Comunicate de presă

Asset Publisher

null Ministerul Finanțelor: Pachetul de măsuri fiscal-bugetare apreciat azi de Comisia Europeană drept un pas „important și pozitiv”.

România trebuie să pună în aplicare, până la 15 octombrie, 
acțiuni eficace și măsuri care să asigure corectarea la timp a deficitului excesiv

Ministerul Finanțelor anunță că pachetul de măsuri fiscal-bugetare, asumat ieri de Guvernul României, a fost apeciat de Comisia Europeană drept un pas important și pozitiv în îndeplinirea obiectivelor din cadrul procedurii de deficit excesiv. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a participat astăzi la reuniunea ECOFIN - Consiliul miniștrilor economiei și finanțelor din statele membre UE de la Bruxelles, în cadrul căreia a prezentat pachetul de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar.

În cadrul ECOFIN, Comisia Europeană a adoptat azi un set de Recomandări ale Consiliului Uniunii Europene:

    • România ar trebui să se asigure că rata de creștere nominală a cheltuielilor nete nu depășește valorile maxime de 2,8% în 2025, 2,6% în 2026, 4,6% în 2027, 4,4% în 2028, 4,2% în 2029 și 4,0% în 2030. 

    • România ar trebui să pună capăt situației de deficit excesiv până în 2030.

    • România trebuie să întreprindă acțiuni eficace și să prezinte măsurile necesare pentru a asigura corectarea la timp a deficitului excesiv, până la data de 15 octombrie. Ulterior, România ar trebui să raporteze cu privire la progresele înregistrate în punerea în aplicare a prezentei recomandări cel puțin o dată la șase luni, în primăvară în contextul raportului său anual privind progresele înregistrate și în toamnă până la 15 octombrie, până la corectarea deficitului excesiv.

„Le-am transmis partenerilor europeni un semnal ferm că România își asumă cu responsabilitate consolidarea fiscală. Corecția deficitului este o prioritate, iar recentul pachet fiscal asumat de Guvern oferă baza necesară pentru o ajustare credibilă, discutată în detaliu cu reprezentanții Comisiei Europene. Obiectivul nostru este evitarea riscurilor majore legate de suspendarea fondurilor europene și degradarea ratingului de țară, ceea ce ar afecta un acces favorabil la piețele financiare internaționale”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.

Vicepreședintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, Comisar European pentru Economie și Productivitate a transmis azi că pachetul prezentat de ministrul român al finanțelor "este un pas important și pozitiv către respectarea noii recomandări privind deficitul excesiv, cu rezerva ca toate măsurile să fie rapid și în întregime adoptate și implementate."

Comisia Europeană va realiza o evaluare completă a impactului pachetului de măsuri în toamna acestui an.

Măsurile adoptate, care vizează atât partea de venituri, cât și pe cea de cheltuieli, vor fi urmate de reforme suplimentare, astfel încât consolidarea fiscală să nu compromită potențialul de creștere al economiei românești, a subliniat ministrul Nazare.

Ministrul Alexandru Nazare: 
Moneda euro digitală, un pas important în modernizarea sistemului financiar european. Este necesar un tratament egal pentru toate statele UE  

Miniștrii de finanțe din UE au discutat azi, de asemenea, despre pachetul legislativ privind privind moneda euro digitală, cât și despre pachetul privind securitizarea în contextul Strategiei privind uniunea economiilor și a investițiilor (SIU). 

În ceea ce priveşte propunerile referitoare la moneda euro digitală, ministrul Nazare a subliniat că, moneda euro digitală ar fi un pas foarte important pentru modernizarea sistemului financiar european, îmbunătățind siguranța și eficiența plăților, în același timp cu asigurarea adaptarea la noua realitate economică și tehnologică. 

“Realizăm beneficiile pe care moneda euro digitală le-ar aduce economiei naționale, creșterea nivelului de incluziune financiară și întărirea stabilității monetare.  Așteptăm cu interes un acord în 2026, însă credem că este necesar să avem tratament egal pentru toate statele membre în acceptarea monedei digitale pentru plăți, indiferent de moneda proprie. Credem că pentru procesul de implementare este esențială corectitudinea și asigurarea accesibilității și a beneficiilor egale pentru toți cetățenii și actorii privați din cadrul UE. Aceasta, în primul rând, fără a crea diviziuni între economiile euro și non-euro. Și, cel mai important, trebuie să avem aici de-a face cu un mijloc de a complementa, nu de a înlocui numerarul”, a declarat ministrul de finanțe.  

Referitor la propunerile privind securitizarea, ministrul român a accentuat importanţa acestui proiect pentru crearea unui mediu de reglementare mai favorabil și care sã creascã lichiditatea pe piața financiarã europeanã. „Suntem conștienți de faptul cã revitalizarea securitizãrii înseamnã, de fapt, creștere economică și, în acest sens,  trebuie sã gãsim echilibrul corect între nevoia de lichiditate şi nivelul necesar de precauție, care sã nu fie excesiv, dar totuşi solid în ceea ce priveşte toate riscurile asociate cu acest tip de tranzacţii. România nu este o piață cu un nivel foarte ridicat de securitizare, dar așteptãm cu interes sã avem noul cadru și vom fi implicați în toate discuțiile tehnice pe aceastã temã”, a mai precizat ministrul Alexandru Nazare. 

Serviciul de comunicare, relații publice, mass-media și transparență

 

Informații fiscale și bilanțuri

exemplu card buton

Informaţii despre instituţii publice, agenţii economici, societăţi de asigurare, brokeri, ONG-uri.

Pentru modificarea informaţiilor referitoare la datele de identificare ale contribuabililor comercianţi (inregistraţi la ONRC), vă rugăm să vă adresaţi Oficiului Registrului Comerţului competent. După modificarea datelor de la Oficiul Registrului Comerţului, informaţiile se vor actualiza şi pe site-ul MF.


Selecţie după Nume și județ:

Nume și județ

Selecţie după Codul Unic de Identificare:


contestatii card

Anunţuri acte administrative fiscale




Noutăţi

Asset Publisher

07.07.2025
Ministerul Finanțelor, în baza Referatului de disponibilizare nr.761258/16.06.2025 anunță disponibilizarea unui număr de 160 stații de lucru tip Maguay Office Power CS (I3-4130, 8Gb, 1Tb, monitor 21,5 inch).

Ministerul Finanțelor, în baza Referatului de disponibilizare nr.761258/16.06.2025 anunță disponibilizarea unui număr de 160 stații de lucru tip Maguay Office Power CS (I3-4130, 8Gb, 1Tb, monitor 21,5 inch).În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.841/1995 privind procedurile de transmitere fără plată și de valorificare a bunurilor aparținând instituțiilor publice, cu modificările și completările ulterioare, transmitem atașat, anexa cu bunurile propuse pentru transfer fără plată către alte instituții publice.Termenul pentru transmiterea solicitărilor este de 30 de zile de la comunicarea prezentului anunț de disponibilizare.Menționăm faptul că bunurile care fac obiectul transferului fără plată se găsesc la sediul Ministerului Finanțelor din Bd.Libertății nr.16, Sector 5, București.Solicitările se pot transmite în scris către Ministerul Finanțelor sau prin e-mail la adresa: registratura@mfinante.gov.roPentru relații suplimentare, persoana de contact este dl. Nicolae Toncoglaz, tel. 021 226 11 51.Anexa citeste mai multAboutMinisterul Finanțelor, în baza Referatului de disponibilizare nr.761258/16.06.2025 anunță disponibilizarea unui număr de 160 stații de lucru tip Maguay Office Power CS (I3-4130, 8Gb, 1Tb, monitor 21,5 inch). »


20.05.2025
MF continuă despăgubirea cetățenilor care dețin “CEC-uri cu limită de sumă“ pentru achiziţionarea de autoturisme DACIA

Ordinul nr.476/17.03.2025 privind prospectul de emisiune pentru despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la CEC în vederea achiziționării de autoturisme a fost publicat în Monitorul Oficial nr.344/17.04.2025.Ordinul a fost emis pentru despăgubirea posesorului unui “CEC cu limită de sumă“, eliberat de Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. S.A cetățenilor care, anterior anului 1990, dețineau un depozit la CEC pentru achiziționarea unui autoturism Dacia, transferat ulterior la Banca Română pentru Dezvoltare - B.R.D. - S.A.Precizăm faptul că Ordinul nr.476/17.03.2025 a fost emis în baza legislației în vigoare:O.U.G. nr.156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni (C.E.C. - S.A.) completata prin Legea nr.9/2014H.G. nr.392/2014 privind aprobarea elementelor tehnice şi modalitatea de stabilire a despăgubirilor pentru persoanele fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme Dacia, precum şi pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești, cu completările ulterioare.Pașii de urmat pentru a primi despăgubirea Pentru a intra în posesia despăgubirilor, deponenţii, mandatarii sau succesorii legali ai acestora vor prezenta la orice unitate B.R.D. - Groupe Société Générale - S.A. sau CEC BANK S.A. următoarele documente, în original, după caz:“CEC-ul cu limită de sumă“;un act de identitate valabil;acte de stare civilă;procură specială autentificată pentru a face dovada mandatului, certificat de moştenitor şi alte documente legale justificative.Valorile totale ale despăgubirilor eligibile sunt calculate de către B.R.D. - Groupe Société Générale - S.A. sau C.E.C. BANK- S.A., în baza analizei dosarelor depuse de către deponenți. Sumele reprezentând respectivele despăgubiri sunt asigurate de Ministerul Finanţelor prin emisiuni de titluri de stat, pe numele B.R.D. - Groupe Société Générale - S.A. sau CEC BANK S.A. Titlurile de stat sunt nenegociabile şi nepurtătoare de dobândă. Valoarea nominală individuală a fiecărui titlu de stat este egală cu valoarea individuală a despăgubirii pe numele fiecărui deponent.La data scadenţei emisiunii de titluri de stat, Ministerul Finanţelor procedează la răscumpărarea acestora, prin plata către B.R.D. - Groupe Société Générale - S.A. sau CEC BANK S.A. a sumei reprezentând valoarea nominală totală a titlurilor de stat emise. Această plată se va face într-un cont B.R.D. - Groupe Société Générale - S.A. sau CEC BANK S.A., destinat acţiunii de despăgubire, nepurtător de dobândă şi de comisioane.Din 2007 până în prezent, Ministerul Finanțelor a emis 35 de ordine privind prospecte de emisiuni de titluri de stat în vederea despăgubirii persoanelor fizice care au constituit depozite pentru achiziționarea de autoturisme Dacia și a transferat în conturile CEC și BRD o sumă totală de 816.412.583,60 lei pentru aproximativ 39.000 de deponenți. Cui nu i se aplică prevederile legale în vigoarePotrivit art.1 din O.U.G. nr.156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziționării de autoturisme, “Persoanele fizice care până la data de 15 februarie 1992 au efectuat depuneri de sume la Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. precum și cele care au transferat aceste sume după 22 decembrie 1989 în conturile Băncii Române pentru Dezvoltare - B.R.D. - S.A., în vederea achiziționării de autoturisme au dreptul să obțină despăgubiri bănești dacă depozitele astfel constituite, existente în conturile active ale C.E.C. - S.A., respectiv ale B.R.D. - S.A., îndeplinesc condiția neafectării soldului inițial.” Prin urmare, depozitele existente în conturile active care îndeplinesc condiția neafectării soldului inițial sunt acele depozite constituite din sume reprezentând avansuri sau depuneri integrale în vederea achiziționării de autoturisme, existente în sold, fără dobânda aferentă și din care nu s-au efectuat retrageri. Persoanele fizice aveau posibilitatea să depună în contul 8.000, suma de 70.000 lei vechi pentru constituirea de depozite în scopul achiziționării unui autoturism, pentru care C.E.C. S.A. elibera “CEC-uri cu limită de sumă“ și NU librete de economii cu dobândă și câștiguri în autoturisme (5.000 lei vechi) . Așadar, libretelor de economii cu dobândă și câștiguri în autoturisme (5.000 lei vechi) NU le sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr.156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la “Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A.”, cu modificările și completările ulterioare.Libretele de economii cu dobândă și câștiguri în autoturisme au fost reglementate prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr.1187/1962 privind vânzarea de autoturisme către populație, iar clauzele nu au fost supuse negocierii și au fost abrogate prin H.G. nr.735/1997.Totodată, facem precizarea că, prin Decizia nr.5/20.01.2020 pronunțatã în Dosarul nr.885/1/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecințã, a stabilit următoarele: ,,În soluționarea cererilor formulate de către titularii de librete C.E.C. de economii cu dobândă și câștiguri în autoturisme, având ca obiect obligarea C.E.C. Bank S.A. și a Statului Român la restituirea sumelor depuse și a dobânzii aferente, actualizate cu indicele de inflație, nu sunt aplicabile dispozițiile OUG nr.156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. S.A. în vederea achiziționării de autoturisme, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.232/2008, cu completările ulterioare.’’ Menționăm că, prin modificările aduse O.U.G. nr.156/2007, prin Legea 9/2014 și respectiv prin Legea nr.19/2016, nu au fost vizate persoanele care sunt posesoarele unor librete de economii cu dobândă și câștiguri în autoturisme. citeste mai multAboutMF continuă despăgubirea cetățenilor care dețin “CEC-uri cu limită de sumă“ pentru achiziţionarea de autoturisme DACIA »


Informații utile

buton datorie publica 2

en

buton ajutor de stat

buton transparenta bugetara 2

forexebug 2021

buton revista finante

buton brexit cu sigla

taxedu

RO-Elvetia

ANFP_concurs

fiipregtit

internship2024