propuneri transparenta decizionala

Propunerile, sugestiile şi opiniile cu privire la proiectele de acte normative, pot fi transmise la adresa de e-mail: publicinfo@mfinante.gov.ro, în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării pe site.

Asset Publisher

18.01.2023

Proiect Ordonanță pentru modificarea Legii nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România și a Legii nr.164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr.9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr.290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative Asculta
Nota de fundamentare Asculta


13.01.2023

Proiect Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea art.10 din O.G. nr.94/1999 privind participarea României la procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor ale Consiliului Europei şi exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor şi convenţiilor de rezolvare pe cale amiabilă Asculta
Nota de fundamentare Asculta


13.01.2023

Proiect Hotărâre pentru completarea art.3 din anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului "Noua casă” Asculta
Nota de fundamentare Asculta


13.01.2023

Proiect Ordonanță pentru modificarea și completarea Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală Asculta
Nota de fundamentare Asculta
Tabel de concordanță Asculta


13.01.2023

Proiect Ordonanță pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.20/2013 privind înființarea, organizarea și funcționarea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc Asculta
Nota de fundamentare Asculta


12.01.2023

Proiect Hotărâre privind deschiderea Punctului internaţional de trecere a frontierei de stat și a Biroului Vamal de Frontieră Racovăț, România – Diakivți, Ucraina și pentru modificarea unor acte normative Asculta
Nota de fundamentare Asculta
Anexa nr.1 Asculta
Anexa nr.2 Asculta
Anexa nr.3 Asculta


09.01.2023

Proiect Lege pentru aprobarea Contractului de finanţare – Investiții prioritare în domeniul siguranței rutiere în România - dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, semnat la Bucureşti la 15 decembrie 2022 şi la Luxemburg la 19 decembrie 2022 Asculta
Expunere de motive Asculta
Investiții prioritare în domeniul siguranței rutiere în România Asculta


09.01.2023

Proiect Lege pentru aprobarea Contractului de finanţare – Răspunsul sectorului public din România la Covid - 19 -dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, semnat la Bucureşti la 15 decembrie 2022 şi la Luxemburg la 19 decembrie 2022 și a Contractului de finanțare - Răspunsul sectorului public din România la Covid -19 II -dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, semnat la Bucureşti la 15 decembrie 2022 şi la Luxemburg la 19 decembrie 2022 Asculta
Expunere de motive Asculta
Răspunsul sectorului public din România la COVID-19 Asculta
Răspunsul sectorului public din România la COVID-19 II Asculta


28.12.2022

Proiect Hotărâre privind aprobarea limitelor anuale, aferente anilor 2023, 2024 şi 2025, pentru finanţările rambursabile care pot fi contractate şi pentru tragerile din finanţările rambursabile contractate sau care urmează a fi contractate de unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale Asculta
Nota de fundamentare Asculta


28.12.2022

Proiect Ordin pentru punerea în aplicare a Deciziei (UE) 2022/1108 a Comisiei din 1 iulie 2022 privind scutirea de taxe la import și scutirea de TVA la importuri, acordate pentru mărfuri destinate distribuirii sau punerii la dispoziție cu titlu gratuit persoanelor care fug din calea războiului din Ucraina și persoanelor aflate în dificultate în Ucraina Asculta
Referat de aprobare Asculta


28.12.2022

Proiect Ordonanţă de urgență privind unele măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2022/1854 al Consiliului din 6 octombrie 2022 privind o intervenție de urgență pentru abordarea problemei prețurilor ridicate la energie Asculta
Nota de fundamentare Asculta


23.12.2022

Proiect Hotărâre pentru aprobarea Acordului cadru între Guvernul României și Consiliul Federal Elvețian privind implementarea celei de-a doua contribuții elvețiene în anumite state membre ale Uniunii Europene pentru reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene, semnat la București, la 12 decembrie 2022 Asculta
Nota de fundamentare Asculta


23.12.2022

Proiect Ordin privind activele utilizate în activitatea de producţie, procesare şi activele reprezentând retehnologizare pentru care se aplică scutirea de impozit a profitului reinvestit, potrivit art.22 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare Asculta
Referat de aprobare Asculta


20.12.2022

Proiect Hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr.9/2007 privind constituirea, componenţa şi funcţionarea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale Asculta
Nota de fundamentare Asculta
Anexa 1 Asculta
Anexa 2 Asculta


16.12.2022

Proiect Hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr.225/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice privind prioritizarea proiectelor de investiţii publice Asculta
Nota de fundamentare Asculta


16.12.2022

Proiect Ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri pentru îndeplinirea unor jaloane din Planul Național de Redresare și Reziliență în domeniul investițiilor publice și analizelor de cheltuieli Asculta
Nota de fundamentare Asculta


14.12.2022

Proiect Lege privind participarea României la garanțiile acordate de statele membre pentru asistența macrofinanciară excepțională din partea Uniunii Europene, în temeiul Deciziei (UE) 2022/1628 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 septembrie 2022 privind acordarea de asistență macrofinanciară excepțională Ucrainei și consolidarea fondului comun de provizionare prin garanții din partea statelor membre și prin provizionare specifică pentru anumite datorii financiare legate de Ucraina, garantate în temeiul Deciziei nr. 466/2014/UE și de modificare a Deciziei (UE) 2022/1201 Asculta
Expunere de motive Asculta


14.12.2022

Proiect Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr.1000/2015 privind faptele pentru care se înscriu informații în cazierul fiscal al contribuabililor, potrivit legislației în vigoare Asculta
Anexa Asculta
Nota de fundamentare Asculta


14.12.2022

Proiect Ordonanță de Urgență pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.99/2022 privind aprobarea schemei de ajutor de stat IMM INVEST PLUS şi a componentelor acesteia - IMM INVEST ROMÂNIA, AGRO IMM INVEST, IMM PROD, GARANT CONSTRUCT, INNOVATION şi RURAL INVEST Asculta
Nota de fundamentare Asculta


09.12.2022

Proiect Hotărâre de Guvern pentru realocarea unei sume de bani pentru Schema cadru de ajutor de stat în contextul crizei economice generate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei Asculta
Nota de fundamentare Asculta