Fidelis oct2024

Comunicate de presă

Asset Publisher

null Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță lansarea platformei de management și monitorizare a ajutoarelor de stat pentru operatorii economici

În vederea informatizării și flexibilizării mecanismelor de implementare a schemelor de ajutor de stat, Ministerul Finanțelor anunță lansarea platformei on-line de tip ”monitoring tool”, prin intermediul căreia operatorii economici pot transmite toate documentele necesare accesării unui ajutor de stat în baza H.G. nr.807/2014 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie.

"Continuăm procesul de digitalizare la nivelul Ministerului de Finanțe și punem la dispoziția operatorilor economici un instrument on-line de depunere și analiză a documentației pentru plata ajutorului de stat. Totodată, platforma va permite o monitorizare eficientă, în timp real, a gradului de implementare prin prisma menținerii locurilor de muncă create și realizării investițiilor asumate prin proiectele finanțate", a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.

Platforma asigură: 

  • transmiterea on-line a documentațiilor aferente cererilor de acord pentru finanțare și de plată a ajutorului de stat,
  • informatizarea procesului de analiză a documentației transmise,
  • monitorizarea în timp real a gradului de implementare și de respectare a condițiilor de menținere a investițiilor și a locurilor de muncă aferente proiectelor aprobate spre finanțare de către Ministerul Finanțelor.

Această platformă este disponibilă începând de astăzi, 14 aprilie 2021, accesând următoarele link-uri:

Depunere on-line

sau ANAF - Descărcare declarații

De asemenea, accesând platforma, operatorii economici vor putea consulta Ghidul de utilizare depunere ON – LINE a documentelor necesare obținerii ajutorului de stat acordat în temeiul H.G. nr.807/2014.

Prin colectarea tuturor informațiilor referitoare la cererile de acord pentru finanțare și de plată, depuse în baza schemei de ajutor de stat, se creează o bază de date completă a proiectelor în curs de aprobare, implementare și monitorizare.

Platforma vine în completarea celor două instrumente prin care Ministerul Finanțelor asigură comunicarea permanentă cu mediul de afaceri, respectiv Formular asistență ajutor de stat și Solicitare întâlnire tehnică, prin care operatorii economici pot solicita clarificări cu privire la prevederile legale ale actelor normative de instituire a schemelor de ajutor de stat, la mecanismul de acordare și de plată a ajutorului de stat sau recomandări cu privire la implementarea corectă a proiectului de investiții aprobat.

Informații fiscale și bilanțuri

exemplu card buton

Informaţii despre instituţii publice, agenţii economici, societăţi de asigurare, brokeri, ONG-uri.

Pentru modificarea informaţiilor referitoare la datele de identificare ale contribuabililor comercianţi (inregistraţi la ONRC), vă rugăm să vă adresaţi Oficiului Registrului Comerţului competent. După modificarea datelor de la Oficiul Registrului Comerţului, informaţiile se vor actualiza şi pe site-ul MF.


Selecţie după Nume și județ:

Nume și județ

Selecţie după Codul Unic de Identificare:


contestatii card

Anunţuri acte administrative fiscale




Noutăţi

Asset Publisher

20.11.2024
România suspendă Convenția cu Republica Belarus pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și capital

Începând cu data de 12 noiembrie 2024, conform prevederilor Ordinului Ministerului Afacerilor Externe nr.2412 din 06 noiembrie 2024, publicat în Monitorul Oficial nr.1126 din 12 noiembrie 2024, România suspendă în întregime aplicarea prevederilor Convenției între Guvernul României și Guvernul Republicii Belarus pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital și a Protocolului anexat, semnate la București la 22 iulie 1997, ratificate prin Legea nr.102/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.200 din 29 mai 1998. citeste mai multAboutRomânia suspendă Convenția cu Republica Belarus pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și capital »


05.11.2024
Acord în Consiliul ECOFIN pe Pachetul TVA în era digitală

Miniştrii de finanţe din Uniunea Europeană au ajuns la un acord politic asupra pachetului legislativ privind taxa pe valoarea adăugată (TVA) în era digitală (VIDA) în cadrul reuniunii Consiliului Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN) care a avut loc marţi, 5 noiembrie, la Bruxelles. România a fost reprezentată în cadrul reuniunii de ministrul de Finanţe, Marcel Boloş, care a subliniat importanța Pachetului legislativ VIDA în contextul luptei împotriva fraudei fiscale și a necesității reducerii decalajului de TVA. „În contextul digitalizării economiei și a necesității actualizării regulilor în materie de TVA, putem spune că România se află cu un pas înainte, fiind dată drept exemplu pozitiv în adoptarea măsurilor de digitalizare. Prin implementarea sistemului e-Factura, ne aliniem deja cerințelor europene privind facturarea electronică și suntem pregătiți să aplicăm cerințele de raportare digitală pentru tranzacțiile intracomunitare. România se dovedește a fi un partener activ și deschis la inovare în această direcție”, a transmis ministrul Marcel Boloș.Odată cu adoptarea pachetului VIDA, statele membre vor fi obligate să aplice cerințele de raportare digitală, bazate pe facturarea electronică în cazul tranzacțiilor intracomunitare. Statele membre trebuie să impună facturarea electronică a tranzacțiilor folosind un standard european unic.Tot în cadrul reuniunii, miniştrii de finanţe au fost informaţi despre stadiul discuţiilor privind sprijinul financiar acordat Ucrainei, aceştia salutând acordul la care s-a ajuns cu partenerii din G7 pentru noul mecanism prin care vor fi asigurate împrumuturi de 45 miliarde euro, acoperirea acestor împrumuturi făcându-se din veniturile excepționale generate de imobilizarea activelor suverane ale Federaţiei Ruse.Schimbul de opinii cu privire la raportul anual al Consiliului Fiscal European (EFB), aprobarea concluziilor privind progresele înregistrate în ceea ce privește prioritățile statistice ale UE şi informarea privind principalele rezultate ale reuniunii G20 de la Washington (23-24 octombrie a.c.) au completat agenda. citeste mai multAboutAcord în Consiliul ECOFIN pe Pachetul TVA în era digitală »


Informații utile

buton datorie publica 2

en

buton ajutor de stat

buton transparenta bugetara 2

forexebug 2021

buton revista finante

buton brexit cu sigla

taxedu

RO-Elvetia

ANFP_concurs

fiipregtit

internship2024