Comunicate de presă

Asset Publisher

null Guvernul a aprobat normele metodologice pentru noua amânare a plății ratelor

Executivul a adoptat în ședința de guvern de astăzi propunerea Ministerului de Finanțe de a continua și după 1 ianuarie 2021 măsurile de sprijin acordate celor aflați în dificultate din cauza pandemiei COVID-19. Solicitarea de suspendare a obligațiilor de plată poate fi formulată de debitor cel mai târziu până la data de 15 martie 2021, iar creditorul trebuie să comunice debitorului decizia în termen de maximum 15 zile calendaristice, până la data de 31 martie 2021. Modificarea clauzelor contractuale, ca efect al aprobării solicitării debitorului, se realizează fără încheierea de acte adiționale la contractul de credit, ci prin notificarea debitorului în termen de 30 zile calendaristice de la primirea solicitării complete.

Actul normativ adoptat astăzi prevede că persoanele pot beneficia de suspendarea plății obligațiilor rezultate din creditele accesate pe o perioadă de maximum nouă luni, în această perioadă fiind incluse atât moratoriul legislativ implementat anterior, cât și moratoriile non-legislative.

Condițiile necesare pentru a putea solicita suspendarea plății obligațiilor sunt: creditele au fost acordate până la data de 30 martie 2020 inclusiv, creditul nu a ajuns la scadență până la data solicitării formulate de debitor, nu a fost declarată scadența anticipată a creditelor până la data de 31 decembrie 2020 inclusiv și debitorul nu înregistrează restanțe la data solicitării suspendării obligației de plată.

Poate beneficia de acordarea facilității de suspendare a obligației de plată a ratelor, dobânzilor şi comisioanelor aferente creditului, debitorul ale cărui venituri au fost afectate direct sau indirect de situaţia gravă generată de pandemia COVID-19. Debitorul, cu excepția persoanelor fizice, trebuie să declare pe propria răspundere diminuarea veniturilor/încasărilor medii lunare cu minimum 25% în ultimele trei luni anterioare solicitării suspendării obligațiilor de plată prin raportare la perioada similară din anii 2019/2020 și faptul că se află în imposibilitatea de a onora obligaţiile de plată aferente creditului.

Pentru debitorii persoane fizice care au contractat credite ipotecare și care au beneficiat de suspendarea obligațiilor de plată în prealabil conform OUG nr.37/2020, dar nu au accesat perioada maximă de suspendare de nouă luni, dobânda eșalonată și garantată de stat inițial este majorată cu dobânda suspendată la plată în baza cadrului legal actual, urmând a fi plătită în 60 de rate lunare egale începând cu luna următoare expirării noii perioade de suspendare a plăților.

Rezultatele implementării acestei facilități vor avea ca efect menținerea în activitate a companiilor, implicit a locurilor de muncă furnizate de acestea pe perioada în care se manifestă efectele pandemiei COVID-19 și protejarea persoanelor fizice ale căror venituri au fost afectate în această perioadă.

Informații fiscale și bilanțuri

exemplu card buton

Informaţii despre instituţii publice, agenţii economici, societăţi de asigurare, brokeri, ONG-uri.

Pentru modificarea informaţiilor referitoare la datele de identificare ale contribuabililor comercianţi (inregistraţi la ONRC), vă rugăm să vă adresaţi Oficiului Registrului Comerţului competent. După modificarea datelor de la Oficiul Registrului Comerţului, informaţiile se vor actualiza şi pe site-ul MF.


Selecţie după Nume și județ:

Nume și județ

Selecţie după Codul Unic de Identificare:


contestatii card

Anunţuri acte administrative fiscale




Noutăţi

Asset Publisher

20.12.2024
Un nou program pentru îmbunătățirea accesului la rețeaua de metrou din București susținut de contribuția elvețiană

Ministerul Finanțelor, în calitate de Unitate Națională de Coordonare pentru contribuția elvețiană, și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) au semnat vineri, 20 decembrie 2024 Acordul de Implementare a Măsurii Suport “Programul de îmbunătățire a accesului la rețeaua de metrou din București“.MDLPA va gestiona Programul în calitate de Operator de Program, iar implementarea va fi realizată de Societatea Comercială de Transport cu Metroul București ,,Metrorex” S.A.Obiectivul programului este identificarea unor soluții pentru îmbunătățirea accesului la metroul din București, astfel încât să răspundă nevoilor tuturor pasagerilor, în special a celor cu mobilitate redusă, precum și creșterea capacității Metrorex S.A. de a răspunde nevoilor specifice ale acestei categorii de pasageri și pentru o mai bună integrare intermodală a rețelei de metrou cu alte mijloace de transport.Programul se va derula până în decembrie 2028 și are un buget de 13.494.761 CHF (echivalentul a 71.577.561,82 RON), din care 9.700.000 CHF (echivalentul a 51.449.770 RON) reprezintă contribuția elvețiană.Informații privind implementarea Programului vor fi publicate pe site-urile Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Metrorex. citeste mai multAboutUn nou program pentru îmbunătățirea accesului la rețeaua de metrou din București susținut de contribuția elvețiană »


11.12.2024
Reforma vamală la nivelul UE şi revizuirea directivei pentru impozitarea energiei, pe agenda reuniunii Consiliului Ecofin

Raportul de progres privind reformarea legislației vamale a UE şi revizuirea directivei privind impozitarea energiei au dominat agenda reuniunii Consiliului Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN) din 10 decembrie a.c., de la Bruxelles, la care România a fost reprezentată de ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.Reforma vamală, propusă prin pachetul legislativ al Comisiei Europene din 17 mai 2023, urmărește reducerea costurilor de conformare pentru administrații și mediul de afaceri, prin introducerea de proceduri simplificate și modernizate, precum şi înființarea Autorităţii vamale a UE/EUCA și a Centrului de date vamale al UE/EUCDH. În intervenţia sa, ministrul român al finanţelor a încurajat identificarea cât mai curând posibil a unui compromis cu privire la înfiinţarea celor două entităţi, care vor permite uniunii vamale să facă față provocărilor mai rapid și mai eficient.Propunerea de revizuire a Directivei privind Impozitarea Energiei (ETD) urmărește alinierea impozitării produselor energetice și a energiei electrice cu politicile UE în materie de energie, mediu și climă, contribuind astfel la eforturile comunitare de reducere a emisiilor. În intervenţia sa, ministrul Marcel Boloş a apreciat progresele realizate pe acest dosar, în sensul atingerii unui echilibru între ambițiile climatice și specificul statelor membre, precum și competitivitatea UE. În acest sens, România este deschisă pentru continuarea lucrărilor în timpul viitoarei președinții poloneze, pentru a se ajunge la un acord asupra acestui dosar.Propunerile de recomandări privind planurile bugetar-structurale ale Statelor Membre, aprobarea modificării planurilor de redresare şi rezilienţă ale Belgiei, Suediei, Danemarcei şi Sloveniei, stadiul actual al impactului agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, prezentarea raportului anual al Curţii Europene de Conturi privind implementarea bugetului UE în 2023 au completat agenda reuniunii Ecofin.România se numără printre cele cinci state membre care beneficiază de o perioadă extinsă de ajustare de șapte ani, în cadrul procedurii de deficit excesiv.Această decizie permite implementarea graduală a măsurilor de reducere a deficitului, evitând dezechilibrele macroeconomice și protejând investițiile strategice. citeste mai multAboutReforma vamală la nivelul UE şi revizuirea directivei pentru impozitarea energiei, pe agenda reuniunii Consiliului Ecofin »


Informații utile

buton datorie publica 2

en

buton ajutor de stat

buton transparenta bugetara 2

forexebug 2021

buton revista finante

buton brexit cu sigla

taxedu

RO-Elvetia

ANFP_concurs

fiipregtit

internship2024