Comunicate de presă

Asset Publisher

null Seria discuțiilor dintre ministrul finanțelor, Alexandru Nazare și oficialii europeni a fost deschisă astăzi cu vicepreședintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut astăzi o primă discuție cu vicepreședintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, principalele teme abordate fiind legate de situația bugetară a României, precum și de prioritățile strategice avute în vedere de către guvern pentru relansarea economică în perioada următoare.

“Am convenit cu vicepreședintele Dombrovskis să avem un dialog permanent pe viitor și sper într-o colaborare deschisă și fructuoasă. Am discutat, printre altele, despre obiectivul nostru de promovare a unei strategii care să conducă la o consolidare fiscală într-o manieră sustenabilă, fără a afecta capacitatea României de a adopta măsuri menite să sprijine economia în această situație dificilă, generată de pandemia COVID-19, astfel încât în anul 2024 deficitul bugetar să ajungă sub nivelul de 3% din PIB. În mod cert, promovarea investițiilor rămâne un element prioritar (la nivelul anului 2020 – investițiile publice au reprezentat peste 5% din PIB), o importanță deosebită având utilizarea fondurilor europene. De asemenea, am subliniat vicepreședintelui Valdis Dombrovskis faptul că vom monitoriza cu mare atenție proiectele, în special cele cu valoare mare și mai ales acolo unde execuția nu merge bine”, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.

La rândul său, vicepreședintele Valdis Dombrovskis a apreciat deschiderea pentru dialog și menținerea acestuia atât la nivel tehnic, cât și politic, oferind susținere pentru angajamentul de reformă luat de Guvernul României.

În același timp, a precizat faptul că susține eforturile României de elaborare a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), subliniind importanța alinierii acestuia la recomandările specifice de țară și cu necesitățile privind tranziția ecologică și digitală.

Aceasta este prima dintr-o serie de discuții programate între ministrul român de finanțe și comisarii europeni. Dialogul deschis între România și Comisia Europeană este cu atât mai important acum cu cât țara noastră se află în procedură de deficit excesiv de la începutul anului 2020, în urma derapajelor fiscale înregistrate în perioada 2017-2019. Conform calendarului, Comisia Europeană urmează să realizeze următoarea reevaluare a procedurii de deficit excesiv în primăvara acestui an.

Informații fiscale și bilanțuri

exemplu card buton

Informaţii despre instituţii publice, agenţii economici, societăţi de asigurare, brokeri, ONG-uri.

Pentru modificarea informaţiilor referitoare la datele de identificare ale contribuabililor comercianţi (inregistraţi la ONRC), vă rugăm să vă adresaţi Oficiului Registrului Comerţului competent. După modificarea datelor de la Oficiul Registrului Comerţului, informaţiile se vor actualiza şi pe site-ul MF.


Selecţie după Nume și județ:

Nume și județ

Selecţie după Codul Unic de Identificare:


contestatii card

Anunţuri acte administrative fiscale




Noutăţi

Asset Publisher

22.01.2025
Anunț privind selecția candidaților pentru posturile de președinte și doi vicepreședinți pentru Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP)

Secretariatul General al Guvernului (SGG) anunță selecția pentru ocuparea a unui post de președinte și a două posturi de vicepreședinți pentru Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice, pentru un mandat de 4 ani, conform Hotărârii nr.617 din 27 iulie 2023 privind organizarea și funcționarea AMEPIP.Anunțgrilă de evaluare posturi AMEPIP citeste mai multAboutAnunț privind selecția candidaților pentru posturile de președinte și doi vicepreședinți pentru Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) »


20.12.2024
Un nou program pentru îmbunătățirea accesului la rețeaua de metrou din București susținut de contribuția elvețiană

Ministerul Finanțelor, în calitate de Unitate Națională de Coordonare pentru contribuția elvețiană, și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) au semnat vineri, 20 decembrie 2024 Acordul de Implementare a Măsurii Suport “Programul de îmbunătățire a accesului la rețeaua de metrou din București“.MDLPA va gestiona Programul în calitate de Operator de Program, iar implementarea va fi realizată de Societatea Comercială de Transport cu Metroul București ,,Metrorex” S.A.Obiectivul programului este identificarea unor soluții pentru îmbunătățirea accesului la metroul din București, astfel încât să răspundă nevoilor tuturor pasagerilor, în special a celor cu mobilitate redusă, precum și creșterea capacității Metrorex S.A. de a răspunde nevoilor specifice ale acestei categorii de pasageri și pentru o mai bună integrare intermodală a rețelei de metrou cu alte mijloace de transport.Programul se va derula până în decembrie 2028 și are un buget de 13.494.761 CHF (echivalentul a 71.577.561,82 RON), din care 9.700.000 CHF (echivalentul a 51.449.770 RON) reprezintă contribuția elvețiană.Informații privind implementarea Programului vor fi publicate pe site-urile Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Metrorex. citeste mai multAboutUn nou program pentru îmbunătățirea accesului la rețeaua de metrou din București susținut de contribuția elvețiană »


Informații utile

buton datorie publica 2

en

buton ajutor de stat

buton transparenta bugetara 2

forexebug 2021

buton revista finante

buton brexit cu sigla

taxedu

RO-Elvetia

ANFP_concurs

fiipregtit

internship2024