lipsa unei abordări unitare în definirea/identificarea proceselor și subproceselor la nivelul Ministerului și a modului în care este gestionată încărcarea. Cu noul sistem, Ministerul Finanțelor își propune să aducă mai multă claritate, echilibru și eficiență în activitatea administrației publice centrale. citeste mai multAboutMinistrul Finanțelor impune eficientizarea activității instituționale prin introducerea unui sistem de raportare zilnică și analize lunare »


Informații fiscale și bilanțuri

exemplu card buton

Informaţii despre instituţii publice, agenţii economici, societăţi de asigurare, brokeri, ONG-uri.

Pentru modificarea informaţiilor referitoare la datele de identificare ale contribuabililor comercianţi (inregistraţi la ONRC), vă rugăm să vă adresaţi Oficiului Registrului Comerţului competent. După modificarea datelor de la Oficiul Registrului Comerţului, informaţiile se vor actualiza şi pe site-ul MF.


Selecţie după Nume și județ:

Nume și județ

Selecţie după Codul Unic de Identificare:


contestatii card

Anunţuri acte administrative fiscale




Noutăţi

Asset Publisher

07.07.2025
Ministerul Finanțelor, în baza Referatului de disponibilizare nr.761258/16.06.2025 anunță disponibilizarea unui număr de 160 stații de lucru tip Maguay Office Power CS (I3-4130, 8Gb, 1Tb, monitor 21,5 inch).

Ministerul Finanțelor, în baza Referatului de disponibilizare nr.761258/16.06.2025 anunță disponibilizarea unui număr de 160 stații de lucru tip Maguay Office Power CS (I3-4130, 8Gb, 1Tb, monitor 21,5 inch).În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.841/1995 privind procedurile de transmitere fără plată și de valorificare a bunurilor aparținând instituțiilor publice, cu modificările și completările ulterioare, transmitem atașat, anexa cu bunurile propuse pentru transfer fără plată către alte instituții publice.Termenul pentru transmiterea solicitărilor este de 30 de zile de la comunicarea prezentului anunț de disponibilizare.Menționăm faptul că bunurile care fac obiectul transferului fără plată se găsesc la sediul Ministerului Finanțelor din Bd.Libertății nr.16, Sector 5, București.Solicitările se pot transmite în scris către Ministerul Finanțelor sau prin e-mail la adresa: registratura@mfinante.gov.roPentru relații suplimentare, persoana de contact este dl. Nicolae Toncoglaz, tel. 021 226 11 51.Anexa citeste mai multAboutMinisterul Finanțelor, în baza Referatului de disponibilizare nr.761258/16.06.2025 anunță disponibilizarea unui număr de 160 stații de lucru tip Maguay Office Power CS (I3-4130, 8Gb, 1Tb, monitor 21,5 inch). »


20.05.2025
MF continuă despăgubirea cetățenilor care dețin “CEC-uri cu limită de sumă“ pentru achiziţionarea de autoturisme DACIA

Ordinul nr.476/17.03.2025 privind prospectul de emisiune pentru despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la CEC în vederea achiziționării de autoturisme a fost publicat în Monitorul Oficial nr.344/17.04.2025.Ordinul a fost emis pentru despăgubirea posesorului unui “CEC cu limită de sumă“, eliberat de Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. S.A cetățenilor care, anterior anului 1990, dețineau un depozit la CEC pentru achiziționarea unui autoturism Dacia, transferat ulterior la Banca Română pentru Dezvoltare - B.R.D. - S.A.Precizăm faptul că Ordinul nr.476/17.03.2025 a fost emis în baza legislației în vigoare:O.U.G. nr.156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni (C.E.C. - S.A.) completata prin Legea nr.9/2014H.G. nr.392/2014 privind aprobarea elementelor tehnice şi modalitatea de stabilire a despăgubirilor pentru persoanele fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme Dacia, precum şi pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești, cu completările ulterioare.Pașii de urmat pentru a primi despăgubirea Pentru a intra în posesia despăgubirilor, deponenţii, mandatarii sau succesorii legali ai acestora vor prezenta la orice unitate B.R.D. - Groupe Société Générale - S.A. sau CEC BANK S.A. următoarele documente, în original, după caz:“CEC-ul cu limită de sumă“;un act de identitate valabil;acte de stare civilă;procură specială autentificată pentru a face dovada mandatului, certificat de moştenitor şi alte documente legale justificative.Valorile totale ale despăgubirilor eligibile sunt calculate de către B.R.D. - Groupe Société Générale - S.A. sau C.E.C. BANK- S.A., în baza analizei dosarelor depuse de către deponenți. Sumele reprezentând respectivele despăgubiri sunt asigurate de Ministerul Finanţelor prin emisiuni de titluri de stat, pe numele B.R.D. - Groupe Société Générale - S.A. sau CEC BANK S.A. Titlurile de stat sunt nenegociabile şi nepurtătoare de dobândă. Valoarea nominală individuală a fiecărui titlu de stat este egală cu valoarea individuală a despăgubirii pe numele fiecărui deponent.La data scadenţei emisiunii de titluri de stat, Ministerul Finanţelor procedează la răscumpărarea acestora, prin plata către B.R.D. - Groupe Société Générale - S.A. sau CEC BANK S.A. a sumei reprezentând valoarea nominală totală a titlurilor de stat emise. Această plată se va face într-un cont B.R.D. - Groupe Société Générale - S.A. sau CEC BANK S.A., destinat acţiunii de despăgubire, nepurtător de dobândă şi de comisioane.Din 2007 până în prezent, Ministerul Finanțelor a emis 35 de ordine privind prospecte de emisiuni de titluri de stat în vederea despăgubirii persoanelor fizice care au constituit depozite pentru achiziționarea de autoturisme Dacia și a transferat în conturile CEC și BRD o sumă totală de 816.412.583,60 lei pentru aproximativ 39.000 de deponenți. Cui nu i se aplică prevederile legale în vigoarePotrivit art.1 din O.U.G. nr.156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziționării de autoturisme, “Persoanele fizice care până la data de 15 februarie 1992 au efectuat depuneri de sume la Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. precum și cele care au transferat aceste sume după 22 decembrie 1989 în conturile Băncii Române pentru Dezvoltare - B.R.D. - S.A., în vederea achiziționării de autoturisme au dreptul să obțină despăgubiri bănești dacă depozitele astfel constituite, existente în conturile active ale C.E.C. - S.A., respectiv ale B.R.D. - S.A., îndeplinesc condiția neafectării soldului inițial.” Prin urmare, depozitele existente în conturile active care îndeplinesc condiția neafectării soldului inițial sunt acele depozite constituite din sume reprezentând avansuri sau depuneri integrale în vederea achiziționării de autoturisme, existente în sold, fără dobânda aferentă și din care nu s-au efectuat retrageri. Persoanele fizice aveau posibilitatea să depună în contul 8.000, suma de 70.000 lei vechi pentru constituirea de depozite în scopul achiziționării unui autoturism, pentru care C.E.C. S.A. elibera “CEC-uri cu limită de sumă“ și NU librete de economii cu dobândă și câștiguri în autoturisme (5.000 lei vechi) . Așadar, libretelor de economii cu dobândă și câștiguri în autoturisme (5.000 lei vechi) NU le sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr.156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la “Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A.”, cu modificările și completările ulterioare.Libretele de economii cu dobândă și câștiguri în autoturisme au fost reglementate prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr.1187/1962 privind vânzarea de autoturisme către populație, iar clauzele nu au fost supuse negocierii și au fost abrogate prin H.G. nr.735/1997.Totodată, facem precizarea că, prin Decizia nr.5/20.01.2020 pronunțatã în Dosarul nr.885/1/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecințã, a stabilit următoarele: ,,În soluționarea cererilor formulate de către titularii de librete C.E.C. de economii cu dobândă și câștiguri în autoturisme, având ca obiect obligarea C.E.C. Bank S.A. și a Statului Român la restituirea sumelor depuse și a dobânzii aferente, actualizate cu indicele de inflație, nu sunt aplicabile dispozițiile OUG nr.156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. S.A. în vederea achiziționării de autoturisme, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.232/2008, cu completările ulterioare.’’ Menționăm că, prin modificările aduse O.U.G. nr.156/2007, prin Legea 9/2014 și respectiv prin Legea nr.19/2016, nu au fost vizate persoanele care sunt posesoarele unor librete de economii cu dobândă și câștiguri în autoturisme. citeste mai multAboutMF continuă despăgubirea cetățenilor care dețin “CEC-uri cu limită de sumă“ pentru achiziţionarea de autoturisme DACIA »


Informații utile

buton datorie publica 2

en

buton ajutor de stat

buton transparenta bugetara 2

forexebug 2021

buton revista finante

buton brexit cu sigla

taxedu

RO-Elvetia

ANFP_concurs

fiipregtit

internship2024