Comunicate de presă

Asset Publisher

null Ministrul Marcel Boloș, la reuniunea ECOFIN: „Am mers cu obiectivul clar de a susține propunerile care protejează finanțarea reformelor și investițiilor strategice”

Reforma guvernanței economice europene a fost cel mai important subiect de pe agenda reuniunii Consiliului Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN), desfășurat zilele acestea la Luxembourg. Reforma este axată pe trei propuneri care vizează coordonarea eficientă a politicilor economice şi supravegherea bugetară multilaterală (Brațul Preventiv al Pactului de Stabilitate și Creștere), clarificarea aplicării procedurii de deficit excesiv (Brațul Corectiv al Pactului) și cerinţele referitoare la cadrele bugetare ale statelor membre. În acest context, ministrul finanțelor, Marcel Boloș, și-a exprimat aprecierea pentru eforturile făcute de Președinția spaniolă în încercarea de a întruni un consens până la sfârșitul acestui an.

„Președinția spaniolă a făcut un pas important pentru a ajunge anul acesta la un consens și reforma să se realizeze. Noi am transmis că susținem propunea prin care cheltuielile de apărare să fie recunoscute explicit ca factor relevant în etapele Procedurii de Deficit Excesiv. Susținem, de asemenea, excluderea atât a împrumuturilor din Mecanismul de Redresare și Reziliență, cât și a cofinanțării pentru programele UE din definirea indicatorului de cheltuieli nete, acestea fiind instrumente esențiale pentru finanțarea reformelor și investițiilor care vizează prioritățile comune ale UE. Nu în ultimul rând, considerăm că procedura de prelungire a perioadei de ajustare de la 4 la 7 ani trebuie să fie suficient de simplă, în timp ce criteriile nu ar trebui să fie cumulative” , a explicat ministrul Marcel Boloș.

O altă temă importantă de pe ordinea de zi a Ecofin a fost impactul economic și financiar al războiului din Ucraina. În acest context, ministrul finanțelor a subliniat importanța coordonării internaționale și a menținerii ajutorului constant pe care Uniunea Europeană i l-a acordat Ucrainei de la declanșarea conflictului, mai ales în actualul context geopolitic.

„Este bine-cunoscut faptul că România a ajutat necondiționat Ucraina prin toate mijloacele, de la asistență umanitară, acces gratuit la servicii medicale și educație, incluziune pe piața muncii, facilități la transportul public pentru refugiați, până la asigurarea tranzitului grânelor și al produselor agricole ucrainene. În plus, suntem toți conștienți de mizele pentru perioada următoare - sprijinul financiar atât de necesar, inclusiv militar, deschiderea negocierilor de aderare la UE, atât pentru Ucraina, cât și pentru Republica Moldova, pregătirea procesului de reconstrucție. România este pe deplin angajată în sprijinirea acestor obiective” , a completat ministrul Marcel Boloș.

Totodată, miniștrii finanțelor din UE au adoptat concluziile privind finanțarea schimbărilor climatice în vederea Conferinței ONU privind schimbările climatice (COP 28), din 30 noiembrie până în 12 decembrie 2023 și au adoptat Planurile Naționale de Redresare și Reziliență modificate ale Portugaliei, Cehiei, Spaniei, Sloveniei și Țărilor de Jos.

Reuniunea Ecofin a fost precedată de cea a Eurogroup în format extins care a avut pe agendă dialogul economic transatlantic, viitorul piețelor financiare și de capital europene și pregătirea reuniunii Euro summit.

Întâlniri bilaterale în marja Ecofin

Ministrul Marcel Boloș a avut în marja Ecofin și mai multe întâlniri bilaterale pe tema reformei guvernanței economice și a cadrului financiar multianual.

În cadrul discuției cu omologul belgian, Vincent van Peteghem, a fost abordată și tema deblocării procesului de rambursare a contravalorii obligațiunilor emise de Banca Internațională de Investiții (BII) achiziționate de investitorii români.

 

De asemenea, ministrul Marcel Boloș a discutat cu dna Marina Wes, director regional la Banca Mondială, despre stadiul proiectelor bilaterale care sunt în desfășurare.

Informații fiscale și bilanțuri

exemplu card buton

Informaţii despre instituţii publice, agenţii economici, societăţi de asigurare, brokeri, ONG-uri.

Pentru modificarea informaţiilor referitoare la datele de identificare ale contribuabililor comercianţi (inregistraţi la ONRC), vă rugăm să vă adresaţi Oficiului Registrului Comerţului competent. După modificarea datelor de la Oficiul Registrului Comerţului, informaţiile se vor actualiza şi pe site-ul MF.


Selecţie după Nume și județ:

Nume și județ

Selecţie după Codul Unic de Identificare:


contestatii card

Anunţuri acte administrative fiscale




Noutăţi

Asset Publisher

12.02.2025
Erată - Anunț AMEPIP

În cuprinsul Anunțului privind selecția candidaților pentru posturile de președinte și doi vicepreședinți pentru Agentia pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), publicat de Secretariatul General al Guvernului în data de 22.01.2025, în GRILA DE EVALUARE POSTURI AMEPIP, la litera b) - competențe în administrația publicã, punctul nr. 1 - Cunoștințe, în loc de Legea 215/2001 se va citi OUG 57/2019. citeste mai multAboutErată - Anunț AMEPIP »


22.01.2025
Anunț privind selecția candidaților pentru posturile de președinte și doi vicepreședinți pentru Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP)

Secretariatul General al Guvernului (SGG) anunță selecția pentru ocuparea a unui post de președinte și a două posturi de vicepreședinți pentru Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice, pentru un mandat de 4 ani, conform Hotărârii nr.617 din 27 iulie 2023 privind organizarea și funcționarea AMEPIP.Anunțgrilă de evaluare posturi AMEPIP citeste mai multAboutAnunț privind selecția candidaților pentru posturile de președinte și doi vicepreședinți pentru Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) »


Informații utile

buton datorie publica 2

en

buton ajutor de stat

buton transparenta bugetara 2

forexebug 2021

buton revista finante

buton brexit cu sigla

taxedu

RO-Elvetia

ANFP_concurs

fiipregtit

internship2024