Fidelis oct2024

Comunicate de presă

Asset Publisher

null Ministerul de Finanțe consolidează protecția asiguraților de falimentul societăților de asigurare

La propunerea Ministerului Finanțelor, Guvernul a adoptat în ședința de astăzi, 22 septembrie 2021, Ordonanța de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr.213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, ca urmare a insolvenței companiei de asigurări City Insurance. Urgenţa demersului este justificată de modificarea termenului în care Fondul de Garantare a Asiguraţilor este îndreptăţit să efectueze plăţi din disponibilităţile sale către creditorii de asigurări, o măsură de protecţie a acestora în cazul insolvenţei unui asigurător.

Astfel, se modifică definiția plafonului de garantare cu referire expresă la nivelul maxim al garantării pentru o creanță de asigurare datorată în temeiul unui contract, nu pe un creditor de asigurare. Modificarea este necesară pentru a se asigura o protecție reală a creditorilor de asigurări, care au calitatea de contractant în mai multe contracte de asigurare. De asemenea, se majorează plafonul maxim de garantare de la 450.000 lei la 500.000 lei, pentru o creanță de asigurare.

Totodată, Fondul va avea dreptul să efectueze plăți aferente despăgubirilor/indemnizațiilor cuvenite creditorilor de asigurări în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de retragere a autorizației de funcționare și de constatare a stării de insolvenţă a asigurătorului.

De asemenea, Fondul are și competența de a deschide dosare de daună, la solicitarea petenților, în cazul daunelor avizate la asigurători înainte de data retragerii autorizației de funcționare, dar pentru care nu s-au deschis dosarele de daună, precum și de a efectua constatări suplimentare pentru dosarele deja deschise de asigurători. Astfel, vor fi protejați creditorii de asigurări aflați în situațiile de mai sus.

Alte dispoziții se referă la:

  • stabilirea cuantumului daunelor morale cu respectarea principiului echității și prin raportare la consecințele negative suferite în plan fizic și psihic;
  • reglementarea expresă a faptului că executarea silită pentru titlurile executorii obținute împotriva asigurătorului nu poate fi demarată împotriva Fondului;
  • modificarea căii de atac a deciziilor Fondului de respingere a plății sumelor solicitate, în sensul că aceste decizii pot fi contestate la instanțele civile de la sediul Fondului, spre deosebire de prevederile actuale care stabilesc posibilitatea de contestare la Curtea de Apel Bucureşti. În consecință, taxa de timbru de 200 lei va fi aplicată și în cazul contestațiilor introduse la instanţele judecătoreşti în temeiul Legii nr.213/2015;
  • introducerea posibilității Fondului de a se îndrepta în mod direct împotriva persoanelor care au încasat necuvenit sume de la Fond;
  • reglementarea expresă a dreptului Fondului de a avea puncte de lucru;
  • reglementarea competenței A.S.F. de numire a Fondului ca administrator interimar al unui asigurător pentru care se dispune măsura retragerii autorizației de funcționare și se constată indiciile existenței stării de insolvență, precum și reglementarea atribuțiilor acestuia;
  • reglementarea posibilității Fondului de a-și constitui conturi în valută, precum și de a-și investi resursele financiare și în instrumente financiare și alte plasamente în valută;
  • reglementarea competenței A.S.F. de a stabili un plafon maxim al plăților efectuate de Fond prin intermediul poștei, în scopul diminuării costurilor generate de comisioanele aferente unor astfel de servicii de plată, în contextul în care există o diferență semnificativă între comisioanele practicate de poștă și cele ale instituțiilor de credit;
  • reglementarea competenței comisiei speciale de a suspenda soluționarea cererii de plată, în situația expres reglementată în care petentul solicită prelungirea termenului de furnizare a documentației solicitate de Fond, care include acte emise de alte entități private sau publice.

Informații fiscale și bilanțuri

exemplu card buton

Informaţii despre instituţii publice, agenţii economici, societăţi de asigurare, brokeri, ONG-uri.

Pentru modificarea informaţiilor referitoare la datele de identificare ale contribuabililor comercianţi (inregistraţi la ONRC), vă rugăm să vă adresaţi Oficiului Registrului Comerţului competent. După modificarea datelor de la Oficiul Registrului Comerţului, informaţiile se vor actualiza şi pe site-ul MF.


Selecţie după Nume și județ:

Nume și județ

Selecţie după Codul Unic de Identificare:


contestatii card

Anunţuri acte administrative fiscale




Noutăţi

Asset Publisher

20.11.2024
România suspendă Convenția cu Republica Belarus pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și capital

Începând cu data de 12 noiembrie 2024, conform prevederilor Ordinului Ministerului Afacerilor Externe nr.2412 din 06 noiembrie 2024, publicat în Monitorul Oficial nr.1126 din 12 noiembrie 2024, România suspendă în întregime aplicarea prevederilor Convenției între Guvernul României și Guvernul Republicii Belarus pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital și a Protocolului anexat, semnate la București la 22 iulie 1997, ratificate prin Legea nr.102/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.200 din 29 mai 1998. citeste mai multAboutRomânia suspendă Convenția cu Republica Belarus pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și capital »


05.11.2024
Acord în Consiliul ECOFIN pe Pachetul TVA în era digitală

Miniştrii de finanţe din Uniunea Europeană au ajuns la un acord politic asupra pachetului legislativ privind taxa pe valoarea adăugată (TVA) în era digitală (VIDA) în cadrul reuniunii Consiliului Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN) care a avut loc marţi, 5 noiembrie, la Bruxelles. România a fost reprezentată în cadrul reuniunii de ministrul de Finanţe, Marcel Boloş, care a subliniat importanța Pachetului legislativ VIDA în contextul luptei împotriva fraudei fiscale și a necesității reducerii decalajului de TVA. „În contextul digitalizării economiei și a necesității actualizării regulilor în materie de TVA, putem spune că România se află cu un pas înainte, fiind dată drept exemplu pozitiv în adoptarea măsurilor de digitalizare. Prin implementarea sistemului e-Factura, ne aliniem deja cerințelor europene privind facturarea electronică și suntem pregătiți să aplicăm cerințele de raportare digitală pentru tranzacțiile intracomunitare. România se dovedește a fi un partener activ și deschis la inovare în această direcție”, a transmis ministrul Marcel Boloș.Odată cu adoptarea pachetului VIDA, statele membre vor fi obligate să aplice cerințele de raportare digitală, bazate pe facturarea electronică în cazul tranzacțiilor intracomunitare. Statele membre trebuie să impună facturarea electronică a tranzacțiilor folosind un standard european unic.Tot în cadrul reuniunii, miniştrii de finanţe au fost informaţi despre stadiul discuţiilor privind sprijinul financiar acordat Ucrainei, aceştia salutând acordul la care s-a ajuns cu partenerii din G7 pentru noul mecanism prin care vor fi asigurate împrumuturi de 45 miliarde euro, acoperirea acestor împrumuturi făcându-se din veniturile excepționale generate de imobilizarea activelor suverane ale Federaţiei Ruse.Schimbul de opinii cu privire la raportul anual al Consiliului Fiscal European (EFB), aprobarea concluziilor privind progresele înregistrate în ceea ce privește prioritățile statistice ale UE şi informarea privind principalele rezultate ale reuniunii G20 de la Washington (23-24 octombrie a.c.) au completat agenda. citeste mai multAboutAcord în Consiliul ECOFIN pe Pachetul TVA în era digitală »


Informații utile

buton datorie publica 2

en

buton ajutor de stat

buton transparenta bugetara 2

forexebug 2021

buton revista finante

buton brexit cu sigla

taxedu

RO-Elvetia

ANFP_concurs

fiipregtit

internship2024