Comunicate de presă

Asset Publisher

null Continuă consolidarea mecanismelor de combatere a contrabandei și fraudei la graniță: două scanere puse în funcțiune la Biroul Vamal Albița

La două săptămâni de la punerea în funcțiune a primului scaner din cele 26 la biroul vamal Galați-Giurgiulești, se inaugurează, la cea mai intens circulată vamă de pe frontiera dintre România și Republica Moldova, încă două noi sisteme de scanare cu raze X.

Aceste două scanere, plasate în Biroul Vamal Albița, vor permite un control vamal mai rapid și mai precis al bunurilor aflate atât în camioane, cât și în mijloacele de transport persoane. Unul este relocabil și va fi utilizat pentru controlul autoturismelor, în vreme ce al doilea este o noutate, fiind un scaner mobil ce permite verificarea camioanelor.

Această măsură vine ca parte a unui efort mai larg al Ministerului Finanțelor de a moderniza infrastructura vamală pentru a asigura o gestionare eficientă a frontierelor în interesul securității naționale și pentru a consolida mecanismele de combatere a contrabandei și fraudei la granițe.

Prin utilizarea echipamentelor de scanat se poate face inspectarea containerelor pentru mărfuri sau interiorul coletelor/bagajelor fără deschiderea acestora. Selecția pentru control prin scanare va fi efectuată în urma analizei de risc realizate pe baza informațiilor disponibile la nivelul autorității vamale.

„Mulți au fost sceptici că aceste tehnologii vor fi implementate, dar iată că intrăm într-o eră a normalității și transparenței în operațiunile vamale. O normalitate în care putem scana peste 500 de camioane pe zi într-un punct vamal fără să fie nevoie să deschidem vreunul. Imaginați-vă doar cât timp consumă verificarea manuală a unui singur camion care transportă tone de marfă. Capacitatea de a reacționa rapid la posibilele fraude este esențială pentru combaterea evaziunii fiscale și pentru menținerea integrității sistemului vamal. Noile scanere permit detectarea instant a mărfurilor nedeclarate, reducerea timpului petrecut de șoferi în vamă și îmbunătățirea eficienței operaționale a punctelor vamale. Aceste mărfuri, care pot varia de la produse de consum uzual la echipamente industriale, nu numai că afectează veniturile fiscale, dar pot pune în pericol și sănătatea și siguranța oamenilor. Tocmai de aceea este vitală această investiție în cele 26 de scanere pe care le vom aveam în toate punctele de frontieră importante. Proiectul nostru în valoare de 100 milioane euro este susținut atât din bugetul național, cât și din fonduri europene, fiind parte integrantă a Planului Național de Redresare și Reziliență”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Cum funcționează sistemul mobil

Sistemul mobil este omologat pentru drumurile publice. În doar câteva minute poate fi pus în „modul transport” și pregătit pentru a fi transportat într-o altă locație. Odată ajuns în locație, scanerul calibrează automat sistemul de direcție pentru mișcări precise în timpul funcționării. Procesul de desfășurare este complet automatizat, fiind controlat de la distanță printr-o aplicație software dedicată. Inspecția neinvazivă se realizează în mod eficient, permițând inspectarea unui număr mare de vehicule cu un nivel ridicat de acuratețe pentru detectare. Echipamentele de scanat, prin utilizare, contribuie la combaterea fraudelor vamale și fiscale, la combaterea traficului de droguri și substanțe periculoase constituindu-se în componente ale sistemului de securitate națională.

26 scanere în cele mai importante puncte de trecere vamală din țară

Cele 26 de scanere fac parte din proiectul „Dotarea birourilor vamale de frontieră cu sisteme de scanare autovehicule și containere (sisteme de securitate) și înființarea Centrului național de analiză imagistică în cadrul căruia se vor integra sistemele de scanare autovehicule și containere din dotarea A.V.R.”, semnat pe 4 decembrie 2023. Beneficiarul proiectului este Autoritatea Vamală Română, iar finanțarea este asigurată din bugetul național și din bugetul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Programul face parte Pilonul III al PNRR - Creștere inteligentă, sustenabilă și favorabilă incluziunii, inclusiv coeziune economică, locuri de muncă, productivitate, competitivitate, cercetare, dezvoltare și inovare, precum și o piață internă funcțională, cu întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) puternice, Componenta 8 - Reforma fiscală și reforma sistemului de pensii, Reforma R2 - Modernizarea sistemului vamal și implementarea vămii electronice, Investiția I4 - Implementarea vămii electronice.

„Biroul vamal de frontieră Albița este cel mai aglomerat de pe frontiera României cu Republica Moldova. Zilnic, peste 2.300 de mijloace de transport persoane și 750 de camioane traversează această frontieră, iar punerea în funcțiune, aici, a acestor două sisteme de scanare va eficientiza calitatea controlului vamal și va reduce, totodată, timpul de așteptare la trecerea frontierei. În plus, inspecția neinvazivă se realizează în mod eficient, permițând inspectarea unui număr mare de vehicule cu un nivel ridicat de acuratețe pentru detectare. Mai mult decât atât, unul dintre sisteme are o mobilitate ridicată, fiind omologat pentru drumurile publice, astfel că în doar câteva minute poate fi pus în «modul transport» și pregătit pentru a fi transportat într-o altă locație”, a declarat Marcel Mutescu, președintele Autorității Vamale Române.

Obiectivele generale ale proiectului sunt:

  • eficientizarea controlului vamal asupra mijloacelor de transport prin dotarea autorităţii vamale, în punctele de trecere a frontierei, cu sisteme de securitate;
  • integrarea sistemelor de securitate în Centrul Naţional de Analiză Imagistică şi realizarea monitorizării în timp real a analizelor imagistice asupra rezultatelor scanărilor efectuate cu echipamentele de scanat;
  • îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei serviciilor prestate de echipele de control operativ (în frontieră şi echipe mobile) pentru asigurarea securităţii şi siguranţei cetăţenilor şi protejarea intereselor financiare ale Uniunii şi ale statelor membre”.

Beneficiile aduse de utilizarea scanerelor cu raze X în controlul vamal

  • Economie: Contribuie la combaterea fraudei vamale, oferind astfel autorităților o modalitate eficientă de a verifica conținutul coletelor sau compartimentelor de transport mărfuri ale mijloacelor de transport.
  • Siguranța națională: Permite autorităților să detecteze obiecte sau substanțe periculoase, cum ar fi materiale explozive, arme sau substanțe chimice periculoase, care pot reprezenta o amenințare pentru securitatea națională.
  • Contrabandă: Ajută la identificarea oricăror bunuri sau substanțe interzise, nedeclarate sau disimulate care ar putea fi introduse ilegal în țară, cum ar fi droguri, arme interzise sau alte mărfuri interzise.
  • Protecția mediului: Permite identificarea substanțelor sau materialelor care pot avea impact negativ asupra mediului înconjurător și care pot fi interzise sau restricționate.
  • Eficiența operațională: Desfășurarea mai rapidă a operațiunilor vamale prin scurtarea timpului de inspecție fizică a fiecărui colet, container sau mijloc de transport duce la reducerea timpului de așteptare la trecerea frontierei.

Calendar estimativ al operaționalizării scanerelor

În anul 2024 vor deveni operaționale 9 scanere, din totalul de 26, în cadrul următoarelor birouri vamale de frontieră: Galați-Giurgiulești (21/5), Albița (4/6), Siret, Constanța Nord, Halmeu, Moravița și Isaccea.

În anul 2025 vor fi amplasate 8 scanere în birourile vamale de frontieră: Giurgiulești, Albița, Constanța Sud, Isaccea, Sighet, Stânca Costești, Oancea.

În 2026 vor fi operaționale 9 scanere în birourile vamale de frontieră: Constanța Sud, Halmeu, Moravița, Calafat, Nădlac, Borș, Stânca Costești, Porțile de Fier, Petea.

Informații fiscale și bilanțuri

exemplu card buton

Informaţii despre instituţii publice, agenţii economici, societăţi de asigurare, brokeri, ONG-uri.

Pentru modificarea informaţiilor referitoare la datele de identificare ale contribuabililor comercianţi (inregistraţi la ONRC), vă rugăm să vă adresaţi Oficiului Registrului Comerţului competent. După modificarea datelor de la Oficiul Registrului Comerţului, informaţiile se vor actualiza şi pe site-ul MF.


Selecţie după Nume și județ:

Nume și județ

Selecţie după Codul Unic de Identificare:


contestatii card

Anunţuri acte administrative fiscale




Noutăţi

Asset Publisher

20.05.2025
MF continuă despăgubirea cetățenilor care dețin “CEC-uri cu limită de sumă“ pentru achiziţionarea de autoturisme DACIA

Ordinul nr.476/17.03.2025 privind prospectul de emisiune pentru despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la CEC în vederea achiziționării de autoturisme a fost publicat în Monitorul Oficial nr.344/17.04.2025.Ordinul a fost emis pentru despăgubirea posesorului unui “CEC cu limită de sumă“, eliberat de Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. S.A cetățenilor care, anterior anului 1990, dețineau un depozit la CEC pentru achiziționarea unui autoturism Dacia, transferat ulterior la Banca Română pentru Dezvoltare - B.R.D. - S.A.Precizăm faptul că Ordinul nr.476/17.03.2025 a fost emis în baza legislației în vigoare:O.U.G. nr.156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni (C.E.C. - S.A.) completata prin Legea nr.9/2014H.G. nr.392/2014 privind aprobarea elementelor tehnice şi modalitatea de stabilire a despăgubirilor pentru persoanele fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme Dacia, precum şi pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești, cu completările ulterioare.Pașii de urmat pentru a primi despăgubirea Pentru a intra în posesia despăgubirilor, deponenţii, mandatarii sau succesorii legali ai acestora vor prezenta la orice unitate B.R.D. - Groupe Société Générale - S.A. sau CEC BANK S.A. următoarele documente, în original, după caz:“CEC-ul cu limită de sumă“;un act de identitate valabil;acte de stare civilă;procură specială autentificată pentru a face dovada mandatului, certificat de moştenitor şi alte documente legale justificative.Valorile totale ale despăgubirilor eligibile sunt calculate de către B.R.D. - Groupe Société Générale - S.A. sau C.E.C. BANK- S.A., în baza analizei dosarelor depuse de către deponenți. Sumele reprezentând respectivele despăgubiri sunt asigurate de Ministerul Finanţelor prin emisiuni de titluri de stat, pe numele B.R.D. - Groupe Société Générale - S.A. sau CEC BANK S.A. Titlurile de stat sunt nenegociabile şi nepurtătoare de dobândă. Valoarea nominală individuală a fiecărui titlu de stat este egală cu valoarea individuală a despăgubirii pe numele fiecărui deponent.La data scadenţei emisiunii de titluri de stat, Ministerul Finanţelor procedează la răscumpărarea acestora, prin plata către B.R.D. - Groupe Société Générale - S.A. sau CEC BANK S.A. a sumei reprezentând valoarea nominală totală a titlurilor de stat emise. Această plată se va face într-un cont B.R.D. - Groupe Société Générale - S.A. sau CEC BANK S.A., destinat acţiunii de despăgubire, nepurtător de dobândă şi de comisioane.Din 2007 până în prezent, Ministerul Finanțelor a emis 35 de ordine privind prospecte de emisiuni de titluri de stat în vederea despăgubirii persoanelor fizice care au constituit depozite pentru achiziționarea de autoturisme Dacia și a transferat în conturile CEC și BRD o sumă totală de 816.412.583,60 lei pentru aproximativ 39.000 de deponenți. Cui nu i se aplică prevederile legale în vigoarePotrivit art.1 din O.U.G. nr.156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziționării de autoturisme, “Persoanele fizice care până la data de 15 februarie 1992 au efectuat depuneri de sume la Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. precum și cele care au transferat aceste sume după 22 decembrie 1989 în conturile Băncii Române pentru Dezvoltare - B.R.D. - S.A., în vederea achiziționării de autoturisme au dreptul să obțină despăgubiri bănești dacă depozitele astfel constituite, existente în conturile active ale C.E.C. - S.A., respectiv ale B.R.D. - S.A., îndeplinesc condiția neafectării soldului inițial.” Prin urmare, depozitele existente în conturile active care îndeplinesc condiția neafectării soldului inițial sunt acele depozite constituite din sume reprezentând avansuri sau depuneri integrale în vederea achiziționării de autoturisme, existente în sold, fără dobânda aferentă și din care nu s-au efectuat retrageri. Persoanele fizice aveau posibilitatea să depună în contul 8.000, suma de 70.000 lei vechi pentru constituirea de depozite în scopul achiziționării unui autoturism, pentru care C.E.C. S.A. elibera “CEC-uri cu limită de sumă“ și NU librete de economii cu dobândă și câștiguri în autoturisme (5.000 lei vechi) . Așadar, libretelor de economii cu dobândă și câștiguri în autoturisme (5.000 lei vechi) NU le sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr.156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la “Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A.”, cu modificările și completările ulterioare.Libretele de economii cu dobândă și câștiguri în autoturisme au fost reglementate prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr.1187/1962 privind vânzarea de autoturisme către populație, iar clauzele nu au fost supuse negocierii și au fost abrogate prin H.G. nr.735/1997.Totodată, facem precizarea că, prin Decizia nr.5/20.01.2020 pronunțatã în Dosarul nr.885/1/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecințã, a stabilit următoarele: ,,În soluționarea cererilor formulate de către titularii de librete C.E.C. de economii cu dobândă și câștiguri în autoturisme, având ca obiect obligarea C.E.C. Bank S.A. și a Statului Român la restituirea sumelor depuse și a dobânzii aferente, actualizate cu indicele de inflație, nu sunt aplicabile dispozițiile OUG nr.156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. S.A. în vederea achiziționării de autoturisme, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.232/2008, cu completările ulterioare.’’ Menționăm că, prin modificările aduse O.U.G. nr.156/2007, prin Legea 9/2014 și respectiv prin Legea nr.19/2016, nu au fost vizate persoanele care sunt posesoarele unor librete de economii cu dobândă și câștiguri în autoturisme. citeste mai multAboutMF continuă despăgubirea cetățenilor care dețin “CEC-uri cu limită de sumă“ pentru achiziţionarea de autoturisme DACIA »


12.02.2025
Erată - Anunț AMEPIP

În cuprinsul Anunțului privind selecția candidaților pentru posturile de președinte și doi vicepreședinți pentru Agentia pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), publicat de Secretariatul General al Guvernului în data de 22.01.2025, în GRILA DE EVALUARE POSTURI AMEPIP, la litera b) - competențe în administrația publicã, punctul nr. 1 - Cunoștințe, în loc de Legea 215/2001 se va citi OUG 57/2019. citeste mai multAboutErată - Anunț AMEPIP »


Informații utile

buton datorie publica 2

en

buton ajutor de stat

buton transparenta bugetara 2

forexebug 2021

buton revista finante

buton brexit cu sigla

taxedu

RO-Elvetia

ANFP_concurs

fiipregtit

internship2024