Comunicate de presă

Asset Publisher

null Memorandumurile propuse de MF privind continuarea investițiilor în digitalizare și infrastructură, adoptate de Guvern

Guvernul României a aprobat astăzi două memorandumuri propuse de Ministerul Finanțelor care deblochează finanțări substanțiale pentru proiecte de investiții majore de infrastructură și digitalizare.

Unul dintre memorandumuri vizează contractul de finanțare încheiat între România și Banca Europeană de Investiții, în valoare de 500 de milioane de euro, destinat cofinanțării proiectului Autostrăzii A1 Sibiu - Pitești.

Cel de-al doilea memorandum se referă la derularea a 6 proiecte aflate în responsabilitatea MF, cuprinse în Planul Național de Redresare și Reziliență, care vizează digitalizarea ANAF și a Autorității Vamale, precum și implementarea unor reforme PNRR. Valoarea totală a finanțării pentru aceste proiecte se ridică la peste 370 de milioane de euro, cu perioada de implementare 2025-2026, la care se adaugă alte 100 de milioane euro pentru capitalizarea Băncii de Investiții și Dezvoltare.

Astfel, Ministerul Finanțelor nu doar că a securizat banii alocați investițiilor și reformelor pe care le are în implementare, ci reușește să mobilizeze o sumă importantă pentru dezvoltarea unor produse de sprijin pentru IMM-uri și lanțuri de aprovizionare locale, care să contribuie la creșterea competitivității și crearea de locuri de muncă în industriile conexe.

„Prin aprobarea acestor memorandumuri, ne reconfirmăm angajamentul de a asigura resursele financiare necesare pentru a moderniza economia României. Sunt pași concreți pe care îi facem pentru a utiliza în mod responsabil fondurile de care dispunem și pe care le putem atrage. Cele două memorandumuri ale MF sunt doar o parte din cele 11 adoptate azi în ședința Guvernului. Ministerul de Finanțe a participat la acest proces important referitor la redimensionarea realistă a bugetelor alocate investițiilor din cadrul PNRR, obiectivul principal fiind asigurarea finanțării cu prioritate a proiectelor necesare pentru îndeplinirea țintelor până în august 2026. Coordonarea procesului la nivel guvernamental pentru asigurarea spațiului fiscal necesar implementării PNRR este esențială pentru a asigura atragere tuturor resurselor din granturile și împrumuturile avantajoase, puse la dispoziția României, care să susțină direcția de creștere economică, într-un context de ajustare fiscal-bugetară. Continuăm proiectele de importanță strategică, care aduc valoare adăugată în economie și consolidăm finanțele publice pe termen lung, pentru a susține dezvoltarea României”, a declarant Alexandru Nazare, Ministrul Finanțelor.

Primul memorandum adoptat astăzi se referă la aprobarea negocierii contractului de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții, în valoare de 500 milioane euro. Fondurile sunt destinate cofinanțării Autostrăzii A1 și fac parte dintr-un pachet de împrumut total de 1 miliard de euro, deja aprobat de BEI în luna iulie.

Contractul se încadrează în pachetul privind contractarea de asistență financiară rambursabilă de la Banca Europeană de Investiții, în vederea acoperirii parțiale a finanţării naţionale necesare implementării unor investiţii cuprinse în Programul Transport 2021-2027 și Mecanismul pentru Interconectarea Europei, aprobat în ședința din 4 decembrie 2024 de către Guvernul României.

Împrumutul BEI în valoare totală de 1 miliard euro a fost aprobat de conducerea Băncii în data de 16 iulie a.c. Contractul urmează să fie semnat la începutul lunii octombrie a.c. (8-9 octombrie), cu ocazia vizitei vicepreședintelui BEI, dl. Ioannis Tsakiris. Un al doilea contract de finanțare, pentru aceeași valoare, ar putea fi semnat în prima parte a anului viitor.

Data limită de tragere a împrumutului este de 3 ani de la semnare. Împrumutul se va trage în max. 10 tranșe, fiecare în valoare de min. 50 milioane euro. Împrumutul va fi acordat pe o perioadă de până la 27 ani.

Memorandumul cu privire la derularea investițiilor finanțate prin PNRR și din fonduri publice naționale vizează autorizarea contiunării contractelor, ordinelor de finanțare, contractelor de achiziție și procedurilor de achiziție aflate în aflate în responsabilitatea Ministerului Finanțelor din cadrul Componentei 8 - Reforma fiscală și reforma pensiilor aferentă Planului Național de Redresare și Reziliență și Componentei 6 – Energie – Reforma 3 – Bugetarea verde.

Memorandumul autorizează Ministerul Finanțelor să continue proiectele finanțate prin PNRR, cu o valoare totală de peste 370 de milioane de Euro pentru perioada 2025-2026. Se asigură astfel finalizarea a șase contracte cu un progres fizic de peste 30% până la termenul de 31 august 2026. De asemenea, a fost aprobată modificarea contractului pentru implementarea vămii electronice, prin suplimentarea fondurilor neutilizate. Documentul permite încheierea de noi contracte de achiziție publică pentru trei proiecte de reformă fiscală, cu o valoare de 43,34 milioane lei, și continuarea a două contracte de finanțare în valoare de 14,98 milioane lei, pentru care procedurile de achiziție sunt deja finalizate. În plus, a fost autorizată Banca de Investiții și Dezvoltare pentru a atribui contracte de achiziție pentru dezvoltarea de sisteme IT.

Ministerul Finanțelor își asumă îndeplinirea investițiilor aflate în responsabilitatea sa din cadrul Componentei 8 Reforma fiscală și reforma pensiilor aferente Planului Național de Redresare și Reziliență până la termenul de 31 august 2026.

Prin cele două memorandumuri, Ministerul Finanțelor reconfirmă angajamentul pentru implementarea investițiilor asumate prin PNRR și pentru susținerea proiectelor majore de infrastructură, cu impact direct asupra modernizării economiei și consolidării finanțelor publice.

Informații fiscale și bilanțuri

exemplu card buton

Informaţii despre instituţii publice, agenţii economici, societăţi de asigurare, brokeri, ONG-uri.

Pentru modificarea informaţiilor referitoare la datele de identificare ale contribuabililor comercianţi (inregistraţi la ONRC), vă rugăm să vă adresaţi Oficiului Registrului Comerţului competent. După modificarea datelor de la Oficiul Registrului Comerţului, informaţiile se vor actualiza şi pe site-ul MF.


Selecţie după Nume și județ:

Nume și județ

Selecţie după Codul Unic de Identificare:


contestatii card

Anunţuri acte administrative fiscale




Noutăţi

Asset Publisher

07.07.2025
Ministerul Finanțelor, în baza Referatului de disponibilizare nr.761258/16.06.2025 anunță disponibilizarea unui număr de 160 stații de lucru tip Maguay Office Power CS (I3-4130, 8Gb, 1Tb, monitor 21,5 inch).

Ministerul Finanțelor, în baza Referatului de disponibilizare nr.761258/16.06.2025 anunță disponibilizarea unui număr de 160 stații de lucru tip Maguay Office Power CS (I3-4130, 8Gb, 1Tb, monitor 21,5 inch).În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.841/1995 privind procedurile de transmitere fără plată și de valorificare a bunurilor aparținând instituțiilor publice, cu modificările și completările ulterioare, transmitem atașat, anexa cu bunurile propuse pentru transfer fără plată către alte instituții publice.Termenul pentru transmiterea solicitărilor este de 30 de zile de la comunicarea prezentului anunț de disponibilizare.Menționăm faptul că bunurile care fac obiectul transferului fără plată se găsesc la sediul Ministerului Finanțelor din Bd.Libertății nr.16, Sector 5, București.Solicitările se pot transmite în scris către Ministerul Finanțelor sau prin e-mail la adresa: registratura@mfinante.gov.roPentru relații suplimentare, persoana de contact este dl. Nicolae Toncoglaz, tel. 021 226 11 51.Anexa citeste mai multAboutMinisterul Finanțelor, în baza Referatului de disponibilizare nr.761258/16.06.2025 anunță disponibilizarea unui număr de 160 stații de lucru tip Maguay Office Power CS (I3-4130, 8Gb, 1Tb, monitor 21,5 inch). »


20.05.2025
MF continuă despăgubirea cetățenilor care dețin “CEC-uri cu limită de sumă“ pentru achiziţionarea de autoturisme DACIA

Ordinul nr.476/17.03.2025 privind prospectul de emisiune pentru despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la CEC în vederea achiziționării de autoturisme a fost publicat în Monitorul Oficial nr.344/17.04.2025.Ordinul a fost emis pentru despăgubirea posesorului unui “CEC cu limită de sumă“, eliberat de Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. S.A cetățenilor care, anterior anului 1990, dețineau un depozit la CEC pentru achiziționarea unui autoturism Dacia, transferat ulterior la Banca Română pentru Dezvoltare - B.R.D. - S.A.Precizăm faptul că Ordinul nr.476/17.03.2025 a fost emis în baza legislației în vigoare:O.U.G. nr.156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni (C.E.C. - S.A.) completata prin Legea nr.9/2014H.G. nr.392/2014 privind aprobarea elementelor tehnice şi modalitatea de stabilire a despăgubirilor pentru persoanele fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme Dacia, precum şi pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești, cu completările ulterioare.Pașii de urmat pentru a primi despăgubirea Pentru a intra în posesia despăgubirilor, deponenţii, mandatarii sau succesorii legali ai acestora vor prezenta la orice unitate B.R.D. - Groupe Société Générale - S.A. sau CEC BANK S.A. următoarele documente, în original, după caz:“CEC-ul cu limită de sumă“;un act de identitate valabil;acte de stare civilă;procură specială autentificată pentru a face dovada mandatului, certificat de moştenitor şi alte documente legale justificative.Valorile totale ale despăgubirilor eligibile sunt calculate de către B.R.D. - Groupe Société Générale - S.A. sau C.E.C. BANK- S.A., în baza analizei dosarelor depuse de către deponenți. Sumele reprezentând respectivele despăgubiri sunt asigurate de Ministerul Finanţelor prin emisiuni de titluri de stat, pe numele B.R.D. - Groupe Société Générale - S.A. sau CEC BANK S.A. Titlurile de stat sunt nenegociabile şi nepurtătoare de dobândă. Valoarea nominală individuală a fiecărui titlu de stat este egală cu valoarea individuală a despăgubirii pe numele fiecărui deponent.La data scadenţei emisiunii de titluri de stat, Ministerul Finanţelor procedează la răscumpărarea acestora, prin plata către B.R.D. - Groupe Société Générale - S.A. sau CEC BANK S.A. a sumei reprezentând valoarea nominală totală a titlurilor de stat emise. Această plată se va face într-un cont B.R.D. - Groupe Société Générale - S.A. sau CEC BANK S.A., destinat acţiunii de despăgubire, nepurtător de dobândă şi de comisioane.Din 2007 până în prezent, Ministerul Finanțelor a emis 35 de ordine privind prospecte de emisiuni de titluri de stat în vederea despăgubirii persoanelor fizice care au constituit depozite pentru achiziționarea de autoturisme Dacia și a transferat în conturile CEC și BRD o sumă totală de 816.412.583,60 lei pentru aproximativ 39.000 de deponenți. Cui nu i se aplică prevederile legale în vigoarePotrivit art.1 din O.U.G. nr.156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziționării de autoturisme, “Persoanele fizice care până la data de 15 februarie 1992 au efectuat depuneri de sume la Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. precum și cele care au transferat aceste sume după 22 decembrie 1989 în conturile Băncii Române pentru Dezvoltare - B.R.D. - S.A., în vederea achiziționării de autoturisme au dreptul să obțină despăgubiri bănești dacă depozitele astfel constituite, existente în conturile active ale C.E.C. - S.A., respectiv ale B.R.D. - S.A., îndeplinesc condiția neafectării soldului inițial.” Prin urmare, depozitele existente în conturile active care îndeplinesc condiția neafectării soldului inițial sunt acele depozite constituite din sume reprezentând avansuri sau depuneri integrale în vederea achiziționării de autoturisme, existente în sold, fără dobânda aferentă și din care nu s-au efectuat retrageri. Persoanele fizice aveau posibilitatea să depună în contul 8.000, suma de 70.000 lei vechi pentru constituirea de depozite în scopul achiziționării unui autoturism, pentru care C.E.C. S.A. elibera “CEC-uri cu limită de sumă“ și NU librete de economii cu dobândă și câștiguri în autoturisme (5.000 lei vechi) . Așadar, libretelor de economii cu dobândă și câștiguri în autoturisme (5.000 lei vechi) NU le sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr.156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la “Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A.”, cu modificările și completările ulterioare.Libretele de economii cu dobândă și câștiguri în autoturisme au fost reglementate prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr.1187/1962 privind vânzarea de autoturisme către populație, iar clauzele nu au fost supuse negocierii și au fost abrogate prin H.G. nr.735/1997.Totodată, facem precizarea că, prin Decizia nr.5/20.01.2020 pronunțatã în Dosarul nr.885/1/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecințã, a stabilit următoarele: ,,În soluționarea cererilor formulate de către titularii de librete C.E.C. de economii cu dobândă și câștiguri în autoturisme, având ca obiect obligarea C.E.C. Bank S.A. și a Statului Român la restituirea sumelor depuse și a dobânzii aferente, actualizate cu indicele de inflație, nu sunt aplicabile dispozițiile OUG nr.156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. S.A. în vederea achiziționării de autoturisme, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.232/2008, cu completările ulterioare.’’ Menționăm că, prin modificările aduse O.U.G. nr.156/2007, prin Legea 9/2014 și respectiv prin Legea nr.19/2016, nu au fost vizate persoanele care sunt posesoarele unor librete de economii cu dobândă și câștiguri în autoturisme. citeste mai multAboutMF continuă despăgubirea cetățenilor care dețin “CEC-uri cu limită de sumă“ pentru achiziţionarea de autoturisme DACIA »


Informații utile

buton datorie publica 2

en

buton ajutor de stat

buton transparenta bugetara 2

forexebug 2021

buton revista finante

buton brexit cu sigla

taxedu

RO-Elvetia

ANFP_concurs

fiipregtit

internship2024