Comunicate de presă

Asset Publisher

28.06.2024
Modificări la nivelul sistemelor naționale digitale implementate de MF: sancțiunile pentru e-Transport și e-TVA se amână pentru 1 ianuarie 2025, iar utilizarea e-Factura în regim B2C devine obligatorie de la 1 iulie 2025 pentru institutele/centrele culturale ale altor state

Guvernul României a analizat și aprobat actul normativ elaborat de Ministerul Finanțelor prin care se aduc o serie de modificări sistemelor digitale naționale e-Transport, e-TVA, e-Factura.De asemenea, un alt aspect important adoptat este clarificarea ajustării plafonului lunar de 4.000 lei reprezentând venit brut realizat din salarii și asimilate salariilor, în sensul excluderii de la calculul acestuia a contravalorii tichetelor de masă, respectiv a indemnizației de hrană, după caz, acordate potrivit legii, pentru perioada iulie-decembrie 2024.Modificările vin în urma centralizării propunerilor primite ca urmare a consultărilor cu reprezentanții mediului de afaceri, respectiv: Confederația Patronală Concordia, Romanian Business Leaders, AmCham România, Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România, Forumul Investitorilor Străini. „Noul cadru pus pe tapet, împreună cu modificările pe care le aducem urmare a discuțiilor din această săptămână, reiterând deschiderea totală către îmbunătățire a mecanismelor de implementare a RO-eTVA, până la termenele efective de intrare în vigoare a prevederilor din ordonanță, vor aduce îmbunătățiri în ceea ce privește creșterea conformării fiscale și reducerii gap-ului de TVA și vine în sprijinul contribuabililor corecți și onești, cât și a reprezentanților ANAF, în combaterea și reducerea evaziunii fiscale", a subliniat Marcel Boloș, ministrul Finanțelor.Principalele modificări aduse de actul normativ sunt următoarele:Se amână până la 1 ianuarie 2025, sancțiunile pentru faptele săvârșite şi constatate începând cu această dată, pentru transportul rutier internațional vizat de legislația e-Transport. Măsura este necesară pentru evitarea unui blocaj la nivelul operatorilor economici autorizați care desfășoară activități cu pondere semnificativă în economia națională și care efectuează în mod curent transporturi internaționale de bunuri.În ceea ce privește sistemul e-TVA: se amână de la trei luni la șase luni, până la 1 ianuarie 2025, termenul de justificare a diferențelor de TVA, în raport cu datele din decontul precompletat de TVA;se prelungește termenul de cinci zile pentru verificarea informațiilor și datelor din decontul precompletat de TVA la 20 de zile și abrogarea notelor justificative, care implicau un efort suplimentar din partea experților contabili;se înființează Comitetul e-TVA format din reprezentanții MF și ai mediului de afaceri pentru monitorizarea mecanismului sistemului RO-eTVA și realizarea de îmbunătățiri constante într-un mediu partenerial, care să asigure combaterea evaziunii fiscale și reducerea gap-ului de TVA, cât și o digitalizare care să vină în sprijinul contribuabililor, în relație cu organele fiscale. Comitetul are rol consultativ, iar membrii lui nu vor fi remunerați;notificările de conformare nu vor produce efecte cu privire la indicatorii de risc fiscal, până la 1 ianuarie 2025;revizuirea cuantumului sistemului de amenzi, diferențiat pe categorii de persoane impozabile.În ceea ce privește sistemul e-Factura:  Se stabilește o perioadă de 1 an, respectiv până la 1 iulie 2025, în care să nu fie obligatorie utilizarea RO e-Factura de către institutele/centrele culturale ale altor state care activează pe teritoriul României în baza unor acorduri interguvernamentale, precum și de către furnizorii/prestatorii acestora, având în vedere restricțiile tehnice actuale ale sistemului.Clarificări pentru acordarea facilității fiscale în ceea ce privește salariul minimPentru acordarea facilității fiscale referitoare la neimpozitarea și neincluderea în baza de calcul al contribuțiilor sociale obligatorii a sumei de 300 lei/lună se ajustează plafonul lunar de 4.000 lei, reprezentând venit brut realizat din salarii și asimilate salariilor, în sensul excluderii de la calculul acestuia a contravalorii tichetelor de masă, respectiv a indemnizației de hrană, după caz, acordate potrivit legii, pentru perioada iulie-decembrie 2024.Astfel, angajații care, prin cumulul noului salariul minim cu bonurile de masă ar fi depășit pragul de 4.000 lei, beneficiază în continuare de neimpozitarea celor 300 lei. citeste mai multAboutModificări la nivelul sistemelor naționale digitale implementate de MF: sancțiunile pentru e-Transport și e-TVA se amână pentru 1 ianuarie 2025, iar utilizarea e-Factura în regim B2C devine obligatorie de la 1 iulie 2025 pentru institutele/centrele culturale ale altor state »


21.06.2024
Noi măsuri pentru digitalizarea administrației fiscale: Au fost aprobate procedurile pentru implementarea decontului precompletat e-TVA

Executivul a aprobat, în cadrul ședinței din 21 iunie, la propunerea Ministerului Finanțelor, o serie de acte normative, prin care s-au reglementat:1. Modul de implementare a decontului precompletat RO e-TVA și modul de guvernanță raportat la atribuțiile autorităților implicate în gestionarea acestuia.2. Extinderea utilizării sistemului de facturare electronică și pentru tranzacțiile între afaceri și consumatorii finali (B2C), în mod opțional în perioada 1 iulie 2024 – 31 decembrie 2024 și obligatoriu începând cu 1 ianuarie 2025.3. Prelungire până la data de 30 septembrie 2024 a perioadei de aplicare a HG nr.1326/2023 privind stabilirea tarifelor de primă maxime de asigurare. „Este o zi importantă pentru digitalizarea sistemului fiscal și pentru lupta noastră cu evaziunea fiscală, odată cu introducerea normelor pentru e-TVA și extinderea ariei de acoperire a e-Factura. Decontul precompletat va conține date și informații privind operațiunile economice declarate de către persoanele impozabile și transmise în sistemele informatice ale ANAF. Vorbim despre un instrument digital integrator al datelor și informațiilor conținute în aceste sisteme informatice care să contribuie la prevenirea completării eronate a decontului de TVA. Adoptarea unui astfel instrument a rezultat și din dialogul constant pe care l-am cu mediul de afaceri, care a solicitat explicitarea modului în care administrația fiscală utilizează datele aflate la dispoziție. Cât despre introducerea obligativității e-Factura în regim B2C, ne va ajuta tot în această privință, pentru a avea o imagine cât mai exactă în decontul precompletat RO e-TVA”, a explicat ministrul Marcel Boloș.1. Sistemul RO e-TVA se implementează cu data de 1 august 2024 pentru operațiunile efectuate începând cu data de 1 iulie 2024 de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA și se transmite, pentru fiecare perioadă fiscală de raportare, prin intermediul SPV, până la data de 20 inclusiv a fiecărei luni următoare încheierii perioadei fiscale.Implementarea decontului precompletat și a modalității de valorificare a datelor și informațiilor din Sistemul informatic național RO e-TVA vizează:reducerea decalajului fiscal în domeniul TVA rezultat din estimările macroeconomice realizate la nivel național și implicit asigurarea încadrării în țintele asumate de România prin jaloanele Planului Național de Redresare și Reziliență;creșterea gradului de conformare voluntară care să conducă la asigurarea încasării sumelor din TVA la bugetul de stat general consolidat;reducerea impactului evaziunii fiscale rezultate din activitățile economice ilicite desfășurate de contribuabili, respectiv din modul de evidențiere și înregistrare a operațiunilor impozabile specifice TVA-ului;consolidarea capacității instituționale a Agenției Naționale de Administrare Fiscală de colectare a impozitelor și taxelor prin implementarea unor proiecte de digitalizare.Decontul precompletat RO e-TVA conține date și informații privind operațiunile economice declarate de către persoanele impozabile și transmise în sistemele informatice ale Ministerului Finanțelor și Agenției Naționale de Administrare Fiscală (RO e-Factura, RO e-Sigiliu, RO e-Transport, RO e-SAF-T, RO e-Case de marcat electronice, sistemul informatic integrat vamal).După primirea decontului precompletat RO e-TVA, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA vor verifica datele și informațiile precompletate în concordanță cu operațiunile impozabile realizate și starea de fapt fiscală. Indiferent de primirea decontului precompletat RO e-TVA, persoana impozabilă are obligația de a transmite decontul de taxă pe valoarea adăugată până la termenul prevăzut de lege.În situația în care după depunerea decontului de taxă pe valoarea adăugată sunt diferențe semnificative între valorile precompletate prin intermediul decontului precompletat RO e-TVA și valorile completate de către contribuabili, ANAF notifică persoana impozabilă prin SPV.Sunt considerate diferențe semnificative valorile care depășesc pragul de semnificație ce îndeplinește condițiile cumulative de minim 20% în cotă procentuală și o valoare absolută de minim 1.000 lei, rezultate din compararea valorilor înscrise în rândurile din decontul de taxă pe valoarea adăugată depus de persoana impozabilă, cu cele corespunzătoare rândurilor din decontul precompletat RO e-TVA.După identificarea diferențelor semnificative, se va transmite formularul electronic de notificare „Diferențe operațiuni impozabile RO e-TVA” în Spațiul privat virtual, iar contribuabilul are obligația transmiterii formularului electronic denumit "Notă justificativă privind diferențe RO e-TVA prin mijloacele electronice, ca rezultat al verificărilor realizate asupra diferențelor comunicate". Suplimentar, prin același act normativ se reglementează faptul că nefurnizarea sau furnizarea parțială a informațiilor solicitate prin Nota justificativă privind diferențe RO e-TVA reprezintă indicator de risc fiscal privind nivelul de declarare al taxei pe valoare adăugată. În funcție de nivelul riscului fiscal al persoanei impozabile, stabilit pe baza analizei de risc, aceasta poate face obiectul inspecției fiscale sau controlului antifraudă.Decontul precompletat RO e-TVA nu constituie titlu de creanță în sensul Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare și nu generează obligații fiscale în sarcina persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA.2.De la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relația între companii și consumatorii finali (B2C) este obligatorieTot astăzi, s-a aprobat actul normativ prin care se extinde utilizarea sistemului de facturare electronică și pentru tranzacțiile între afaceri și consumatorii finali (B2C), în mod opțional în perioada 1 iulie 2024 – 31 decembrie 2024 și obligatoriu începând cu 1 ianuarie 2025. În consecință, toate persoanele impozabile care emit facturi către consumatori vor trebui să le raporteze în sistemul RO e-Factura. Se aduc astfel completări la OUG nr.28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, precum și măsuri fiscale în sensul excluderii accizelor din procedura de restructurare a obligațiilor bugetare.Detalii pe larg aici . 3.Prețul polițelor de asigurare obligatorie rămâne plafonat până la 30 septembrie 2024De asemenea, la propunerea MF, Guvernul a decis prelungirea cu trei luni, până la 30 septembrie 2024, a duratei de aplicare a tarifelor de primã maxime de asigurare RCA practicate de asigurãtori la data de 28 februarie 2023.Tarifele de primă maxime au fost stabilite la nivelul propriilor tarife de primă care au fost practicate de către fiecare asigurător RCA la data de 28 februarie 2023, care pot fi ajustate cu un procent de maximum 6,8% și sunt valabile pentru o perioadă de 3 luni de la data intrării în vigoare a proiectului de act normativ. Totodată, tarifele se aplică în cazul contractelor RCA încheiate după data intrării în vigoare a propunerii de prelungire.Detalii pe larg aici . citeste mai multAboutNoi măsuri pentru digitalizarea administrației fiscale: Au fost aprobate procedurile pentru implementarea decontului precompletat e-TVA »


19.06.2024
ASF, prin MF, propune plafonarea prețului polițelor de asigurare obligatorie până la 30 septembrie 2024

Ministerul Finanțelor pune în dezbatere publică proiectul elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care reglementează soluția temporară de prelungire până la data de 30 septembrie 2024 a perioadei de aplicare a HG nr.1326/2023 privind stabilirea tarifelor de primă maxime şi a altor măsuri aplicabile de către societățile de asigurare care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule şi de tramvaie.Totodată, actul normativ stabilește:tarifele de primă maxime,contractele asupra cărora se aplică,comisioanele de distribuție aferente contractelor, clasa bonus/malus ce se aplică, implicațiile BAAR (Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România),despăgubirile acordate de către asigurătorii RCA pentru acoperirea costurilor de înlocuire temporară a vehiculului avariat cu un vehicul din aceeași clasă sau dintr-o clasă inferioară,perioada maximă pentru care se pot acorda despăgubirile,contravențiile și sancțiunile aplicabile.Tarifele de primă maxime au fost stabilite la nivelul propriilor tarife de primă care au fost practicate de către fiecare asigurător RCA la data de 28 februarie 2023, care pot fi ajustate cu un procent de maximum 6,8% și sunt valabile pentru o perioadă de 3 luni de la data intrării în vigoare a proiectului de act normativ. Totodată, tarifele se aplică în cazul contractelor RCA încheiate după data intrării în vigoare a propunerii de prelungire.Comisioanele de distribuție aferente contractelor RCA se limitează la maximum 8% din prima netă de cheltuieli de distribuție pentru o perioadă de 3 luni de la data intrării în vigoare a hotărârii.Calculul despăgubirii are în vedere un tarif ce nu poate depăși costul mediu practicat de reprezentanțele rent-a-car ce oferă servicii de închiriere de autoturisme fără conducător auto și se acordă numai în situația în care vehiculul avariat nu mai poate fi utilizat din punct de vedere tehnic.Perioada maximă pentru care se pot acorda despăgubirile prevăzute mai sus este de 30 de zile, fie de la data eliberării autorizației de reparație de către unitățile Poliției Române, fie de la data eliberării documentului de intrare în reparație eliberat de către asigurătorul RCA. Termenul poate fi prelungit numai cu aprobarea asigurătorului RCA în situații justificate, probate cu documente.În cazul vehiculelor care nu se mai repară și se încadrează în situația de daună totală economică, despăgubirile de mai sus acoperă perioada cuprinsă între data constatării avariilor și data înaintării ofertei de despăgubire, cu respectarea termenelor prevăzute de Legea nr.132/2017, cu modificările și completările ulterioare. În acest caz, valoarea despăgubirii reprezentând acoperirea costurilor de înlocuire temporară a vehiculului avariat nu poate depăși 25% din valoarea de piață a vehiculului avariat.În prezent, în piața asigurărilor RCA din România se manifestă în continuare o reticență în ceea ce privește apetitul la risc al asigurătorilor RCA pentru anumite categorii de asigurați și există un grad ridicat de concentrare care continuă să reprezinte o vulnerabilitate a pieței atât din prisma expunerii pe clase de asigurare, cât şi din perspectiva cotelor de piață semnificative deținute de un număr relativ mic de societăți de asigurare, ceea ce arată un grad scăzut de concurență.De asemenea, la data de 31 decembrie 2023, din numărul total de vehicule din parcul național auto, respectiv 10.333.293, la data de 6 iunie 2024 erau asigurate un număr de 7.486.349 de vehicule. Cazurile prelucrate, încadrate în categoria asiguraților cu risc ridicat în perioada 1.01.2024 - 2.06.2024, sunt în număr de aproximativ 41.500 din care aproximativ 201 au fost preluate voluntar, iar 41.300 au fost alocate automat către asigurători.O astfel de situație denotă existența unui dezechilibru între cerere și ofertă și are potențialul de a genera consecințe negative, în sensul unei presiuni suplimentare asupra prețurilor după data de 30 iunie 2024. citeste mai multAboutASF, prin MF, propune plafonarea prețului polițelor de asigurare obligatorie până la 30 septembrie 2024 »


Informații fiscale și bilanțuri

exemplu card buton

Informaţii despre instituţii publice, agenţii economici, societăţi de asigurare, brokeri, ONG-uri.

Pentru modificarea informaţiilor referitoare la datele de identificare ale contribuabililor comercianţi (inregistraţi la ONRC), vă rugăm să vă adresaţi Oficiului Registrului Comerţului competent. După modificarea datelor de la Oficiul Registrului Comerţului, informaţiile se vor actualiza şi pe site-ul MF.


Selecţie după Nume și județ:

Nume și județ

Selecţie după Codul Unic de Identificare:


contestatii card

Anunţuri acte administrative fiscale




Noutăţi

Asset Publisher

null Cererile pentru acord de refinanțare a creditelor contractate prin Prima Casă vor fi depuse la FNGCIMM

Din 7 iunie, Ministerul Finanțelor a desemnat Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii – S.A. – I.F.N. (FNGCIMM) ca instituție semnatară a acordurilor de refinanțare a creditelor contractate prin Prima Casă/Noua Casă, astfel că cererile vor fi depuse la Fond.

Împuternicirea este prevăzută prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.58/2024 pentru modificarea anexei la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2024 privind aprobarea schemei de ajutor de stat IMM PLUS, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

De asemenea, având în vedere că, în perioada 05.04.2024 – 06.06.2024, s-au depus peste 3000 de cereri de refinanțare, pentru a veni în sprijinul celor care au nevoie de un răspuns într-un timp foarte scurt, MF a decis ca acordul de refinanțare a cererilor depuse în perioada mai sus menționată, să fie emis de drept, nemaifiind necesar acordul Ministerului.

Totodată, mai menționăm faptul că Ministerul Finanțelor rămâne instituția abilitată să-și exprime acordul pentru înstrăinarea unui imobil contractat prin Programul Prima Casă, în acest caz procedura pentru depunerea documentelor necesare rămâne prin formular.

 

Informații utile

buton datorie publica 2

en

buton ajutor de stat

buton transparenta bugetara 2

forexebug 2021

buton revista finante

buton brexit cu sigla

taxedu

RO-Elvetia

ANFP_concurs

fiipregtit

internship2024