Fidelis oct2024

Comunicate de presă

Asset Publisher

null Standard & Poor's reconfirmă ratingul suveran al României și menține perspectiva stabilă

Agenția Standard & Poor’s a reconfirmat, vineri, 15 aprilie a.c., ratingul suveran aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/A-3 pentru datoria pe termen lung și scurt în monedă locală și valută, precum și perspectiva stabilă.

În opinia agenției, ratingul României este susținut de statutul de membru al Uniunii Europene și accesul robust la finanțarea de pe piețele internaționale de capital. De asemenea, riscurile generate de conflictul din Ucraina sunt atenuate de perspectiva absorbției unui volum important de fonduri europene (România fiind unul din principalii beneficiari ai fondurilor structurale prevăzute în Cadrul Multianual al UE și în Facilitatea de Redresare și Reziliență), precum și de dependența energetică scăzută a țării noastre față de gazele naturale și petrolul din Rusia.

„Guvernul României aplică măsuri eficiente de contracarare a efectelor crizei energetice și a războiului din Ucraina. N-o spunem doar noi, o spune și Standard & Poor’s, care confirmă ratingul de țară și gradul crescut de siguranță pentru investitori menținând perspectiva stabilă” , a subliniat ministrul Adrian Câciu.

Potrivit agenției, înregistrarea unei creșteri economice sustenabile cumulată cu reducerea deficitului fiscal al guvernului ar putea duce la consolidarea capacității productive a economiei României și pe cale de consecință la o posibilă acțiune de îmbunătățire a ratingului suveran al țării noastre.

Informații fiscale și bilanțuri

exemplu card buton

Informaţii despre instituţii publice, agenţii economici, societăţi de asigurare, brokeri, ONG-uri.

Pentru modificarea informaţiilor referitoare la datele de identificare ale contribuabililor comercianţi (inregistraţi la ONRC), vă rugăm să vă adresaţi Oficiului Registrului Comerţului competent. După modificarea datelor de la Oficiul Registrului Comerţului, informaţiile se vor actualiza şi pe site-ul MF.


Selecţie după Nume și județ:

Nume și județ

Selecţie după Codul Unic de Identificare:


contestatii card

Anunţuri acte administrative fiscale




Noutăţi

Asset Publisher

15.10.2024
România suspendă Convenția cu Federația Rusă pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit şi pe capital, semnată la Moscova la 27 septembrie 1993

România suspendă în totalitate, de luni, 14 octombrie 2024, aplicarea prevederilor Convenției dintre Guvernul României şi Guvernul Federației Ruse pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit şi pe capital, semnată la Moscova, la 27 septembrie 1993. Decizia este în conformitate cu Memorandul inițiat de Ministerul Finanțelor și aprobat în ședința de guvern din 14 august 2024 și comunicată prin Ordinul Ministerului Afacerilor Externe nr.2009/30.09.2024, publicat în Monitorul Oficial nr.1027/14.10.2024.Suspendarea Convenției presupune încetarea aplicării de către România (atât ANAF, cât și contribuabili rezidenți români) a prevederilor tratatului fiscal bilateral, începând cu data comunicării acestei măsuri. Astfel, România nu va mai aplica regulile de alocare a dreptului de impozitare a veniturilor menționate în Convenție și nici limitarea impozitării prin reținere la sursă în cazul veniturilor pasive, așa cum a fost convenit prin tratat. Astfel, de la data suspendării Convenției nu se vor mai elibera certificate de atestate a impozitului plătit în România de rezidenții ruși conform Convenției și nici certificate de atestare a rezidenței fiscale rezidenților români.România a luat măsura suspendării Convenției ca răspuns la acțiunea întreprinsă de Federația Rusă în cursul anului 2023, prin care partea rusă a suspendat parțial, din 08 august 2023 aplicarea prevederilor articolelor 5 – 23 și 25 din Convenție.Articolele suspendate de partea rusă sunt cele care stabilesc regulile de alocare a impozitării între cele două state cu privire la veniturile din proprietăți imobiliare, profiturile întreprinderii, veniturile provenite din transport internațional, dividende, dobânzi, redevențe, câștigurile de capital, veniturile provenite din exercitarea unei profesii independente, veniturile provenite din exercitarea unei profesii dependente, remunerațiile membrilor consiliului de administrație, veniturile obținute de artiști și sportivi, pensiile, remunerațiile plătite pentru exercitarea de funcții guvernamentale, plățile primite de studenți și practicanți, remunerațiile primite de profesori și cercetători, capital și alte venituri.Articolele rămase nesuspendate ar fi practic inaplicabile având în vedere faptul că regulile de impozitare prevăzute de restul articolelor din Convenție sunt suspendate. Apare astfel fără obiect menținerea în vigoare a celorlalte prevederi ale Convenției, respectiv a articolelor care menționează contribuabilii, categoriile de impozite vizate, metode de eliminare a dublei impuneri sau la cele referitoare la procedura amiabilă și schimbul de informații, atât timp cât partea rusă nu aplică regulile de impozitare pentru tipurile de venituri reglementate de Convenție.În acest context, partea română a întreprins demersurile de suspendare în totalitate a Convenției, până la data la care partea rusă va notifica reluarea aplicării Convenției în relație cu partea română. citeste mai multAboutRomânia suspendă Convenția cu Federația Rusă pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit şi pe capital, semnată la Moscova la 27 septembrie 1993 »


07.10.2024
MF și ANAF publică Ghidul privind anularea unor obligații bugetare

Ghidul privind anularea unor obligații bugetare cuprinde informații generale pentru contribuabili în vederea accesării facilităților fiscale prevăzute de OUG nr.107/2024, așa cum a fost modificată prin OUG nr.112/2024.Măsurile reglementate în actul normativ sus menționat se aplică pentru toate categoriile de debitori, cum ar fi:persoane fizice;persoane juridice, de drept public sau privat;asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică;persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii liberale;unităţi administrativ-teritoriale sau subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti ori instituţii publice, astfel cum sunt definite prin Legea nr.500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prin Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, după caz.Debitorii care intenționează să beneficieze de anularea obligațiilor bugetare pot notifica organul fiscal cu privire la intenția lor, până cel mai târziu la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor și nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024, sub sancțiunea decăderii. Mai multe informații pot fi obținute prin următoarele modalități:prin participarea la seminare web;telefonic, prin apelarea Call-center, la numărul 031.403.91.60;la structurile de asistență și oferire servicii contribuabili din cadrul unităților fiscal teritoriale;prin consultarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.107/2024, Ordonanței de urgență a Guvernului nr.112/2024 și Ordinului ministrului finanțelor nr.5521/2024. citeste mai multAboutMF și ANAF publică Ghidul privind anularea unor obligații bugetare »


Informații utile

buton datorie publica 2

en

buton ajutor de stat

buton transparenta bugetara 2

forexebug 2021

buton revista finante

buton brexit cu sigla

taxedu

RO-Elvetia

ANFP_concurs

fiipregtit

internship2024