Fidelis oct2024

Comunicate de presă

Asset Publisher

null Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, între 8-17 aprilie. Donatorii de sânge primesc în continuare cea mai bună dobândă

Ministerul Finanțelor și „Morning Glory cu Răzvan Exarhu", Rock FM, cu sprijinul Centrului de Transfuzie Sanguină București, lansează, în perioada 8-17 aprilie, o nouă ediție a programului de titluri de stat FIDELIS, în care donatorii de sânge primesc cea mai bună dobândă.

„Fidelis creează în jurul său un cerc virtuos de progres, prin echilibrul între stabilitate și solidaritate. Investițiile în instrumente cu grad mic de risc ca acesta oferă protecția capitalului investit, un flux constant de venituri neimpozabile și diversificarea portofoliului de investiții. Mai mult, prin implicarea în astfel de proiecte, investitorii aduc beneficii sociale tangibile: printr-o singură donare salvează până la trei vieți, primind la schimb dobânda cea mai bună. Dincolo de acestea, răspundem și celor care caută un instrument în valută, având dobânzi de până la 5% pentru tranșa în euro”, a precizat ministrul Marcel Boloș.

Tranșa dedicată donatorilor de sânge se va aplica pentru titlurile de stat emise în lei, cu scadența la un an, având o dobândă de 7%, cea mai mare oferită în cadrul acestei ediții.

De asemenea, un alt beneficiu oferit donatorilor este scăderea de 10 ori a pragului minim de subscriere de la 5.000 de lei la 500 lei. Pot beneficia de condițiile avantajoase ale noii emisiuni persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 1 iulie 2023.

Vrem ca și în această ediție, prin tranșa dedicată donatorilor, să contribuim concret la stimularea donării de sânge de către persoanele fizice, alăturându-ne demersurilor cu această temă derulate la nivel național, local dar și în mediul privat.

Titluri de stat în euro, cu dobânzi de până la 5%

Totodată, în afară de tranșa specială, ediția FIDELIS care debutează luni, 8 aprilie, va conține și emisiunile uzuale, respectiv: titluri de stat în lei, cu scadențe de 1 an și 3 ani și dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%, și titluri de stat în euro, cu scadențe de 1 an și 5 ani și dobânzi anuale de 4%, respectiv, 5%.

Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv, 1.000 de euro.

Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro, prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Société Générale și Alpha Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori București.

Comisioane zero și câștiguri neimpozabile

În procesul de subscriere a titlurilor de stat FIDELIS nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obținute, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital sunt neimpozabile.

Deținătorii de titluri de stat FIDELIS lansate în cadrul emisiunilor anterioare ajunse la maturitate pot reinvesti disponibilitățile neridicate la scadență, prin subscrierea în cadrul acestei noi emisiuni.

Informații privind termenii și condițiile financiare aferente emisiunii în cadrul Programului FIDELIS pot fi consultate la secțiunea Datorie Publică și pe paginile instituțiilor partenere:

Informații de background:

Ce trebuie să știi dacă donezi sânge:
Pentru a putea dona sânge trebuie să îndeplinești următoarele condiții:

  • să ai vârsta cuprinsă în intervalul 18-60 ani;
  • să fii cetățean român sau (în cazul străinilor) să ai rezidența legală pe teritoriul României de minim 1 an și să poți comunica minimal în limba română;
  • să ai la tine un act de identitate valabil (C.I., pașaport, carnet de conducere, carnet militar);
  • să ai o stare generală fizică și psihică bună;
  • să ai greutatea >/= 50 kg;
  • să ai tensiunea arterială sistolică între 10 şi 18 mmHg;
  • să nu fi suferit intervenții chirurgicale în ultimele 6 luni;
  • să nu fii în evidență cu diverse afecțiuni în tratament (diabet, boli cardio-vasculare, hematologice, renale, infecțioase sau parazitare, reumatologice, neurologice, alergii etc.);
  • să nu ai predispoziție la sângerare prelungită în caz de leziuni;
  • femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie, de alăptare, în perioada menstruală sau la mai puțin de 5 zile de la ultima zi a ciclului menstrual;
  • rezultatele analizelor din sângele prelevat din deget, înainte de donare, să fie în limitele acceptabile pentru donare (hemoglobină, glicemie, calciu, trombocite);
  • vene vizibile, bine conturate. Locul puncției să nu aibă eczeme sau iritații.

Alte beneficii pentru donatori:

  • adeverință pentru transport, redus cu 50% pe metrou și RATB;
  • zi liberă, plătită, de la muncă, sau adeverință pentru școală/facultate;
  • bonuri de masă în valoare de 280 lei, valabile până la sfârșitul anului;
  • o dată pe an donatorii pot face un set complet de analize de sânge, gratuit, la Centrul de Transfuzie Sanguină (la minim 1 lună distanță față de ultima donare);
  • românii care donează sânge de cel puțin trei ori pe an pot beneficia de o reducere a impozitului pe clădiri și terenuri.

Informații fiscale și bilanțuri

exemplu card buton

Informaţii despre instituţii publice, agenţii economici, societăţi de asigurare, brokeri, ONG-uri.

Pentru modificarea informaţiilor referitoare la datele de identificare ale contribuabililor comercianţi (inregistraţi la ONRC), vă rugăm să vă adresaţi Oficiului Registrului Comerţului competent. După modificarea datelor de la Oficiul Registrului Comerţului, informaţiile se vor actualiza şi pe site-ul MF.


Selecţie după Nume și județ:

Nume și județ

Selecţie după Codul Unic de Identificare:


contestatii card

Anunţuri acte administrative fiscale




Noutăţi

Asset Publisher

15.10.2024
România suspendă Convenția cu Federația Rusă pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit şi pe capital, semnată la Moscova la 27 septembrie 1993

România suspendă în totalitate, de luni, 14 octombrie 2024, aplicarea prevederilor Convenției dintre Guvernul României şi Guvernul Federației Ruse pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit şi pe capital, semnată la Moscova, la 27 septembrie 1993. Decizia este în conformitate cu Memorandul inițiat de Ministerul Finanțelor și aprobat în ședința de guvern din 14 august 2024 și comunicată prin Ordinul Ministerului Afacerilor Externe nr.2009/30.09.2024, publicat în Monitorul Oficial nr.1027/14.10.2024.Suspendarea Convenției presupune încetarea aplicării de către România (atât ANAF, cât și contribuabili rezidenți români) a prevederilor tratatului fiscal bilateral, începând cu data comunicării acestei măsuri. Astfel, România nu va mai aplica regulile de alocare a dreptului de impozitare a veniturilor menționate în Convenție și nici limitarea impozitării prin reținere la sursă în cazul veniturilor pasive, așa cum a fost convenit prin tratat. Astfel, de la data suspendării Convenției nu se vor mai elibera certificate de atestate a impozitului plătit în România de rezidenții ruși conform Convenției și nici certificate de atestare a rezidenței fiscale rezidenților români.România a luat măsura suspendării Convenției ca răspuns la acțiunea întreprinsă de Federația Rusă în cursul anului 2023, prin care partea rusă a suspendat parțial, din 08 august 2023 aplicarea prevederilor articolelor 5 – 23 și 25 din Convenție.Articolele suspendate de partea rusă sunt cele care stabilesc regulile de alocare a impozitării între cele două state cu privire la veniturile din proprietăți imobiliare, profiturile întreprinderii, veniturile provenite din transport internațional, dividende, dobânzi, redevențe, câștigurile de capital, veniturile provenite din exercitarea unei profesii independente, veniturile provenite din exercitarea unei profesii dependente, remunerațiile membrilor consiliului de administrație, veniturile obținute de artiști și sportivi, pensiile, remunerațiile plătite pentru exercitarea de funcții guvernamentale, plățile primite de studenți și practicanți, remunerațiile primite de profesori și cercetători, capital și alte venituri.Articolele rămase nesuspendate ar fi practic inaplicabile având în vedere faptul că regulile de impozitare prevăzute de restul articolelor din Convenție sunt suspendate. Apare astfel fără obiect menținerea în vigoare a celorlalte prevederi ale Convenției, respectiv a articolelor care menționează contribuabilii, categoriile de impozite vizate, metode de eliminare a dublei impuneri sau la cele referitoare la procedura amiabilă și schimbul de informații, atât timp cât partea rusă nu aplică regulile de impozitare pentru tipurile de venituri reglementate de Convenție.În acest context, partea română a întreprins demersurile de suspendare în totalitate a Convenției, până la data la care partea rusă va notifica reluarea aplicării Convenției în relație cu partea română. citeste mai multAboutRomânia suspendă Convenția cu Federația Rusă pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit şi pe capital, semnată la Moscova la 27 septembrie 1993 »


07.10.2024
MF și ANAF publică Ghidul privind anularea unor obligații bugetare

Ghidul privind anularea unor obligații bugetare cuprinde informații generale pentru contribuabili în vederea accesării facilităților fiscale prevăzute de OUG nr.107/2024, așa cum a fost modificată prin OUG nr.112/2024.Măsurile reglementate în actul normativ sus menționat se aplică pentru toate categoriile de debitori, cum ar fi:persoane fizice;persoane juridice, de drept public sau privat;asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică;persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii liberale;unităţi administrativ-teritoriale sau subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti ori instituţii publice, astfel cum sunt definite prin Legea nr.500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prin Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, după caz.Debitorii care intenționează să beneficieze de anularea obligațiilor bugetare pot notifica organul fiscal cu privire la intenția lor, până cel mai târziu la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor și nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024, sub sancțiunea decăderii. Mai multe informații pot fi obținute prin următoarele modalități:prin participarea la seminare web;telefonic, prin apelarea Call-center, la numărul 031.403.91.60;la structurile de asistență și oferire servicii contribuabili din cadrul unităților fiscal teritoriale;prin consultarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.107/2024, Ordonanței de urgență a Guvernului nr.112/2024 și Ordinului ministrului finanțelor nr.5521/2024. citeste mai multAboutMF și ANAF publică Ghidul privind anularea unor obligații bugetare »


Informații utile

buton datorie publica 2

en

buton ajutor de stat

buton transparenta bugetara 2

forexebug 2021

buton revista finante

buton brexit cu sigla

taxedu

RO-Elvetia

ANFP_concurs

fiipregtit

internship2024