Comunicate de presă

Asset Publisher

20.12.2024
Fidelis de iarnă: Investiții de peste 2,6 miliarde lei și un număr record de donatori-investitori

Fidelis VI din 2024, desfășurată între 9-18 decembrie, a înregistrat o valoare a subscrierilor de peste 2,6 miliarde lei. Ediția curentă s-a remarcat printr-un număr record de donatori-investitori care s-au alăturat campaniei „România are sânge de rocker, acum și de investitor”, desfășurată de Ministerul Finanțelor în parteneriat cu „Morning Glory cu Răzvan Exarhu” și Rock FM. Peste 382 milioane lei au fost investiți de către 3909 români care au donat sânge începând cu luna iulie a acestui an.Pentru prima dată, donatorii au putut opta, în afară de obișnuita emisiune cu scadență de 1 an, pentru titlurile de stat cu maturitate de 3 ani, în lei, la o dobândă de 7,90% pe an, cea mai mare de până acum.În plus, investitorii care au dorit să subscrie în euro au beneficiat în premieră de scadențe diferite față de edițiile anterioare: o emisiune cu scadența la 2 ani și 3,75% pe an și una pe 7 ani, cu dobândă de 5,75% pe an. Cele mai accesate emisiuni ale acestei ediții au fost:emisiunea în lei, cu scadența de 1 an, dobânda de 6,45%, cu un total de peste 715 milioane de lei investiți prin 7744 ordine;emisiunea în euro, cu scadența la 7 ani, dobânda de 5,75%, cu o sumă totală investită de aproape 141 milioane euro, echivalentul a peste 700 milioane lei, plasată prin 4591 ordine.Emisiunea în euro, cu scadența la 2 ani și dobânda de 3,75%, a strâns un interes de aproape 85 milioane euro, echivalentul a peste 420 milioane lei, plasate prin 3031 ordine. În ceea ce privește emisiunea în lei, cu scadența de 5 ani și dobânda de 7,60%, investitorii au plasat peste 382 milioane lei, prin 4264 ordine.Reamintim că valoarea nominală a unui titlu de stat Fidelis este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.Donatorii-investitori au beneficiat de scăderea de 10 ori a pragului minim de subscriere de la 5.000 de lei la 500 lei. Au beneficiat de condițiile avantajoase ale noii emisiuni persoanele care au făcut dovada donării de sânge începând cu 1 iulie 2024.Cei care investesc în titlurile de stat Fidelis se bucură de facilități precum: posibilitatea de a vinde titlurile înainte de maturitate, primind dobândă aferentă perioadei de deținere;câștigurile cumulate din dobânzi și profituri sunt neimpozabile;flexibilitate în administrarea și diversificarea portofoliului.Bilanțul Programului FIDELIS în 2024 Peste 16 miliarde lei subscrise, o creștere semnificativă comparativ cu cele 9,4 miliarde de lei din 2023;Peste 110.000 de subscrieri realizate în 2024, reprezentând o creștere de aproximativ 50% față de 64.000 din 2023;O creștere de peste 2,6 ori a sumei subscrise de către donatori față de 2023: 1,682 miliarde de lei în 2024, comparativ cu cele 645 milioane lei în 2023. citeste mai multAboutFidelis de iarnă: Investiții de peste 2,6 miliarde lei și un număr record de donatori-investitori »


12.12.2024
MF suplimentează cu 750 de milioane lei bugetul primei sesiuni de acord de finanțare în baza H.G. nr.300/2024

Ministerul Finanțelor majorează cu 750 milioane lei bugetul alocat inițial primei sesiuni de depunere a cererilor de acord pentru finanțare în baza schemei de ajutor de stat instituită prin H.G. nr.300/2024 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat având ca obiectiv dezvoltarea regională prin stimularea realizării de investiții și, astfel, bugetul se ridică la 1,5 miliarde lei. Inițiativa vine în sprijinul investitorilor care au accesat schema de ajutor de stat într-un număr ridicat și ale căror proiecte de investiții solicitau un ajutor de stat ce depășea cu mult valoarea bugetului de 750 milioane lei alocat inițial.În cadrul primei sesiuni online demarate în perioada 29 iulie – 09 septembrie 2024 au fost depuse 45 cereri de acord pentru finanțare, fiind selectate primele 3 societăți, în ordinea punctajului obținut.Până în prezent s-au emis 2 acorduri pentru finanțare pentru societățile CHIMCOMPLEX SA BORZEȘTI și PIRELLI TYRES ROMANIA SRL. Valoarea proiectelor de investiții pentru care s-au emis acorduri pentru finanțare este de 853,74 milioane lei, pentru care s-a aprobat un ajutor de stat în valoare totală de 348,34 milioane lei.În prezent, specialiștii din cadrul departamentului de Ajutor de Stat din cadrul Ministerul Finanțelor au în analiză, în ordinea punctajului obținut, 9 cereri de acord pentru finanțare cu o valoare a investițiilor de aproximativ 2,5 miliarde, pentru care se solicită ajutor de stat în valoare de peste 1,1 miliarde lei.Informații de background: Schema de ajutor de stat instituită prin H.G. nr.300/2024, pentru stimularea dezvoltării regionale prin investiţii ale căror costuri eligibile depășesc 50 milioane lei, are un buget total de 2,25 miliarde lei, respectiv echivalentul a aproximativ 450 milioane euro. Scopul demarării schemei este să stimuleze creșterea economică prin sprijinirea investițiilor în tehnologii noi și sustenabile și, totodată, să încurajeze dezvoltarea antreprenorială. De asemenea, impactul social al schemei este unul important pe termen lung, având în vedere că proiectele finanțate prin schema de ajutor de stat vor duce la dezvoltarea activităţilor economice ale întreprinderilor situate în regiunile mai puțin dezvoltate, utilizarea produselor şi serviciilor oferite de furnizorii locali.Acordurile de finanțare se vor emite până la 31 decembrie 2026, iar plata ajutorului de stat se va realiza în perioada 2025-2032.Cererile de acord pentru finanțare depuse în sesiune se ordonează descrescător pe baza unui punctaj calculat și se analizează în limita bugetului sesiunii. Analiza cererilor de acord pentru finanțare se finalizează cu acord pentru finanțare (dacă sunt îndeplinite cumulativ toate condiţiile şi criteriile de eligibilitate) sau scrisoare de respingere. Plata ajutorului de stat se realizează după efectuarea parţială sau totală a cheltuielilor eligibile efectuate conform acordului pentru finanţare, în limita creditelor bugetare anuale aprobate.Ajutorul de stat se va acorda în baza unor cheltuieli eligibile precum realizarea de construcții, achiziție de echipamente și active necorporale, iar activele aferente investiției trebuie să fie noi.Schema de ajutor de stat are ca bază legală cadrul normativ european aflat în vigoare până la data de 31 decembrie 2026. citeste mai multAboutMF suplimentează cu 750 de milioane lei bugetul primei sesiuni de acord de finanțare în baza H.G. nr.300/2024 »


06.12.2024
Titlurile de stat Tezaur vor continua și în luna cadourilor cu dobânzi de până la 7,60%

Românii pot investi, începând de luni, 9 decembrie, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1, 3 și 5 ani, cu dobânzi anuale de 6,45%, 7,20% și, respectiv, 7,60%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată.Cum economiseștiTitlurile de stat pot fi cumpărate:Între 9 decembrie 2024 - 9 ianuarie 2025 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităților Trezoreriei Statului. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesați Ghid Tezaur online și Tezaur online;Între 9 decembrie 2024 - 10 ianuarie 2025 de la sediul unităților Trezoreriei Statului;Între 9 decembrie 2024 - 9 ianuarie 2025 în mediul urban și 9 decembrie 2024- 8 ianuarie 2025 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A.Ghid pentru cei care vor să economisească prin intermediul prin Tezaur.Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice. Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia sunt publicate la secțiunea Datorie publică, www.posta-romana.ro.Tot în această perioadă se desfășoară a șasea ediție a Programului de titluri de stat FIDELIS din 2024, desfășurată de Ministerul Finanțelor în parteneriat cu Morning Glory, Rock FM în care donatorii de sânge primesc un punct procentual în plus la dobândă. Orice ai decide, cu titlurile de stat TEZAUR sau FIDELIS ai dobânzi atractive, neimpozabile și modalități diversificate de subscriere. citeste mai multAboutTitlurile de stat Tezaur vor continua și în luna cadourilor cu dobânzi de până la 7,60% »


Informații fiscale și bilanțuri

exemplu card buton

Informaţii despre instituţii publice, agenţii economici, societăţi de asigurare, brokeri, ONG-uri.

Pentru modificarea informaţiilor referitoare la datele de identificare ale contribuabililor comercianţi (inregistraţi la ONRC), vă rugăm să vă adresaţi Oficiului Registrului Comerţului competent. După modificarea datelor de la Oficiul Registrului Comerţului, informaţiile se vor actualiza şi pe site-ul MF.


Selecţie după Nume și județ:

Nume și județ

Selecţie după Codul Unic de Identificare:


contestatii card

Anunţuri acte administrative fiscale




Noutăţi

Asset Publisher

null Modalitatea de raportare a informațiilor referitoare la impozitul pe profit

Prin Ordinul ministrului finanțelor nr.2048/2022 privind completarea reglementărilor contabile aplicabile operatorilor economici au fost transpuse prevederile Directivei (UE) 2021/2.101 a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 noiembrie 2021 de modificare a Directivei 2013/34/UE în ceea ce priveşte prezentarea, de către anumite întreprinderi şi sucursale, de informaţii privind impozitul pe profit (Directiva CbCR), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr.429 din data de 1 decembrie 2021, aplicabile operatorilor economici.

Conform art.III și art.III1 din ordinul menționat, prevederile acestuia intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2023.
Ca urmare, primul an de raportare corespunde exercițiului financiar al anului 2023, raportul privind informațiile referitoare la impozitul de profit fiind publicat cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2024.

Potrivit art.48c alin.(3) și (4) din Directiva contabilă, informațiile referitoare la impozitul pe profit pot fi raportate pe baza instrucţiunilor de raportare menţionate în secţiunea III părţile B şi C din anexa III la Directiva 2011/16/UE a Consiliului din 15 februarie 2011 privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal şi de abrogare a Directivei 77/799/CEE și „sunt prezentate utilizând un model comun și formate de raportare electronică cu citire automată. Comisia stabilește, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, respectivul model comun și respectivele formate de raportare electronică.”

Având în vedere faptul că aceste formate nu au fost stabilite încă de către CE, operatorii economici vizați de cerințele de raportare care urmează să publice informaţiile privind impozitul pe profit până la data emiterii Regulamentului care să stabilească modelul comun și formatele de raportare electronică, se pot folosi de instrucţiunile de raportare menţionate în secţiunea III părţile B şi C din anexa III la Directiva 2011/16/UE a Consiliului din 15 februarie 2011 sau își pot stabili propriul format de raportare, raportul în cauză cuprinzând informațiile prevăzute de reglementările contabile aplicabile.

Informații utile

buton datorie publica 2

en

buton ajutor de stat

buton transparenta bugetara 2

forexebug 2021

buton revista finante

buton brexit cu sigla

taxedu

RO-Elvetia

ANFP_concurs

fiipregtit

internship2024