23 februarie 1923 - Legea pentru unificarea contribuțiunilor directe și pentru înființarea impozitului pe venitul global din 1923, inițiată de Vintilă Brătianu. Aceasta păstrează, în linii mari, sistemul impozitelor directe, inițiat de N. Titulescu, cu unele modificări și adaptări. Astfel, în locul celor șapte impozite cedulare, se instituie șapte impozite denumite elementare, așezate pe: 1. Veniturile proprietăților agricole; 2. Veniturile proprietăților clădite; 3. Veniturile proprietăților mobiliare; 4. Veniturile comerciale și industriale; 5. Salarii și 6. Venituri din profesiuni și ocupații neimpuse de alte impozite. Impozitul pe venitul exploatărilor agricole, care, în legea din 1921, avea o existență de sine stătătoare, în noua lege a fost suprimat, toate veniturile din surse agricole – atât ale proprietarilor, cât și ale arendașilor – fiind supuse unui singur impozit. Impozitele elementare vizează tot venitul net, care se determina fie pe bază de declarații, fie după semne exterioare, după caz. Trecerea de la impozitele pe produsul brut la impozitele pe produsul net, adică pe venit, diferențierea acestora în funcție de proveniența și natura veniturilor și completarea impozitelor elementare proporționale cu un impozit global progresiv de tip personal au marcat un pas înainte pe drumul perfecționării impozitelor directe. Legea Brătianu a ramas în vigoare încă mulți ani după trecerea a neființă a inițiatorului ei, în total aproximativ 25 de ani.

Exponent al politicii economice „prin noi înșine”, care nu excludea participarea capitalul străin, dar o condiționa de respectarea primatului intereselor naționale, Vintilă Brătianu creează pârghiile legale ale politicii „prin noi înșine” prin măsuri precum: 
19 iunie 1923 - Conștient de insuficiența capitalurilor românești, Vintilă Brătianu a înființat „Societatea Națională de Credit Industrial” cu sarcina de a acorda credite întreprinderilor industriale, a contribui la mobilizarea creanțelor și a încuraja procesul de industrializare a țării. Astfel, 20% din capitalul noii bănci era subscris de stat și 30% de către Banca Națională, iar organizarea băncii era rezervată guvernului (ministerele de finanțe și de comerț) în conlucrare cu Institutul de Emisiune. Cu sistemul de credit astfel perfecționat, Vintilă Brătianu a creat noi societăți sau a contribuit la modernizarea celor existente prin asocierea statului cu capitalul bancar național: „Societatea Națională de Gaz Metan” (1925); IAR Brașov; Societatea Copșa Mică-Cugir (1926) ș.a.m.d.;
7 iunie 1924 - Legea privind comercializarea și controlul întreprinderilor economice ale statului, care lărgea posibilitățile de asociere a statului cu capitalul particular în întreprinderi independente ca administrație și gestiune, dar supuse controlului direct al statului prin comisari ai guvernului, precum și prin numirea unor membri în Consiliul de administrație și ca cenzori;
27 iunie 1924 - Legea pentru regimul apelor;
3 iulie 1924 - Legea minelor definea noua politică minieră a României pe temeiul art. 19 din Constituție, unde se consacra principiul că zăcămintele miniere și bogățiile de orice natură ale subsolului sunt proprietatea statului;
4 iulie 1924 - Legea energiei prevedea că pot obține concesiuni de amenajări de forțe hidraulice numai cetățenii români sau societați anonime române, constituite cu respectarea unor prevederi precise privind rolul capitalului național și al cetățenilor români în conducerea și administrarea lor. 
1928 - Impozitul pe salariu înregistrează cea mai dinamică evoluție (a crescut de 5.12 ori), ajungând să ocupe primul loc (22,5% din totalul impozitelor directe față de 14,8% în 1923); pe locul secund s-a situat impozitul pe veniturile din comerț și industrie, dar ponderea acestuia s-a micșorat continuu (de la 28,7% în 1923 la 16,9% în 1928); pe locul trei s-a situat impozitul pe veniturile agricole (în creștere de la 13,6% la 15,7%); pe locul patru – impozitul pe veniturile valorilor mobiliare (în regres de la 23,1% la 13,3%); pe locul cinci – impozitul pe veniturile din clădiri (în creștere de la 6,5% la 9,7%), iar pe ultimul loc – impozitul pe veniturile din profesii libere (în scădere de la 4,1% la 3,1%). Modificările intervenite în structura impozitelor constituie o confirmare a faptului că diminuarea ponderii s-a produs tocmai la veniturile din comerț, industrie și profesii libere, la care evaziunea se practica pe scară largă, iar majorări s-au produs la impozitele pe salarii, agricol și clădiri, la care posibilitățile de sustragere a veniturilor de la impunere erau limitate.