Comunicate de presă

Asset Publisher

null Sprijin pentru autoritățile locale: MF adoptă măsuri care să deblocheze șantierele și să protejeze proiectele de infrastructură finanțate din fonduri europene

Guvernul a adoptat în ședința din 27 octombrie trei proiecte de acte normative inițiate de Ministerul Finanțelor, care stabilesc:

  • măsuri care să sprijine finalizarea proiectelor europene ale unităților administrativ-teritoriale;
  • măsuri pentru gestionarea eficientă a patrimoniului și resurselor minerale și naturale aflate în proprietatea Statului Român;
  • măsuri de eficientizare și reducere a cheltuielilor publice.

„Suntem în punctul în care mai multe proiecte finanţate din fonduri externe, implementate de către autorităţile administraţiei publice locale, sunt blocate din lipsă de resurse financiare pentru a asigura cofinanţarea proprie şi finanţarea cheltuielilor neeligibile asociate proiectelor. Tocmai de aceea am venit cu acest mecanism de împrumuturi din veniturile din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului, în limita sumei de 1 miliard de lei, pentru a oferi șanse pentru modernizarea infrastructurii, cum ar fi reabilitarea drumurilor, construcția de școli și spitale sau dezvoltarea infrastructurii de transport public”, a explicat ministrul Marcel Boloș.

Măsuri care să prevină blocarea șantierelor

Proiectul de act normativ, inițiat alături de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, stabilește condițiile prin care unitățile administrativ-teritoriale pot solicita Ministerului Finanțelor contractarea de împrumuturi din venituri din privatizare în limita sumei de 1 miliard de lei pentru asigurarea cofinanțării proiectelor externe nerambursabile, inclusiv pentru finanțarea cheltuielilor neeligibile asociate acestor proiecte.

Termenul-limită de depunere a documentelor este până la 15 decembrie 2023 pentru a fi transmise Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale din cadrul MF. Mecanismul de acordare şi derulare a împrumuturilor, precum şi modul de reflectare a sumelor respective în bugetele instituţiilor publice se aprobă prin ordin al ministrului Finanţelor, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, în următoarele condiții:
a) dobândă: ROBOR la 3 luni comunicată de Banca Naţională a României în ultima zi lucrătoare a lunii anterioare autorizării împrumutului, la care se adaugă o marjă în funcţie de scadenţa împrumuturilor, rata dobânzii rezultată rămâne fixă pe toată durata de derulare a împrumutului. Marja se stabileşte astfel: 1 punct procentual pentru scadenţe de până la 3 ani, inclusiv și 1,5 puncte procentuale pentru scadenţe între 3 şi 5 ani, inclusiv;
b) perioadă de rambursare: 1-5 ani, cu posibilitatea rambursării anticipate, parţial sau integral;
c) valoarea maximă ce poate fi autorizată pentru o unitate administrativ-teritorială este de: 10.000 mii lei pentru municipii; 25.000 mii lei pentru județe; nelimitat pentru comune și orașe.

Un al doilea act normativ prevede măsuri pentru administrarea eficientă a proprietăților statului.

Valorificarea terenurilor nevalorificate ale statului

Actul normativ stabilește ca bunurile de natura clădirilor şi a terenurilor aferente indiferent de destinaţia acestora, echipamente încorporate în acestea, clădiri speciale, precum şi orice alte bunuri imobile indiferent de natura acestora intrate în proprietatea privată a Statului Român prin confiscare, ca urmare a unor hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în materie penală, aflate în gestionarea ANAF, situate pe teritoriul unor unităţi administrativ-teritoriale, pot fi transferate în domeniul public al acestora, fără plată.

„De asemenea, luăm măsuri pentru a prioritiza o serie de cheltuieli până la finalul anului, în contextul evoluției execuției bugetare din primele nouă luni. Măsurile gândite de Guvern nu înseamnă să reducem investițiile sau să tăiem din programele sociale esențiale, ci am avut în vedere o abordare mai atentă și planificată a cheltuielilor guvernamentale pentru a ne asigura că suntem responsabili. Investițiile din fonduri europene nu sunt impactate în niciun fel și își urmează bunul demers. Nu în ultimul rând, asigurăm posibilitatea dezvoltării de proiecte de investiții pe terenurile degradate/nevalorificate ale statului, gândindu-ne în perspectiva perioadei de programare 2021-2027”, a completat ministrul Finanțelor.

Transferul bunurilor din domeniul public/privat al statului, în domeniul public/privat al unităților administrativ-teritoriale, inclusiv posibilitatea de transmitere a bunurilor confiscate, are ca scop dezvoltarea de proiecte investiționale pentru comunitățile locale, atât prin Politica de Coeziune, pentru implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență, cât și pentru realizarea investițiilor din programe naționale finanțate de la bugetul de stat sau investiții din surse proprii ale autorităților publice locale/județene.

Prin actul normativ se introduc și noi reglementări privind redevenţele pentru terenurile concesionate potrivit legii de către Agenţia Domeniilor Statului, în calitate de administrator al terenurilor proprietate publică a statului, care, pe bază de contract de concesiune, se vor indexa cu indicele preţului de consum pe anul 2022, dacă nu este prevăzut astfel prin contractele încheiate potrivit legii. Termenul de plată pentru redevenţele actualizate este până la data de 31 decembrie 2024.

Prioritizarea cheltuielilor bugetare

Evoluția execuției bugetare pe primele nouă luni ale anului, arată că ipotezele luate în calcul la elaborarea bugetului nu au fost cele care s-au și validat, iar ritmul de încasare al veniturilor este inferior celui prognozat, lucru ce impune aprobarea de măsuri suplimentare de limitare a cheltuielilor, astel încât să se asigure premisele încadrării în ținta de deficit stabilită pentru acest an.

În lipsa unor măsuri bugetare adoptate de urgență, care să conducă la limitarea și diminuarea cheltuielilor bugetare pe perioada rămasă până la sfârșitul acestui an, ținta de deficit asumată poate fi depășită, cu consecințe imediate asupra creșterii costurilor finanțării deficitului bugetar, dar și indirect asupra fondurilor alocate pentru investiții în cadrul Politicii de Coeziune cât și asupra fondurilor alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Principalele măsuri cuprinse în proiectul de act normativ vizează:

  • Limitarea încheierii de angajamente legale pentru anumite categorii de cheltuieli, la nivelul autorităților și instituțiilor publice cu sursă de finanțare de la bugetul de stat, cu excepția proiectelor finanțate din fonduri europene;
  • Limitarea plăților efectuate în perioada noiembrie-decembrie 2023 la titlul de cheltuieli bugetare „Bunuri și servicii”, la cel mult la nivelul mediei plăților efectuate în perioada ianuarie-septembrie 2023 la acest titlu de cheltuieli;
  • Interzicerea finanțării din fonduri publice a organizării de evenimente comunitare cum ar fi festivaluri, concerte, competiții locale, festivități, sărbători tematice, cu excepția zilelelor oficiale ale unităților administrativ-teritoriale, alte sărbători publice stabilite prin lege, cheltuielile cu evenimentele ocazionate de sfârșitul de an, precum și cele aferente Programului național ”Timișoara- Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”; Eventualele cheltuieli de această natură care depășesc plafonul stabilit anterior pot fi suportate din donații și sponsorizări;
  • amânarea plății pentru titlurile de plată emise de ANRP;
  • reglementarea unor mecanisme bugetare temporare privind virările de credite bugetare și de angajament, cu încadrare în bugetul aprobat.

Informații fiscale și bilanțuri

exemplu card buton

Informaţii despre instituţii publice, agenţii economici, societăţi de asigurare, brokeri, ONG-uri.

Pentru modificarea informaţiilor referitoare la datele de identificare ale contribuabililor comercianţi (inregistraţi la ONRC), vă rugăm să vă adresaţi Oficiului Registrului Comerţului competent. După modificarea datelor de la Oficiul Registrului Comerţului, informaţiile se vor actualiza şi pe site-ul MF.


Selecţie după Nume și județ:

Nume și județ

Selecţie după Codul Unic de Identificare:


contestatii card

Anunţuri acte administrative fiscale




Noutăţi

Asset Publisher

20.05.2025
MF continuă despăgubirea cetățenilor care dețin “CEC-uri cu limită de sumă“ pentru achiziţionarea de autoturisme DACIA

Ordinul nr.476/17.03.2025 privind prospectul de emisiune pentru despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la CEC în vederea achiziționării de autoturisme a fost publicat în Monitorul Oficial nr.344/17.04.2025.Ordinul a fost emis pentru despăgubirea posesorului unui “CEC cu limită de sumă“, eliberat de Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. S.A cetățenilor care, anterior anului 1990, dețineau un depozit la CEC pentru achiziționarea unui autoturism Dacia, transferat ulterior la Banca Română pentru Dezvoltare - B.R.D. - S.A.Precizăm faptul că Ordinul nr.476/17.03.2025 a fost emis în baza legislației în vigoare:O.U.G. nr.156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni (C.E.C. - S.A.) completata prin Legea nr.9/2014H.G. nr.392/2014 privind aprobarea elementelor tehnice şi modalitatea de stabilire a despăgubirilor pentru persoanele fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme Dacia, precum şi pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești, cu completările ulterioare.Pașii de urmat pentru a primi despăgubirea Pentru a intra în posesia despăgubirilor, deponenţii, mandatarii sau succesorii legali ai acestora vor prezenta la orice unitate B.R.D. - Groupe Société Générale - S.A. sau CEC BANK S.A. următoarele documente, în original, după caz:“CEC-ul cu limită de sumă“;un act de identitate valabil;acte de stare civilă;procură specială autentificată pentru a face dovada mandatului, certificat de moştenitor şi alte documente legale justificative.Valorile totale ale despăgubirilor eligibile sunt calculate de către B.R.D. - Groupe Société Générale - S.A. sau C.E.C. BANK- S.A., în baza analizei dosarelor depuse de către deponenți. Sumele reprezentând respectivele despăgubiri sunt asigurate de Ministerul Finanţelor prin emisiuni de titluri de stat, pe numele B.R.D. - Groupe Société Générale - S.A. sau CEC BANK S.A. Titlurile de stat sunt nenegociabile şi nepurtătoare de dobândă. Valoarea nominală individuală a fiecărui titlu de stat este egală cu valoarea individuală a despăgubirii pe numele fiecărui deponent.La data scadenţei emisiunii de titluri de stat, Ministerul Finanţelor procedează la răscumpărarea acestora, prin plata către B.R.D. - Groupe Société Générale - S.A. sau CEC BANK S.A. a sumei reprezentând valoarea nominală totală a titlurilor de stat emise. Această plată se va face într-un cont B.R.D. - Groupe Société Générale - S.A. sau CEC BANK S.A., destinat acţiunii de despăgubire, nepurtător de dobândă şi de comisioane.Din 2007 până în prezent, Ministerul Finanțelor a emis 35 de ordine privind prospecte de emisiuni de titluri de stat în vederea despăgubirii persoanelor fizice care au constituit depozite pentru achiziționarea de autoturisme Dacia și a transferat în conturile CEC și BRD o sumă totală de 816.412.583,60 lei pentru aproximativ 39.000 de deponenți. Cui nu i se aplică prevederile legale în vigoarePotrivit art.1 din O.U.G. nr.156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziționării de autoturisme, “Persoanele fizice care până la data de 15 februarie 1992 au efectuat depuneri de sume la Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. precum și cele care au transferat aceste sume după 22 decembrie 1989 în conturile Băncii Române pentru Dezvoltare - B.R.D. - S.A., în vederea achiziționării de autoturisme au dreptul să obțină despăgubiri bănești dacă depozitele astfel constituite, existente în conturile active ale C.E.C. - S.A., respectiv ale B.R.D. - S.A., îndeplinesc condiția neafectării soldului inițial.” Prin urmare, depozitele existente în conturile active care îndeplinesc condiția neafectării soldului inițial sunt acele depozite constituite din sume reprezentând avansuri sau depuneri integrale în vederea achiziționării de autoturisme, existente în sold, fără dobânda aferentă și din care nu s-au efectuat retrageri. Persoanele fizice aveau posibilitatea să depună în contul 8.000, suma de 70.000 lei vechi pentru constituirea de depozite în scopul achiziționării unui autoturism, pentru care C.E.C. S.A. elibera “CEC-uri cu limită de sumă“ și NU librete de economii cu dobândă și câștiguri în autoturisme (5.000 lei vechi) . Așadar, libretelor de economii cu dobândă și câștiguri în autoturisme (5.000 lei vechi) NU le sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr.156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la “Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A.”, cu modificările și completările ulterioare.Libretele de economii cu dobândă și câștiguri în autoturisme au fost reglementate prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr.1187/1962 privind vânzarea de autoturisme către populație, iar clauzele nu au fost supuse negocierii și au fost abrogate prin H.G. nr.735/1997.Totodată, facem precizarea că, prin Decizia nr.5/20.01.2020 pronunțatã în Dosarul nr.885/1/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecințã, a stabilit următoarele: ,,În soluționarea cererilor formulate de către titularii de librete C.E.C. de economii cu dobândă și câștiguri în autoturisme, având ca obiect obligarea C.E.C. Bank S.A. și a Statului Român la restituirea sumelor depuse și a dobânzii aferente, actualizate cu indicele de inflație, nu sunt aplicabile dispozițiile OUG nr.156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. S.A. în vederea achiziționării de autoturisme, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.232/2008, cu completările ulterioare.’’ Menționăm că, prin modificările aduse O.U.G. nr.156/2007, prin Legea 9/2014 și respectiv prin Legea nr.19/2016, nu au fost vizate persoanele care sunt posesoarele unor librete de economii cu dobândă și câștiguri în autoturisme. citeste mai multAboutMF continuă despăgubirea cetățenilor care dețin “CEC-uri cu limită de sumă“ pentru achiziţionarea de autoturisme DACIA »


12.02.2025
Erată - Anunț AMEPIP

În cuprinsul Anunțului privind selecția candidaților pentru posturile de președinte și doi vicepreședinți pentru Agentia pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), publicat de Secretariatul General al Guvernului în data de 22.01.2025, în GRILA DE EVALUARE POSTURI AMEPIP, la litera b) - competențe în administrația publicã, punctul nr. 1 - Cunoștințe, în loc de Legea 215/2001 se va citi OUG 57/2019. citeste mai multAboutErată - Anunț AMEPIP »


Informații utile

buton datorie publica 2

en

buton ajutor de stat

buton transparenta bugetara 2

forexebug 2021

buton revista finante

buton brexit cu sigla

taxedu

RO-Elvetia

ANFP_concurs

fiipregtit

internship2024