Fidelis oct2024

Comunicate de presă

Asset Publisher

null Titlurile de stat Tezaur pot fi cumpărate și în luna februarie

Ministerul Finanțelor emite, începând de luni, 8 februarie 2021, 3 noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi de 3%, 3,30% și 3,45%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată.

Titlurile de stat pot fi cumpărate:

  • Între 8-24 februarie de la unitățile Trezoreriei Statului;
  • Între 8-22 februarie prin Compania Națională Poșta Română pentru mediul rural și 8-23 februarie pentru mediul urban prin Compania Națională Poșta Română.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni.

Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri doar în perioada de subscriere, iar în cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale ce le atestă calitatea.

Alternativa de economisire a Ministerului Finanțelor se bucură de un interes crescut al românilor, veniturile/câștigurile aferente fiind neimpozabile.

Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.

Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate pe: www.mfinante.gov.ro (secțiunea Datorie publică) , www.comunicatii.gov.ro, www.posta-romana.ro.

Informații fiscale și bilanțuri

exemplu card buton

Informaţii despre instituţii publice, agenţii economici, societăţi de asigurare, brokeri, ONG-uri.

Pentru modificarea informaţiilor referitoare la datele de identificare ale contribuabililor comercianţi (inregistraţi la ONRC), vă rugăm să vă adresaţi Oficiului Registrului Comerţului competent. După modificarea datelor de la Oficiul Registrului Comerţului, informaţiile se vor actualiza şi pe site-ul MF.


Selecţie după Nume și județ:

Nume și județ

Selecţie după Codul Unic de Identificare:


contestatii card

Anunţuri acte administrative fiscale




Noutăţi

Asset Publisher

20.11.2024
România suspendă Convenția cu Republica Belarus pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și capital

Începând cu data de 12 noiembrie 2024, conform prevederilor Ordinului Ministerului Afacerilor Externe nr.2412 din 06 noiembrie 2024, publicat în Monitorul Oficial nr.1126 din 12 noiembrie 2024, România suspendă în întregime aplicarea prevederilor Convenției între Guvernul României și Guvernul Republicii Belarus pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital și a Protocolului anexat, semnate la București la 22 iulie 1997, ratificate prin Legea nr.102/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.200 din 29 mai 1998. citeste mai multAboutRomânia suspendă Convenția cu Republica Belarus pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și capital »


05.11.2024
Acord în Consiliul ECOFIN pe Pachetul TVA în era digitală

Miniştrii de finanţe din Uniunea Europeană au ajuns la un acord politic asupra pachetului legislativ privind taxa pe valoarea adăugată (TVA) în era digitală (VIDA) în cadrul reuniunii Consiliului Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN) care a avut loc marţi, 5 noiembrie, la Bruxelles. România a fost reprezentată în cadrul reuniunii de ministrul de Finanţe, Marcel Boloş, care a subliniat importanța Pachetului legislativ VIDA în contextul luptei împotriva fraudei fiscale și a necesității reducerii decalajului de TVA. „În contextul digitalizării economiei și a necesității actualizării regulilor în materie de TVA, putem spune că România se află cu un pas înainte, fiind dată drept exemplu pozitiv în adoptarea măsurilor de digitalizare. Prin implementarea sistemului e-Factura, ne aliniem deja cerințelor europene privind facturarea electronică și suntem pregătiți să aplicăm cerințele de raportare digitală pentru tranzacțiile intracomunitare. România se dovedește a fi un partener activ și deschis la inovare în această direcție”, a transmis ministrul Marcel Boloș.Odată cu adoptarea pachetului VIDA, statele membre vor fi obligate să aplice cerințele de raportare digitală, bazate pe facturarea electronică în cazul tranzacțiilor intracomunitare. Statele membre trebuie să impună facturarea electronică a tranzacțiilor folosind un standard european unic.Tot în cadrul reuniunii, miniştrii de finanţe au fost informaţi despre stadiul discuţiilor privind sprijinul financiar acordat Ucrainei, aceştia salutând acordul la care s-a ajuns cu partenerii din G7 pentru noul mecanism prin care vor fi asigurate împrumuturi de 45 miliarde euro, acoperirea acestor împrumuturi făcându-se din veniturile excepționale generate de imobilizarea activelor suverane ale Federaţiei Ruse.Schimbul de opinii cu privire la raportul anual al Consiliului Fiscal European (EFB), aprobarea concluziilor privind progresele înregistrate în ceea ce privește prioritățile statistice ale UE şi informarea privind principalele rezultate ale reuniunii G20 de la Washington (23-24 octombrie a.c.) au completat agenda. citeste mai multAboutAcord în Consiliul ECOFIN pe Pachetul TVA în era digitală »


Informații utile

buton datorie publica 2

en

buton ajutor de stat

buton transparenta bugetara 2

forexebug 2021

buton revista finante

buton brexit cu sigla

taxedu

RO-Elvetia

ANFP_concurs

fiipregtit

internship2024